Va rog mult...un sfat!!
-
0 0Buna ziua,
Sunt un utilizator nou pe acest forum si am citit multe postari, de aceea m-am hotarat sa va cer sfatul intr-o problema grea, de viata, care ma macina ingrozitor.
Povestea mea e lunga, complicata si nu vreau sa fiu plictisitor pentru nimeni, asa ca voi expune relativ succint problema mea, cu rugamintea sa imi spuneti parerile voastre, de care am nevoie multa.
Am 33 de ani si sunt casatorit de 2 ani cu o fata cu care am fost prieten inainte 5 ani. A fost de la inceput o dragoste frumoasa si mentionez ca ea a stat la baza casniciei noastre care se degradeaza pe zi ce trece. Ea are 28 impliniti si lucreaza foarte bine intr-un domeniu bine platit. Eu am un serviciu bun de asemenea, desi castig mai putin. Nu insa banii sunt sursa problemelor dintre noi.
Problemele majore dintre noi au inceput din incapacitatea sotiei mele de a-mi respecta (nu zic IUBI) parintii, de care eu sunt foarte atasat.
Trebuie sa mentionez aici ca noi doi locuim singuri si parintii mei nu se amesteca deloc in viata noastra, desi ea vede lucrurile altfel. Mama mea este o femeie mai autoritara, insa nu cauta cu orice pret sa isi impuna punctul de vedere in cuplul nostru. De cele mai multe ori, i-am aratat sotiei ca facem cum vrea ea, si nu cum ar dori maica*-mea, dar ea nu inceteaza sa arunce SAGETI la adresa ei in fata mea, lucru care ma deprima groaznic, stiind ca mama mea are cele mai bune intentii si parintii mei ne-au ajutat de fiecare data cu bani si sprijin pentru tanara noastra familie (spre deosebire de ai ei, care nu au facut mai nimic, dar ea nu vede).
Am ajuns ca aceste probleme si discutii pe care ea le pune pe tapet legate de familia mea, sa imi otraveasca ezistenta. Este rautacioasa si nu recunoaste eforturile parintilor mei de a ne ajuta in viata; mai mult ii trateaza cu indiferenta si de cate ori vreau sa mergem sa ii vizitam, vad ca nu ii pica bine. Am avut mereu discutii pe tema aceasta, i-am explicat ca sunt atasat de parintii mei, iar ea imi spune ca eu formez INCA o familie cu ei, si nu cu EA; nu stiu, ce ar vrea, sa nu ii mai vizitez deloc, sa nu ii mai sun la telefon, sa rup relatiile cu ei??
E o situatie grava, care m-a adus in pragul situatiei de a divorta, mai ales ca m-am indepartat de sotie si dpdv. intim, a devenit tot mai rece si distanta de o buna bucata de timp, refuza sistematic si nu ii face placere sa facem dragoste; totusi, are un fel de simt al posesiei si zice ca ma iubeste...dar asta nu se vede din comportamentul ei, din fapte mai precis; tot imi spune cat de superioara este ea si ca, daca o parasesc, nu o sa mai gasesc in veci una ca ea...adica, un fel de infumurare si infatuare si siguranta de sine. Mentionez ca sotia mea are un caracter dificil, este o fire cam intepata si certareata cu toata lumea si ii place sa ii puna la zid pe toti din jurul ei (mai ales cei de la servici); in plus se crede foarte desteapta si majoritatea celor din jurul ei sunt tarani, neciopliti si lipsiti de gust, lucruri pe care le si afirma raspicat. nICI cu parintii ei nu e extrem de apropiata, in sensul afectiv, mai ales ca relatia acestora este pur formala de mult timp, fiind doi oameni care doar traiesc sub acelasi acoperis si nu se iubesc (au fost si ei la un pas de divort in tinerete, insa au renuntat de dragul copiilor).
Va rog, dati-mi un sfat si apreciez mult daca mi-ati raspunde sincer...sunt un om disperat si la un pas de divort.
Multa stima -
Ady Boy, te rog sa ma ierti... dar esti un barbat de 33 de ani, insurat cu o femeie cu care vrei sa ai o viata.
Cu mami e tati insurat. Viata lor e diferita de a vostra.
Divortul din cauza ca femeia cu care te-ai hotarat sa traiesti nu e foarte apropiata de parintii tai, este o dovada ca tu vrei cu mami si cu tati si nu cu nevasta.
Cand o sa mai cresti...si o sa fii pe picioarele tale dpdv afectiv (daca) o sa intelegi. Sotia ta pur si simplu nu vrea sa fie si ea copilul parintilor tai.
Cu simpatie,
Scufita -
Va multumesc tuturor pentru raspunsuri;
scufita_rosie, sa stii ca nu am prea gustat ironiile tale,dar trec peste, fiindca nici eu nu am putut zugravi intreaga situatie in primul mesaj; consider ca intr-adevar sunt insurat cu ea, si nu cu parintii mei, asta e clar sii dpdv al comportamentului meu ca sot fata de ea nu am gresit cu nimic ca sa o pun in antiteza cu ai mei; adica aproape toate deciziile importante din viata noastra le-am luat EU cu EA, nu EU cu EI; capisci?
Problema e ca atunci cand vezi o anumita ne-recunostinta CRASA si indiferenta fata de niste oameni care s-au zbatut pentru binele nostru, e foarte deranjant pentru mine...depinde si tonul discutiei, sau al reprosului respectiv; sigur ca nu e singurul meu motiv pentru o despartire, mai sunt si altele. De ex., observ cum o relatie frumoasa intre doi oameni se strica cu timpul atunci cand cele doua moduri de gandire in problemele esentiale ale vietii nu coincid...dragostea e o poveste frumoasa, dar care nu dureaza o viata cand nu exista comunicare...si din pacate la noi asta lipseste. Restul sunt pretexte sau gaz peste un foc deja mocnit. -
N-am vrut sub nici un chip sa fiu ironica.
Inteleg ce spui.
Dar daca ai stii cum parintii, de multe ori ajuta in schimbul recunostintei si traitului de viata copiilor, pe principiul eu te ajut , de-acum imi esti dator, cu toate micile servicii si dragalasenia de care am eu nevoie.
Daca tragi linie si aduni... iesi in pierdere mare. -
Ady-boy, va trebui sa ne mai raspunzi la niste intrebari pentru ca noi sa putem veni cu sfaturi cat de cat pertinente.
Uite, eu as vrea sa stiu daca tu respecti, in general, caracterul si judecata sotiei tale (dincolo de problema cu lipsa de respect fatza dde parintii tai). In fond, sunteti impreuna de 7 ani, trebuie sa fi fost multe ocaziile in care ai avut ocazia sa evaluezi astea, nu? Doi la mana, copii aveti? -
Mersi Daria pentru rapsuns; de discutat am tot discutat cu ea pe tema asta si i-am spus ca nici mie nu imi plac multe la parintii ei, dar MA ABTIN sa ii transmit ei direct, prin viu grai, aceste sentimente. I-am zis ca nu ii cer sa ii iubeasca pe ai mei sau sa le faca statuie, dar macar sa se abtina sa ii critice in fatza mea; intelegi? Nu sunt absurd deloc, si nu sunt genul de barbat care sta sluj in fata maica-sii; asta am vrut sa subliniez.
Ca un simplu amanunt, cred eu semnificativ: anul asta ne-am luat masina noua si parintii mei ne-au ajutat cu un sfert din bani...iar ea nu a putut sa le spuna un simplu MULTUMESC. PUNCT. -
Classy...copii nu avem, iar asta e o alta problema; eu iubesc copiii, avem resurse financiare suficiente, am pus pe tapet problema asta de ceva timp, insa ea spune ca...NU E INCA PREGATITA!! (merge pe 29 anisori), lucru pe care il spune de vreo doi ani raspicat; eu fac curand 34 si simt ca e timpul; sigur, nu e un criteriu, insa parca o simt (al 6-lea simt) ca nu se omoara deloc cu firea, deoarece cariera o pune pe primul plan si imi baga pretexte ca nu suntem pregatiti financiar (desi iti spun cu mana pe inima ca SUNTEM); asa ca asta e un alt subiect sensibil cu care nu suntem de acord...
-
Ai zis ca banii nu constituie musai o problema . dar totusi despre asta ai povestit prima oara .
"De ex., observ cum o relatie frumoasa intre doi oameni se strica cu timpul atunci cand cele doua moduri de gandire in problemele esentiale ale vietii nu coincid... "
Observi ? Ciudat pentru o persoana implicata sa spuna "observ". -
Daria, ajutorul la masina era dat pentru NOI, fiindca noi suntem impreuna, nu?? Eu asa o percep, pentru ca amandoi beneficiem de acest obiect, nu numai eu. In fine, nu vreau sa credeti ca ma leg de lucruri materiale si sunt meschin, fiindca nu sunt din fire un materialist si contabilizez fiecare MULTUMESC spus sau ne-spus...si nici ca astea sunt ideile alor mei. Vreau sa precizez ca eu m-am implicat enorm in aceasta relatie cu tot sufletul. Discutii am tot avut ca sa lamurim situatia si sa tratam cu delicatete problemele "spinoase" la care fiecare din noi este mai sensibil. Problema e ca doar eu simt ca fac eforturi in aceasta directie, iar ea NU. Iar treaba cu copilul e intr-adevar o problema cu care nu ne punem de acord.
-
Ady-boy, din pacate atat vreme cat astepti o solutie care sa schimbe ce vrea/ce face/ce spune sotia ta, esti condamnat la nefericire.
Sigurul lucru pe care il poti face pentru linistea ta sufleteasca si pentru fericirea ta este sa schimbi reactia ta la ce vrea/ce face/ce spune ea. Respectiv: daca ea incepe sa-ti ironizeze parintii si sa-i critice in fatza ta, raspunzi cu un poate ai dreptate, draga mea si treci la subiectul urmator. Daca ea vrea un copil numai peste citiva ani, decide ca si pentru tine e ok asa, in fond si la urma urmei nu sunteti inca un cuplu consolidat, inca mai aveti probleme de rezolvat, n-are rost sa creeati una in plus intre voi. Etc, etc, get the idea, nu? Stiu ca pare ingrozitor pentru un barbat sa "cedeze", aparent, controlul si sa adopte o astfel de atitudine, dar eu te asigur ca asta este singurul mod in care poti pastra aceasta casnicie si o poti face mai putin dezamagitoare pentru tine si mai putin frustranta. Daca nu-ti place ce iti spun, aminteste-ti ca ALTERNATIVA E DIVORTZUL. Pe care, avand in vedere ca nu aveti copii, l-as considera foarte serios. Nu inainte de a fi cautat, evident, cel mai bun consilier marital din tara, in sperantza ca poate, poate, un alt mod de comunicare intre voi v-ar ajuta sa reparati ce s-a stricat. Crede-ma, merita sa faci eforturi enorme sa eviti un divortz, e ca o moarte...Moare o parte din tine. -
Te-ai gandit ca poate relatia ei cu mama ta nu e chiar asa cum ti se pare tie? Poate ca in fata ta mama nu-i face nimic. Sunt o multime de soacre care le fac viata amara norelor fara ca fii lor sa stie. Parerea mea e ca intre voi nu prea exista comunicare. Ai spus ca ati stat 5 ani anainte sa va casatoriti. Nu pot sa cred ca relatia dintre voi s-a schimbat radical o data cu casatoria.
-
Daria, discutii de tipul asta am tot avut cu ea...i-am explicat importanta unui copil pt. mine; ea zice DA, ai impresia ca te asculta, dar dupa aia tot pe a ei o tine; e genul de om perseverent cand isi pune ea ceva in cap, dar nu totdeauna ideile si intentiile ei coincid cu ale mele...insa ideile ei fixe nu i le poti scoate din cap; simt deseori ca lupt pentru o cauza pierduta din start. Asta ma innebuneste, iar vina mea principala e ca nu am vazut unele lucruri inainte de casatorie; probabil ca dragostea pentru ea mai puternica atunci ma facea sa ii observ doar calitatile; imi pare rau ca nu am putut locui impreuna inainte...MARE GRESEALA!!
-
Classy...multumesc pentru sfat, e de fapt cel mai bun si mai matur dintre toate pe care le-am primit; sigur ca o solutie ar fi sa imi ascund frustrarile si nemultumirile ca sa nu iasa scandal, insa crezi ca e o solutie sa tin in mine daca nu ma pot schimba sa sa simt in continuare asa? Si ma gandesc serios daca ea intr-adevar MERITA sa fac un asemenea efort interior in conditiile in care EA nu schimba nimic. Nu e vorba de orgoliu masculin aici, e vorba de structura mea interioara consolidata in timp; asa ceva nu se prea poate schimba, oricat as vrea eu; treaba cu consilierul marital, da-mi voie sa am unele indoieli...dar poate vom incerca si asta.
Nu stiu daca divortul e ca o MOARTE, e un pic exagerat...depinde de gradul tau de dependenta fata de persoana celuilalt; sunt oameni care dupa un divort au prins aripi alaturi de un om potrivit lor si altii care au cazut din lac in put; depinde de norocul fiecrauia si de capacitatea lor de a alege mai bine dupa un astfel de esec usturator. nu? -
Of, of, Ady-boy...Eu sunt foarte fericita cu al doilea sotz, ma simt de 100 de ori mai implinita ca femeie langa el decat langa primul.
Dar partea aia din mine pe care a cunoscut-o si format-o exul intre 17 si 33 de ani ai mei...aia a trebuit sa o ingrop, intr-un fel. Numai eu mai am acces la ea, e ceva ce nu pot impartasi cu barbatul meu de-acuma. Nu stiu daca ma fac intzealeasa...Insa, crede-ma, intr-un divortz moare o parte din tine si gustul de failure te urmareste tot restul vietii, indiferent cate succese vei avea ulterior.
Eu nu sugeram sa innabusi frustrarile tale, ci sa incerci sa nu mai fi frustrat, prin acceptare. ACCEPTARE a EI, femeii tale, cu valorile si dorintzele ei...
Daca insa este peste puterile tale si contradictia e mult prea mare, CUT YOUR LOSSES.
Bafta! -
Ma gandesc daca nu cumva majoritatea evelor de aici merg pe principiul "anti-soacra". Mie sincer sa itzi critice parintzii pe fatza cand sunt si ei acolo mi se pare nesimtzire.... totusi sunt parintzii tai si ar trebui sa existe ceva respect. La fel si faza cu multzumesc. Nu spun ca ar trebui sa fie dragalasenia intruchipata, uneori antipatizam persoana asa pur si simplu, fara un motiv anume, insa exista o limita care nu trebuie trecuta, again ma refer la lipsa de RESPECT. Si nu, nu cred ca ar trebui sa spui "bine draga e asa cum spui tu" nici la faza cu parintii nici la cea cu copilul, esti si tu o persoana cu dorintze si frustrari propii, apoi cred ca stie oricine ca "barbatul caine" ajunge pana la urma sa fie ori calcat in picioare pana la refuz, ori parasit de femeia care il considera "fara caracter" (asta dupa ce l-a indobitocit). Poate cam suna anti-feminist ce am spus eu aici dar eu nu as putea respecta un barbat care spune mereu ca mine si trece peste toate dorintzele lui de teama sa nu ne certam. Cum la fel nu as putea sa ma port asa cu parintzii prietenului meu... si mama lui e cam aspra si autoritara uneori, insa nu imi permit sa o jignesc (mai ales in fatza lui) iar atunci cand e cazul stiu sa scot un "multzumesc" fara sa ma stranga inima. Oameni suntem nu ?
-
Codrutza, daca nevasta lui Ady-boy judeca precum judeci tu, omul nu mai posta pe-aici si nu mai avea o dilema... Din pacate, el are urmatorea problema: se impaca cu gandul ca nevasta lui nu stie sa respecte alti oameni si nici nu-i prea dispusa sa ia dorintzele lui in considerare...sau DIVORTEAZA. Tough choices, dontcha ya think?