lipsa de entuziasm
-
0 0buna fetelor,
e ceva care ma framanta la prietenul meu...
noi acum suntem intr-o relatie la distanta, ne vedem de cel mult doua ori pe luna. cat am fost fizic impreuna, faceam foarte multe lucruri impreuna, mergeam in oras, la petreceri, concerte, filme, ieseam la camping impreuna, etc.
de cand am inceput lucrul in alt oras (si e mai bine de jumate de an deja) mi-e tare greu sa-l scot undeva. imi fac planuri, iau bilete, vorbesc cu prietenii sa ne intalnim, si el cum ajunge ba ca e obosit, ba ca n-are chef, ba ca ar vrea sa petreaca mai mult timp cu mine. bun, i-o fi dor de mine, dar asta inseamna ca trebuie sa stam inchisi in casa mereu? mi-ar placea sa ne mai distram si noi impreuna, dar el nu se lasa urnit.
ce ma intristeaza cel mai mult e ca il simt ca e altfel cu prietenii lui, stiu ca iese cu ei, ii simt pofta de distractie in voce cand e langa ei. cum ajunge langa mine insa, se plafoneaza. am iesit cu el si cu prietenii lui, dar tot nu ma simt inclusa in distractia lor.
cateodata ma gandesc ca daca am fi fizic impreuna, poate m-ar privi din nou ca pe o partenera de distractie, si nu numai ca pe o partenera emotionala. nu ma simt bine in situatia actuala, simt ca avem ceva, asa, ca o jumatate de relatie. iar el nu se grabeste sa ne-o reintregim. suntem amandoi in punctul in care abia ne incepem cariera. el crede ca are o sansa mai buna sa-si ia servici in alt oras decat cel in care lucrez eu. poate intr-un an, doi la doctorat o sa fim impreuna, dar pana atunci?
sa traiesc ce am acum in speranta ca va fi mai bine in cativa ani, sau sa nu mai ma chinui cu gaura asta de neimpliniri in suflet? el am iubeste mult, sunt prima lui iubire adevarata; si eu il iubesc mult, as vrea sa fie ultima mea iubire. totusi, nemultumirile se strang si nu vreau sa ma umplu de reprosuri. -
Experientza mea personala (plus observarea atenta a realitatzii altora) zice ca relatziile la distantza pe termen lung inseamna un singur lucru: boala lunga si moarte sigura. Lucru valabil pentru orice fel de relatzii la distantza, romantice, de prietenie, profesionale. Indiferent cat de reusite sau profunde au fost initzial. Indiferent cat de ok a parut re-unirea. Se casca o falie intre oameni in timpul asta, pe care nici un fel de bune intentzii nu o mai astupa.
Imi pare rau ca nu pot fi mai pozitiva. -
isabela, multumesc de raspuns.
vorbesc intai cu voi sa-mi pun gandurile in ordine, sa primesc niste sfaturi, incurajari, ca sa-mi pot lua inima-n dinti : D pana sa vorbesc direct cu el mai e, ne vedem abia intr-o luna si asa ceva e greu la telefon.
el nemultumiri nu are. mai mult eu, ca sunt aproape singurica in orasul asta, si el ocupat, cursuri, examene. el isi cere scuze ca nu poate sta de vorba la telefon cu mine. dar are timp de baschet. nu stiu daca eu, ca fata, am o nevoie mai mare decat el de comfort emotional, dar cert e ca ma simt singura. cand m-am mutat aici era mult mai rau, ma apuca plansul cum ajungeam acasa. iar el mi-a zis ca sunt dependenta emotional de el si ca asta nu e bine. fetele, eu dependenta nu sunt, dar nici de fier sa nu simt singuratatea. acum m-am mai obisnuit, m-am mai linistit, dar senzatia de gol in suflet tot acolo e.
classy, de ce esti asa de radicala? nu crezi ca se poate strange cureaua pentru vremuri mai bune? povesteste ce te face sa gandesti asa, ai avut ceva experiente dezamagitoare? -
classy, indraznesc sa te contrazic. depinde foarte mult de legatura care se stabileste intre cei 2 parteneri. am avut o astfel de relatie la distanta (2 ani)dupa care m-am mutat si eu in orasul in care lucra iubitul meu. acum suntem bine merci, mai avem putin si facem 3 ani de la casatorie.
deci, iata ca se poate. -
am fost trei luni impreuna, un an prieteni inainte.
eu am terminat in mai, am avut o slujba de vara, dup-aia m-am mutat aici. vara a fost ok, ne-a fost dor dar totul a fost bine, am avut vreo luna impreuna in doua serii
si-am vorbit mult, ca am avut timp. din toamna n-a mai fost asa de roz, eu stresata de job-ul nou, gasit apartament, mutat, el stresat de scoala. eu am devenit din ce in ce mai trista, el s-a retras din ce in ce mai mult in sine.
craciunul trebuia sa-l facem impreuna. ne-am certat. am luat o "pauza". ne-am impacat dupa. dar timpul impreuna l-am pierdut, si pana la vara o sa fie numai asa, cu tzaraita, cand o zi, cand doua, daca-s trei ne-a pus dumnezeu mana-n cap. -
eu m-am mutat de langa el pentru ca am terminat. el mai are pana in mai. in orasul cu scoala n-as fi putut lucra. eu fac cercetare, trebuie sa fiu intr-un oras mare cu institute. am acceptat slujba aici pentru ca speram ca o sa vina si el aici.
el mi-a spus ca vrea sa petreaca cel putin un an aici dupa ce termina. intre timp s-a razgandit. se mai gandea el la un master in muzica sau filosofie, si scolile bune tot aici sunt, dar intre timp s-a hotarat sa se reorienteze radical spre stiinte. eu de-obicei cam fac dupa cum ma taie capul, dar cu el incerc sa comunic pe cat ma pricep. si-am vorbit cu el inainte sa accept job-ul, si pe-atunci era inca entuziasmat de new york, abia astepta sa vina in vizita sa mergem la concerte la carnegie hall, unde e muzica culta meseriasa : )
mai, si de la entuziasmul lui ca abia astept sa mergem la concert, a ajuns la da' mai bine stam acasa ca nu ne-am mai vazut de mult, ca vreau sa petrec mai mult timp cu tine.
asa e el, schimbator, azi e alba, maine-i neagra, si nervii mei sunt la limita.
ma intreb, daca el isi ia job in boston in loc de new york, unde a avut interviu, relatia noastra tot asa o sa ramana? mi-a fost tare dor de tine, hai sa stam in pat tot weekendul? nu ca-n pat nu-mi place, ohoo, si inca cum, dar nu mi se pare normal, tot timpul nostru impreuna sa ne limitam la asta. zi si tu, sunt eu absurda?