/
-
0 0,
-
Angelheart,
Nu cred ca asta ti-ai propus, dar efectul randurilor tale asupra mea a fost neasteptat: am izbucnit in lacrimi.
Te-ai chircit sa opresti durerea?
Nu te mai chinui incercand sa satvilesti ceea ce nu are stavila omeneasca; lasa-te prada suferintei si plange-ti toate lacrimile, pana cand vei simti ca usor, usor, te eliberezi.
Dar nu am dreptul sa iti spun ca atunci iti va trece.
Nici nu sunt sigura daca trece cuiva, vreodata.
Se poate ca o astfel de iubire sa o poti inghesui intr-un colt de suflet in sfortarea pe care o faci de a te ancora de timpul prezent.
E posibil sa o suprainscrii cu o alta iubire, daca vei avea sansa sa intalnesti un astfel de om care sa merite.
Dar stiu ca iubirile care ne-au atins sufletul nu mor niciodata.Le purtam pretutindeni in noi.
Stiu ca acum nu poti vedea pe nimeni si ca proiectezi asupra tuturor nedreptatea care ti-a fost facuta si pe care nu o intelegi.
Iar cand te copleseste furia, inchide-te singura, undeva si striga-ti-o; cat poti de tare sau in gand.Reprimand-o iti faci mai mult rau.Nu amana criza. Nimeni, in afara de tine, nu poate intelege si nu te poate ajuta cu adevarat .Tu esti acolo singura si oricate cuvinte ti-am trimite noi, nu vor ajunge pana la tine; doar iti vor distrage un pic atentia si te vor face sa constientizezi ca, la urma urmei, nu ne avem decat noi - pe noi insine, toti ceilalti, fiind spectatori.
Nu vreau sa cunosc detaliile relatiei voastre si nici motivul pentru care s-a ajuns aici.Aproape ca acest lucru nu e acum important si nici nu cred ca ai vrea sa ne spui mai multe.Ai spus destul!
Esentiale sunt, acum, durerea ta si tumultul in care traiesti tu experienta abandonului si lipsa apartenentei la persoana iubita.
O singura intrebare, daca mi-e permisa:
El a plecat de tot? Sa inteleg ca,..iremediabil? -
O, Doamne, as fi preferat sa fi inteles eu gresit.
Aceasta durere nu se poate compara cu nimic...
Ramai cu noi, sa plangem impreuna, iar cand te vei simti in stare, mergi acolo, si ignorand taria si raceala banalei pietre, spune-i ce nu ai mai apucat sa-i spui si nu uita ca, desi nu ne vezi, suntem langa tine, ingenuncheate pe pamantul rece, rugandu-ne la Cel de sus sa va dea o a doua sansa. -
Draga Angelheart!Imi permit sa-ti scriu cateva randuri pt ca am trecut si eu prin situatia ta... Era o zi de duminica,(decembrie '99) si mergeam spre Breaza unde socrii mei aveau o casuta de vacanta. Urma sa ne intoarcem seara acasa(in Bucuresti)pt ca aveam servicii amandoi iar fetita trebuia sa mearga la scoala a doua zi. Se pare ca am reusit sa parcurgem doar 40km caci pe drum s-a intamplat nenorocirea :o( M-am trezit la spital dupa 2 saptamani de stat in coma, intubata(traheotomie)cu o chestie oribila in genunchiul stang care-mi tragea piciorul din bazin si cu 4 tije in piciorul drept(2 in tibie + 2 in femur)asa ca-ti dai seama ce dezorientata eram ce caut eu acolo...Si cata durere, n-am cuvinte! Se pare ca avusesem sanse minime sa supravietuiesc dar uite ca Dumnezeu nu M-a lasat... Fetita nu patise nimic Slava Domnului :
Intrebam mereu unde-i "puiul meu" si toti imi spuneau ca este la alt spital, ca dupa o luna sa aflu ca de fapt murise pe loc la accident. Am crezut ca se prabuseste Cerul pe mine, cuvintele si indignarea cum s-a putut intampla asa ceva cu iubitul meu sot nu-ti poti imagina...Eram de 10 ani casatoriti si eram un cuplu fericit. L-am urât pe Dumnezeu, ma intrebam cum a putut lasa sa se intample una ca asta? De ce mi se intamplase mie una ca asta? Dar, Dumnezeu stie mereu ce face, eu n-am dreptul sa-L judec...Important este ca am avut prieteni alaturi care nu m-au lasat singura in durere si incet, incet incepusem sa-mi doresc sa ma fac bine, sa pot merge din nou. Dupa recuperare medicala de luni de zile am inceput sa merg din nou. Dupa un an mi-am scos tijele din picior si ma simt mult mai bine. Gandeste-te ca daca n-ar fi uitarea cat de greu ar fi...? M-am gandit mereu ca "puiul meu" ma priveste de "acolo de Sus" si l-am simtit mereu cu mine. Intre timp mi-am refacut viata cu un o persoana deosebita si locuiesc in Germania. Timpul le rezolva pe toate imi spunea cineva, iar eu nu credeam ca o sa pot iubi din nou...
Iti doresc sa reusesti sa treci cu bine peste perioada asta oribila din viata ta si roaga-te Lui Dumnezeu sa-i ierte greselile(asa cere Biblia) iubitului tau ca lui sa-i fie mai usor acolo sus. As vrea sa-ti trimit o poezie deosebita. Daca doresti scrie-mi: steffi.knof@gmx.de Fii tare si ramai sanatoasa! Nu esti singura! :
-
OOOffff, draga Stefi si tu Angelhart! Am fost printre primele care ti-au citit mesajul; dar n-am avut curaj si nu-mi gaseam nici cuvintele; eu in fata la astfel de dureri, raman muta; consider ca orice cuvant este de prisos; ca in general cuvintele, in astfel de cazuri nu ajung pentru a exprima ceea ce simti, sau in cazul meu -sa te aline; in astfel de dureri, numai bunul Dumnezeu si timpul pot rezolva ceva, pot alina; desigur, cicatricele raman, vor fi multe momente cand durerea invie acut si la fel de dureros, dar asta e; nu pot sa spun decat ca-mi pare foarte rau pentru voi, pentru ceea ce simtiti prin pierderea unor fiinte dragi voua, prin lipsa si golul resimtit in astfel de cazuri. Sper din tot sufletul ca intr-o zi sa zambiti din nou in fata unei noi zile, speranta sa va anime, si pustiul de azi sa fie inlocuit maine cu CEVA pe masura pierderii suferite. Imi pare rau, eu sunt alaturi de voi, oricum.
-
Sunt o leoaica luptatoare, trebuia sa rezist. Aici a avut un rol important faptul ca prietenii si familia nu m-au lasat singura la greu, m-au incurajat cum au stiut ei mai bine. In fond, aveam copilul la care trebuia sa ma gandesc mai intai, nu-mi permiteam sa ma gandesc la lucruri urate(sinucidere)Trebuia sa fac recuperarea medicala si sa incep din nou serviciul. Si am reusit chiar daca au fost multe luni de chin. Viata merge mai departe si numai timpul alina suferinta. Cert este ca nu voi uita niciodata! Uite, in decembrie se implinesc 3 ani dar parca s-a intamplat ieri...
-
Angelheart! nici noi nu ne luasem "ramas bun", gandeste-te ca am stat 2 sapt in coma dupa accident si in timpul asta l-au inmormantat...Dupa parastasul de 6 saptamani am avut voie(cu insistente ca ma deprimam acol
sa ies din Spital asa ca-ti dai seama ce perioada urata a putut exista in viata mea. Sa nu ne dea Dumnezeu cat "putem duce"...
Fii tare Angelheart si spune tot ce simti, te va ajuta psihic f mult
-
Cata durere, Steffi si cata putere te-a trebuit tie sa depasesti, prin ce ai trecut tu, Doamne, foarte dureros; si acum ma bucur din suflet ptr. tine ca totul este bine in viata ta, iti doresc multa sanatate si putere multa in continuare, sa ai parte de multe bucurii.
Angel, ce-ar mai putea fi de spus,
vezi, viata este o lupta, aceste momente triste sunt inevitabile si trebuie sa ne acceptam fiecare destinul. Este foarte greu, dar trebuie sa iti gasesti puterea. Si eu am trecut prin clipe foarte grele si mi-am pierdut intr-un interval de timp scurt si in mod dureros trei persoane foarte dragi mie. Atunci, si eu am auzit asa "timpul le va rezolva, Dumnezeu a lasat si uitarea ca altfel daca nu ar exista uitarea nu ar mai exista oameni pe pamant". Nu credeam, nu puteam accepta asa ceva dar, asa a fost, acum viata isi urmeaza cursul ei. Persoanele dragi mie sunt mereu in sufltul meu, eu nu mai am ce schimba, a ramas oful, golul si amintirea. Asa cum spune si Steffi, noi cei ramasi in urma lor trebuie sa ne rugam ptr.sufletele lor, sa le facem randuielile cuvenite sa ii pomenim si sa stim ca ei ne vegheaza de undeva de sus.
Angel, stiu ca durerea este foarte mare si te inteleg, noi toate iti suntem aproape, descarca-ti sufletul oricand, dar sa stii ca putere pentru a depasi aceasta cumpana este in tine. Este deprimant, vreau sa-ti spun ca eu un an de zile nu am putut renunta la hainele negre, nu mai ma bucura nimic, nu suportam sa aud muzica, mi-am umplut camera de fotografii si de fotografii marite si copiate, multi nu ma intelegeau, aveam 23 ani si pina atunci nu fusesem lovita de greutatile vietii. Nu credeam ca am putere si, nu imi imaginam ca va trece.Dar, Angel draga mea, asta este viata. Trebuie sa acceptam ca nu mai avem ce face ptr.a-i aduce pe cei dragi printre noi. Durere este in sufletul meu si acum cand iti scriu dar ce sa facem Angel viata merge innainte. Incearca sa iti gasesti linistea, vorbeste despre durerea ta dar nu te lasa prada deznadejdii. Apropie-te de Dumnezeu, roaga-te si El iti va da puterea. Lupta, bucura-te de ceea ce este frumos in viata ta, depaseste acest moment pentru ca TU trebuie sa fii tare si in viata pentru a face tot ce trebuie ca sufletul lui sa se odihneasca si sa se bucure de dragostea ta.
Angel, orice si oricat am spune, durerea ta nu te-o putem lua. Suferim alaturi de tine si oricand, conteaza pe noi.
Iti doresc sa te intareasca Bunul Dumnezeu si sa iti aduca lumina, liniste si bucurii in viata ta. Sanatate multa si ai grija de tine. -
Acum un an si jumatate s-a prabusit cerul pe mine si am avut sentimentul ca nu inteleg limba romana, atunci cand, in spital, mi s-a spus: Cum? N-ati stiut? A decedat!
Am ramas pironita pe coridor, cu medicamentele - atat de greu obtinute - in mana, si ma miram ca mai respir, ca zidurile sunt in picioare cand, in jurul meu, totul se naruise....
Aveam atat de multe sa-i mai spun, atatea sentimente nedeclarate...
Nici macar un simplu "Iti multumesc, MAMA, pentru tot ce ai facut pentru mine....."
Este cumplit! In sufletul meu a ramas un gol imens,pe care nimeni si nimic nu-l va putea umple.
M-am ocupat de tot ce era necesar, in zilele care au urmat, dar parca eram de piatra, sufletul meu se impietrise.
Imi repetam intr-una si nu puteam pricepe: m-a parasit MAMA. Mama, prietena mea cea mai buna, sufletul si puterea mea, increderea si siguranta mea, umarul meu de sprijin, nadejdea mea.... Nu puteam plange, trebuia sa ma feresc de fiica mea, caci lacrimile mele o amarau si mai tare. Seara, cand in casa se asternea linistea, ramaneam ore intregi in bucatarie si plangeam cu disperare, plangeam pana imi secau lacrimile. O aveam tot timpul in fata ochilor pe patul de spital, chinuita si speriata, dar increzatoare in ziua de maine.
Nu ma puteam linisti nici cum, eram suparata pe toti si pe toate, imi venea sa scurm pamantul cu mainile goale, imi era dor.....
Intr-o zi, la biserica, mi-a cazut privirea pe o carticica "Viata de dupa moarte", am cumparat-o si am citit-o intr-un suflet. Parca speram ca acolo puteam gasi ceva care sa mi-o aduca inapoi...
Doamne, ce liniste m-a cuprins, ce impacare, ce usor am inteles ca lacrimile mele nu ajuta la nimic, ba din contra, si lor, celor plecati dintre noi le produc suferinta.
Poate n-ai sa crezi, dar m-am trezit zambind, cu imaginea ei vesela si impacata inaintea ochilor, mi-am amintit o sumedenie de momente dulci din viata mea, si m-a invaluit o caldura, de parca mama m-ar fi luat in brate. Doamne, ce bine era....Atunci am inteles: ea nu ma va parasi niciodata!
Am stat si m-am gandit: oare ea asa ar fi vrut sa fiu, distrusa si dezorientata, cu sufletul pustiit si plina de disperare? NU, categoric nu. Nu pentru asta m-a vegheat atatea nopti, nu pentru asta m-a iubit atat de mult; ea n-a plecat de langa mine pentru ca a vrut, ea a iubit viata si pe noi toti, cei din preajma ei.
Trebuia sa ma linistesc, sa-mi vad de viata si de familia mea, numai in felul asta ii puteam dovedi ca am meritat toata dragostea ei.
Zilnic imi vine in minte imaginea ei, vesela si zambitoare, imi amintesc momente dragi petrecute alaturi de ea si-mi infloreste zambetul pe buze...
Aranjandu-i o floare pe mormant, vorbesc cu ea, si parca o aud cum imi raspunde, un raspuns nastrusnic, asa cum imi dadea intotdeauna, si-mi alunga norii din priviri.
Acum stiu ca va fi intotdeauna langa mine, ca ma va iubi si ma va veghea intotdeauna, ca si pana acum.
Sa-ti spun ca durerea se va stinge? Nu, va arde mocnit, dar aceasta durere va face loc incet-icet amintirilor frumoase, clipelor de fericire traite candva....
Golul din inima mea nu mai este un loc dureros; este un loc cald, refugiul meu in clipele de cumpana.
Din toata inima doresc sa-ti ajute Dumnezeu, asa cum mi-a ajutat si mie.