Nu mai rezist!!!
-
0 0Cum sa trec peste ce mi se intampla? Oare cum? Simt ca ajung la disperare...
Dupa o relatie de aproape doi ani, relatie in care eu am fost naiva si m-am hranit cu minciuni frumoase scrise de un "specailist" in domeniu, un talentat al condeiului care m-a folosit si inca ma mai foloseste. Vad ce mi se intampla, stiu ca ma chinui, ca drumul pe care merg nu duce nicaieri decat la autodistrugerea mea si totusi cand primesc cateva randuri nu rezist. Astept telefoanele lui care nu mai vin si ma hranesc cu clipe pe care le-am trait impreuna.
Nu mai am stare acasa, la serviciu, nu ma mai regasesc. Fetelor, ati trecut prin asa ceva??? Ca eu una nu mai rezist, de-aia v-am si scris. Vreau sa ma rup de toata povestea asta. Vreau si nu reusesc. Nu-mi spuneti sa merg la coafor, sa-mi iau ceva dragut ca nu tine. E mult prea dureros. Am iesit cu o prietena, dar totul e prea proaspat. Practic vad cum relatia asta in care am dat totul moare sub ochii mei.
Of, of, of! oare cum sa redevin un om normal fara amintirea lui? Ce sa ma fac cu toate cadourile lui in forma de inimioara, cu lucrurile lui care inca sunt la mine, cu pozele lui...cu AMINTIREA lui? -
Important este sa nu te minti singura, sa sti ca esti mult mai valoroasa decat el, sa te uiti in oglinda si sa-ti spui singura cat esti de frumoasa....ca dupa cum se vede treaba....el nu vede si nu te mai apreciaza....Pacat ca se intampla si astfel de lucruri.....asta este....trebuie sa fi tare.....o sa-ti revii numai daca esti cinstita cu tine si o sa intelegi ca nu numai el este de vina in toata povestea asta... Iti mai spun inka o data....nu te minti singura ca nu faci nimik....O sa treaca....
-
Cunosc starea....Ai rabdare cu tine, ai rabdare cu ce ti se intampla, ai rabdare cu viata. E doar un episod...
Iar ce traiesti tu acum, cum sa-ti spun, e ca gripa....trebuie sa se consume pana la capat.
Pana atunci, sa nu uiti : doar tu contezi, tu esti cea importanta si mai ales, ai gija de tine, doar pe tine te ai. -
Ai vorbit cu el? L-ai apucat de guler, sa-l pui sa-ti zica, uitandu-se in ochii tai, daca te mai vrea sau nu?
Daca da, el ce-a zis? Daca nu, ia-l deoparte si spune-i ce simti, spune-i ca suferi si ca vrei sa stii ce simte si el pt tine.
Altfel, nu are rost sa te chinui singura, cu gandurile si sperantele tale.
Trebuie sa stii cum stai. Incertitudinea e mai rea decat adevarul.
Fii puternica, fii gata pt orice fel de raspuns si afla adevarul din gurita lui. Noi nu stim mai bine decat tine ce e intre voi, deci nu detinem o reteta magica, dar putem sa iti fim alaturi oricand cu o parere. Te pup si capul sus! -
Eram departe unul de altul...dar ne iubeam sau asa credeam, asa-mi zicea. Mereu mi-a promis ca vom fi impreuna si intr-o zi si-a tinut promisiunea...a venit...dar am aflat crudul adevar, ca a avut o realtie cu ea. Am locuit o perioada impreuna, timp in care ea il bombardeaza efectiv cu tot ce se poate...dar am reusit acum sa devin imuna. Totusi nu inteleg de ce n-a renuntat la ea, de ce uneori e rece cu mine. Nu-mi place situatia asta...poate eu nu mai am rabdare, poate vad lucrurile doar din punctul meu de vedere. De cand v-am scris prima oara aici totusi...m-a cautat...si mi-a spus si vorbe frumoase...
-
Daca a inselat, cel putin din punctul meu de vedere, nimic nu mai conteaza. Astepta sa gasesti pe cineva care te merite, pentru ca pot fi si astfel de oameni. Nici 50 de ani alaturi de cineva nu consider ca e un impediment in caleaq fericirii.
Si eu am avut un esec sentimental (nu se compara ca durata si ca varsta) dar am fost devastata. Trebuie sa fii tare! Plangi, fa tot ce simti si depinde de tine cat de repede te pui pe picioare.
Iar ca sa clarifici situatia, fii insistenta, da-i ultimatum, iar daca nu vrea si nu vrea, UITA-L. In felul tau. Retete nu exista... -
Vrei un sfat?
Nu exista unul care sa te ajute. Nu pot sa iti spun du-te la coafor, iesi cu fetele, ca stiu ca nu merge, nu iti sta inima la asa ceva. Tot ce pot sa iti spun, si am trecut si eu prin asta, este sa ai rabdare.
Vei suferi inca o perioada buna de acum inainte, vei duce dorul la toate momentele bune,ma rog stii si tu la ce vei duce dorul...nu trebuie sa invart eu cutitul in rana.
Cand am trecut si eu prin asa ceva, si era deja a doua oara, am plans toata noaptea despartirii, cand simteam ca s-a rupt cerul, ca nu mai am aer in plamani,dar apoi a doua zi dimineata am mers desfigurata la serviciu si remarcile nu au intarziat sa apara...asa ca mi-am propus sa nu mai plang in aceea zi. Si in fiecare dimineata imi propuneam ca in aceea zi sa nu plang. Nu mai ascultam nici macar o melodie de dragoste, refuzam acest supliciu, si incercam cu toata puterea mea sa nu plang, sa nu ma gandesc.
A fost greu, dar am reusit si fara sa imi dau seama trecuse o luna si jumatate si deja durerea incepuse, repet abia incepuse sa se estompeze...si asa cu timpul, si crede-ma iti trebuie mult timp si rabdare, am reusit sa ma ridic.
Nu zic ca acum nu mai doare atat de tare, doar ca incerc sa nu imi plang de mila sau sa ma gandesc prea mult la acest lucru(am inchis totul intr-o cutie imaginara, pe care m-am prefacut ca am aruncat-
.
Asa ca iti urez si tie succes, in orice masura ai lua sau in orice sfat ai urma.....