Ganduri si framantari
-
0 0Sunt,asa cum 90% dintre voi m-ar cataloga, "mai coapta". Adica fac 39 de ani si am trecut de mult de varsta inocentei,a primelor iubiri si a senzatiei ca se prabuseste lumea cand te paraseste iubitul. Si totusi...
Desi m-am maritat repede, am incercat sa-mi mentin sufletul tanar,sa nu adopt prejudecatile "celor mari", sa ma uit la el,la sot, ca la un iubit. In acelasi timp, m-am indepartat de prietenele care aveau alte preocupari,sau au plecat in alte orase/tari. Am facut doi copii, scoala cat cuprinde, dar m-am trezit,la aproape 38 de ani, ca ma insela cu nerusinare, fapt pentru care am vrut sa-l parasesc. Folosindu-se de toate mijloacele de convingere, de la seductie la santaj emotional, m-a convins ca era mai bine sa ramanem impreuna, pentru noi si pentru copii. Mi-e ciuda pe mine pentru ca am fost slaba, m-a convins, dar a fost si inca este dureros.
Este atat de greu sa iubesti fara sa mai poti avea incredere. Si cel mai greu este cand sunt sarbatori( vezi ziua de azi) cand vezi ca e tandru si te gandesti:"cat de sincer e?"
Sunt dureros de sincera cu el. I-am spus: " Nu crezi ca,poate, exista undeva un barbat, nu neaparat Fat-frumos, care m-ar iubi mai mult sau macar, mai sincer decat tine?" Si el zice ca nu.
M-a ranit de atatea ori incat nu stiu ce sa-mi doresc azi: Sa raman cu el sau sa fie ultimul Valentine's Day cu el.
Nu mi-e frica de singuratate. Poate ar fi momentul sa ma adun. Si sa ma concentrez pe altceva decat pe o iubire care nu exista(sau nu MAI exista). -
de fapt tie cred ca ti-e frica doar de faptul ca acum constietizezi ce ai de gand sa faci (s-o iei de la capat) si nu stii daca mai poti la varsta ta sa iti revii..nu inteleg totusi de ce crezi k nu mai esti tanara sau alte chestii d'astea..cunosc femei de 50-55 de ani care si-au refacut viata..
de ce nu ai face-o si tu?!
important sa stii ce e bine pntru tine. si sa vbesti calma cu sotul tau si sa ii explici care este clar punctul tau de vedere. Odata ce increderea in el este in continua scadere, mereu iti vei pune aceasta intrebare "oare e sincer sau ma minte ca atunci?!".
nu lasa sa treaca timpul. sa te trezesti peste 10 ani spunandu-ti "puteam sa fiu fericita dar acum e prea tarziu!"
Nu mai fi asa pesimista!
Trust yourself!! -
Multumesc pentru incurajari. Situatia e complicata, acum am scris numai din punctul de vedere al iubirii. Ne leaga inca multe legate de copii, casa, care este a parintilor lui, diverse treburi casnice(la care a inceput sa participe mai mult ca inainte). Dar am un plan de "evadare",in urma caruia, intr-o jumatate de an,cred ca o sa pot fi "libera", chiar daca nu stiu daca imi doresc sa fiu fara el.
Oricum, multumesc pentru incurajari!!!!! -
daca ti-ai facut un plan de evadare,inseamna ca te-ai gandit deja sa-l parasesti ! trist,dar.......cam toate femeile care par nehotarate sa faca acest pas se "impiedica" de aceste valori adunate intr-un amar de ani! ....... sa te intrebi atunci daca merita sa mai 'aduni" ceva?????? sau sa-ti traiesti viatza
-
Sunt in aceeasi situatie ca tine. M-a inselat acum un an si eram ferm hotarata sa divortez, i-am facut bagajele sa se duca la ea,dar m-a implorat sa-l iert fiindca a fost o gresealasi recunosc ca si eu am avut o parte din vina.Desi l-am iertat, in fiecare zi ma doare sufletul si nu pot sa-mi revin.Simt ca ma iubeste si incerc sa uit. Cauta sa intelegi de ce te-a inselat, poate poti repara ceva pe ici , pe colo,si cu timpul poate ne vom recapata increderea in ei.Poate chiar ne iubesc cu adevarat.Sa le mai acordam o sansa
-
Draga idasterix,
se pare ca ziua indragostitilor nu induce doar ganduri de dragoste la toti, ci ne face sa punem in balanta dragostea celui de langa noi. Tu doresti sa iei acum o hotarare, care nu te afecteaza doar pe tine, in bine sau rau, ci pe voi doi si copiii. Cred ca ar fi bine sa luati impreuna o decizie, de comun acord, daca viata voastra poate continua impreuna sau cum puteti rezolva aceasta problema. Trebuie sa cunoasca nelinistile tale si atunci sa vezi cat de mult te poate el ajuta sau nu, sa iti recapeti increderea. Se poate sa existe si reactii inverse de cum ne asteptam, dar asta ii caracterizeaza pe barbati.
Iti doresc ca Dzeu sa iti lumineze calea spre o decizie inteleapta si benefica pt tine si copii. -
Da,draga Doremy, bineinteles ca avem o parte din vina pentru ce s-a intamplat. Ceea ce ma doare mai mult e ca , am impresia, nu s-a maturizat suficient. Nu asteptam sa-si puna cenusa in cap sau sa intre intr-o depresie, dar parca prea usor a trecut peste ce s-a intamplat, pentru ca, in sinea lui, cred ca nu se simte foarte vinovat, ca si cand "ma iubeste, m-a ales pe mine, ce mai vreau?"
Viata intr-adevar e diferita de filme. In film barbatul care "calca stramb" e,sau cuprins de remuscari puternice, sau fara scrupule si cu planuri ascunse de viitor care n-o includ pe sotie. Al meu n-a fost nici asa, nici asa, dadea impresia de baietas poznas, ,tot ce a facut(minciuna mai ales) a fost pentru ca vroia sa nu sufar,in viziunea lui.Mai simplu era daca n-o facea,dar asa...
"Evadarea" mea nu inseamna neaparat despartirea de el. Vreau sa ma pot retrage undeva unde,daca eu o sa consider ca va merita, va avea loc si el. Dar daca nu... -
Draga Vio, el imi cunoaste framantarile, chiar e plictisit(ai citit bine) de ele. Considera ca eu,prin atitudinea mea, fac mai rau relatiei noastre(mai rau decat a facut el?!). Dar nu mai pot tolera. Ceea ce alta data era normal,sa iasa cu baietii la o bere fara sa anunte, acum mi se pare o tradare. Stie ca nu imi place, dar mai are mici scapari.
Despre copii, sunt mari si vor intelege. Nu vreau sa spun:raman cu el pentru copii. Copiii vor pleca, iar eu ma voi simti si mai pustiita. Prefer sa ma stie copii ca pe o mama independenta, care se descurca in viata. -
cati ani trebuie sa mai treaca ca sa realizazi ca omul langa care traiesti nu te merita?
esti inca tanara, o poti lua de la capat(faptul ca ai copilasi cu el nu trebuie sa fie o problema,sunt multe femei cu copii care si-au refacut viata);stiu prin ce treci si eu am trecut prin asta dar odata ce a intrat microbul tradarii numic nu mai e la fel in cuplu...gandeste-te ca mai ai timp sa schimbi situatia -
Poate k nu am varsta si experienta necesara(19 ani) k sa dau sfaturi,dar dupa parerea mea yo cred k nu se merita sa va despartiti.Nu cred k exista barbat care sa nu fii inselat macar o data in casnicia lui chiar dak isi iubeste nespus de mult sotia.Din curiozitate sau din dorinta de ''a gusta'' si altceva INSEALA de cele mai multe ori.Gandeste-te k totusi aveti ceva ani impreuna si copii care nu merita raniti...iar sincera sa fiu cu tn...dak e sa iti iei viata de la zero o sa-ti fie f greu.Incearca sa gasesti solutii: sa te ocupi mai mult de el,sa iti faci timp sa discutati si sa stati mai mult unul cu altul,surprinde-l in fiecare zi cu cate ceva nou( ai ocazia sa incepi de azi k tot e valentine day...oferindu-i o seara romantica si de neuitat zik yo
.Nu are rost sa renunti asa usor...lupta pt familia ta! -
suferinta copiilor cu parinti despartiti e 10-15% adevar si restul mit... asta daca parintele 'lipsa' nu uita brusc de ei si, mult mai important, daca parintele ramas este impacat si apt sa le fie alaturi... si in plus, sa fim seriosi, ai de divorteaza nu termina brusc o convietuire idilica; e o perioada mai lunga sau mai scurta in care sunt tensiuni, nervi, depresii si tot tacamul - pe care copii le simt f bine
-
Crezi tu???!! Pana la urma urmei de ce ne facem o familie...de ce femeile in general au spiritul ''familiei '' in suflet??? Cine se chinuie si duce greul intr-o familie??? Nu femeia???Nu gandesc k o femeie consolata cu gandul k o sa fiu inselata...dar dak ar fii sa fie asa...sa stii k nu i-as da satisfactia asta.De ce sa renunti asa usor?? Sa te gandesti k au fost niste ani care au trecut pe langa tn degeaba??? Si in plus ei inca se mai iubesc...deci rana poate fii vindecata.In fine...nu cred k suntem pe aceeasi lungime de unda,nu gandim la fel.Ata ete...yo asa cred k e normal.
-
Ana,draga!
ai si tu dreptate,pe de o parte,in tot ceea ce spui dar gandeste si asa:toti avem o singura viata si numai de noi depinde cum o traim;numai noi suntem responsabili de ceea ce se intampla in viata noastra...in loc sa ne plangem ca suntem nefericite alaturi de barbati care ne inseala,ne mint si nu ne merita trebuie sa luam atitudine si sa facem tot ceea ce putem ca sa schimbam situatia;vreau sa fiu fericita,lupt pentru fericirea mea!pana nu scapam de bagajul de complexe si de ideile preconcepute(ce va zice lumea,etc)nu o sa reusim;esti inca tanara si ,sper din tot sufetul sa nu ai parte de barbati care inseala
o sa va povestesc,cand o sa-mi revin, ce am patit eu in urma cu 4 luni...