Povestea Mirunei de
-
0 0Buna dragelor m-am inregistrat special ca sa trimit mesajul asta, pana acum intram pe acest forum doar ocazional ca sa citesc pe la "frumusetze" si "bancuri" dar cineva mi-a spus despre subiectul Mirunei, l-am cautat - cu greu pot spune, la "cautare" apar foarte multe erori - si am citit de doua ore ambele subiecte cu sufletul la gura. Vreau sa va spun povestea mea.
Acum am 44 de ani, sunt casatorita si am doi copii, fata e de varsta Mirunei iar baiatul are 8 ani. Povestea mea este atat de asemanatoare cu a Mirunei ca mi-a parut o oglinda in care mi s-a reflectat copilaria chinuita. Si pe mine ma bateau, ma pedepseau, ma privau de cea mai mica doza de afectiune. Am facut si eu, ca si Miruna, sex oral la primul meu contact sexual la varsta de 14 ani. El avea tot 14 ani eram doi copii care nu aveau nici idee despre ce inseamna sexul iar eu am facut asta fara sa mi se para o perversiune, nici macar nu aveam pe atunci nottziunea de "sex oral" a venit totul natural in pofida varstei mele. Din pacate, poate, prietenul meu nu era atat de avansat in gandire ca si Razvan (Pyr
ca sa realizeze ca suntem prea mici pentru asa ceva. A urmat o vara frumoasa cu intalniri pe ascuns si multa fericire din partea mea care pentru prima oara in viatza facusem cunostintza cu dragostea. Draga mea Mahabharata eu intzeleg perfect indignarea ta si nu mi-o lua in nume de rau cand itzi spun ca totusi lipsa empatiei te opreste sa potzi intzelege asa ceva, si nu te condamn, te aplaud pentru faptul ca ai ramas casta pana la 19, 20 de ani, este o mandrie si nu gresesti sa mandresti cu asa ceva. Dar crede-ma ca sexul nu transforma peste noapte o copila chinuita intr-o stricata. Si crede-ma ca nu au lipsit niciodata emotziile, strangerile de mana, scrisorile de dragoste ohooooo cate scrisori de dragoste si toata inocentza primei iubiri nu a fost cu nimic intinata. Din pacate s-a produs inevitabilul si am ramas insarcinata. Din frica, din teama, nu am spus nimanui decat noi doi stiam si nu stiam ce o sa se intample stiam doar ca trebuie sa pastram secretul. Am reusit sa ma ascund deoarece sarcina mea ajunsese sa creasca prin iarna cand purtam pulovere groase si am reusit sa ajung pana in primavara, in luna a cincea fara sa stie un suflet. Cand m-au descoperit parintzii. Am suferit la numai 15 ani un avort groaznic cu o moasa care m-a torturat timp de 2 zile cu diverse ceaiuri otravite si am trecut prin chinurile facerii ca sa nasc un copil neterminat si mort a carui vedere imi bantuie si acum cosmarurile. Am fost mutata cu scoala la tzara apoi facultatea am facut-o in Iasi iar pe el nu l-am mai revazut niciodata. Alt prieten nu am mai avut pana la actualul meu sotz pe care l-am intalnit in anul trei de facultate si dupa niste ani buni de convietzuire, vreo zece la numar m-a luat de sotzie.
De ce am spus toate astea ? Nu incurajez in nici un caz sexul la varste atat de fragede si pana sa citesc ce i s-a intamplat Mirunei credeam ca doar eu si cu Julietta putem fi capabile de o asemenea dragoste la 14 ani. La varsta asta inca simt teama fatza de mama mea, e batrana si bolnava si eu o ajut dar nici acum nu a incetat sa ma doara lipsa ei de afectziune iar eu nu pot initzia asta desi simt ca as vrea sa o sarut pe frunte si sa-i spun ca o iubesc din toata inima mea un blocaj mental nu imi permite. Blocaj pe care il resimt si de cate ori copii mei imi spun "NU". Raman efectiv fara cuvinte deoarece eu niciodata nu am putut spune "NU" in fatza nimanui, iar acum nici macar in fatza propriilor copii.
Pe sotzul meu il ador, si desi uneori uita cate doua trei luni sa faca dragoste cu mine niciodata nu uita sa ma sarute dimineatza, sa imi aduca o atentzie, sa ma stranga noaptea in bratze cand visez urat. Si ii sunt atat de recunoscatoare ca ne aduca copii frumos pentru ca eu nu sunt in stare sa le fac o educatzie. Eu nu le pot oferi decat dragoste, multa dragoste cu care uneori cred ca ii sufoc. -
Nu pot decat sa ii strang puternic in bratze de cate ori am ocazia, sa le iau lucrusoarele pe care si le doresc, sa ne uitam impreuna la televizor in timp ce imi mananca prajiturile
Atat le pot oferi. Nu reusesc sa comunic cu ei la modul in care sa ii conving ca ceva e bine sau rau, nu reusesc sa ma impun atunci cand e cazul, nu pot sa le ofer nimic decat toata dragostea mea si ii sunt atat de recunoscatoare sotzului ca i-a crescut copii buni si cumintzi.
Cu toate astea, uneori nu pot sa nu ma gandesc la copilul acela care m-a facut sa cunosc iubirea si mi-a adus primele zambete si primele momente de afectziune si fericire. Il vad in mintea mea tot un copil de 15 ani desi acum stiu ca este barbat si este posibil sa trec pe strada pe langa el fara sa il recunosc. Si ma gandesc la copilasul nostru mort si la copilaria mea distrusa.
Mahabharata, draga mea, te rog fii putzin mai toleranta cu copii pentru ca am intzeles ca esti profesoara. Am facut ce a facut Miruna, dar asta nu inseamna ca nu am un suflet. Ma bucur, ca si tine, de ploaie, de apa de mare, de primavara, rad ca si tine, sufar ca si tine iar sufletul meu nu a fost cu nimic stricat de acest baiat. Traumele mele nu de el sunt legate, nu mi-a rapit inocentza.
Va las pe voi sa judecatzi daca postul acesta ramane aici. Nu vreau sa incurajez sexul la varte timpurii, in nici un caz nu vreau asta. daca ce am scris poate fi interpretat asa am sa modific. Am vrut sa scriu pentru ca m-am regasit in aceasta fetitza si ma doare sufletul si ma indemnau mainile sa scriu. -
Buna classy imi pare bine ca ai raspuns chiar tu. Nu este atat vorba ca am o parere haioasa despre mine cat faptul ca imi recunosc unele deficientze. De exemplu am schimbat 5 locuri de munca deoarece uneori nu ma pot concentra, nu sunt atenta si fac greseli. Eu stiu cum sunt si stiu ca sunt norocoasa ca am o familie si dragoste in jurul meu. Sotzul meu probabil simte nevoia sa ma protejeze, mereu a facut-o si probabil apreciaza tocmai faptul ca nu sunt o fire certareatza, ca niciodata nu i-am facut scene de gelozie sau scandaluri ca mereu cedez in toate. Si tocmai din cauza asta el are grija sa nu ma chinuie desi ar fi putut usor sa ma insele sau sa faca din mine o sclava. Nu ma consider o femeie haioasa sau urata dar ... uneori simt ca am o lume a mea, a viselor care nu coincide cu realitatea. Din cauza asta nu pot avea discutzii serioase cu copii mei in care sa le explic de ce nu e bine sa faca unele lucruri, nu pot gasi argumente, nu ii pot convinge. Iar cand mi se spune "NU" efectiv nu ma pot opune, nu gasesc resurse si ma plafonez. Acum am un job mai usor si lucrez acasa, fac ce imi place adica traduceri in care ma implic sa iasa perfect totul. Insa cand lucram intr-o societate, cand interactzionam cu oameni cu care uneori trebuia sa duc polemici nu reuseam sa fac fatza. Sunt multzumita asa dar probabil ma frustreaza faptul ca nu sunt in stare sa fac o munca banoasa, cu ce lucrez eu acum aduc foarte putzin in casa.
Eu prin subiectul asta nu am vrut neaparat sa vorbesc despre mine ... m-a indemnat ceva sa scriu atunci cand am citit ce scria copila si ce i se raspundea, stiu ca trebuie sa experimentezi unele lucruti ca sa le intzelegi dar m-au durut unele vorbe de parca mi-ar fi fost adresate.
Eu stiu ca acum exista mult mai multa informatzie decat acum 30 de ani. Ca exista mijloace de protectzie si nu ar trebui sa auzim de avorturi la fete de 15, 16, 17 ani. Dar eu nu le pot judeca nici macar pe acelea pe care le vad iesind din bloc pe frigul asta in fustitze scurte si cizme de lac, machiate si parfumate pe la 11 seara si stiu ca sunt copile de 16 ani .. am vazut si alte copile care traiesc cu barbatzi mult mai in varsta in schimbul unor privilegii materiale . Dar nici pe ele nu le pot condamna. Imi sunt dragi toate si as vrea sa le iau pe toate de manutza sa le duc in oras sa le cumpar haine mai frumoase sa le sterg fatza si sa le piaptan parul. Nu potzi sa stii ce e in sufletul omului, e usor sa judeci si sa etichetezi din pacate -
Si eu sunt de aceeasi parere:nu sterge ceea ce ai scris!Si eu am povestit cate ceva despre copilaria mea pe fostul topic si nu mai vreau sa repet,dar concluzia este aceeasi
e educatia primita acasa depinde toata viata ta ca adult.O educatie asa de severa si restrictiva ne mutileaza sufletul pe viata si ne face nesigure in fortele noastre.Vreau sa tragem un semnal de alarma si prin povestile noastre sa aratam ca nu e chiar trecatoare suferinta unor copii.Toate se aduna si plecam in viata cu un "bagaj" destul de greu fata de copii care au avut intelegere din partea parintilor si si-au putut spune parerea.Cu mine s-a chinuit o doctora vreo 2 luni si nu stia care sunt motivele deselor mele depresii.Norocul meu a fost ca m-am intalnit la cabinet cu mama doctorei care mi-a fost diriginta si m-a laudat ce cuminte,constiincioasa,exemplu de corectitudine.....eram si atunci m-a intrebat doctora
E CE?DE CE ERAI CUMINTE?DE CE ERAI ASCULTATOARE?Si i-am raspuns
t. ca asa trebuia!Toti parintii isi invata copiii sa fie cuminti dar ei prin natura copilariei nu sunt,nu asculta,decat daca sunt "dresati" si noi am fost destul de bine.E mai usor sa-i "dresezi" decat sa-i asculti,sa-i intelegi,sa le fii aproare... -
Inima draga, tipic pentru firea ta sa nu vrei sa devii subiect de discuztie aici. Intzeleg si respect aceasta dorintza. Daca insa intr-o buna zi vrei sa vorbim cu si despre tine, tare mi-ar placea. Cred ca si la 14 si la 44, tot Mirune suntem si avem nevoie sa comunicam, sa fim intzelese si sa intzelegem.
-
ce legatura crezi tu ca are una cu alta doremy ? atunci nici macar nu exista notziunea de "sex oral", nici macar nu stiam ce fac sau ca ce fac este/va fi considerat perversiune. M-am gandit ca mesajul meu poate sa deranjeze ... dar am crezut ca poate mai exista persoane care au capacitatea sa intzelegeaga. Ca atunci cand esti lipsit de afectziune, de orice fel de manifestare de dragoste, ca nici in cele mai indepartate amintiri ale tale de pe la 2, 3 ani nu exista o imbratzisare, un sarut, o vorba calda ...si exista doar batai, scandaluri, pedepse ... Cand pentru prima data cineva te alinta si te dezmiarda esti in stare sa faci orice pentru persoana aia si totul vine natural odata cu o dragoste ce te napadaste si vrei cu disperare sa TZII acea persoana langa tine. Dar nu stiu cum ar putea cineva care nu a trecut prin asta sa intzeleaga
-
classy eu vreau sa-tzi multzumesc pentru ce ai facut pentru Miruna. Tu, Codrutza, Donna, Veronica ... poate pare greu de crezut dar in situatzia asta te atarni de ORICE iar Miruna s-a "atarnat" de voi, a urmat cu sfintzenie sfaturile voastre pentru ca au reprezentat pentru ea sperantza. Cand in familia ta se intampla asa ceva nu prea potzi sa vorbesti despre asta cu nimeni, nici macar cu prietena ta cea mai buna (in caz ca ai asa ceva). Are mare nevoie de sustzinere pentru ca ea vede in voi toate MAME, cum ar trebui sa fie niste mame, in mintea ei voi o iubitzi, o sfatuitzi, va pasa de ea ... inseamna enorm asta si fiecare cuvant pe care o sa-l citeasca o sa conteze. De asta m-am inregistrat si am scris aici, sa va rog pentru putzina tolerantza si intzelegere . Stiu ca e greu si fiecare vede lumea prin prisma a ceea ce a experimentat iar execeptziile sunt rare dar macar, daca nu putetzi intzelege, macar nu judecatzi asa aspru sau judecatzi departe de ochii ei
-
Nu va suparati pe cele care nu inteleg!Nu va suparati ca nu inteleg!Eu una ma bucur:inseamna ca nu toate au trecut prin ce-am trecut noi si de cand cu povestea asta imi revin amintiri din cele mai groaznice de la varste din ce in ce mai fragede.Nu vreau sa le povestesc pentru ca scopul nu este sa realizam un film de groaza,vrem sa aratam ca orice abuz lasa urme si ne mutileaza sufleteste.E foarte grea recuperarea si multe persoane nu accepta ca au o problema si-i terorizeaza la randul lor pe altii(vezi topicul "m-am saturat"---eu cred ca si acea mama este dictatoare la fel ca mama ei!).Vreau sa scriem si ce-am putea face pentru a mai "imblanzi" aceste dictatoare.Dar in unele cazuri e tarziu.....
-
Nu am timp sa citesc tot, inima am citit doar postarile tale (primele doua) si vreau sa te felicit pentru sinceritatea ta, ai fost foarte curajoasa ca tzi-ai varsat sufletul in felul asta. Noutatzi despre Miruna sunt pe subiectul "NOUL TOPIC", inima cred ca Miruna ar aprecia foarte mult mesaje din partea ta. Nu sterge nimic te rog mult ... trebuie sa se vada ca exista din pacate asa ceva
Tragedia ta e cumplita ... nici nu vreau sa-mi imaginez
Imi cer scuze ca nu pot scrie mai mult v-am pupat sper sa ne auzim curand -
Si eu am multe regrete din vremea copilariei atunci nu stiam cat o sa ma afecteze in viata, credeam ca fac bine ce fac dar acum imi dau seama.Eram o persoana foarte timida nu ca acum as fi mult mai sociabila, nu spuneam niciodta parintilor ce simt de teama sa nu-i supar sa nu le creez probleme pentru ca oricum sunt destule in viata asta. Daca gandeam intr-o situatie sau alta altceva decat ei ma gandeam ca nu am drepate niciodata pentru ca ei sunt oameni maturi iar eu sunt copila deci sigur nu gandesc bine. Nu pot sa zic ca am sau am avut parinti rai dar m-au educat ca numai ce gandesc ei e bine iar eu trebuie sa tac din gura si sa fac ca ei intodeauna. Itodeauna imi spuneau ca tu nu de ce sa te bagi, tu nu ai ce zice esti copil trebuie sa faci ca noi s.a...Incet m-am inchis in mine si nu mai ziceam nimic pt ca ce gandeam nu era bine iar cu prietenele mele procedam la fel chair daca ma deranja ceva taceam.Ma credeam intodeauna mai haioasa mai urata. Sufeream cand vedeam imbratisarile sau cuvintele de lauda ale parintilor prietenei mele, cand vedeam siguranta cu care isi spunea parerile.Atunci nu mi-am dat seama dar acum ma afecteaza si chiar in momentele de fata am 24 de ani dar tot stilul acela il au parintii. Ma credeti ca zilele trecute mama mi-a spus "esti copila pana stai la mine in casa faci ce zic eu cand pleci faci ce vrei".Am probleme si in relatia cu prietenul meu din cauza acesta pentru ca faceam intodeuana ce vroia el nu eram in stare sa imi exprim parerilesi el profita de asta.Ma indragosteam foarte repede pt ca daca cineva imi zicea ca ma iubeste ma srangea in barte imi zicea lucruei frumoase "ma ametea" iar dupa aceea sufeream deoarece ma legam prea mult de respectiva persoana aveam ceea ce nu primisem din familie. Acum le reprosez parintilor mei desi ma doare si stiu ca nu ar trebiui safac asta.Mi-e teama de cum o sa ma port cu copii mei cand o sa am.Ceea ce ma-a ajutat cel mai mult in ultima vreme sa inaintez sa incep sa-mi schimb putin stilul de viata sa am putin mai mulat incredere in mine e ca lucrez la o banca ceea ce nu am crezut in viata mea ca o sa fiu in staresa fac si ca sunt foarte apreciata de ceea ce fac de colegii de lucru mi-am facut prieteni foarte apropiati si mai ales faptul ca am depasit ceva ce nici in visele mele nu ma credem in stare adica sa lucrez cu oameni sa comunic cu ei (desi si in momentul de fata ma simt de multe ori foarte nesigura pe mine si mie teama ).
Stiu ca am scris mult si as mai avea de spus destul dar nu vreau sa va plictisesc.