cu sufletul ranit
-
0 0ce faci cand nu poti sa opresti lacrimile?
ce faci cand cel pe care il iubesti cel mai mult si de la care astepti intelegere iti intoarce spatele?
ce faci cand iti dai seama ca nu insemni pentru el nici pe sfert din cat credeai?
si cand , totusi, il iubesti si nu-ti inchipui viata fara el?
mai bine zis, ce sa fac eu acum? -
e greu sa uiti dar asta e singura solutie. nu te da batuta. va veni si momentul in care il vei gasi pe cel care nu iti va intoarce spatele. gandeste-te ca el este cel care are de pierdut. lumea este mare si ai de unde alege. fi mai selectiva pe viitor si nu mai ceda in fata baietilor. fii putin mai egoista si iubeste-te mai mult pe tine insati. nu se merita sa-ti strici ochii pentru cineva care te face sa suferi. iubirea nu este suferinta. crede in tine si vei avea ceea ce iti doresti.
-
fetelor, stati putin ca m-ati inteles gresit. nu ne-am despartit, doar ca in ultimele saptamani simt ca este altfel, pur si simplul tot timpul am trait cu impresia ca el este cel pe care m-as putea baza in orice situatie, umarul de care m-as putea sprijini oricand, si acum vad ca nu e asa, nu stiu daca din egoism sau pur si simplu nu ma iubeste atat cat credeam. si ma doare enorm.
-
nu, ginxy, nu faci nici o confuzie. insa sa zicem ca am trecut peste momentul ala, desi m-a durut ingrozitor, mai rau decat am crezut vreodata ca as putea suporta. si totusi am suportat.
acum sunt nimicuri intre noi, nimicuri pe care le facem amandoi, numai ca nimicurile astea te distrug pe dinauntru si el are un talent innascut de a face asta, de a ma face sa ma simt nesemnificativa. si culmea e ca, mereu, eu sunt cea care se intoarce.
de ex, azi ma certasem destul de rau cu ai mei si speram ca in brate la el o sa-mi treaca totul. doar ca am gasit niste brate ironice.
sau: tocmai venisem cu masina de la spalatorie si el mergea in spatele meu, ne duceam acasa la el, cand la un moment dat m-a depasit exact printr-o balta si mi-a spoit masina cu noroi de sus pana jos.intentionat.
stiu ca poate par lucruri minore si stupide, dar sunt lucruri care impung ca sageti cu varful otravit. -
Oofff... De ce te chinui tu singura. Daca nu mai esti deloc fericita. Incearca sa devii mai independenta, mai autonoma. Trebuie sa constientizezi ca nu ai absolut nevoie de el ca sa fii fericita.
Si eu la inceputul relatiei cu prietenul meu devenise dependenta de el, as putea spune. Eram vesnic disponibila, geloasa, gata sa ma impac desi nu aveam nici o vina. PAna cand mi-am dat seama (am citit pe undeva, dar m-a sfatuit si mama) ca pe barbati e mai bine sa ii tii putin pe jar, sa te prefaci putin mai indiferenta. Si asa am inceput sa fac. Deodata m-am trezit ca interesul lui a crescut considerabil. Prtoblema e ca la un moment dat mi s-a urcat la cap atentia lui si am inceput sa fac nazuri prea mari. Atunci chiar el mi-a spus: "cand nu te prea bagam in seama erai moarta dupa mine, iar acum cand iti fac toate poftele nimic nu te multumeste". Asta se intampla cam cand aveam un an de relatie. Acum ne-a venit la amandoi mintea la cap.
Asta e parerea mea. Incearca sa il tii mai la distanta, pentru ca el a vazut ca poate obtine orice de la tine. A vazut ca il ierti usor indiferent ce face, si acum cam profita e treaba asta.
Chiar imi pare rau ca trebuie sa suferia asa... -
am revenit...
trebuie sa recunosc ca nici eu nu sunt usa de biserica, adica si eu fac o gramada de mofturi si in general el imi cam face toate poftele.
insa atunci cand ne certam, din motive prostesti, evident, amandoi devenim ca doua fiare turbate. numai ca mie imi trece imediat dar lui, nu. si continua sa ma raneasca prin felul cum se poarta.
sa nu credeti ca nu comunicam. de fiecare data ne pare rau si ne promitem ca nu se mai intampla si analizam de ce si cum ne-am certat.
dar a doua zi...