am nevoie mare de niste pareri

  •  
    • 5 mesaje
    25 Nov 2005, 14:00
    0 0
    Am un prieten de 1 si 2 luni....in Iulie anul acesta ne-am certat, a fost destul de urat...eu am zis ca niciodata nu-l voi ierta si asa am crezut ca va fi...am suferit si ai mei parinti au vazut. In plus suparata cum eram am spus vrute si nevrute....si ei le-au inregistrat pe toate, mai ales ca oricum el nu era unul din favoritii lor.Desi o perioada nu am vb deloc cu el (ca nu am vrut desi ma cauta), dupa un timp am inceput sa corbim si dupa inca aprox. 1 luna ne-am impacat, asta fiind acum 2 luni. Am tinut ascunsa relatia aceste 2 luni si acum o sapt. m-am hotarat si le-am zis. Din acel moment totul este un chin pt. mine...parintii mei imi fac viata un chin, oricum ideea este ca ei zic ca orice s-ar intampla niciodata nu vor fi de acord si ca relatia noastra s-a stricat definitiv....in tot acest timp numai certuri, plansete, etc...nu vreau sa ii pierd si sa iau o hotarare radicala, dar nu vreau sa renunt nici la iubitul meu (care intr-adevar a gresit, dar stiu ca ma iubeste cu adevarat, a demonstrat asta in mai multe randuri. Nu mai stiu ce sa fac...a trecut numai o saptamana de cand le-am zis si simt ca deja innebunesc...am uitat sa mentionez ca am 25 de ani (cred ca conteaza f. mult). va sunt recunoscatoare daca ma imi spuneti parerile voastre
  •  
    • 8403 mesaje
    25 Nov 2005, 14:03
    0 0
    iti inteleg parintii..

    si sincer...intotdeauna m-a uimit puterea de a ierta a unei femei.poti sa explici mai detaliat de ce v-ati certat prima data?
  •  
    • 5 mesaje
    25 Nov 2005, 14:15
    0 0
    da si eu ii inteleg, dar totusi este vorba de mine si de viata mea...cum ar fi sa renunt acum la el si sa le reprosez peste ani ca ei sunt cei care mi-au distrus viata???
    incepusem sa ne certam destul de des in ultima perioada, el era suparat ca nu mai putea veni la mine acasa, pt. ca parintii mei mi-au interzis...in fine, intr-una din zile m-a mintit ca iese cu tatal lui si de fapt a iesit cu o fata ( o fata bogata, langa care cred eu ca el a crezut ca dragostea va trece daca exista alte chestii care o vor suplini lipsa ei)...in fine nu am vb cu el un weekend dupa aceea...si in ziua urmatoare eu am terminat relatia cu el ...fara sa stiu ca el iesise cu respectiva...apoi am aflat si asta si am fost mult mai apriga ...el pana la urma a ramas cu ea (desi sustine si azi ca in momentul in care s-au intalnit erau doar amici si ca nu m-a inselat niciodata, dar cum trecea print-o perioada grea...) dar in toata aceasta perioada am fost innebuniti amandoi...el ma cauta, eu il respingeam...apoi vb cu el cand aveam chef. De intalnit cu el nu m-am intalnit decat o singura data si a fost destul de greu pr. amandoi (am fost doar la un suc si am stat aprox. 15, sa nu va inchipuiti ca am facut mare lucru...eram hotarat sa nu-l iert)...in fine ne-am impacat...noi intotdeauna ne-am inteles f bine, suntem veseli amandoi, pusi mereu pe sotii...era bine, dar....Sper ca am fost coerenta
  •  
    • 128 mesaje
    25 Nov 2005, 14:18
    0 0
    Eu sunt dintre aceea care cred ca fiecare poate avea o parere dar nu este necesar s-o bage pe gat cuiva! F bine ca parintii tai au parerea lor dar ar trebui sa renunte la ochelarii de cal si sa te lase sa te intelegi singura cu "pargul de sus". Te inteleg, si eu am avut si inca mai am diverse divergente de opinii cu ai mei dar...fiecare isi face viata cum crede de cuviinta! Este cam greu pentru ei sa realizeze ca devii adult la un moment dat si tot ce pot face mai bun pt tine este sa-ti dea un sfat si sa-ti fie alaturi cand ai nevoie de sprijinul lor (moral sau...). Din pacate nu cred ca poti evita o ruptura daca ei sunt asa incrancenati dar...pana la urma trece! Revin si ei la sentimente mai bune...fie pt ca este totusi fata lor, fie cand isi dau seama ca au gresit. Oricum este o prostie sa-ti construiesti viitorul pe niste sabloane impuse de altii - chiar parintii tai fiind! Tu trebuie sa decizi singura ce vrei si ce este mai bine pentru tine...oricate pareri ai auzi!
  •  
    • 87 mesaje
    25 Nov 2005, 14:55
    0 0
    Cu parere de rau, si mie mi se pare ca parintii au dreptate.....nu inseamna ca asa si este...dar tu, tu ai sa ramai mereu cu impresia unei mari iubiri neconsumate, chiar daca de fapt este o relatie imposibila. Cu alte cuvinte, pana nu te dai singura cu capul de pragul de sus....degeaba canta oricine in jurul tau. Cand esti pe tobogan...esti surd si orb! Sa ai bafta!
  •  
    • 8403 mesaje
    25 Nov 2005, 15:32
    0 0
    cum poti iubi un om care se vinde atat de simplu?inteleg ca ierti..pentru ca iubesti..ok...dar ...chiar crezi ca poti iubi la nesfarsit un om care poate ca te va parasi pentru o partida mai buna?

    consuma-ti dragostea..dar gandeste-te si la ranile pe care le provoci alor tai.in definitiv au mai multa experienta de viata si stiu ce inseamna ca un baiat care le-a calcat fata inn picioare revine iar in viata aceasteia,sfindand bunul simt si altele
  •  
    • 72 mesaje
    25 Nov 2005, 16:02
    0 0
    Grea dilema... imi pare foarte rau pentru problema ta.

    Daca tu chiar crezi ca merita "lupta" pentru acest baiat, atunci vorbeste cu parintii tai. Comunicati... Asculta si fa-i sa te asculte si pe tine. Dar fara tipete, reprosuri, o discutie normala in care sa le prezinti situatia si sa ii asiguri ca totul va fi bine pentru tine de acum incolo. In fond ei asta vor, de aceea iti interzic relatia cu el de teama sa nu suferi.

    Apoi, si el trebuie sa incerce sa se dovedeasca vrednic de fata lor.

    Situatiile astea se rezolva in timp, insa oricum, la 25 de ani parintii tai ar trebui sa iti acorde mai mult credit si sa te lase sa iei propriile decizii.
  •  
    • 224 mesaje
    25 Nov 2005, 16:31
    0 0
    Eu am fost in exact aceeasi situatie..eram de 1,5 ani cu prietenul, in vara l-am prins in urma unui telefon,ca a gresit. M-am suparat, m-am despartit de el. Parintii mei au fost la curent cu toate amanuntele, mama s-a bagat, a facut totul ca sa ne tina despartiti..etc Eu m+am impacat cu el insa a durat cam o luna jumate pana m-am impacat si cu parintii.
    Ufff.. stiu ce simti..eu simteam ca innebunesc..ca eram intre ciocan si nicovala... simteam ca parintii au oarecum dreptate insa vroiam sa fac eu ce vreau cu viata mea pt a nu-mi reprosa mai tarziu ( eu am 23 ani).
    Sfatul meu...ia-o mai incet, cu calm.. parintii tai il vor accepta pana la urma.Nu va fi o placere pentru ei dar de dragul tau o vor face ( chiar daca acum zic ca nu vor sa-l mai vada, ca tu trebuie sa alegi sau chestii de genul asta).

    Mai important e sa te gandesti tu singurica ..foarte bine, daca merita!!.. eu am considerat atunci ca merita, l-am iertat pt ca mi-a demonstrat ca ma iubeste..etc .Atunci a fost minunat..impacarea mi-a dat aripi ,chiar l-am crezut..am mers importiva parintilor desi nu obisnuiesc asta. Acum insa nu pot spune acelasi lucru!din pacate mama avea 70% dreptate!! mi-a jurat ca se schimba insa nu s-a intamplat asta decat foarte putin.Au ramas reprosuri,resentimente..etc

    of.. ce sa-ti mai zic eu tie.. asa ca voce a experientei.. incearca sa te linistesti, sa analizezi.. dar mai la rece.
  •  
    • 5 mesaje
    25 Nov 2005, 17:04
    0 0
    sunt chiar mai trista acum...nu stiu de ce ma asteptam ca parerile voastre sa fie altele...cred ca ma iubeste cu adevarat si la fel cred ca orice om greseste (si eu as vrea ca la randul meu daca voi gresi vreodata sa mi se mai acorde o sansa...asta daca o vreau cu adevarat)si merita ....oricum important este sa imi dau eu seama ca el chiar nu este asa cum cred eu si atunci va fi ok (sau mai putin ok macar stiu ca am facut ceea ce am vrut...
  •  
    • 8403 mesaje
    25 Nov 2005, 17:19
    0 0
    elexis...nu vreau sa ma intelegi gresit.nu am nimic cu acest baiat..numai ca nu ma prea amuza genul acesta care pleaca la ceva mai bun..pentru ca apoi sa se reintoarca la ceea ce ii este mai accesibil.nu te condamn pe tine pentru ca il iubesti-of,dragostea asta chiar este minunata!-sa il condamn pe el pentru ca a fost slab si a cedat tentatiilor?nici asta nu fac!

    dar prietenul tau va trebui sa inteleaga un lucru.a gresit fata de tine,si deci reactia parintilor tai trebuie sa i se para fireasca.de ce?a calcat in picioare ceva ce lor le era mai drag decat ochii din cap!deci..sa isi asume raspunderea pentru prostia lui..sa taca ,sa inghita si sa demonstreze ca totusi merita respectul lor.dar daca se mai si plange si iti scoate tie ochii pentru mizeriile lui,atunci draga mea..mi se pare ca e ..destul de depasita situatia!

    iar tu..trebuie sa taci si sa il privesti.parintiolor tai le spuib franc si deschis ca le intelegi sentimentele,dar ca vrei sa ii mai acorzi o sansa.si ca ii rogi sa aiba rabdare.le explici ca nu vrei sa traiesti o viata intreaga intrebandu-te cum ar fi fost daca...

    eu am incredere in tine.stiu ca pana la urma vei reusi sa faci in asa fel incat sa ii multumesti pe toti!dar nu uita:mai intai de toate...trebuyie sa fii tu insuti multumita.si asta nu inseamna ca vei fi,daca parintii tai sunt suparati pe tine
  •  
    • 224 mesaje
    25 Nov 2005, 17:21
    0 0
    Nu te cunosc pe tine si nici pe el!! poate el chiar merita!..nu te intrista. Eu ti-am povestit ce am patit eu...si stii tu " mintea romanului ,cea de apoi".

    In alta ordine de idei.. sa astepti sa te convingi singura este tot ce poti face in acest moment. Iar cu parintii ia-o incet ca o sa te inteleaga.
  •  
    • 12819 mesaje
    25 Nov 2005, 17:21
    0 0
    cred ca a fost o copilarie din partea lui. eu zic sa-i mai dai o sansa.

    cu parintii stai de vorba. roaga-i sa te inteleaga pentru ca faptul ca sunt impotriva ta iti poate influenta judecata. spune-le ca numai TU esti cea care are dreptul de a decide, iar daca ei nu vor fi cu tine, tu inconstient vei putea lua decizii nu atat pentru binele tau, ci pentru a fi impotriva lor. roaga-i sa te inteleaga.
    nu in momente de cearta. le spui ca ai vrea sa discuti cu ei despre tine si ai vrea cam 15 minute
  •  
    • 713 mesaje
    25 Nov 2005, 17:24
    0 0
    scuze ca intru!
    tsunnami, verifica-ti te rog privatele! merci!
    scuze din nou!
  •  
    • 5 mesaje
    25 Nov 2005, 17:27
    0 0
    nu scanteie...el chiar nu zice nimic...este alaturi de mine si stie cat imi este de greu, dar noi amandoi stiam ca asa va fi, stiam ca va fi f. greu...chiar ar vrea sa poata face mai multe si chiar se gandeste, ca sa mai treaca putin timp si sa vorebeasca el cu ai mei...dsi eu cred ca asta nu e o idee prea buna...va multumes corcium pt. cuvintele voastre
  •  
    • 5 mesaje
    25 Nov 2005, 17:29
    0 0
    scuzati, va rog, greselile...cred ca durerea de cap si multele ore la birou isi spun cuvantul...
  •  
    • 13 mesaje
    25 Nov 2005, 17:35
    0 0
    si eu imi cer scuze ca ma bag dar am simit nevoia sa impartasesc din experienta mea.
    si eu am fost in aceesi situatie. iubeam (nebuneste) dar parintii mei nu-l acceptau. nici eu nu eram pustoaica in acel moment, aveam tot 25 de ani. aproape un an de zile am pastrat o relatie ascunsa de ochii parintilor. eu nu sunt din buc si in moentul cand l-am cunoscut eram in orasul meu natal (el fiind concitadin de-al meu). dupa aprox o luna mama mea a aflat si, cunoscandu-l, mi-a facut un scandal monstru, ca sie ca este un derbedeu si ca o sa ma faca sa sufar. la o luna dupa acest scandal mi s-a ivit ocazia sa ma angajez in buc. ne intalneam pe ascuns (el venea la buc, de obicei) iar cu mama nu am vorbit 3 luni de zile iar de reprosat i-am reprosat vreo doi ani incontinuu. in final, l-am prins cu alta si atunci totul s-a naruit. mi-am dat seama ca mama a avut tot timpul dreptate.
    sfatul meu: testeaza-l.
    daca, intr-adevar, merita lupta pentru el, dar nu indepartandu-te de parinti. incearca sa le explici si sa ti-ii apropii. nu da cu piciorul relatiei cu parintii pentru un tip. timpul pierdut cu scandaluri si certuri cu ai tai nu o sa-l poti da inapoi si ai sa regreti toata viata ca i-ai ranit. iar suferinta va fi si mai mare daca el iti va insela asteptarile. parintii au un al 6-lea simt.
    mult succes si multa liniste sufleteasca iti doresc.
  •  
    • 22 mesaje
    25 Nov 2005, 17:53
    0 0
    Ai o varsta la care se presupune ca esti destul de matura sa iei singura deciziile. La cei 25 de ani ai tai pare destul de ciudat sa depinzi de hotararea parintilor tai. Vei fi si la 40 de ani tot dependenta de deciziile alor tai in ceea ce priveste viata ta? Bineinteles, ei te pot ajuta cu sfaturi, dar nu-ti pot impune anumite lucruri. Tu ar trebui sa faci ceea ce consideri mai bine si singura trebuie sa-ti asumi responsabilitatea. Ceea ce trebuie tu sa faci, de fapt, este sa le comunici parintilor ca nu-ti mai pot impune anumite lucruri si ca trebuie sa te vada ca pe o femeie si nu ca pe o fetita. Atata vreme cat tu le vei crea impresia ca esti dependenta de ei, vor crede ca nu poti sa te descurci singura in viata si, ca atare. Cunosc persoane care nu fac nimic fara voia parintilor desi sunt trecute de 30 de ani. Cum sunt aceste persoane? Raspuns:foarte slabe,nu au propria personalitate, nu-si pot asuma riscuri. Nu au avut cum sa-si formeze propria personalitate. Mai departe, tot ele au de suferit in viata...