sunt trista :(
-
0 0va citesc de mult...
n-am raspuns la nici un mesaj, dar m-am bucurat si intristat odata cu voi..
mi-a venit si mie randul...ca in viatza exista o balantza, nu?
am o mare si delicata problema...
sunte impreuna de 10 ani..casatoriti de 4...10 ani foarte frumosi, 10 ani de la care daca ma chinui sa "smulg" o amintire neplacuta si nu am cum...
suntem (am fost?) o pereche foarte reusita...impreuna suntem..mai frumosi
.asa spune lumea...
mi-a fost prieten, amant, confident, umar pe care sa plang..mi-a fost TOTUL
relatia noastra era "plina". nu ne-am plictisit niciodata in doi.., calatoream mult, vorbeam mult, ieseam si ne plimbam mult...
cred ca problema noastra incepe unde va in 2003, cand am aflat, ca nu putem avea copii. vina mea
. doar fertilizarea in vitro ar putea fi o solutie, fertilizare pe care urma s-o facem acum, in aprilie.
atunci, judecand acum la rece, cred eu ca a inceput totul.
eu dintodeauna am fost o fire mai geloasa, posesiva. dar, reuseam cu brio sa ma controlez. pe fondul asta, la care se adauga aflarea vestii infertilitatii mele, cred ca, inconstient, am "aruncat" sentimetele materne pe care simteam nevoia sa le dau unui bebe, asupra lui.
incet, incet m-am transformat.cam de un an, am devenit o persoana pe care n-as fi suportat-o nici eu niciodata...
sotul meu este un barbat atragator, foarte prietenos si sociabil. probabil si datorita meseriei, ii place mereu sa fie in centrul atentiei. si, credeti-ma ca reuseste...pentru ca este un om foarte placut, glumet, cu care ai ce discuta.
mi-e rusine sa recunosc, dar am ajuns pana acolo incat ii verificam telefonul si ii spargeam casuta de mail..si, in inconstienta mea, lipsita de tact si diplomatie, il mai si intrebam amanunte legate de numele de femei pe care le gaseam pe acolo...si intra in contact profesional cu destul de multe..iar telefoanele de control din ora in ora, devenisera ceva la ordinea zilei.
am avut n discutii in care a incercat sa-mi deschida ochii..in care imi spunea ce mult ma iubeste, ce fericiti suntem si ma intreba de ce dau cu piciorul la tot..imi sunea ca ce dovada mai mare de iubire poate sa-mi dea decat faptul ca si-a schimbat scopul in viata si nu-si mai doreste copii..el, care de cum l-am cunoscut, imi vorbea de o familie numeroasa
(
si-mi explica cat de furios, frustrat si nedreptatit se simte, stiindu-se nevinovat cu absolut nimic, dar eu acuzandu-l aproape de fiecare data cand gaseam prilejul.are o meserie foarte stresanta si imi spunea, ca uneori, de abia se urneste de la birou acasa, stiind ca o sa-l astept cu un tir de intrebari
...atitudinea mea, de a ma agata pur si simplu de el, il facea sa-si doreasca cat mai mult spatiu personal...pur si simplu il indeparta.
nu m-am trezit din pacate la timp
acum o luna jumatate, sia- facut bagajele si a plecat.
mi-a spus ca pleaca ca sa nu inceapa sa ma urasca, si ca sa putem repara totul putin mai incolo.
pleca ca sa ma pot vindeca de dragostea asta obsesiva si adolescentina si sa invat sa-l iubesc normal
.pleaca, pt ca in relatia asta "trebuie sa fie cineva cu capul pe umeri". pleca pt ca trebuie sa traga un semnal de alarma ca "asa nu se mai poate". in casnicie nu e deajuns doar iubirea..trebuie si incredre!
vine acasa saptamanal. vorbim la telefon aproape in fiecare zi.
nu vrea sa vorbim despre "noi".mi-a spus ca a discutat de 1000 de ori si ca trebuie sa am rabdare si incredere ca se va intoarce. si il enerveaza cand il intreb, ca asta denota inca o data faptul ca nu am incredre in el. si el d'asta a plecat.
nu stiu daca doar a aruncat o vorba, dar mi-a spus ca o sa fie undeva in iulie
((
de o luna jumatate, plang in continuu.
mi-e asa dor de el si il iubesc asa de tare, incat ma doare.
ma doare cand il stiu printre straini, ma dor toate amintirile...
la inceput mi-a spus ca "ii e tare rau dor de mine dar strange din dinti cu speranta ca o sa ne revenim amandoi"
((
acum, nu prea mai vorbeste de sentimentele lui..desi,vad si simt cand vine acasa ca i-a fost dor de mine. dar nu mi-o mai spune...imi spune ca si-a uplut f tare t -
nu stiu de ce n-a aparut tot mesajul...
mai era o continuare mica:
"acum, nu prea mai vorbeste de sentimentele lui..desi,vad si simt cand vine acasa ca i-a fost dor de mine. dar nu mi-o mai spune...imi spune ca si-a uplut f tare timpul. munceste de dimineata pana seara..iar seara, iese...
mi-e frica ca o sa ne "pierdem"
(" -
multumesc Milady de incurajari.
ce tare am nevoie de ele!!!
indiferent ce s-o intampla stiu ca o sa-l iubesc toata viata. asa..neconditionat..asa cum am invatzat in perioaada asta
dar e tare rau cand stii ca mare parte din vina iti apartine
si ca daca eram putin mai inteleapta si cu putin mai multa experienta, poate "am fi trait fericiti pana la adanci batraneti" -
ioana, e dureros si trist ce ne spui, dar trebuie sa fii tare.
si mai trebuie sa-l intelegi, l-ai sufocat, ai incercat sa fie bine pentru voi, asa ai crezut, dar de fapt l-ai sufocat cu tot comportamentul tau ... si el se simte incoltit; are dreptate cand spune ca e nevoie si de incredere, mai ales ca ti-a demonstrat asta.
asa sunt femeile, pana cand isi dau seama ca e gresit ce fac.
totul depinde de tine, lasa-i timp, lasa-i timp suficient sa devina acelasi om, si tu ai nevoie de asta.
timp, de asta aveti nevoie acum ...
si ar mai fi rabdarea, e nevoie si de rabdare 
o sa fie bine, ai sa vezi !!! pupici si fii tare !!! -
fetelor,
adoptzia era inclusa in "plan" chair daca am fi avut un bebe al nostru...
dar, planurile sunt date peste cap
.
stiu ca trebuie sa fiu tare.
i-am aratat cat de rau imi pare, mi-am recunoscut greselile in fatza lui, am mers pe varianta sinceriatii totale...
nu vreau sa trag de el. probabil ii trebuie timp, asa cum ziceti.
dar mi-e frica ca vad ca parca si-a construit o "masca". cu care ma sperie
. -
Draga Ioana_di imi pare foarte rau ca s-a ajuns la situatia asta,referitor la copii ati incercat chiar TOTUL? daca zici ca de acolo a pornit neantelegerea voastra;am inteles ca sunt femei purtatoare care-ti nasc propriul copil din floricica sotului si ovulele tale;nu prea stiu multe despre treaba asta, o prietena ce a nascut mi-a spus ca erau o gramada de femei in maternitate care pentru bani purtau copilul altora;nu stiu daca te ajuta cu ceva ceea ce ti-am spus dar incearca sa vezi daca nu se poate face ceva si apoi sa reveniti cu sotul la normal.
Mai exista si solutia adoptarii unui copil.
Nu-i asa mare tragedie ca nu poate face omul un copil,cine iubeste cu adevarat iubeste si la bine si la rau,daca sotul tau te iubeste cu adevarat te iubeste cu copii sau fara copiii vostri.
Te pup.
Te pup si ai grija de tine -
pai daca poti face copii prin inseminare artificiala inseamna ca POTI FACE COPII. Este adevarat ca procesul este cam diferit de cel clasic, dar se poate. Atunci de ce te-ai stresat asa de tare? Daca se insemineaza mai multi embrioni poti face chiar tripleti si uite asa, dintr-o lovitura faci familia aia mare pe care o dorea sotul tau.
-
ce sa zic????
trecusem de problema "bebe", relativ repede, nu ne-am mai gandit asa mult la ea, pt ca, dupa cu v-am spus, urma o fertilizare in vitro...
dar comportamentul meu a ramas.
si ASTA l-a facut sa plece si sa-si doreasca liberate.
liberate pe care o s-o aprecieze mai mult decat ce avea pe acasa.
de asta sufar. -
Imi pare sincer rau, Ioana pt trsitetea si suferinta ta, pt drama aprin care trecit, e foarte grav ca te-ai trezit din comportamentul tau atit de posesiv si gelozia extrema dupa ce el ti-a spus de nenumarate ori ca nu e cazul si ti-a demonstrat asta.. acum trebuie sa fii calma si sa intelegi mai multe lucruri:
- orice om, mai ales dupa o astfel de despartire simt nevoia unui spatiu, de timp, de afectiune, de gindire, de intimitate.. sa reflecteze si el, dar mai ales tu, la tot ce s-a intimplat intre voi.
- cred ca e cumplita vestea ca nu poti avea copii, pe mine m-ar fi bulversat total si eu chiar nu cred ca as fi putut rezista in acel cuplu, asa de mult imi doresc sa am copiii mei (desi am 2 copii, mai vreau cel putin inca o fetita a mea.. si sper sa o am.. cindva).. si cred ca si pt el vestea a cazut ca un soc teribil.. oricum, nu stiu ce adoptie ati mai putea face acum sau ce fertilizare in vitro, daca sinteti separati, isna deocamdata nu mai aduce in discutie asta, concentreaza-te doar la impacarea voastra;
- nu il presa cu telefoanele, mesajele lacrimgene si cu un milion de pareri de rau (ar fi bine sa il tratezi pe el in fct de zodia din care face parte, pt ca fiecare persoana reactioneaza altfel in situatii la limita si la despartire, poate fi influentat intr-un anume fel in fact de trasaturile de comportament, de anumite lucruri native si atunci trebuie sa poti adopta strategia corecta
- fi calda si blinda cu el, nu il presa cu nici un chip, cauta sa ii faci niste surprize placute cind vine acasa (ceva bun de mincare, un mediu deosebit, o rochie deosebita.. sa il faci sa vada ca ai facut totul pt el si ca iti doresti sa se bucure alaturi de tine).. alinta-l, dezmiarda-l, fii tandra, dar fara sa te plingi sau sa il sufoci, asteapta sa vina lucrurile de la sine, nu fortat;
-poate ar fi bine sa discuti cu cei mai buni prieteni ai vostri si sa ii rogi sa poarte o discutie amicala si intima cu el.. dara fara sa il preseze.. ci doar sa creeze o discutie calda si de la suflet la suflet, sa ii aduca argumente in favoarea ta si a relatiei voastre si sa nu il lase sa stea prea mult timp departe de tine.
-roaga-te pt tine si pt voi, citeste din carti de rugaciune, mergi la un preot ca sa ii spui ce ai pe suflet, sa se roage si el pt voi si sa te ajute cu o vorba buna, cu un sfat si sa fii mai linistita;
- si nu uita niciodata ca experienta ta a fost mult prea dramatica, incit regretele sa mai conteze pt el.. asa ca.. foloseste-o ca pe un exemplu de viata si ca sa te schimbi in bine.. chiar de acum.
Mult noroc si liniste in suflet iti doresc si sper sa aud vesti cit mai bune de la voi... insa trebuie sa ai multa rabdare si incredere. -
s-a destainuit dupa ce a plecat unui prieten foarte bun..i-a spus ca a suferit, si ca sufera si acum departe de mine.
de atunci, de fiecare data, cand cineva a mai deschis acest subiect, l-a evitat, spunand ca nu vrea sa se lase influentzat.
cand vine acasa, incerc sa creez un mediu linistit, cald si placut.am incercat sa mai aduc in discutzie relatia noastra, dar nu vrea sa vorbeasca, e ca un arici...
e tandru cu mine si incearca sa-mi aduca aminte de lucruri frumoase din relatia noastra.
pe de alta parte imi spune ca ii e bine, e mai linistit, ca iese foarte mult, se distreaza si cunoaste o gramada de lume.
si uite asa, ma simt indepartata
-
e normal sa te simti indepartata, doar viata voastra s-a schimbat cu totul ... e un lucru normal.
posibil ca voi sa fiti unul din cuplurile care la un moment dat au nevoie de ''pauza'' aceea, in care sa-si dea seama de tot ce e si ce nu e in viata lor ...
ti-am mai zis, nu poti decat sa astepti ... atat ...
asteapta si iubeste-l !
un astfel de om merita, sa stii
... si pana la urma meriti si tu
-
Scumpa mea, ioana_di
citindu-ti trista poveste, care m-a facut f. usor sa lacrimez, ma gandeam daca nu ar fi fost mai bine sa consultati si un psiholog inainte de aceasta dureroasa despartire. Nu doresc sa te compatimesc, ci dimpotriva iti cer sa lupti cu toate armele pt. iubirea ta si implinirile voastre in cuplu. Te rog, fii puternica si inteligenta. Dumnezeu sa va ajute!
Te pup si iti dedic urmatoarele randuri;
"CE ESTE VIATA?"
Intr-o zi linistita de vara, o pasare se aseza pe ramura unui copac si intreba; "Ce este viata?"
Cei care au auzit au fost surprinsi de aceasta intrebare grea.
Un trandafir tocmai isi deschidea spre soare petalele.
El spuse; "VIATA ESTE O DESCHIDERE."
Fluturele care zbura fara nici o grija de la o floare la alta, spuse; "VIATA ESTE NUMAI BUCURIE SI STRALUCIRE SOLARA."
O furnica ce ducea un pai de grau de zece ori mai mare decat ea, se opri sa se odihneasca si spuse; "VIATA NU ESTE DECAT MUNCA...SI IAR MUNCA."
Era cat pe ce sa se iste o cearta mare daca nu ar fi venit, o ploaie fina care spuse; "VIATA ESTE FOEMATA DIN LACRIMI, DA, DOAR LACRIMI..."
Dar deasupra lor pluti in ceruri plin de maretie, un vultur care spuse; "VIATA ESTE O NAZUINTA SPRE CEL DE SUS."
Dupa un timp, un om mergea acasa pe strazile goale.
Venea de la o petrecere si spuse; "VIATA ESTE O CONTINUA CAUTARE A FERICIRII SI O INLANTUIRE DE DECEPTII."
Dupa lunga noapte venira si zorii dimineata si spusera; "Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel; "VIATA ESTE INCEPUTUL VESNICIEI!" -
ioana spui ca "pe de alta parte imi spune ca ii e bine, e mai linistit, ca iese foarte mult, se distreaza si cunoaste o gramada de lume."
mai trece si pe acasa, e tandru, stie si cand va fii intoarcerea definitiva langa tine...
si nu iti suna egoist?
ma pun in situatia ta si ma gandesc ca, ok, am gresit, platesc pt asta, dar nu asa. nu as accepta o asemenea situatie. toti gresim, e omeneste pana la urma si intotdeauna adevarul este undeva la mijloc. vina o poarta amandoi.
mi se pare nedreapta situatia in care te-a pus si de condamnat faptul ca accepti. -
cecy, ai si tu dreptate, asa e, vina o au amandoi, doar e casnicie, nu?
ai vazut bine, ioana a recunoscut ca ea s-a schimbat, ea e cea neincrezatoare ... poate omul n-a mai putut si a simtit nevoia de timp, de o departare ... nu stiu ...
nu e usor sa stai langa un om, sa-i arati cat e de important si el sa nu fie convins de asta ... nu e deloc usor ...
si poate ca e egoist, dar e egoist pentru relatia lor, pentru ei ... parerea mea