gelozia lui
-
0 0Dragelor...si mai mari...si mai mici... ajutati-ma sa inteleg...
Am fost casatorita 8 ani...relatie haios inceputa...casatorie "din obligatie", in care eu am depus mult efort ca sa meaga bine, am renuntat la multe lucruri inclusiv la prieteni si prietene...si am facut si un copil (o fetita superba, de care sunt foarte mandra..pt ca e cea mai mare realizare a mea)...totul ca sa fie bine,dar nu am mai rezistat...gelozia lui m-a determinat sa pun capat.
Suntem deja in divort...iar el nu inceteaza sa fie gelos. Ma urmareste, imi trimite sms ori vulgare, ori de dragoste...pt el sunt ba dragostea vietii lui , ori femeia de cea mai joasa speta pe care a cunoscut-o si care i-a "patat" numele...
Spuneti-mi ce sa fac?...Cum sa fac?..Pt ca niciodata nu cred ca o sa mai scap de el...niciodata nu voi mai putea sa fiu cu altcineva...si asta pt ca el va fi mereu prezent. -
Imi pare rau sa spun asta, dar gelozia e o boala fara leac. Chiar daca se preface ca i-a trecut, de fapt doar se ascunde. Si este si o boala grea, din pacate. Dar da si tu mai multe amanunte, cum adica "casatorie din obligatie"? Sunteti in divort, OK, dar unde stai? Ai parinti, vreun potential ajutor?
-
Omul ala e normal la cap? Cred ca nu. Problemele lui il privesc si eu zic sa-l ameninti si cu politia sau chiar sa il reclami. Da, de scapat poti sa scapi de el. Mai trist e ca aveti un copil si o sa tot trebuiasca sa tineti legatura. Propune-i sa mearga la un psiholog...Nah ca m-am trezit vorbind. De parca ar accepta...
-
Cornelia, pt ca mi-ai cerut mai multe amanunte..."casatoria din obligatie"...eu pot sa zic ca asa a fost..avem 17 ani cand l-am cunoscut, a fost primul barbat din viata mea si fiind cu 7 ani mai mare decat mine si un oarecare trecut in relatiile cu femeile a stiut sa ma "cumpere"...cadouri si atentii de tot felul...La 19 ani m-am casatorit, desi nu-l mai iubeam, insa cred ca dragostea lui fata de mine a convins pe toata lumea ca imi va fi bine alaturi de el. Si a fost bine..atata timp cat nu am avut un job...atata timp cat nu am lucrat printre oameni...
Ne-am separat in aprilie cand i-am cerut sa se mute ca sa pot avea niste Sarbatori linistite (singurele de 8 ani incoace in care nu am plans)...insa de atunci si pana acum am trecut prin atatea ca mi-au iesit peri albi (la propriu).Singura satisfactie e ca am un serviciu bun dar ma tem ca mi-l voi pierde...stie el cum sa faca asta. Cel mai rau e ca daca e sa-mi pierd serviciul...pierd tot si mi-e teama sa nu imi pierd si copilul , pt care el lupta sa mi-l ia , nu neaparat ca ar fi in stare sa-i dea o educatie potrivita, ci doar pt a-mi demonstra ca el e "cineva"...
Imi cer scuze daca am fost incoerenta...
Trebuie sa va spun ca ma bucur sa gasesc in voi un sprijin, ca va pasa...
Va multumesc! -
buna. e de naspa.si eu am o relatie si el e foarte gelos.cand l-am amenintat ca-l pararsesc s-a mai pototlit dar asa cum a spus una dintre fete e doar de fatada.e mai linistit dar il apuca gelozia cand ma astept mai putin din motive total puerile si fara nici un sens.acum am inceput sa nu mai reactionez la crizele lui si sincera sa fiu s-a mai calmat.incearca si tu la fel.ce pot sa-ti spun?mult noroc!
-
draga Antilopa, sa stii ca am facut deja ce mi-ai spus tu, problema e ca politia nu s-ar lua de el doar pe baza unei plangeri (el e ziarist), am vorbit cu un avocat si mi-a spus ca ar trebui sa astept sa se termine procesul de divort si pe urma sa-l dau in judecata pt calomie, dar ar dura prea mult, ar costa prea mult...si poate ca ar fi mai rau...pt ca nu ar face decat sa-l inversuneze si mai rau. Asa ca...asta e. Deocamdata nu pot decat sa-l ignor.Indiferenta e singura "arma" pe care o am .
-
e urata situatia ta si e trist ca se ajunge aici.ai si tu partea ta de vina ca n-ai vazut cu ce om te mariti sau ca n-ai avut puterea sa zici atunci nu. de asemenea cum de-ai lasat sa se ajunga aici? cel mai rau mi se pare faptul ca se amesteca in viata ta profesionala. asta deja tine de Evul mediu!!! incearca sa apelezi la familia lui sau a ta pt ajutor. dar in nici un caz nu-l lasa sa se bage peste serviciul tau!!! ai tot atatea drepturi ca si el.
-
Vera, nu lasa problemele cu el sa-ti afecteze judecata la serviciu. Asta in primul rand. Apoi, incearca sa il ignori. Stiu ca e greu al naibii, dar nu ai alta sansa. Daca te vad colegii de serviciu plansa si distrata, sigur iti vei face probleme. De ce spui ca el te-ar putea face sa-ti pierzi serviciul? El te-a angajat, pe pile, sau ce? Daca ai apucat sa iti creezi locul tau la serviciu, nu ar trebui sa-ti fie frica de el. Apoi, el nu are cum sa-ti ia copilul, atata timp cat tu iti vezi de serviciu si nu are probe ca ai fugit de acasa sau ca bei, sau ca umbli noptile. Nici o instanta nu ii va da lui copilul, cat timp tu esti o mama onesta. Nu-ti fie teama de asta. In cazul in care el te-a ajutat sa te angajezi, poate nu ar fi o idee rea sa iti schimbi locul de munca, sa iti cauti tu singurica un alt job. Inca sunt multe elemente pe care nu le stiu ca sa te pot sfatui corect. Iti doresc mult succes! Astept sa imi dai vesti.
-
Iti multumesc Cornelia ca esti alaturi de mine. Nu mi-e usor si de aceea ma bucur sa gasesc aici buni sfatuitori.
Cat priveste situatia cu serviciul, e un pic cam coplicat, pt ca prin intermediul unei cunostinte a lui mi-am gasit job-ul pe care il am acum. Si nu pot sa caut in alta parte, pt ca aici sunt platita destul de bine ,iar intr-un oras mic nu prea gasesti usor de lucru.
Eu sunt constienta ca nu-mi poate lua copilul...nici o instanta nu o sa il dea lui atata timp cat nu sunt decazuta din drepturile de parinte, dar ma sicaneaza mai tot timpul, iar asta ma oboseste...imi slabeste nervii... -
Fii tare si nu-l mai lasa se te atinga cu veninul din cuvinte! Ia calmante daca e nevoie, ia antistress, bea ceaiuri, ia copilul si plimba-te mult seara, pentru a evita sa stai sa auzi vreun telefon. Te inteleg cu serviciul, asa e. Dar intre timp ai reusit sa te rupi de persoana care te-a ajutat sa te angajezi? Adica ti-ai creat un nume al tau acolo? Parintii tai unde sunt?
Tu unde stai acum? Tot cu el in casa? -
Da...la serviciu cred ca mi-e bine...adica sunt stapana pe locul meu...si nu cred ca ar putea sa mi se gaseasca motive ca sa fiu data afara, dar stii cum e...mereu imi fac griji.
Totusi incerc sa nu iau calmante sau alte antidepresive...nu cred ca mi-ar face bine singurul lucru care ma linisteste e muzica si copilul. Cu plimbarile nu prea imi iese..e destul ca fac naveta si ma trezesc in fiecare si la 5 dimineata...
Acum stau singura , de fapt cu fetita...stau la casa si ii am pe parinti destul de aproape de mine, dar sunt lucruri in care pe ei nu vreau sa ii implic. Ma ajuta acum ca e fetita in vacanta...si e deajuns.
Ce nu pot sa inteleg e un lucru: daca sunt atat de rea, daca in mintea lui stie ca l-am inselat cu toata suflarea barbateasca...de ce oare nu ma lasa in pace, de ce nu vrea sa renunte la mine? De ce ma bombardeaza cu sms in care imi declara poetic cat de mult ma iubeste?...Si daca ma iubeste de ce face lucruri atat de josnice...pt ce ma ameninta...de ce nu ma lasa sa traiesc....
....cred totusi ca vreau sa stiu prea multe...si raspunsuri la toate intrebarile mele nici el nu cred sa aiba...