Sunt distrusa.....

  •  
    • 145 mesaje
    19 Sep 2005, 13:53
    0 0
    Nu incerc sa scriu pentru a gasi o solutie la problema mea, ci pentru a-mi descarca sufletul meu ranit si distrus. Nu am cu cine sa vorbesc...nu poate intelege nimeni prin ce trece sufletul meu.
    Povestea mea incepe asa: la 20 de ani cunosc un baiat si asa incepe prima mea relatie stabila dupa nebunia din liceu. El imi ofera increderea si stabilitatea pe care orice om si-o doreste. Nu stiu de ce insa dupa ani de fericire nimic nu ma mai multumea. Nu mai simteam nevoia sa facem dragoste, se intampla atat de rar...la cateva luni si atunci cand se intampla era mai mult un chin decat placere.Il iubeam in felul meu, adoram felul in care imi era dedicat dar nu il mai vedeam ca pe un barbat si nu stiu de ce. Incet, incet am ajuns sa ne indepartam din ce in ce mai mult, viata mea era cu totul alta cand nu eram cu el. Ieseam cu prietenele, aveam un grup de prieteni pe care ii vedeam fara ca el sa stie deoarece refuza sa mearga cu mine la petreceri, cluburi etc (toate lucrurile pe care eu le doream la varsta aia). El dorea sa se odihneasca, era vesnic obosit. Si asa am inceput sa traiesc o alta viata independenta de el desi eram inca impreuna. Nu exista nici o urma de gelozie din partea lui, nu simteam ca ma mai doreste ca femeie si cu toate astea relatia mergea inainte. Nici nu ma gandeam la problemele dintre noi. Era normal sa incep sa intalnesc oameni noi, sa ma simt observata si de alti barbati si sa imi placa lucrul asta.Intr-o zi a aparut cineva care si-a facut loc in viata mea, de care zic eu m-am indragostit. A urmat despartirea de primul prieten, lacrimi, implorari sa nu o fac, amenintari de sinucidere etc. Am fost decisa sa o fac si nu am privit foarte mult in urma. Urma sa ma casatoresc, visam si eram fericita. Viata mea se schimbase radical dupa 4 ani de monotonie si minciuna. Dar visul meu frumos a fost o mare dezamagire, nici azi nu inteleg ce s-a intamplat acolo, dar refuz sa analizez prea mult cert e ca "viitorul meu sot" m-a parasit explicandu-mi ca la 30 de ani el nu e pregatit pentru asta. Am fost atat de socata incat nici nu am plans. Parintii mei plangeau pentru mine dar eu nu puteam sa fac nimic.Il uram, ma uram si pe mine pentru ca am putut sa fac o asemenea alegere. Mintea mea cred ca a refuzat din cauza socului sa analizeze situatia. A trecut timpul si Dumnezeu mi-a scos in cale pe cineva, cineva care statuse atata timp langa mine si pe care nu-l observasem - un coleg de serviciu. M-am indragostit nebuneste de el, il iubeam cum nu mai iubisem niciodata. Nu credeam ca poate exista ceva atat de perfect. Nu credeam ca tot ce-mi dorisem sa gasesc la un barbat descopeream la el. Nu ne mai saturam unul de celalalt, ne devoram mintile si sufletele...era un vis. Traiam o poveste si eram asa de fericita pana intr-o zi cand am acceptat dupa mult timp sa ma intalnesc cu primul meu prieten. Lucrul asta a starnit in iubitul meu o gelozie de care nu am crezut vreodata ca poate fi capabil. Ma urmarea, ma haituia, toate lucrurile frumoase parca erau uitate acum. Ne certam mereu fara motiv, incepuse sa ma indeparteze atat de mult cu gelozia asta incat ne-am despartit. Distrusa si ranita m-am indreptat catre primul meu prieten care vroia sa mai incepem odata, sa uitam totul pentru ca ma iubea. Lucrurile nu se schimbasera in mintea mea insa imi doream sa incerc, sa lupt. Eram obisnuita cu el, stiam ca ma iubeste si ca ar face orice sa ma faca fericita si am acceptat. Insa inima mea plangea, tanjeam mereu dupa iubirea mea, nimic nu se compara cu el. Il vedeam in fiecare zi la serviciu si ma chinuia. Aveam atata nevoie de dragostea lui.In relatia mea nu se schimbase nimic, refuzam sa fac dragoste pretextand o gramada de motive pentru ca nu puteam sa o fac. Intr-o zi colegul meu a vrut sa vorbeasca cu mine...a fost de ajuns o singura intrebare ca sa izbucnesc in lacrimi:"esti fericita?" M-am aruncat in bratele lui fara sa-mi pese de nimic. Am plecat la munte lasand totul in urma fara sa-mi pese de relatia mea. Ne iubeam si doar asta conta. Nu-mi aduceam aminte de nimic din lucrurile urate care se trageau din gelozia lui. L-am a
  •  
    • 145 mesaje
    19 Sep 2005, 13:54
    0 0
    incerc sa scriu pentru a gasi o solutie la problema mea, ci pentru a-mi descarca sufletul meu ranit si distrus. Nu am cu cine sa vorbesc...nu poate intelege nimeni prin ce trece sufletul meu.
    Povestea mea incepe asa: la 20 de ani cunosc un baiat si asa incepe prima mea relatie stabila dupa nebunia din liceu. El imi ofera increderea si stabilitatea pe care orice om si-o doreste. Nu stiu de ce insa dupa ani de fericire nimic nu ma mai multumea. Nu mai simteam nevoia sa facem dragoste, se intampla atat de rar...la cateva luni si atunci cand se intampla era mai mult un chin decat placere.Il iubeam in felul meu, adoram felul in care imi era dedicat dar nu il mai vedeam ca pe un barbat si nu stiu de ce. Incet, incet am ajuns sa ne indepartam din ce in ce mai mult, viata mea era cu totul alta cand nu eram cu el. Ieseam cu prietenele, aveam un grup de prieteni pe care ii vedeam fara ca el sa stie deoarece refuza sa mearga cu mine la petreceri, cluburi etc (toate lucrurile pe care eu le doream la varsta aia). El dorea sa se odihneasca, era vesnic obosit. Si asa am inceput sa traiesc o alta viata independenta de el desi eram inca impreuna. Nu exista nici o urma de gelozie din partea lui, nu simteam ca ma mai doreste ca femeie si cu toate astea relatia mergea inainte. Nici nu ma gandeam la problemele dintre noi. Era normal sa incep sa intalnesc oameni noi, sa ma simt observata si de alti barbati si sa imi placa lucrul asta.Intr-o zi a aparut cineva care si-a facut loc in viata mea, de care zic eu m-am indragostit. A urmat despartirea de primul prieten, lacrimi, implorari sa nu o fac, amenintari de sinucidere etc. Am fost decisa sa o fac si nu am privit foarte mult in urma. Urma sa ma casatoresc, visam si eram fericita. Viata mea se schimbase radical dupa 4 ani de monotonie si minciuna. Dar visul meu frumos a fost o mare dezamagire, nici azi nu inteleg ce s-a intamplat acolo, dar refuz sa analizez prea mult cert e ca "viitorul meu sot" m-a parasit explicandu-mi ca la 30 de ani el nu e pregatit pentru asta. Am fost atat de socata incat nici nu am plans. Parintii mei plangeau pentru mine dar eu nu puteam sa fac nimic.Il uram, ma uram si pe mine pentru ca am putut sa fac o asemenea alegere. Mintea mea cred ca a refuzat din cauza socului sa analizeze situatia. A trecut timpul si Dumnezeu mi-a scos in cale pe cineva, cineva care statuse atata timp langa mine si pe care nu-l observasem - un coleg de serviciu. M-am indragostit nebuneste de el, il iubeam cum nu mai iubisem niciodata. Nu credeam ca poate exista ceva atat de perfect. Nu credeam ca tot ce-mi dorisem sa gasesc la un barbat descopeream la el. Nu ne mai saturam unul de celalalt, ne devoram mintile si sufletele...era un vis. Traiam o poveste si eram asa de fericita pana intr-o zi cand am acceptat dupa mult timp sa ma intalnesc cu primul meu prieten. Lucrul asta a starnit in iubitul meu o gelozie de care nu am crezut vreodata ca poate fi capabil. Ma urmarea, ma haituia, toate lucrurile frumoase parca erau uitate acum. Ne certam mereu fara motiv, incepuse sa ma indeparteze atat de mult cu gelozia asta incat ne-am despartit. Distrusa si ranita m-am indreptat catre primul meu prieten care vroia sa mai incepem odata, sa uitam totul pentru ca ma iubea. Lucrurile nu se schimbasera in mintea mea insa imi doream sa incerc, sa lupt. Eram obisnuita cu el, stiam ca ma iubeste si ca ar face orice sa ma faca fericita si am acceptat. Insa inima mea plangea, tanjeam mereu dupa iubirea mea, nimic nu se compara cu el. Il vedeam in fiecare zi la serviciu si ma chinuia. Aveam atata nevoie de dragostea lui.In relatia mea nu se schimbase nimic, refuzam sa fac dragoste pretextand o gramada de motive pentru ca nu puteam sa o fac. Intr-o zi colegul meu a vrut sa vorbeasca cu mine...a fost de ajuns o singura intrebare ca sa izbucnesc in lacrimi:"esti fericita?" M-am aruncat in bratele lui fara sa-mi pese de nimic. Am plecat la munte lasand totul in urma fara sa-mi pese de relatia mea. Ne iubeam si doar asta conta. Nu-mi aduceam aminte de nimic din lucrurile urate care se trageau din gelozia lui. L-am aban
  •  
    • 145 mesaje
    19 Sep 2005, 13:56
    0 0
    L-am abandonat iar pe primul meu prieten si mi-am urmat inca o data dragostea sperand ca totul va fi bine si a fost pentru ceva timp, dar un numar de telefon din mobilul meu a inceput sa strice iar tot. Eram atat de dezamagita, plangeam, il rugam sa inteleaga sa nu ma mai indeparteze si cu toate astea era atat de rau cu mine. Incepuse sa mi se faca frica de el, era violent verbal, ma jignea. Primul meu prieten a fost mereu in umbra si m-a asteptat promitandu-mi altceva, o viata frumoasa si fara discutii. Ne-am despartit din nou si iar am fugit inapoi la primul - din pacate tot un esec. De data asta nu mai stiam pe ce parte sa o apuc ca sa scap de toate discutiile si scandalurile. A trecut timpul si tot nu eram fericita, il doream tot pe el. Nu puteam sa continui oscilarea intre ei doi. Cum puteam sa il parasesc acum iar pe omul care mi-a aratat atata dedicatie si atata iertare pentru tot ce ii facusem. Si oare ce sa fac daca sufletul meu se imparte intre ei? Am inceput o realtie clandestina cu colegul meu sperand ca intr-o buna zi sa am puterea sa il las pe prietenul meu iar. Minunata perioada a fost....dar totul era umbrit de minciuna, de ascunzisuri. Am abandonat de multe ori, dar inima mea nu putea sa-l paraseasca. Il iubeam, dar tineam foarte mult si la prietenul meu. Acum colegul si dragostea mea m-a parasit. Sunt distrusa caci nu stiu ce sa fac. Imi spune ca nu mai are incredere ca o sa schimb situatia. Il iubesc enorm, plang in continuu il implor sa aiba rabdare. Nu stiu ce sa fac. Mi-e frica ca imi va manca sufletul cu gelozia lui si cu toate astea il iubesc. Alerg noptile dupa el, fac km intregi cu masina ca sa il vad 2 min. Cred ca am innebunit si nu inteleg cum poti sa iubesti si sa iti fie atat de frica de omul ala in acelasi timp. Ce sa fac caci ma distruge situatia asta?
  •  
    • 5531 mesaje
    19 Sep 2005, 14:04
    0 0
    Eu cred ca ai nevoie de ceva timp numai al tau. Acorda-ti acest timp si incearca sa iti limpezesti mintea.
    Chiar daca il vezi pe colegul tau la servici, gandul ca ai un timp numai al tau pentru a-ti lamuri sufletul, gandul ca e o situatie temporara, te va ajuta sa il privesti doar ca pe un coleg.
    Cu primul nu ai sanse de reusita. Ai incercat deja de atatea ori si e clar ca in afara de stabilitate, nu iti poate oferi nimic. Nu e vina lui, pur si simplu nu poate fi iubire intre voi.
    Posibil sa constati ca nici cu colegul nu va fi bine. Intre voi e o atractie nebuna care se va termina candva. Poate ca e mai bine sa opresti lucrurile acum ca sa nu degenereze totul.
    Te-ai gandit ca nici unul din cei doi nu va fi alesul tau?

    De ce trebuie sa alergi din bratele unuia in ale celuilalt? De ce ti-e asa greu sa fii si singura?

    Oricum ar fi, TREBUIE sa ai un timp numai al tau, altfel nu vei putea alege, nu vei putea lua hotararea cea mai buna.
  •  
    • 3729 mesaje
    19 Sep 2005, 14:11
    0 0
    Mie imi pari extrem de nehotarata. Sper sa nu te deranjeze,dar nu esti decisa pe cine vrei si ce vrei sa faci...
    Ai abandonat un om de mult prea multe ori si il ti drept pelerina de ploaie, nu te-ai gandit nici o clipa ce e in sufletul lui, sa tot fie acolo in umbra ta de cate ori tu te mai desparti de cineva? Iar colegul de serviciu ori te iubeste si sunteti impreuna ori vrea o amanta cu care sa aiba escapade din cand in cand?
    In primul rand TU trebuie sa iei o decizie. Pe cine vrei de fapt? De ce tot alergi dupa 2 iepuri? Daca colegul te supara fugi la primul,cand colegul te cheama il abandonezi pe primul???
    poate ar trebui sa iei o hotarare,sa o urmezi cu strictetze, sa lasi macar UNUL dintre cei doi barbati sa-si refaca viata. Colegul sta cu tine in aventuri,deci nu are o viata a lui, iar primul iubit te asteapta ca un catzel credincios...Si tu esti indecisa...Cine greseste???
    Iar despre cel care te-a lasat inainte de nunta nu te gandesti ca s-a intors roata?Si tu l-ai lasat pe primul pt ca erai tanara si vroiai diXstractie, asa ca si Ex-ul nu vroia casatorie.
    Iti inteleg suferinta, si nu te critic deoarece nu te cunosc...dar pentru a cere un sfat trebuie sa fi nitzel hotarata...
  •  
    • 709 mesaje
    19 Sep 2005, 15:21
    0 0
    sincer...nici nu stiu ce sa mai cred...viata ta este un roman de dragoste incalcit...esti o adevarata ......emanuelle
  •  
    • 145 mesaje
    19 Sep 2005, 15:29
    0 0
    Multumesc pentru raspunsurile voastre. Si pentru incurajari cat si pentru critici. Stiu ca trebuie sa-mi fac ordine in viata dar nu gasesc puterea sa ma rup de tot si cred ca nici nu vreau. Il iubesc pe colegul meu, e ceva ce ma atrage la el. Si nu e vorba de o aventura intre noi. El nu vrea o aventura ci o relatie cat se poate de serioasa. Ma iubeste la fel de mult sau poate mai mult decat il iubesc eu, dar singurul lucru care ma sperie si ma face sa stau la distanta de el este gelozia lui si vesnicele discutii ce se trag din ea. Cred ca de timp am nevoie, cred ca trebuie sa stau singura sa ma gandesc, dar mi-e frica ca il pierd definitiv.
    Stiu ca poate multe dintre voi ma acuzati pentru faptul ca ma joc cu ei, dar nu este adevarat. In inima mea e un adevarat jbucium si nu vreau sa ranesc pe nimeni. Poate trebuie sa fac pace cu mine inainte de a face si cu ceilalti.
  •  
    • 939 mesaje
    19 Sep 2005, 15:38
    0 0
    daca il iubesti pe colegul tau si vrei sa fii numai cu el, nu te mai arunca in bratele fostului prieten de fiecare data cand va certati! ai si tu rabdare, ce trebuie neaparat sa fii cu cineva, doar ca sa nu fii singura?!? poate si d.asta e gelos, ca te.ai intors la fostul de fiecare data cand v.ati certat! ca totul a inceput cand te.ai intalnit tu cu fostul prieten (daca am inteles bine)! daca si el se intalnea cu fosta, nu erai macar un pic geloasa??? fii mai constanta in decizii!!! iti doresc sa.ti rezolvi problemele, dar trebuie sa faci tu ceva in sensul asta!
  •  
    • 728 mesaje
    19 Sep 2005, 17:32
    0 0
    Greu, ce spui tu aici... Sincer, nici nu stiu cum te-as putea ajuta, ce ti-as putea spune mai profund ca sa te faca sa iesi din starea asta...
    De mullte ori am iubit si eu si mi-a fost greu, de aia iti inteleg si zbuciumul...
    Oricum, cu primul tau prieten nu mergea inca de la prima voastra relatie... Din ce povesteai imi dadeam seama ca voi nu va completati... De aceea tu ti-ai si facut o viata independenta de a lui... Iar faptul ca tu ai fugit de atatea ori in bratele lui, apoi, este doar din cauza ca te simteai ranita si aveai si nevoie de sustinere, dar vezi tu ca ai fost egoista, nu te gandeai ca tu nu-i poti oferi lui acest lucru... Si nici nu ai cum pt ca nu te intregeste...
    Cat despre acest al 3-lea care spui ca este dragostea ta... aici intr-adevar ai mult de furca sa ti-l scoti din minte, sa-l uiti... Trebuie sa constientizezi singura ca nici el nu te face cu adevarat fericita... Este doar o himera ca el este dragostea vietii tale... Daca ar fi fost asa, sufletul tau ar fi stiut-o si ai fi ramas langa el, fara sa te arunci in bratele altui barbat, care, si el la randul sau traia iluzia dragostei cu tine... Primul tau iubit este imatur... Trebuia sa constientizeze de la inceput ca voi nu va potriviti... erati atat de diferiti... apoi n-a putut nici macar sa citeasca "durerile tale de cap" invocate cand trebuia sa ajungeti la momente mai intime...
    Nu o spun ca pe ceva rau, draga, Adina, dar toti 3 sunteti imaturi... Tu, ca ai tot fugit dupa "dragoste" din bratele unuia in bratele celuilalt, primul ca n-a putut vedea realitatea, iar al 3-lea daca tot era gelos, cum a putut sa aibe o relatie clandestina cu tine? Stiindu-si firea trebuia sa-si da seama ca pana la urma relatia cu tine nu va duce nicaieri... In primul rand intr-o relatie trebuie sa exista incredere... iar el nu a avut... poate, ca uite, a avut si dreptate... tu nu esti hotarata si chiar esti esti dependenta de a avea pe cineva langa tine...
    Pt ca dk era doar vorba ca nu mergea relatia cu cel de-al 3-lea, atunci de ce trebuia musai sa te arunci in bratele primului? Tu esti dependenta sa ai pe cineva alaturi, iar cand un barbat ti se pare cel potrivit, faci o mica fixatie si il doresti si incepi sa te simti distrusa daca nu-l ai langa tine...
    Tu ai nevoie de incredere in tine, lasa trecutul acolo unde ii este locul: in trecut! Invata din greselile tale, nu te mai arunca pripit in bratele altei iluzii, ia-ti putin timp pt tine, as spune chiar cel putin an si incearca sa te ridici pe tine, sa-ti cresti increderea in tine si ai sa vezi ca te poti simti bine si pe picioarele tale si abia apoi poti fi o parte integranta a unui cuplu... cand stii cine esti, ce poti si ce vrei...
  •  
    • 1969 mesaje
    19 Sep 2005, 18:40
    0 0
    adina, de multe ori pentru a stii ce e de facut e bine sa stii ce nu mai trebuie facut...iar chestia cu alergatul de la unul la celalalt nu mai poate continua..e clar ca te distrugi in felul asta...opreste-te si trage-ti un pic sufletul...incearca sa respiri singura, sa mergi singura...sunt convinsa ca nu e atat de greu precum pare...
  •  
    • 728 mesaje
    19 Sep 2005, 18:43
    0 0
    important este doar sa vrea...
  •  
    • 1744 mesaje
    19 Sep 2005, 23:21
    0 0
    Poate ca ar fi bine sa le asculti pe Mahabharata si pe Krmen.

    Nu mai cauta solutii.

    Pentru rezolvarea unei probleme trebuie mai intii sa scoti din peisaj cauza.

    Stiu, e greu, pare imposibil, zbuciumul e mare... insa crezi ca ai rezista linga colegul pe care il doresti cu disperare?
    Ai face fata crizelor de gelozie?!
    Pune in balanta tot.. si alege ce e mai bine pentru tine.

    Nici unul dintre cei doi nu pare a fi jumatatea ta...
  •  
    • 1280 mesaje
    20 Sep 2005, 00:46
    0 0
    Este adevarat ca oscilezi. Oricum, nu stiu cati barbati ar accepta ca prietena lor sa aiba simultan relatii si cu alt barbat. Nu poti sa fii doar cu unul? Daca ai hotarat ca pe coleg il iubesti, rezuma-te la simple discutii telefonice cu celalalt sau nici atat daca asta ii starneste gelozia. Este adevarat ca ti-a vorbit urat dar probabil ca nu a suportat ideea ca mai ai pe inca unul.
  •  
    • 1280 mesaje
    20 Sep 2005, 00:49
    0 0
    Cum iti este rau cu unul, fugi la celalalt si tot asa. Incearca sa stai si singura pana ti se limpezesc gandurile.
  •  
    • 709 mesaje
    20 Sep 2005, 08:31
    0 0
    eu vin si plusez...dar de ce numai 2?..incearca cu 3...cand iti e rau treci la urmatorul ...si tot asa...
  •  
    • 445 mesaje
    20 Sep 2005, 09:48
    0 0
    buna! fata draga iti spun din proprie experienta. nu ma leg de viata ta pe mai multe fronturi ca nus tiu ce sa-ti zic. cat despre coleg....gelozie? fugi de el cat te tin picioarele.eu iti garantez ca o sa cedezi psihic dupa un timp. eu tocmai amrupt o relatie de 9 ani din cauza geloziei si din cauza a ceea ce devenise el din cauza geloziei. si la fel ca tine nu puteam sa renunt la el neam. simteam ca ma completa din orice punct de vedere. ne certam si ne impcat intr-un timp foarte scurt cu promisiunea ca o sa incerce sa nu mai faca crize de gelozie.
    era foarte bine o luna 2,3, pana i se punea iar pata pe ceva. in acele cateva luni aveam o existenta fenomenala. nu exista femeie mai fericita ca mine. dar si cand incepeaucerturile pur si simplu din nimic imi venea sa-i bag un cutit in ficat. nu puteam sa-m mai suport.
    deci... ma rog... eu de fapt incerc sa-ti spun ca o sa te manance de vie si sa fugi cat. nu face aceeasi greseala ca mine.
    multa bafta!!
  •  
    • 11438 mesaje
    20 Sep 2005, 10:03
    0 0
    mandro..da-le viteza la amandoi...du-te la munte..urla, umple-ti plamanii cu aer rece si sanatos, pune-ti ordine in ganduri, in ce doresti de la viata, de la o relatie, fa-ti principii peste care sa nu treci, fa-ti un model de barbat...evident din punct de vedere moral (dar asta se va intampla numai cand te vei cunoste pe tine insati foarte-foarte bine) , cauta puterea in tine ca sa-ti urmezi intotdeauna calea, ridica nasul sus...cat mai sus...si pleaca mai departe in viata.
    numai daca stii foarte bine ce-ti trebuie pt. a fi fericita vei avea coloana vertebrala, nu vei mai oscila intre alb si negru si vei putea merge linistita pe drumul tau spre linistea interioara..
    cand iti vei gasi linistea...va veni si dragostea implinita
  •  
    • 145 mesaje
    20 Sep 2005, 12:49
    0 0
    Sunt de acord cu voi in tot ce-mi spuneti. Problema mea insa este practica. Constientizez foarte bine ce e bine si ce e rau doar ca nu pot sa pun punct si sa-mi vad doar de viata mea. Am nevoie de liniste dar nimeni nu mi-o ofera. Ma simt haituita din toate partile. Toata lumea asteapta de la mine o rezolvare si eu nu pot sa o dau. Cat despre gelozie, Albinutza si eu trec si am trecut cu el exact prin ce mi-ai descris. Parca i se punea pata si nu mai putea sa iasa din starea aia. Il uram cu inversunare, il detestam, dar il si iubeam ca o nebuna. Problema ca facand o comparatie intre cei doi simt ca as innebuni daca l-as vedea cu o alta femeie cat despre primul m-ar lasa rece... Vremea asta nu ma ajuta deloc...as vrea sa plec sa ma reculeg cat mai departe de toate problemele astea. Multumesc inca o data ca sunteti aproape de mine...nici nu stiti cat conteaza
  •  
    • 445 mesaje
    20 Sep 2005, 12:52
    0 0
    oricum FUGIIIIIIIIII.
    si eu simt acelasi lucru dar sincer prefer sa sufar acum o luna2,3, un an 2 cat draq o sa sufar decat o viata langa el.
    gandeste-te bine. pana la urma e alegerea ta dar gandeste-te putinmai mult la tine.
    ok? macar incearca.
    pup u!
  •  
    • 3337 mesaje
    20 Sep 2005, 13:01
    0 0
    mai eu cred ca iti este frica sa fii singura. e chiar atat de greu sa fii singura o perioada mai lunga? eu nu cred ca este imposibil si ca ar tb sa incerci