Sinceritate
-
0 0Nu stiu daca vi s-a intamplat in viata de zi cu zi: am fost sincera, am spus adevarul si am pierdut...cu o minciuna as fi rezolvat imediat problema.
Dar in dragoste...ce parere aveti? Cat de sinceri suntem (ar trebui sa fim) cu partenerul? A fi sincer este semnul slabiciunii, ca sa nu mai folosesc alt cuvant sau e un lucru bun? -
Sinceritatea este o conditie NECESARA,(dar nu si suficienta)pentru a intemeia o relatie adevarata.ADEVARATA...

Pentru "celelalte" nu este necesara..asta-i sigur...
Sinceritatea implica incredere..iar fara incredere nu exista dragoste...
Nimic mai simplu..
Minciunile "necesare" intr-o relatie se razbuna, in timp...
Chiar ieri vorbeam cu baietelul meu despre lucrurile astea..si i-am spus vorba aceea celebra..
"..and the truth will set you free..."
Stiu ca par sabloane, dar viata m-a invatat ca nu sunt..chiar daca pe termen scurt se pare ca pierzi, in timp...CISTIGI..
-
Si eu am gresit in relatii, atat de mult incat riscam sa pierd increderea partenerului, dar nu puteam sa ma uit in ochii lui stiindu-ma vinovata, asa ca l-am luat pe mai departe si i-am zis ce am facut... Conteaza si cum i-o spui...
Toti trebuie sa constientizam ca nimeni nu e perfect
Si ca tu ai invatat ceva din greseala ta si ca regreti si poate calitatile tale si insasi sinceritatea in sine fac mai mult de cat acea greseala... Si ca nu multi sunt in stare de sinceritate...
Bravo tie ca i-ai spus, e vina lui ca nu a stiut sa aprecieze... -
neatza gagice!!!
adevarule perceput diferit de fiecare in parte. eu am regretat de multe ori ca am vrut sa fiu sincera in relatie si am luat-o in gura ca el interpreta cu totul altfel toata situatia.
acume adevarat ca al meu era (este) si psihopat si paranoic, dar eu sunt de parere ca daca tu stii ca e mai bine sa omiti anumite aspecte ale unei situatii sa o faci fara sa sa te simti vinovat.
ok. cam atat la topic. voi ce mai faceti?
pup u all!! -
Din pacate, pentru mine eu nu prea pot si nici nu prea shtiu sa mint.
Aproape intotdeauna am fost sincera si am pierdut. Fosta mea sefa spunea "Catalina, oamenii nu au intotdeauna nevoie de adevar!" Poate ca are dreptate caci altfel nu vad de ce spunand adevarul pierd. 
Unii prefera o minciuna frumoasa decat un crud adevar...poate acesta este motivul pentru care oamenilor le plac minciunile. -
Sunt pro sinceritate insa am constatat ca uneori, minciunelele (Lele
) nevinovate sunt utile.
Depinde de la caz la caz, insa eu prefer ca dimineata, cand am fata sifonata rau si arat ca o masina furata, sa-mi spuna: "ce fatza de pisica adormita ai!" decat sa ma loveasca cu o replica de-aia: "du-te si fa-ti ceva la fatza aia ca am inceput sa am aritmii cardiace dimineata"
Intelegeti voi la ce fel de minciunele ma refer ...
-
nu confundati lucrurile...
la interviuri trebuie sa fii sincera dar sa stii sa te vinzi...ambalajul intotdeauna conteaza...
daca minti, oricum se va descoperi ca esti altceva decat ai expus ca esti si vei avea mult mai mult de pierdut...
voi vorbiti aici despre diplomatie...care n-are nici o treaba cu minciuna
-
ok! eu ma refer la minciuni de genul: ies in oras cu prietena mea. stiam ca suntem numai noi 2. in oras se intampla intr-un fel ca mai apare un tip la masa. nimic intre noi. cunostinte si atat. ma intalnesc cu al meu si ma intreaba ce am facut in oras...unde am fost..bla bla...
eu stiind ca el urmeaza sa faca o criza de gelozie nefondata daca-i spun ca ne-am gasit cu un tip in oras si a stat cu noi la masa, prefer sa-i spun ca am fost numai eu cu prietena mea.
ceva de genul. coerent?
-
eu de egoista ce sunt apelez mai tot timpul la sinceritate,chiar dc asta inseamna sa ranesc de multe ori multe persoane.Pur si simplu minciuna mi se pare o povara greu de dus si nu am chef sa ma incarc aiurea dc se poate si altfel
Cu toate astea,cand e necesar stiu sa si mint dar cand o fac o fac cu atata arta si maiestrie ca nici o sansa sa fiu prinsa cu matza in sac.Pe bune,mi se pare ca singurul lucru mai rau decat sa fii mincinos e sa minti p.rost
-
E f f adevarat ca majoritatea oamenilor prefera sa fie mintiti insa eu nu fac parte din ei...as putea sa tolerez in continuare o persoana care m-a mintit,chiar sa continui sa fiu amica/prietena cu respectiva persoana dar in ochii mei isi pierde complet valoarea inidiferent ce ar face de atunci inainte...increderea odata pierduta nu se mai castiga inapoi,cel putin in cazul meu asa e
-
eu sunt de parere ca si adevarul chiar daca doare uneori,poate fi spus cu blandete in asa fel ca macar sa nu doara asa de tare.
DAr daca l-as insela pe iubitul meu si el ar banui ,nu as recunoaste nici daca m-ar tortura.
Eu recunosc ca mint,dar numai cand este absolut necesar,de obicei aplic "vorba dulce,mult aduce" si scap mai ieftin. -
Uneori, desi e gresit, pornesc cu incapatzanare, asta sunt EU,sunt ASA,cine ma accepta OK,cine nu...si mai OK,poate gresesc,dar urasc sa am pe constiinta o minciuna. Eu am intrat in actuala mea relatie cu un secret,si pana l-am spus am indurat si am ajuns sa nu mai fiu buna de nimic. Nu era ceva ingrozitor,dar ma rusinam...si cand nu s-a mai putut l-am spus si mi-a fost iertat...insa si azi iubitul meu mai face misto pe tema aia.
Asa ca pornesc cu tupeu. La interviuri mai ales imi place sa ma tin tare pe pozitie sa iasa ca si cum EU as face interviul. Spun de la bun inceput ce VREAU si ce OFER,nu o lungesc...si in general am vazut ca oamenii hotarati au TRECERE
)