o problema
-
0 0nimic
-
Lenutza nu stiu sincer ce viitor ai cu el... provine dintr-o familie in care se pare ca violenta e un mod de rezolvare a problmelor, si in plus deja cu tine a comis-o....cu sau fara scuze nu exista absolut nici o garantie ca nu se va mai repeta, chiar daca va lua ani de zile, o sa te trezesti ca din te miri ce iti mai aplica o palma, si probabil atunci va mai fi si un copil la mijloc (exact ca in cazul lui)... crede-ma stiu e vorbesc, am avut contact cu un centru pentru femei abuzate si ma vazut destule... vestea buna e ca exista tratament pshiologic pentru asta insa nici aici garantiile nu sunt de 100%. De atunci nu te-a mai atins, sa inteleg? Oricum tine minte ca asta nu e o garantie, dar daca il iubesti si el te iubeste s-ar putea sa accepte sa vada un psiholog.... e singura cale aici
-
Cred ca toata viata lui o sa incerce sa nu fie ca tatal lui,sa fie complet diferit,sa aiba grija de familia lui si nu sa o raneasca.Pune-te putin in locul lui:si tu daca nu aveai nici un semn de viata de la el atata timp,nu ai fi inceput sa te gandesti si tu la prostioare?Poate a fost doar un pic prea gelos...sau cine stie?Poate avea nevoie atat de mult sa-ti auda macar vocea....Nu cred ca ai de ce sa iti faci griji.
-
din acel moment nu a mai avut nici o criza de violenta ne mai certam dar daca e foarte nervos acum iese pt cateva momente din camera sau pt cateva minute nu vb cu mine si cedeaza el, indiferent daca a fost vina mea sau a lui ne uibim enorm mai ales ca am trebuit prin atatea problema
pierderea de sarcina ne-a unit
idee cu psihologul am discutat-o si cu el si nu are nimic impotriva -
Din pacate, ceea ce a vazut in familia lui si-a pus amprenta asupra comportamentului sau.
Crede-ma, in viata de familie treci prin atatea, de-a lungul timpului, vor fi si momente grele, si e pacat sa te trezesti dupa cativa ani lovita din nou.
Crinutzza, nu stiu de ce o indemni sa accepte ceea ce s-a intamplat. Oricat ai fi de panicat, sau de gelos, nu ai nici un drept sa pocnesti partenerul.
Eu, una, sunt 90% sigura ca se va repeta "intamplarea". Si cred ca regreta, dar pe moment nu se poate controla. Si cu ce te incalzeste ca plange, dupa ce ti-a invintetit un ochi???
Lenutza, gandeste-te bine daca esti dispusa sa induri asa ceva. Chiar si numai cate o palma din cand in cand. Este inuman sa se intample, nu exista motiv in lumea asta pentru care partenerul sa dea in tine. Si stii cum se spune: e greu pana da prima palma. Si, cum spunea o alta eva, este mult mai grav cand ai si copii.
Ai grija de tine! Esti tanara, ai o viata intreaga inainte. -
Crinuzza, parerea mea e cu totul alta: NIMIC dar ABSOLUT nimic nu justifica violenta. Chiar daca a fost sau nu vina Lenutzei, putea sa tipe, sa se dea cu capul de pereti dar sa nu ridice mina asupra ei. Daca se mai poate repara ceva numai consiliere pshihologica poate fi. Insa si in caz de succes tot as fi cu ochii in patru. Oricum un ultimatum cred ca se impune: "a doua oara daca se mai intimpla am plecat fara nici un fel de explicatii". Poate gresesc, dar eu i-as fi spus "pa" de la prima palma. Nu cred ca as putea trai linga cineva care m-a lovit indiferent din ce motive si care au fost circumstantele. Si cind o sa apara copiii ? Daca se descarca asupra lor?
-
Lenutza, eu nu itzi spun ce sa faci, dar trec in revista cele trei scenarii pe care le ai la dispozitzie:
1. sa il iei de barbat, stiind bine ca el e "damaged goods", marcat pe viatza de modelul familial in care a crescut, si sa itzi asumi viitorul cu el: batai din cand in cand pentru tine si pasarea problemei mai departe, in viitor, prin copiii tai, care vor fi si ei damaged goods. Intr-un fel, o astfel de decizie este similara cu asta: o femeie stie ca viitorul sotz are o boala genetica transmisibila si ca boala lui ii va afecta viatza ei si a copiilor ei in mod foarte neplacut, dar decide sa se marite cu el, fiindca si acela e un om si are alte calitatzi minunate cu care compenseaza.
2. sa il conditzionezi, convingi, manipulezi sa se angajeze la ani grei de psihoterapie si sa asteptzi alaturi de el incheierea acestu proces foarte neplacut si dureror. Dupa care, daca mai vrea, sa te maritzi cu el. Ce risti? Sa pierzi ani buni din viatza degeaba. Un om reparat la cap isi schimba enorm convingerile, prioritatzile, alegerile in viatza. Aproape niciodata el nu mai vrea sa ramana alaturi de cei pe care i-a ales ca parteneri de drum cand era "bolnav". Intreaba orice psihoterapeut care a tratat cu success alcoolici si violentzi si-are sa-tzi confirme ce spun eu aici.
3. Sa fugi cat te tzin picioarele, fiindca din punctul tau de vedere variantele 1 si 2 sunt inacceptabile.
Imi pare rau ca nu te pot ajuta in alegerea ta. Numai tu singura te cunosti si itzi stii valorile si prioritatzile si limitele. -
Subscriu la parerile de mai sus...pentru ca nici pentru mine violenta de orice fel nu are nici o justificare, mai ales intr-un cuplu unde se presupune ca e dragoste.... insa un comentariu la scenariul 2 de sus - eu zic ca terapia o poate face cu tine alaturi, nu sa stai tu dupa el ani buni... insa tine minte te rog Lenutza....niciodata nu vei avea garantia ca nu te va lovi iar... e bine ca acum se controleaza dar ma intreb oare cat va mai dura asta in momentul in care da piept cu greutatile zilnice, cu serviciu, cu copii, cand rabdarea ii va fi testata in fiecare moment.... gandeste-te foarte bine... e restul vietii tale in joc
-
am incercat sa ne despartim de nenumarate ori dar nu a reusit niciunul sa stea departe de celalalt parintii mei au spus ca e o iubire bolnava
ideea e ca nu am puterea sa ma despart de el
sunt impartita in jumatate : una e sceptica si cum am citit de la voi a fost mai greu prima data ca dupa aia e floare la ureche a doua jumatate crede ca a fost doar o intamplare nu cred ca pot sa ii spun dupa atatea luni ca vreau sa ne despartim din acea cauza si cred ca in acelasi timp cu cat ne atasam unul de celalalt cu atat ne va fi mai greu pe viitor daca se mai intampal ceva sa ne despartim
fac 2 facultati una o termin in aceasta vara de obicei sunt o fire hotarata dar in viata amoroasa sunt cea mai nehotarata persoana prietenii nostrii comuni mi-au spus ca nu stiu sa ma impun in fata lui -
de fapt aceasta nehotarare in viata sentimentala e de cand l-am cunoscut pe el pana la el aveam puterea daca as putea spune asa sa fiu eu cea care conducea relatia, dar cand l-am cunoscut pe el parca sunt un pisoi care nu comenteaza nimic astept sa vad ce se intampla si nu inteleg de ce nu pot sta departe de el de ce nu il pot refuza cand ma cauta dar din acel moment pana acum am petrecut momente frumoase si mi-e greu sa dau cu picioarul la tot ce am avut in acesti 2 ani jumatate in acelsi timp ma gandesc ca am toata viata inainte si doi ani sunt o nimica toata dupa cati ani mai urmeaza
ce pot face ca sa iau o decizie si sa o pot duce pana al capat? -
eu zic sa asculti ce au de spus parintii. si vad ca nici prietenii tai nu au o parere foarte buna despre el. parintii, in primul rand, nu-ti var decat binele.
si ai sa ajungi la vorbele lor, mai tarziu.
uita-te in jur. ai spus ca citesti forumul asta. uita-te cate probleme au fetele, incearca sa faci o statistica, sa vezi la cate dintre ele scartaie casnicia dupa 10-15 ani, chiar din motive mai marunte. vrei sa ajungi si tu la 35-40 de ani, sa fii nevoita sa-ti refaci viata, cu copii dupa tine? oricare ar fi motivele unui divort, este foarte traumatizant pentru copii, dar si pentru noi, adultii.
de ce nu poti sa-i spui dupa atatea luni ca asta e motivul? dintr-o relatie poti iesi in orice moment in care simti ca ceva nu merge, sau ca nu-ti ofera siguranta de care ai nevoie. -
vei spune poate ca sunt radicala. da, asa e. viata m-a invatat sa fiu asa, ca sa pot merge mai departe.
din cate vad, ai destule alte preocupari (ma refer aici la cele 2 facultati). gaseste-ti resurse si refugiu in ele. daca vrei cu adevarat, poti renunta la o relatie din care stii ca oricum nu are cum sa iasa ceva bun pentru tine. totul depinde de tine. -
asta sa-i spui si lui. adevarul. faptul ca dupa palma primita, nu iti vezi un viitor fericit alaturi de el. si ce daca au trecut cateva luni?? au reprezentat timpul in care ai intors problema pe toate fetele, si la concluzia asta ai ajuns: ca nu-ti ofera siguranta pe care ar trebui sa ti-o oefere o relatie.
pot sa te intreb, daca acum ti-e teama sa-i spui asta, pe motiv ca au trecut cateva luni in care a mers totul bine, ce astepti de fapt? sa se repete? consideri ca numai daca se repeta poti redeschide subiectul?
stiu ca esti trista, te inteleg perfect, pentru ca nu e usor sa te desparti de persoana iubita, dar pentru binele tau, mai bine sa suferi acum, decat mai incolo, cand suferinta asta va fi mult mai mare, si exista multe sanse sa fie si fizica, nu doar psihica.