moment dificil....
-
0 0Evelor...a venit si randul meu!
Dupa o relatie plina de pasiune si obsesiva de aproape 2 ani, a venit si sfarsitul! ASEARA! Lucrurile nu au mers niciodata ca pe roate intre noi, ne-am certat de multe ori, dar de fiecare data revenea si ne impacam..pur si simplu nu puteam sa rezist! Eu stiu ca am devenit dependenta de el, de prezenta lui care nici macar nu-mi facea mereu bine, dar stiti si voi ca obisnuinta este a 2a natura...
Acum vreau sa va rog sa ma ajutati cu sfaturi si pareri, cum as putea sa trec mai usor peste asta?! Acum nu ma simt extrem de rau pentru ca sunt obisnuita cu senzatia, dar stiu ca si peste cateva minute se poate sa se instaleze sentimentul acela de panica si sa constientizez ca nu mai suntem impreuna si sa o iau razna.... Cum sa fac sa ma dezobisnuiesc de prezenta lui? Ne vedeam in fiecare zi...
Despartirea asta s-a produs lent...din ce in ce mai putin chef sa ne vedem, timpul petrecut impreuna incepuse sa devina plictisitor...simteam ca n-o mai ducem mult, dar nici nu vroiam sa se termine...decizia a luat-o el, iar eu nu m-am opus pentru ca sunt constienta ca relatia noastra n-are nici un viitor, nu ne potrivim....dar e GREU!!!
Astept sfaturile voastre, mi-ati fii de mare ajutor! Va pup! -
E greu sa renunti la cineva cu care esti obisnuita sa fie zilnic langa tine, dar daca asta e tot ce va mai lega atunci nu merita. Gandeste-te ca poate meriti si tu ceva mai mult de la o relatie, iar scuza asta cu obisnuinta nu am acceptat-o niciodata. De ce sa-mi fie caldutz cand poate sa-mi fie bine? Normal ca e greu, doar old habits die hard, dar cel mai bine e sa mergi mai departe, sa-ti cauti lucruri noi de facut, ca deh, acum ai mai mult timp liber, citeste o carte, plimba-te prin parc, ia-ti o prietena si bulgariti-va ca a nins (la noi), scrie pe forum.... deci gaseste-ti alte preocupari, pentru ca doar timpul te va face sa te simti mai bine
-
Ai mare dreptate, dar parca nu am chef sa fac nimic, sunt in inertie...de fapt cred ca asta ne tinea impreuna, INERTIA! Stiu ca acum mi-e greu, dar dupa va fii bine...dar mi-e frica sa nu raman cu sechele, sa nu pot sa-l uit! Eu sunt unul dintre cazurile de fete care confunda suferinta cu iubirea
! Am nevoie de incurajare si poate de experienta unor fete care au reusit sa treaca peste asta si acum le e bine!
Iti multumesc mult monangel (sper ca am scris bine) ! O sa incerc sa-mi umplu timpul cu tot felu' de lucruri... -
alexia in iubire nu trebuie doar sa suferi.... nu inteleg de unde perceptia asta ca iubirea=suferinta... eventual suferinta in sensul frumos al cuvantului (suferi ca nu-l vezi asta face reintalnirea mai frumoasa. Oricum stii tu ce se spune, cui pe cui se scoate, asa ia-ti perioada de vindecare, nu mai suferi aiurea (doar nu esti masochista, ce naiba?) si cauta-ti un flacau care sa-ti dea butterflies in stomacel.... oricum de vechile sentimente doar in timp vei scapa, vor impietri si vor fi acoperite de altele noi care infloresc peste...
-
"Despartirea asta s-a produs lent...din ce in ce mai putin chef sa ne vedem, timpul petrecut impreuna incepuse sa devina plictisitor...simteam ca n-o mai ducem mult," Sunt chiar cuvintele tale si ele spun atat de mult...Repeta-le de cate ori simti ca ti-e dor. De fapt ti-e dor nu de monotonia care s-a instalat intre voi ci de senzatia dinainte cand iubeai cu adevarat si erai iubita. S-a dus inteleg de mult! Sunt alternative pentru amortit senzatia: hobby, fitness, prietenii, munca indarjita. Cu toate ca am mai postat cele de mai jos pe topicul "despre iubire", pentru tine mai postez aici odata citatul:
"Femeile sunt precum merele neculese. Cele mai
> bune sunt in varful pomului. Majoritatea barbatilor
> nu vor sa se intinda dupa cele bune fiindca se tem
> sa nu cada si sa se raneasca. Prefera, in schimb,
> merele cazute pe jos, care nu sunt la fel de bune,
> dar usor de luat.
>
> Merele din varful pomului se gandesc ca este
> ceva in neregula cu ele, cand, de fapt, sunt
> extraordinare. Trebuie numai sa astepte sa apara
> barbatul potrivit, care sa fie suficient de curajos
> sa urce pana in varful pomului.
>
>
>
>
>
> Acum barbatii...
>
> Barbatii sunt precum un vin bun. Incep prin a fi
> struguri si depinde de femei daca reusesc sa stoarca
> toata pleava din ei pana cand acestia sa se
> transforme in ceva acceptabil pentru cina... "
Am trecut si eu prin chinurile uitarii si reinvierii si totul pana la urma se reduce a fi impacata cu tine insuti pentru tot ce ai trait si ai facut! -
De momentele de panica nu te poti feri. Ele se vor produce, atunci cand ai acele flash-uri, cand ti-amintesti ca s-a sfarsit. Dar, cu timpul, durerea se estompeaza, de la sine. Imi pari o persoana constienta de ce este in jurul ei si in sine. Ia-ti inima-n dinti si treci prin perioada asta fara tragism, fara sfasieri, reprima-ti tentatia de a te mai gandi. Stiu ca gandul nu-ti da pace, ca este ca un fel de picture in picture, undeva, in coltul ecranului constiintei tale. Dar aminteste-ti ca este o stare provizorie, un tranzit. Mai devreme sau mai tarziu (sa speram ca mai devreme), vei incepe o noua poveste. Ia-ti acest ragaz, bucura-te de el si autosugestioneaza-te ca de-abia astepti un nou inceput.
S-ar putea sa inceapa sa-ti si surada gandul
-
maha, imi vine sa te iau in brate si sa te pup! Situatia si starea in care ma zbat acum e foarte dificila (nu mi-am expus cazul pe forum) iar cuvintele tale mi-au mers direct la suflet. merci.
iti doresc din inima sa ai puterea sa gandesti la fel si atunci cand e vorba de tine.
scusa-ma alexia, stiu ca nu e topicul meu si nu mie imi era adresat mesajul lui maha, dar nu m-am putut abtine -
Nu-i nimic shadow_cat! Si mie mi-au ajuns cuvintele lui maha direct la suflet si as vrea sa pot sa estompez gandul, dar e exact asa cum spui tu, undeva in coltul imaginii si nu pleaca deloc de acolo! Am fost pe afara acum cu o prietena si am vazut ca se poate, ca totusi traiesc
!
Ceea ce mi se pare foarte greu si sa-mi imaginez este ca as putea sa incep o relatie noua, cu alt baiat! Pur si simplu mi se pare imposibil acum!
Si da, sunt constienta de mine, stiu ca n-o sa mor din asta si ca va veni si momentul cand imi voi aminti fara dureri in stomac de el...dar pana atunci?!!!??
Parca il si vad acum intrand in sufragerie...na k m-a luat panica!
Va multumesc mult pentru raspunsuri, ma ajutati mult, dar tot mi-e greu!
-
pai noi vorbeam in perspectiva despre o relatie noua, despartirea e prea proaspata ca sa te mai gandesti la asa ceva.... o sa dureze ceva timp pana nu o sa-l mai vezi intrand in sufragerie, pana nu o sa-i mai simti prezenta, pana o sa te obisnuiesti sa faci singura lucrurile pe care le faceati impreuna...dar asta e despre ce vorbim acum....obisnuinta...cum te-ai obisnuit cu el te vei obisnui si fara el...omul este si va fi o fiinta adaptativa in esenta...acuma cu sentimentele... doare, e greu, e normal, ai nevoie sa treaca timpul, bine faci ca iesi prin oras, e important sa vezi lume, sa vezi ca viata continua...orice faci nu te gandi in exces la asta... chiar daca mai scapi cate un oftat din cand in cand
-
Citind ce-mi scrii, imi dau seama ca nu sunt singura si ca toata lumea trece prin asa ceva...parca esti langa mine si-mi simti toate trairile...
Partea cea mai urata este ca sunt cu el in clasa..
Daca nu l-as mai vedea as avea sanse sa-l uit cat de cat repede, dar asa n-am nici o sansa pana in iunie cand termin liceul!
-
oh, da... asta e dur...va trebui sa-l vezi in fiecare zi si asta nu face lucrurile mai usoare... dar trebuie sa fii puternica, sa te concentrezi pe momentele astea de final de liceu, sunt cele mai frumoase...o sa vezi ca vine bacul, banchetul.... o sa treaca clipele astea peste tine...si va fi bine
-
Este greu mai ales in primele zile=sapatamani dupa despartire dar va trece , cel mai bun remediu pentru mine atunci cand sunt suparata este sa vb despre acest lucru si sa analizez problema pe toate partile , nu mai sta singura , cheama o prietena la tine sau daca nu , stai de vb cu noi , nu conteaza subiectul important este sa nu te inchizi in tine si sa suferi in tacere , trece mai greu atunci . Nu uita ca nu esti singura , noi vom incerca sa te ajutam si sa fim alaturi de tine.
-
alexia fi tare! stiu ca e greu... asculta sfatul de mai sus ca e bun, cheama o prietena povestiti despre asta sau pur si simplu stai pe forum si citeste alte topicuri si incearca sa-ti iei mintea de la asta. Si plangi, daca asta te face sa simti ca dai suferinta afara din tine, atunci plangi si descarca-te........
-
Am vb cu el la tel...simteam nevoia sa fac asta si parca m-am mai linistit...putin
. Ma doare sufletul...el zice ca asa e mai bine pt aman2 si ca pana la urma tot la asta o sa se ajunga, mai dvrm sau mai tarziu...si are dreptate...as vrea sa fiu si eu asa detasata ca el, sa nu ma mai chinuiesc atat! Multumesc pentru incurajari! Acum s-ar putea sa ies cu o prietena pe afara, dar parca nu ma trage atza, si pe deasupra sunt si umflata la fatza de atata plans...
va pup si aveti grija de baietii vostri!
-
Da, lenutza, exact prin asta treceam si eu, si sa stii ca nici eu nu am avut puterea sa ma despart de el, el a facut-o! Si eu stiu ca asa e mai bine, dar e tare greu!!! Nu stiu, nici in casa mea nu mai suport sa stau pt ca majoritatea timpului o petreceam la mine acasa...
Lenutza, daca relatia voastra nu merge si esti constienta ca mai dvrm sau mai tarziu se va termina, te sfatuiesc sa iei tu decizia pentru ca suferi mai putin! Crede-ma! E groaznic sa te simti respins, abandonat, daca tot te desparti, macar sa stii ca a fost decizia ta! Stiu ca suna egoist, dar in primul rand trebuie sa-ti fie tie bine!