ma iubeste in felul lui...
-
0 0am reluat de 5 luni relatia cu un tip cu care am mai fost de la inceputul clasei a 12-a pana la sfarsitul anului I de facultate. A fost OK si atunci si e si acum(acum suntem in anul 4 amandoi)...pana in momentul in care vine vorba despre cum ma iubeste el..."Te iubesc in felul meu", imi spune, si asta inseamna k acum ma iubeste si peste 2 ore nu mai are nevoie de mine. Nu pot sa trec peste chestia asta...
-
Mda, el iti spune ca te iubeste in felul lui si tu intelegi chestia asta in felul tau.
Si tot in felul tau ai putea sa te bucuri sa fii iubita in felul lui.
Dar daca in felul tau nu poti trece peste in felul lui... asta e, inseamna ca ti-ai rezolvat deja problema si deci curand o sa fii libera sa gasesti pe unul care sa-ti spuna ca te iubeste in felul tau.
Sau defel, sau in fel si fel, sau falafel.
Lasa-l, bre, sa te iubeasca cum poate... s-ar putea sa-ti placa. -
carmelia esti belea!
fiecare on iubeste in felul lui.Nu exista doi oameni sa iubeasca la fel..........cred ca nu ar mai fii nici un farmec in a iubii.
Eu sunt de parere ca intr-o relatie unul iubeste mai intens decat celalalt,dar asta cred eu(e o chestie cu care bog nu e de acord si ne ciondanim pe tema asta
) -
Nu iubim decat in propriul nostru fel. Fiecare barbat te-a iubit asa cum simtea el sa iubeasca, iubesti fiecare barbat asa in felul tau. Daca ai reusi sa-l iubesti in felul lui, asa cum intelege el sa fie iubit, ai avea langa tine un barbat fericit.
Explica-i ce anume te face sa te simti tu iubita. Sigur ceea ce consideri tu semn de iubire este diferit de definitia lui pentru acelasi lucru.
Dar daca face macar unul dintre lucrurile pe care i le-ai spus - esti o fericita, chiar te iubeste, macar atunci cand face lucrul respectiv.
Asa ca, ai grija ce declari drept semn de iubire, si zambeste. -
Nu am contestat faptul k fiecare om iubeste in felul sau. E normal sa fie asa, dar dilema mea se refera la limita dintre iubirea adevarata si iubirea "in felul meu". Adica, ar trebui sa ma multumesc doar cu chestii de genul: "te iubesc, dar nu e genul meu sa ofer afectivitate..." - iar asta nu mi-o spune el, ci asa este. Exista dragoste adevarata fara afectivitate?
-

cred ca n-ati observat ceva:
<>
Cum adica, mah, "vine vorba despre CUM ma iubeste el" ???
Imi imaginez scena:
El:
- Te iubesc...
Ea, ghidusa:
- Zau? Pe bune? Ma iubesti???
El, oftand:
- Da, iepuras, te iubesc...
Ea, vorbind repede, tropaind gratios si batand din gene (stilul Deedee, sora lui Dexter):
- Mai spune-mi, spune-mi... aaaa... si CUM ma iubesti tu pe mine? (asteptand metafore, hiperbole si comparatii cu printese si luna de pe cer si lebada pe ape)
El, exasperat, cautand o cale sa-i spuna ca iubirea lui pentru ea e unica, irepetabila:
- Te iubesc in felul meu...
Ea, suspinand inlacrimata:
- Bine, mah, asa putin?!?... -
Frransia draga, unui barbat ii este usor sa spuna ca prefera sa nu se manifeste, dar ma indoiesc eu ca exista indragostit care sa nu tanjeasca sa ofere si sa primeasca afectiune. Poate nu trebuie sa tii cont de declaratia asta a lui, tu insa ii arati ca il iubesti? Nu vad cum ar putea sa-si infranga pornirile daca tu esti foarte afectuoasa. Sper ca nu esti de parere ca lipsa de dovezi de afectiune dintre voi este doar vina lui.
Dragostea adevarata este ceea ce consideram fiecare ca este dragostea adevarata, adica exact cea "in felul meu".
Nu te lasa chinuita de un concept, incearca sa afli daca doar atat de mult poate iubi el. Daca asta este maximul lui, iar tu ai nevoie de mult mai mult, lipsa de compatibilitate afectiva este evidenta si este bine sa renunti la relatie. -
...si dilema vine de la faptul ca atunci cand am fost impreuna pentru prima data(in liceu) putea sa ofere afectivitate si inca foarte multa. Apoi i s-a cashunat ca vrea sa mai iasa SI cu alte tipe. La inceput nu am fost de acord, apoi i-am zis ca e OK sa IESIM si cu altii...dar, ghinion, eu am fost prima care a iesit cu altcineva - probabil nu se astepta sau nu ma credea in stare pentru ca imediat si-a schimbat punctul de vedere si si-a dat seama ca pe mine ma vrea, nu SI alte tipe. Dar pentru mine era deja prea tarziu, ma ranise prea rau si deja reusisem sa ma detasez - asa ca am decis ca mi-e bine fara el si ne-am despartit, fiind totusi impreuna (adica ne vedeam destul de des, fara nici o obligatie, U know). Asta pana anul trecut cand s-a cam rupt de tot pentru ca eram intr-o relatie mai serioasa. Cand s-a terminat acea relatie, am inceput sa ne vedem din nou - tot fara nici o obligatie - numai ca, in timp, am ajuns sa ne dam seama, amandoi, ca de fapt vrem obligatii si ca am putea chiar sa formam o familie, la timpul potrivit (adica peste vreo 4-5 ani), doar ca acum avem o problema - sau am o problema mai bine zis, pt ca, pt el nu e nici un bai: afectivitatea - eu am nevoie de ea, el nu stie/ nu vrea/ nu poate sa mi-o dea
-
Frransia draga, poate el simte ca ai "pacate" de ispasit pentru usurinta cu care l-ai inlocuit. Eu te felicit ca ai facut-o atunci. Dar poate ca acum se teme ca ai putea repeta piesa.
Fii foarte explicita in aceasta privinta, spune-i de ce ai nevoie. Nu poti fi cu el decat daca stiti, puteti si vreti sa va satisfaceti reciproc dorintele si necesitatile.