un caz si un macaz
-
0 0evelor, avem si noi o situatie pe care am vrea sa o discutam cu voi. din ambele perspective.
ea:
suntem de peste 6 ani impreuna. el imi spune ca ma iubeste, dar nu o "dovedeste". am avut rabdare de ceva timp, in care au fost si ceva discutii, dar nimic nu se schimba. desi dureros, consider ca e bine sa ne vedem fiecare de viata, daca altceva mai bun nu putem face. el nu vrea sa accepte lucrul acesta, dar nici nu schimba situatia.
el:
Da, suntem de peste 6 ani impreuna. Si da, eu o iubesc. De ceva timp, dupa cum spunea si ea avem o problema. Nu stiu daca e aceeasi problema, din anumite puncte de vedere e aceeasi, din altele sunt doua probleme opuse. Ea nu mai poate continua fara. Eu sunt de acord dar nu stiu de ce nu pot sa fac pasul.
Ajutor!! -
De obicei ea isi doreste atat de mult "dovada" iubirii lui incat el... nu o poate face doar pentru ca nu mai stie in ce masura da aceasta "dovada" pentru ca ii este ceruta sau pentru ca asa simte.
Orice om normal isi doreste sa faca asa cum simte.
Sfat catre ea: incearca sa nu mai faci din asta scopul vietii tale si ai sa vezi ca totul se va petrece in mod natural si te vei simti excelent. Tot cerand dovezi s-ar putea sa nu primesti nimic (sau, in cazul cel mai fericit... cuvinte frumoase dar nu "dovezi"). Si nu uita ca o casatorie nu este o garantie.
Roberta -
Nu stiu exact care e situatia voastra dar, de obicei, in asemenea cazuri ea isi asuma inconvenientele casniciei (menaj, riscul unei sarcini nedorite etc.) iar el, avantajele (confort fizic si psihic, camasa curata si calcata s.a.m.d.)
Dupa 6 ani de convietuire, poate ar fi cazul ca ea sa capete LEGITIMITATEA pe care o merita, iar el sa-si asume, in fine, RASPUNDEREA unei familii adevarate. A ramane vesnic fidel principiului "Daca am laptele gratis, de ce sa mai cumpar vaca?" e o dovada limpede de imaturitate. -
Pentru Roberta
ea:
multumesc pentru raspuns. Sunt de acord cu tine. Din acest motiv dupa ce a avut loc o asemenea discutie nu am mai amintit absolut nimic pentru jumatate de an. Sentimentul cel mai acut cu care ma lupt este ca ma simt jignita. Desi am avut rabdare cativa ani, nu mai pot. Asta imi afecteaza atitudinea in cuplu care nu mai e aceeasi ca inainte (normala, fireasca etc.) desi mi-as dori. E ca si cum m-as simti tradata.
el:
un sfat pentru mine nu ai? Inafara de faptul ca am problema asta, nu am facut nimic care sa o faca sa se simta tradata, jignita sau ceva de genul asta. Cel putin asa consider eu.
ea:
are dreptate, raporturile in cuplu sunt OK. -
Pentru matusica.
el si ea:
cei 6 ani au fost de fapt asa:
cam 3 ani la caminul studentesc, 2 ani in care am fost la distanta. Dar vorbeam zilnic, ne intalneam cam la o luna, tineam legatura strans. A mai urmat un an in care am avut ceva suisuri si coborasuri, si de vreo 3 luni ne vedem de vineri seara, pana luni dimineata, ceea ce a imbunatatit vizibil atmosfera si ne-a bucurat sa descoperim ca era cam ca la inceput cand stateam mult impreuna. -
ea:
asa am gandit si eu cativa ani, acum el se apropie de 26 si din fericire are un job bun, stabil, deci nu mai pot sa spun ca e imatur (cel putin asa am sperat) sau nu e asezat. Pana acum ceva timp am considerat ca nu e cazul sa pun problema pt ca era el prea mic, dar totusi au trecut niste ani... Daca in continuare el este prea mic pentru asta ma tem ca trebuie sa imi reconsider viata si prioritatile. Am totusi 28... -
ea:
matusico, acum suntem cazuti la pat
motivul pentru care am intrat pe eva este sa vedem si alte pareri. pentru ca el pare foarte descumpanit de faptul ca eu mi-am facut valizele sa plec (a doua oara - data trecuta m-a intors din drum, ...dar tot degeaba...).
iar eu as vrea sa nu mai am sentimentul asta stupid ca fac pe nebuna. sunt chiar asa nebuna sa simt treaba asta? efectiv am ajuns la gandul ca daca nu ma vrea, foarte bine, eu nu il tin sa isi traiasca viata, dar sa ma lase pe mine in pace... iar el nu intelege de ce vreau sa ne despartim daca ne merge atat de bine...
si eu nu inteleg de ce nu ne casatorim*, daca ne merge atat de bine
nota: nu sunt fun casatorie - pana acum am fugit cu toate picioarele de ea
, dar parca vine o vreme cand simti sa te asezi...
*de vrut zice ca vrea, si nu cand este intrebat, ci din initiativa lui, dar au ramas de fapt numai cuvinte de ...muuult timp... -
el:
nu stiu daca s-a inteles atitudinea mea vis-a-vis de problema asta, dar este o problema la care m-am gandit si eu. Si nu de putin timp, ci de destul de mult. Am considerat de fiecare data cand ma confruntam singur cu subiectul ca asa trebuie sa fie, sa facem pasul, ca am avea toate motivele. Am pus in balanta toate calitatile noastre. De fapt nu e vorba de o balanta, pt ca "celalalt taler" nu exista, nu voiam sa scot in evidenta si partile "neconvenabile" (pt ca in orice relatie exista). Vedeam doar cum ar merge daca am fi fost doar noi si cum ar fi daca ar fi tot timpul asa cum e cand ne e bine. M-am gandit de multe ori cum ar fi daca ar trebui sa fiu dus pe o insula pustie doar cu o singura persoana si cine ar fi. Si cred ca ea este. Dar nu stiu de ce nu pot sa duc la bun sfarsit gandul. Si mai ales, cu ea nu am putut aduce vorba de problema la care ma tot gandesc... -
el:
ma refer la problema casatoriei si la cum ma gandesc eu la ea. Problema mea este ca m-am gandit de mult timp la asta, si am invartit lucrurile in fel si chip, dar nu am reusit sa ma decid s-o cer. Si nu pot sa ma duc la ea sa-i spun: stii ce, eu cred ca ar cam trebui sa ne casatorim, ca toate atarna in favoarea asta, dar nu pot sa te cer! -
el; tu ce problema ai mai exact? cu casatoria in sine sau cu cerutul ca ...fraza? nu e nevoie sa te asezi in genunchi cu inel si vorbe mari, daca asta e problema; daca iti este clar ca ea este persoana cu care vrei sa fii pe insula aia pustie (si ar fi clumea sa fie altcineva odata ce relatia asta dureaza de 6 ani) fa-o odata si gata; e poate normal sa nu te atraga gandul casatoriei la varsta ta, poate te sperie cumva atata responsabilitate, insa la fel de normal este ca ea la varsta de 28 de ani sa vrea mai mult... cesul biologic, mama care vrea nepoteii, ea care se viseaza poate mireasa de la 3 ani...
Ar fi pacat sa o lasi sa-si faca bagajele pt totdeuna si dupa cca 2 ani sa te trezesti si tu ca esti "ready" pt un asa commitment dar nu prea mai a cu cine...
Si mai este ceva ce poate deveni o problema chiar si in cazul fericit in care te decizi sa "o ceri"; cum ar /ai trai cu gandul ca a fost nevoie de o dezbatere publica pe forumul asta pt a face acest pas? pt ea pot aproape garanta; groaznic, pt tine n-am idee insa.
you tell us
-
Intru cu o parere pentru ea, care se vrea constructiva. Sper sa nu il indarjesc pe el,chiar sper.
Draga ea,
Sase ani sunt o gramada de ani. Ai asteptat deja prea mult. Muuult prea mult. Poate gandul casatoriei nu te-a batut de la inceput, dar te preocupa de ceva ani, nu?
Experienta si instinctul imi spun ca el te iubeste, da, dar nu vede motivul pt care s-ar insura. Pornirea aceasta vine (la barbati), numai daca ei sunt convinsi ca a venit vremea sa isi intemeieze o familie a lor. Atunci cand vor ca statutul lor sa se transforme din "baiatul ala", in "domnul acela, cap de familie, cu sotie, copil, casa si responsabilitati". Pe unii barbati perspectiva ii sperie, pe unii ii incanta.
Daca mai stai, sa ai rabdare, sa il astepti, exista doua posibilitati:
1 sa va casatoriti la un moment dat, dar sigur indepartat (nu-si schimba omul convingerile de pe-o zi pe alta...)
2 sa apara ca un fulger o zana in viata lui si el sa-si doreasca sa fie mai liber. Nelegat de juramintele sfinte ale casatoriei
,va simti ca n-are nici o obligatie fata de tine, te va indeparta cu scuza "nu te supara, dar eu nu sunt inca pregatit", si isi va face de lucru fericit cu zana proaspat achizitionata.
Atunci tu, ca si mine, ca si altele, ai sa-ti musti mainile ca ai investit atata intr-un om minununat, dar nepotrivit (din acest punct de vedere, subliniez!)
Relatia pe care o aveti acum (care treneaza, evident, pt ca tu esti neimplinita, iar el se stie cu musca pe caciula), este una fara perspective.
Ramai cu el si ai sa te ofilesti langa un barbat care nu este dispus sa-si lege viata de a ta, nu curand.
Pleaca de langa el si AI SA POTI PUNE PROBLEMA DIN CU TOTUL ALTA POZITIE:" ma vrei, stai la rand! Ai contracandidati. Daca te bagi in fata, vezi ca piatra de la inel sa fie mov in dungi, ca asa vrea aia mica a mea! Iti convine, bine, nu-ti convine, da-te mai asa, ca-mi stai in soare!"
Nu e rea vointa. Tu l-ai asteptat sase ani! E timpul sa te mariti,sa faci un copil, sa fii linistita alaturi de un barbat CARE TE VREA! CARE SA PLEZNEASCA DE MANDRIE CA SE INSOARA CU TINE!
Crezi ca vorbesc din basme? NU. Ai fost si tu la nunti si ti s-a strans si tie inima cand ai vazut mirii aceia emotionati, fericiti....intr-un cuvant adorabili
-
Pentru el dar si pentru ea:
Poate ar trebui sa va mutati impreuna full-time (adica de luni pana vineri, sa impartiti cheltuielile, banii, patul, treburile casei, televizorul, calculatorul, sa faceti mancare, sa spalati rufe, sa mergeti la cumparaturi, sa ajungeti tarziu acasa, sa nu aveti chef unul de celalalt si sa treceti peste moment, sa primiti prieteni, sa faceti curat) o vreme inainte de a lua o hotarare.E cam aiurea sa vrei sa te casatoresti cu cineva cu care ai stat doar in week-end (cei trei ani la camin ati stat impreuna? sau fiecare in camera lui?).
Eu am stat 3 ani cu sotul meu inainte sa ne casatorim si ne-am mutat impreuna la aprox. 1 luna de la inceputul relatiei noastre. Dupa 2 m-a cerut (nici nu-mi trecea prin cap ca o sa faca asta... discutasem cateodata dar nu ni se parea ceva important - desi eu aveam 27 de ani si el 31 - esential era ca ne iubeam si eram impreuna, dupa inca 1 an ne-am casatorit. Nu a fost nici o schimbare extraodrinara in viata noastra dupa ce am obtinut acel act... mi-a luat mie ceva timp sa ma obisnuiesc cu noul nume in rest... totul este ABSOLUT la fel). Nu spun ca asa e cel mai bine dar ceea ce am trait noi a fost foarte natural si nici unul dintre noi nu a simtit casatoria ca fiind o obligatie sau ceva ce trebuia neaparat facut, pur si simplu s-a intamplat.
Asa ca... in locul vostru, eu as incerca varianta asta cu statul impreuna. Vedeti cum va este si hotarati ce faceti mai departe.
Numai catre ea: nu cred ca atunci cand iubesti un om si el iti raspunde la fel il parasesti doar pentru ca nu aveti un act care, repet, nu garanteaza nimic (nici ca veti fi impreuna o viata intreaga, nici ca o sa te iubeasca mereu, nici ca veti avea copii frumosi, nici ca el va fi mai mult sau mai putin responsabil). Cred ca ar trebui sa iti reevaluezi sentimentele fata de el(atentie! nu fata de atitudinea lui vis-a-vis de casatorie ci doar FATA DE EL).
Roberta
P.S. de multe ori, nu trebuie sa strigi ca vrei un anumit lucru pentru ca omul de langa tine sa stie ce vrei... atitudinea ta spune multe. Asa ca, nu inseamna ca neaducand in discutie casatoria timp de 6 luni, nu i-ai transmis partenerului dorintele tale. -
eh..doamne..
sa il fortezi sa te ia de nevasta daca nu se simte pregatit, doar pentru ca ai impresia ca ti se apropie sorocul mi se pare un act de egoism.. nu imi spune ca nu il fortzezi pentru ca treaba asta cu "ma mut la mama daca nu ma iei", este un santaj sentimental (de parca tu chiar ai putea sa te desparti de el asa, neavand alte probleme decat asta)..
de fapt tu cauti o certitudine..tanarul asta sta de 6 ani cu tine si tu totusi te simti nesigura ca poate, poate o sa ajungi pe la 30 de ani necasatorita..
starea de siguranta nu ti-o da casatoria in nici un caz..cum spunea cineva mai sus, si bine spunea, casatoria nu e o garantie..daca esti atenta putin pe forumul asta si "rasfoiesti" putin topicurile, o sa iti dai seama de asta poate mai bine decat oriunde..siguranta pe care crezi tu ca o sa o gasesti intr-o casatorie ar fi mai bine sa o cautati in relatia voastra de acum..
in alta ordine de idei, un barbat nu inseamna ca e imatur daca nu vrea sa se insoare la 26 de ani...
-
100% de acord cu Mahabharata.
Ce doreste ea nu este siguranta, ci LEGITIMITATEA, ceea ce este cu totul altceva. E adevarat ca, pentru unele, singuratatea este atat de ingrozitoare, incat ar fi dispuse sa accepte ilegitimitatea, atat pentru ele, cat si pentru copiii lor.
Varianta cu locuitul impreuna este, dupa parerea mea, un mod de a-l pune in fata faptului implinit, adica un mod de a-i forta mana, de a-l obliga si mai mult sa faca gestul de care acum se teme. Te-ar avantaja o cerere in casatorie bazata pe principiul "paste iarba pe care o cunosti" sau pe scrupule de genul "Am incurcat-o atatia ani, ce sa mai fac, acum"?
Draga "el", temerile tale dovedesc, totusi, ca esti un tip rational, care nu decide manat de instincte. A te lasa acaparat putin cate putin, prin "locuit impreuna", de exemplu, nu este cea mai buna perspectiva pentru a lua o hotarare rationala si nu una in virtutea puterii obisnuintei. Oricat ai amana decizia, incertitudinile vor ramane si nici chiar convietuirea "ca si casatoriti" un numar de luni/ani nu va va feri de indoieli nici pe tine, nici pe ea. Cei care spun ca aici e vorba, in buna masura, de o loterie, nu se inseala absolut deloc. Loterie este si loterie ramane, chiar daca te vei