Cum sa fac sa las garda mai jos???
-
0 0Buna evelor! Am o mare problema. De ceva vreme am o relatie stabila si serioasa cu o persoana care ar face totul pentru mine. Ideea este ca eu la inceput nu prea aveam incredere in aceasta relatie, insa el a luptat din greu pentru a o mentine si a vrut sa-mi arate sa mi-a aratat ca se poate, ca e minunat... Problema mea este ca dupa ce l-am trecut prin toate probele de foc, pe care le-a trecut cu brio, acum simt am mers poate prea departe. El de curand a avut parte de tot felul de problema, de altfel inerente vietii... iar sistemul lui nervos este un pic zdruncinat, a devenit mai sensibil, numai are rabadarea de la inceput... mie toate astea imi lipsesc, mi se pare ciudat mai ales ca am fost obisnuita in anumit fel. Am uitat sa mentionez un aspect important, eu mi-am dat seama ca am gresit fata de el,insa imi este destul de greu sa ma schimb, mai ales ca acum si el este cel care se schimba.
Am discutat cu el, mi-a martursit ca inca ma mai iubeste, chiar mai multe decat decat la inceput, insa ar trebui sa las garda mai jos, sa numai fiu atat de dura si critica cu el
L-am inteles, i-am dat dreptate, vreau sa ma schimb, in ultimele luni el mi-a spus ca intr-adevar se vede o schimbare si ca e bine sa merg pe acest drum, pentru ca altfel nu vom ajunge decat sa ne pierdem unul pe altul. Asta e o situatie pe car nici unul dintre noi nu si-o doreste.
Problema mea este ca nu stiu cum anume fac sa ma schimb, pentru ca sunt zile in care reusesc cu succes acest lucru, dar zile in care se destrama tot ce am cladit, din cauza faptului ca il vad pe el schimbat...nu stiu nici cum sa explic aceasta situatie...e tare incurcate treaba... Ideea este ca nu pot fi constanta in deciazia luata ( la primul obstacol stric tot ce am cladit) Va rog sa ma ajutati, orice sfat este bine venit, nu vreau sa pierd un om de valoarea lui. -
Alabalaportocala... esti perfectionista. Poti arunca un pantof care s-a zgariat, dar cu un om nu poti proceda la fel, ca pe urma te doare lipsa lui.
Nefertiti, viata nu are cum sa fie roz tot timpul. Si nici oamenii nu pot fi perfecti 24 de ore din 24.
Daca il iubesti, invata sa-i accepti defectele. Nici tu nu esti perfecta, si cu toate astea el continua sa te iubeasca.
Traiesti pe pamant, unde lumea este imperfecta - asa ca pune si tu picioarele pe pamant. Da-ti voie sa ai defecte si probleme, si da-le si altora voie. -
hmmm... nasol...
Te-ai gandit cat de grav ar putea fi efectul despartirii asupra lui mai ales acum cand el e cu sistemul nervos zdruncinat?
Aminteste-ti cate a facut el pt tine si incearca sa-i fii alaturi macar pana se face mai bine si poate pana atunci vei reusi si tu sa te schimbi si sa te simti mai bine, sa inveti ce inseamna a da...
Gandeste-te cat de egoista poti fi ca tu vrei sa-l lasi la rau si ca tu te gandesti ca nu esti obisnuita cu felul asta, adica ca un om sa mai aibe si el nevoie de tine, nu doar sa-ti indeplineasca toate capriciile...
Nu este genul meu sa vorbesc dur, o fac doar in speranta ca asta ajuta sa trezesc pe cineva... -
Multumesc mult Donna_Imobile. Intr-adevar asa este ai mai dreptate. Din fericire sau nefericire m-am trezit si eu acum... tot datorita lui, pentru ca a avut rabdare sa discute cu mine, sa-mi explice ce anume nu merge intre noi in acest moment.
Pentru celelalte eve,va multumesc mult pentru sfaturi.
Cert este ca el nu vrea sa ma piarda, asta e un lucru cert, ma iubeste, nu vrea sa renunte la mine, insa mi-a spus ca nici asa numai putem continua. Deci el este de acord sa incerce si el sa se schimbe, sa nu se mai lase atat de afectat de probleme, iar eu am sa incerc sa-l inteleg.
Problema mea este ca sunt cam corigenta la capitolul intelegere, as vrea sa stiu mai exact ce ar trebui sa fac
Mai ar fi o problema, el a inceput sa se schimbe de prin ianuarie, la scurt timp dupa ce i-a murit mama, a fost o mare lovitura pentru el si restul familiei, a fost ceva neasteptat. A ramas cam cu toate pe cap, a preluat toate datoriile si tot ce presupune un astfel de eveniment tragic. L-am inteles atunci, i-am fost alaturi...etc.etc. Dar prin luna mai-iunie, lucrurile s-au agravat, si eu pe un fond de stres, si aici trebuie sa mentionez ca de fel sunt impulsiva,am tot observat ca se schimba, se inchidea in el. Mai este o problema, a ramas cu un tata pe cap , care practic nu face nimik, numai munceste de ani de zile, si o sora care este la facultate... Am inceput sa ma gandesc ca poate il incurc...am inceput sa ma dau la o parte... insa nu am procedat bine.
El a interpretat ca ma indepartez de el, iar eu pe cealalta parte la fel.
Ieri am avut ultima discutie, am hotarat sa mergem inainte pentru ca el pentru nimik in lume nu vrea sa ma piarda, numai ca trebuie sa am eu abilitatea si intelepciunea sa-l inteleg si impreuna sa depasim aceasta perioada.
Inca un aspect, ieri i-am cerut sa ne despartim chiar eram pornita pe acest lucru, insa nu s-a lasat, mi-a spus ca e pacat sa ne pierdem, pentru ca ne astepata un viitor frumos impreuna.
Stiit fetelor, ieri dupa ce am ajuns acasa am stat si am reflectat la cei 2 ani pe care ii avem impreuna si mi-am dat seama ca acesta este momentul in care eu trebuie sa ma maturizez pe pla sentimental. Am uitat sa precizez ca eu am 20 de ani iar el face 31 anul asta. Nu a fost nici odata diferenta de varsat o problema pentru noi, pentru ca eu sunt destul de matura insa vad ca la capitolul relatie, nu stau atat de bine. E si prima mea relatie si probabil el este cel care a trebuit sa se friga.
Ce anume ma macina pe mine este urmatorul aspect, simt ca ma schimb ,atitudinea mea este acum diferita, insa imi este teama sa nu gresesc, sa fac totul asa cum mi-am propus si sa nu-l dezamagesc. Exista oare vreo reteta in acest sens? -
Alle, nu vrea sa-l lase, ci sa-l pastreze!
Ce are de facut s-a cam prins si ea, dar nu reuseste. Daca aveti solutii, mi-ar prinde bine si mie
Dona, cata dreptate ai. Si mai rau este cand exigenta asta exagerata o indrepti catre tine insati si cei pe care-i iubesti, in timp ce le accepti celorlalti toate iesirile. -
Mda, asta cam asa este. Cred ca acum cand sunt pusa in fata unei astfel de situatii imi dau seama cat de mutl il iubesc de fapt si cat de mult am greist fata de el.
Am uitat sa mantionez ca el nu face nici un fel de presiune aspura mea, nu imi reproseaza nimic, insa sentimentul de vinovatie a crescut atat de mult la mine inca nu stiu ce sa mai fac.... practic ma paralizeaza... si iar nu e un lucru bun, ca-mi fac rau ca mana mea.
Uf ce situatie frustranta
-
Am trecut si eu printr-o situatie asemanatoare si ma identific foarte mult cu tine. Sfaturi ca de la omul patzit ... incercati sa comunicati, incearca sa-i spui si lui ce ne spui noua ! in al doilea rand gandeste-te foarte bine ce anume te deranjeaza defapt pe tine, care e motivul pt care tu te porti astfel cu el?!!undeva in subconstient exista! si in al treilea rand .. e foarte posibil ca tu sa te maturizezi si odata cu cresterea sa ti-se schimbe foarte mult aspiratiile!.. la 20 se poate sa nu mai iubesti asa mult ce iubeai la 19 sau 18!.. e normal