de ce ne taiem venele?
-
1 0Stiu ca poate fii un subiect foarte delicat ,mai ales pentru cineva care a facut-o.Dar dupa o perioada de timp poti vorbi detasat ,uneori cu umor ,despre lucruri altadata umilitoare si dureroase.Poate cineva sa-mi vorbeasca despre asta,despre motive despre repercursiuni?o felie de viata?am mare nevoie de asta.multumesc.
-
De cele mai multe ori,fara motiv.Si bine ar fi sa nu "ne" reuseasca vreodata.Adolescentele au multe iesiri de genul asta.Mai mult sa impresioneze si sa atraga atentia prietenului sau parintilor.
Nici un motiv din lume nu e bun pentru a-ti lua zilele.Eu una asa cred.Sau poate daca as fi bolnava incurabil,as avea dureri mari si as sta pe capul celor dragi...
E un subiect delicat. -
Din cate stiu eu dorinta de a-si curma viata,indiferent daca e vorba de taiat venele,de ingerat otravuri sau de aruncat in fata trenului,survine numai la persoane care "stau haios cu nervii".Am cunoscut o astfel de persoana care a incercat sa se sinucida de vreo 7 ori...insa de fiecare data a avut grija sa fie gasita si salvata la timp,caci scopul actiunilor ei era sa-i determine pe cei din jur sa se poarte intr-un anume fel cu ea,sa-i ofere anumite avantaje pe care nu le putea obtine prin nici o alta metoda.Dar asta cred eu ca e un caz aparte.Am mai auzit de oameni care s-au sinucis din cauza saraciei,a dezamagirilor in dragoste,sau ca urmare a asa numitei"depresii post-natale",sau din cauza suferintelor provocate de boli grave.
Din fericire,oamenii "normali" au instinctul de conservare care-i impiedica sa treaca la astfel de gesturi disperate,reusind sa faca fata stresului,durerilor,dezamagirilor si sa pastreze speranta ca se va gasi o solutie pentru problemele lor.Daca n-ar fi asa,ne-am sinucide cu totii
! -
Draga DoraX,ne taiem venele - sau incercam alte variante de sinucudere - pentru ca uitam ca in viata asta moartea este singurul lucru cert.Ne mai taiem venele pentru ca avem cateodata o placere ciudata de a-i vedea pe cei de langa noi suferind.Ne taiem venele pentru ca,pana atunci ne-am crezut nemuritori,adica avem posibilitatea si dreptul de a avea orice pretentii la cei din jur,de a amana ceea ce putem face astazi.Ne taiem venele pentru ca suntem prea increzuti si nu suportam ca altii sa aiba propriile pareri si dorinte...Te-am lamurit,asa,putin?
-
Dora,
Problema ridicata de tine e foarte serioasa.
Am o fetita de 15 ani, multumesc lui Dumnezeu ca e un copil foarte bun dar imi aduc aminte de adolescenta mea si ma apuca spaima.
Adica si eu am iubit nebuneste pe taica-sau daca ma parasea as fi fost in stare de orice. Tin minte ca am avut o cearta mai serioasa pe vremea cand eram doar prieteni( iubiti) si mi-a trecut prin cap ca daca ma va parasi ma voi sinucide.
Nu m-a parasit atunci, m-a parasit dupa 18 ani de cand il iubeam si 15 ani de casnicie.
Nu-mi pare rau ca l-am cunoscut- am un copil minunat.
Doar mi-a trecut prin cap aceasta idee.
Ma gandesc cu groaza ca un nemernic ar putea sa o faca pe fiica mea sa gandesca sau chiar sa actioneze asa.
Doamne! cum sa va facem fetelor sa intelegeti ca barbati pe lumea asta sunt cu gramada si toti sunt mai mult sau mai putin nemernici. Nu merita sa mori pentru un asemenea om.
daca te-a ranit in asa hal incat sa-ti pui capat zilelor inseamna exact contrariul: ca nu te merita, ca e cel mai mare nemernic din lume si deci esti un om norocos ca ai scapat de el.
Ai grija te rog! -
A existat o perioada in viata mea cand eram de-a dreptul obsedata de ideea sinuciderii.Ma credeam atat de plina de defecte fizice si psihice incat credeam ca n-o sa ma iubeasca nimeni niciodata si n-o sa fiu in stare sa fac nimic bun in viata.Ma simteam inutila si prea lasa pentru a da piept cu viata...
Din fericire,am trecut repede peste aceasta etapa sumbra a adolescentei.Desi cautam tot timpul metode cat mai eficiente de a-mi curma zilele(de prefeat cat mai putin dureros),din fericire instinctul de conservare a fost mai puternic si m-a impiedicat sa intreprind ceva in acest sens.Mai tarziu,desi am avut destule dezamagiri si m-au mai cuprins de multe ori gandurile negre,am gasit puterea sa lupt impotriva tentatiei de a scapa de toate luandu-mi viata ,fiindca am descoperit alte metode de "consolare",adecvate fiecarui necaz prin care am trecut. -
Toti avem perioade mai putin bune in viata noastra,partea haioasa e ca in cele mai multe cazuri sintem nevoiti sa trecem singuri peste ele ,neavind pe cineva linga noi sa ne ajute.Si atunci reactionam fiecare in felul nostru.Cei cu un psihic mai slab bineinteles ca cedeaza si ajung sa faca anumite gesturi sau fapte pe care nu le pot controla cu urmari foarte ,foarte grave.Se pot intimpla multe.dar cel mai grav e ca cei din jurul nostru nu ne pot intelege sau poate nu vor.
-
Am deschis un subiect de discutie pentru ca ma intereseaza acest lucru nu pentru ca as fi facut-o.Dar oricum am incercat sa-i inteleg pe cei care au ncercat si unii au reusit (am trei exemple in jurul meu si unul dintre ei era chiar apropiat,un om pe care de altfel il admiram).Nu e vorba de moda nu cred ca trebuie sa luam lucrurile chiar atat de usor si uneori cu dispret; eu as vrea sa inteleg niste lucruri de aceea am intrebat .Va multumesc celor care mi-ati raspuns.Stati linistite,n-am facut-o si nici nu vreau sa o fac chiar daca ma repet va spun ca vreau sa inteleg ceva din ce se petrece cu unii oameni.As vrea sa-mi raspunda cineva care a facut-o(chiar pe privat)Dar oricum sper ca subiectul ramine deschis si putem lua mai in serios aceste lucruri grave si de care ,intr-o masura mai mare s-au mai mica ,suntem cu totii raspunzatori.
-
Dorax foarte bine ca n-ai facut-o si foarte bine ca ai deschis subiectul ca printre noi negresit exista si astfel de eve disperate din cale afara care au facut-o sau au de gand si cred ca un sfat le-ar prinde bine.Cred ca este cert faptul ca cei predispusi la sinucidere stau "haios" putin cu capul,pentru ca trebuie sa ai ceva din curajul nebunului sa fii in stare sa-ti iei viata.Nu e vina lor pentru ca s-au nascut asa cu aceasta paguba sau au capatat-o pe parcus in urma unor serioase traume psihice.Adevarul mare este ca nimic pe lumea asta nu merita sa-ti iei viata nici daca ai fi bolnav si ai stat pe capul alor tai pentru ca viata ti-a fost data sa o traiesti pana la capatul stabilit doar de Dumnezeu.
-
Am avut un coleg in facultate care era labil psihic.a fost impuscat la"revolutie "si a ramas cu sechele serioase.Credea cu disperare ca securitatea dorea sa-i distruga familiainfiltrand un agent de-al lor care i-a furat nevasta cucare nusemai intelegea si dorea sa divorteze.Avenit deseori la scoala cu urmele funiei pe gat.Nu stiu cum se facea dar era gasit de fiecare data.Ne-a spus ca totusi va reusi.a fost internat la nebuni o perioada de unde obisnuia sa fuga.intruna din acele zile l-am intilnitpe strada.L-am vazut de la distanta :avea privirea ratacita si foarte ciudata incit m-am speriat.Dar cind m-a vazut privirea i s-a limpezit.Era acelasi foarte bun ,cu simtulumorului si unul dintre cei mai "gentelmeni"barbati pe care i-am intilnit.M-a invitat la o cafea.Am refuzat politicoasa invocind o scuza enibila.Dupa un timp a reusit.Atunci m-am intrebat daca as fi acceptat invitatia,daca altii ar fi ascultat cu atentie strigatele lui de ajutor poate astazi era in viata.Dar obisnuim sa trecem mai departe exact atunci cind cineva are nevoie de ajutorul nostru.
-
Din pacate unii au ideea asta atat de adanc infipta in cap,incat orice ajutor este de prisos.
Nu are rost sa te invinovatesti pentru refuz,cred ca ar fi facut-o oricum.E adevarat ca in unele momente din viata avem nevoie mare, foarte mare de prieteni si de sustinere morala,pe care nu o gasim intotdeauna.
Eu,de exemplu,sunt acum in aceasta situatie.Ma zbat sa gasesc pe cineva cu care sa vorbesc,sunt foarte singura,ma simt de-a dreptul foarte rau.Sunt departe de tara,familia e acolo cu problemele proprii,chiar imi vine sa ii acuz ca m-au uitat.Aici unde sunt nu am decat o singura prietena care este in aceasta perioada foarte ocupata.Pe forum nu mai zice nimeni nimic.
Sunt convinsa ca si alte Eve aflate departe de casa au fost cel putin o data in situatia asta.
Dar asta nu ne face sa ne taiem venele.Sunt constienta ca va veni primavara si pe strada mea. -
si eu tessa sunt in situatia ta. ma simt singura, ma simt parasita si am impresia ca n-o sa reusesc. cand privesc in urma, vad ca am facut o multime de progrese, ca ma simt din ce in ce mai bine aici, dar mi-e atat de greu in asemenea momente!!! uneori simt c-o iau razna. eu chiar n-am nici o prietena, pe NIMENI! probleme? da, am cu duiumul, dar nu pot vorbi cu nimeni despre ele. cu cine, cu colegele de la serviciu? nu, niciodata. si te inchizi din ce in ce mai mult si te intrebi daca ai facut bine ce-ai facut... ma simt ca naiba, oricum!!!
-
Eu sant in Ro si poate imi e mai greu sa va inteleg. In afara nu iti poti face prieteni? Si aici e greu sa iti faci prieteni de suflet. In general acestia sunt cei care ii ai din copilarie, adolescenta, mai greu iti faci prieteni adevarati dupa o anumita varsta. NU e o regula dar eu cam asa am observat.
Oricum noi santem aici dc vreti sa vorbiti/scrieti. Tessa si isa de ce nune spuneti ce va framanta? Poate celelalte Eve din afara va impartasesc din experienta lor si poate cine stie chiar si cele ramase in tara va ajuta!