Eu...
-
0 0Nu va cer un sfat ci doar va spun cat de cat ce traiesc.Sunt o femeie normala, de 32 de ani,fara prea multe pretentii de la viata.Am familie nu foarte numeroasa -2 frati,2 cumnate si 3 nepoti din partea lor.O am pe mama (sa ii dea Dumnezeu sanatate si multe bucurii)care din cand in cand ma aduce cu picioarele pe pamant.Sunt o fire vulcanica, iubesc cu pasiune , dedicata trup si suflet(atunci cand iubesc) insa nu ma pot lauda ca am avut parte de noroc in dragoste.Cand am iubit eu,nu am fost iubita,acum ca ma iubeste el nu il mai iubesc eu(ne-am despartit 1 an ,ne-am impacat...). Suntem impreuna si totusi nu.Acum il macina gandul casatoriei insa eu nu pot sa o fac,i-am spus ca nu il mai iubesc,ca mai rau ii fac daca ramanem impreuna insa nu vrea sa cedeze.Tot mai spera sa schimbe situatia...De aproape un an ne zbatem sa refacem ce a fost dar fara rezultat.Acum sunt derutata caci am intalnit pe cineva de care m-am atasat(inca este ceva nevinovat)si nu stiu cum sa fac sa nu ranesc pe nimeni.Poate in timp voi reusi sa inteleg ca nu-i de nasul meu fericirea sau poate ca voi fi fericita cu adevarat.Sper ca nu v-am plictisit.Citesc de mult forumul dar nu am indraznit sa scriu.Am mai deschis un topic "astenia de primavara", ei bine, m-am inselat, nu sunt insarcinata, se pare ca este doar astenia...si o gastrita mai avansata.Va pup pe toate si va urez o zi buna.
-
noi suntem alaturi de tine.sfatul meu ar fi sa nu renunti,totusi, la acel barbat care te iubeste sincer.stii cum e cu cioara de pe gard nu?nu am inteles de ce nu-l mai iubesti tu.poate ca e vb de monotonia care apare intr-o relatie dar...daca e mai mult decat atat...judeca la rece si ia o decizie.
-
Pai hai sa iti spun.Dupa 2 ani de convietuit impreuna imi spune ca vrea sa ma mut de la el fiindca el este obisnuit sa stea singur si ca vrea sa fie singur.Am plecat cu chirie intr-o garsoniera iar de acolo la 3 luni am plecat in alt oras.Cand am revenit in Buc. s-a tinut de capul meu sa ma mut dinnou la el,am facut-o fiindca si eu imi doream sa incercam iar,ca nu a fost sa fie nu este vina mea si nici a lui ci doar ca ne-am schimbat fff mult.El in bine, eu...am devenit de gheata.Nu il mai pot iubi asa cum vrea el.Il iubesc ca pe cel mai bun prietem si atat.
-
Am incercat , doamne cat am mai incercat sa nu plec, si cat m-am rugat sa fie doar un cosmar, dar nu a fost.Cantaresc, de 6 luni o tot fac...
Ma tot gandesc ca ar trebui sa fiu fericita ca sunt iubita , dar eu nu ofer nimic...Cat va putea continua asa? Stiind ca eu nu ii impartasesc sentimentele? Cat sa ii mai fac rau neraspunzandu-i la imbratisari, la sarutari,la declaratii de genul TE IUBESC? As vrea sa nu ma judece prea aspru pt suferinta lui,eu am trecut atunci peste a mea cu foarte mare greutate. -
Draga mea, cred ca in conditiile astea pur si simplu nu merita! Punct si de la capat, mai sunt barbati pe pamant.
Ce ma mira pe mine e faptul ce pe celalat topic te rugai sa fii insarcinata...
Cu o asemenea relatie crezi ca e ok sa ai un copil? Nu te judec, doar intreb. Esti dispusa sa il cresti singura? Sau sa te chinui si pe tine si pe el cu un barbat care dupa 2 ani prefera sa locuiasca singur. -
lol, familia n-o sa-i tina loc de tata copilului tau si nici tie de iubit. o sa vina o vreme cand o sa vrei sa ai pe cineva al tau, cu care sa imparti mai mult decat o cina impreuna. nu cred ca e o idee buna sa faci un copil in ideea ca el va indrepta lucrurile care nu merg intre voi, pentru ca nu el e cauza problemelor voastre.
-
Ok, mult succes atunci si ai grija de tine. Daca simti nevoia sa faci un copil ACUM, fa-l, dar nu o face numai pt tine, gandeste-te ca un copil presupune dorinta amandorura. Si chiar daca ai familia alaturi un copil crescut fara tata va avea la un moment dat probleme.
Iti tinem pumnii si tine-ne la curent! -
"UNDE DRAGOSTE NU E,NIMIC NU E!" este primul citat ce-mi vine in minte si mai sunt multe altele.Sa te mariti din dragoste mi se pare cel mai bun si mai corect lucru:si fata de tine si fata de "el" si fata de viitorul vostru copil.Multe au gresit casatorindu-se cu "vrabia din mana" si posteaza pe acest forum:"vreau sa ma intalnesc cu fostul pe care nu l-am uitat","un coleg imi face ochi dulci si nu stiu ce sa fac","la noi a intervenit monotonia si tacut a fost de la inceput"...In dragoste nu exista jumatati de masura.Eu mi-am ascultat inima si nu am gresit.Am luptat mult pentru aceasta iubire si-i multumesc lui Dumnezeu zi si noapte ca sunt norocoasa si am o familie frumoasa.Copiii simt apropierea noastra si se bucura de toate clipele petrecute cu noi:mergem in parc si ne luam la intrecere sau ne jucam de-a prinselea,in casa ne "bombardam" cu jucarii de plus,dansam (facem hora cu totii si cu papusa,ursuletul..) ne gadilam,il facem pe tati calut...Si iubirea pluteste in aer....
-
Sa nu credeti ca noi nu avem probleme,ca nu intervin parintii sau certurile "din nimic",dar nu-mi trebuie sa ma uit in alta parte pentru a cauta fericire.Nu-mi inchipui viata decat impreuna.Am postat ca sa arat ca e foarte importanta dragostea ca sa treci peste problemele vietii si ale casniciei.E pacat sa pleci in viata cu un om numai pentru ca el te iubeste si tu....te-ai obisnuit si sa te indragostesti dupa aceea,sa regreti faptul ca trebuie sa-l ranesti pe cel de langa tine sau sa-ti suprimi dragostea ca sa nu strici ce ai.Totul e simplu daca alegi un drum drept,fara compromisuri.Stiu ca viata nu e usoara,dar merita sa incercati sa cautati dragostea.