M-a parasit atunci cand nu trebuia
-
0 0Buna fetelor...m-am gandit sa va scriu si eu sperand ca voi primii cateva sfaturi importante. Am avut o relatie timp de 3ani ne-am iubit enorm de mult am fost foarte fericiti impreuna am locuit in aceasi casa a fost totul minunat Trebuia sa ne casatorim am ramas insarcinata era totul absolut minunat pana intr-o zi cand a avut loc un nefericit eveniment. Eu insarcinata in luna a patra fericita am plecat cu el la plimbare cu masina din nefericire am avut un accident (a intrat in noi frontal o alta masina) am ajuns la spital aproape in coma am stat acolo aproape doua luni de zile timp in care il vedeam foarte rar si si atunci nu parea extraordinar de fericit ca ma vede intreaga nu dupa mult timp am aflat si motivul pierdusem copilul am incercat sa ma consolez cu toate ca nu am reusit nici in ziua de azi si a trecut un an de atunci. Ajunsa acasa (a venit mama sa ma ia de la spital ca el avea treaba) am gasit un minunat biletzel in care-mi scria ca-mi multumeste ca am omorat singura fiinta care a contat pt el vreodata. Din ziua aceea nu l-am mai vazut niciodata. Acum stau si ma gandesc ori sunt eu paranoica ori nu pot sa imi dau seama unde am gresit? Ma invinovatesc de atunci pana in ziua de azi si probabil ma voi simti vinovata toata viata mea pt ceea ce s-a intamplat Ce sa fac sa-mi fie mai bine si sa reusesc sa trec peste asta? Nu mai am chef de nimic de un an de zile simt ca ceva din mine a murit ca am pierdut ceva ca nu mai sunt eu Va rog ajutati-ma nu mai pot nu mai suport durerea asta care ma ucide incet dar sigur Va multumesc
-
Isabela..nici nu imi pot inchipui cat de mult suferi...Parca pare desprins dintr-o poveste ireala ceea ce ti s-a intamplat..f dureroasa de altfel. Tu nu ai de ce sa iti faci reprosuri sau sa te simti vinovata de ceea ce s-a intamplat. Daca intr-adevar copilul era atat de important pt el, ar fi trebuit ca pe tine sa te iubeasca cel putin la fel de mult, ca doar tu erai mama acestuia si femeia ce a impartit cu el si bune si rele...
Pe cat de greu pare nu poti lasa acest eveniment sa te macine toata viata..trebuie sa lasi in urma si sa iti traiesti viata. Ce nu am inteles eu este acum cat timp te-a parasit? nu ai mai vb deloc cu el de atunci? Macar o conversatie fata in fata sa fi fost in stare sa poarte cu tine... uff cata dovada de lasitate.. daca spui ca totul era perfect inainte de accident nu se putea schimba chiar asa de brusc, mai ales stiind suferinta prin care treci si tu. Si imi imaginez ca pt o mama care isi pierde copilul este mult mai greu sa treaca peste...Ar fi trebuit sa se gandeasca si la tine nu numai la propria persoana si sa dea cu piciorul la tot ce a fost doar pt ca el a vrut sa posteze in victima..
Si inca ceva...cine era la volan in momentul accidentului? Ma gandesc ca daca erai tu , poate din cauza asta a intors el totul la 360 de grade...cu toate ca nimic pe lumea asta nu ar justifica rautatea de care a dat dovada..
In momentele astea nu este nimeni altcineva cine te poate ajuta decat tu..tu trebuie sa te lupti cu nelinistea ce te macina si sa treci peste..intr-un fina;. Noi te sustinem si speram sa fie totul bine..pe cat se poate.. -
Chiar pare un scenariu de film. Dar din pacate este adevarat.
Intreb si eu cine era la volan? Dar pana la urma nici asta nu-i atat de important.
Doamne ce-i in capul barbatilor astora?
Daca intr-adevar doar copilul conta, iar tu mama copilului si femeia lui nu contai, eu spun sa-i multumesti lui Dumnezeu ca te-a scapat de un astfel de t.ampit de barbat. Iti lasa un bilet ca si cum nimic n-ar fi fost intre voi, in loc sa te ajute, si inca cu cata cruzime si cinism iti scrie...Nu pot sa continui sunt prea indignata.
Din cate observ eu prea multi barbati sunt ingrozitor de egoisti, infantili, imbecili s.a. toate cu litere mari.
Isi inchipuie ca numai el sufera si ca sa nu se simta el vinovat da vina pe cei din jur, cel mai adesea pe femeia care-i sta alaturi. Imi este mai mult decat cunoscut acest tip de scenariu si imi este sila de astfel de barbati. Imi vine sa scuip in urma lor. Sunt niste jeguri, nu merita sa-i invredniesti nici macar cu o privire.
Draga mea, durerea unei mame care isi pierde copilul este mult mai mare decat orice altceva, pentru ca ea l-a purtat.
Sa nu mai vorbim de durerea fizica, am inteles ca ai fost la un pas de moarte, iar el a scapat nevatamat.
Daca nu-si reconsidera atitudinea multumeste-i lui Dumnezeu si sortii ca a intervenit la timp. Lasa durerea in urma
si gandeste-te la viitor, sa-ti refaci viata. Cauta-ti preocupari care sa-ti ocupe timpul si care sa te scoata din starea in care esti. Vorbeste cu noi, cu alti prieteni care ii ai, fa o munca utila, preocupa-te de cum arati, iesi in oras, etc.
Mult noroc! -
OF,ce poveste Doamne.Si totusi.......e reala.
Uite draga mea eu te sfatuiesc sa treci peste sentimentul de vinovatie care e un factor major al depresiei.Stiu ca e greu dar e primul pas.Si cum una din Eve spunea multumeste-i Domnului ca a intervenit la timp.Nu uita ca,in viata nimic nu e intimplator.
Eu am ramas insarcinata cu sotul meu dupa cativa ani de convietuire impreuna si am avut o sarcina de 2 lui pana sa avortez fortat(unele Eve stiu povestea din alt topic) si desi sustineam ca-mi cunosc sotul bine am vazut ca nu e asa.Nu mai conta nimic pt.el decat copilul iar eu eram o purtatoare,nici nu ma mai privea,doar la burta se mai uita.
Am trecut prin momente oribile si apoi Dumnezeu mi-a luat copilul.Nu ne-am invinovatit unul pe celalalt,suntem inca impreuna dar.......mi-e teamaa de o noua sarcina.
Asa ca incearca doar sa -ti refaci viata si omul de langa tine sa te iubeasca pe tine indiferent ca-i dai sau nu copii.
Bafta si fericire,
Lana -
Nu conteza cine era la volan.
Accidentul s-a produs din vina altcuiva.
Isabella, este teribil prin ce ai trecut. Presupun insa ca nu ai nevoie de sfaturi, ci numai de a-ti spune durerea si de a primi de la noi confirmarea ca partenerul tau a avut o purtare ingrozitoare.
Dupa parerea mea, nici ca se putea ca el sa gaseasca un motiv mai nepotrivit pentru a rupe relatia cu tine decat pierderea sarcinii, mai ales ca tu ai fost cea care a suferit o accidentare mult mai grava decat el. Este un gest incalificabil, care demonstreaza un caracter meschin.
Iti sugerez sa apelezi la consilierea unui psiholog, care sa te ajute sa intelegi mai bine ceea ce s-a intamplat intre voi si sa depasesti durerea pierderii copilului, a ruperii relatiei si, nu in ultimul rand, socul psihic provocat de accident.
Sedintele nu sunt chiar atat de costisitoare (300.000-400.000 de lei), poti merge oricat de des sau de rar doresti sau iti permiti (o data pe saptamana sau la doua saptamani, sau chiar la trei sau la patru, dupa cum simti tu ca ai nevoie si disponibilitate).
O ora de dialog din cand in cand, cu un om care stie sa asculte, sa inteleaga si sa sfatuiasca cu siguranta ca te-ar ajuta sa te refaci sufleteste mai temeinic si mai rapid decat 1.000 de sfaturi primite de la altii.
Iti doresc tot binele din lume! -
socul lui a fost f mare si a reactionat ca un pusti imatur.
tu nu esti vinovata cu nimic!
asta a fost destinul si numai Dumnezeu poate face minuni.
un barbat adevarat si matur ar fi inteles ca si tu suferi si ca ai nevoie de caldura si intelegere.
nu te invinovati..caci nu poti schimba trecutul sau destinul.
parerea mea este ca un astfel de barbat imatur nu merita sa aiba un copil..
incearca sa uiti in masura in care poti si priveste catre viitor.ai viata in fata ta..si cu siguranta va aparea un barbat care sa te merite,sa te pretuiasca,sa te iubeasca pentru ceea ce esti.
candva cineva imi spunea raspunsul unui barbat la o intrebare destul de delicata."daca ai fi nevoit sa salvezi copii sau sotia intr-un caz extrem..pe cine ai salva?...raspunsul a fost sotia..caci ea este cea care mi-a daruit copii si tot ea imi va darui altii"
este un raspuns dur..dar asa gindea acel barbat... -
draga,
eu zic sa incerci sa vezi un psiholog. Te va ajuta mult mai mult decat noi si va fi mult mai profesional.
Va sti toata povestea in amanunt si va sti cum sa te faca sa ai incredere in tine sa treci peste asta.
Este greu dar va trece. Cuvantul de ordine este sa incerci sa lasi trecutul cu ale lui. Gandeste-te la clipa de acum ca va veni maine si vei vedea in calendar o gramada de luni care au trecut si sunt goale fara nici o amintire vesela.
Daca vrei un psiholog bun si nu ai tu pe cineva de incredere sa-mi dai de stire.
Capul sus. -
Fata,ce idiot!
Incearca sa treci peste toate intamplate, nu te mai invinovati,multumeste-i lui Dumnezeu ca esti teafara.Sa stii ca barbati mai gasesti si copii mai poti avea.Nu?Gresesc?Daca te iubea cu adevarat trebuia sa te sustina moral si sa fie alaturi de tine.Viata ta este mai importanta.Daca tu traiesti si esti sanatoasa poti da nastere unui copil.Dar daca el nu a gandit astfel....
Lasa-l fata in traba lui.Stiu ca-ti este greu dar nu esti singura care te lupti cu valurile vietii.Fii puternica si uita nemernicul. -
Nu vreau sa par cinica, insa sigur nu s-a lovit la cap in timpul accidentului???
Pt. ca altfel nu prea se explica atitudinea, nu are nici o logica; doar daca nu avea pe alta si a gasit si "momentul potrivit".Exista multi care stiu sa joace teatru bine.
Dar tu ai pierdut un copil, un sot nu prea cred, dupa comportament!
Categoric e grea incercarea, insa cu prieteni si familie aproape TREBUIE sa-ti revii. -
Am incercat tot ce era posibil am fost si la pshiolog am stat de vb am incercat sa-i explic starea prin care trec dar nu a avut nici un rezultat da intradevar am stat de vb m-a linistit sau cel putin a incercat am avut o gramada de cosmaruri ma enervez din orice daca vedeam un copil pe strada incepeam sa plang dintr-o data chiar daca mintea mea era cu totul in alta parte singura solutie care mi-a fost recomandata a fost sa iau pastile calmante (Tranxene) a mers un timp pana inconstienta fiind am incercat sa ma sinucid...am scapat cum?? Nici eu nu stiu a fost probabil un miracol si incerc sa-i multumesc in fiecare zi Bunului Dumnezeu ca mi-a fost alaturi chiar daca l-am dezamagit. Cu el nu am reusit sa stau de vb am aflat ulterior ca s-a casatorit cu o femeie dar din pacate a aflat dupa un timp ca ea nu poate avea copii si a parasit-o. Acum stau si ma gandesc ca probabil mare vina nu am sau poate nu am deloc dar nu pot sa spun asta nu pot sa dau toata vina pe el...a trecut totusi un an de zile de atunci un an in care am incercat sa trec peste si nu pot sa spun ca mi-a mers extraordinar. Chiar si astazi am avut o zi grea o zi in care mi-as fi dorit sa nu mai stiu nimic insa in momentul in care m-am asezat in fatza calculatorului si "v-am cautat" mi-a dat seama ca nu sunt singura. Am citit mesajele voastre cu lacrimi in ochi(nu incerc sa impresionez pe nimeni) insa asta am simtit nu-mi vine sa cred ca exista inca oameni care ma pot intelege si care ar putea sa ma ajute Va multumesc din tot sufletul meu si va promit ca niciodata nu va voi parasi Cu drag Isabella
-
Vaaai Issabela ,am citit cu ochii in lacrimi mesajul tau.Nu te mira foarte tare de reactia lui .Barbatii spre deosebire de femei au ramas la stadiul neevoluat de homo-sapiens ,in care reproducerea era primordiala .Majoritatea lor o iau razna cand vine vorba de copii.Prin ei (copii)au ocazia sa-si dovedeasca ,ca sant barbati si inca buni de ,,monta".Si eu am patit ceva asemanator,cand copilul meu a murit la o luna si ceva de la nastere am fost la un pas de divort.Motivul ;nici el nu si-l explica .Doar atat a avut curaj sa-mi spuna ,ca s-a racit de mine de la moartea copilului si ca ma considera vinovata.Puterea sta in tine iar durerea se va diminua cu timpul.Uite sant destule Eve pe aici care te pot sprijini moral.Si eu trec printr-o situatie dificila si m-am simtit la fel ca tine cand am vazut ca sant sustinuta .E mare lucru .Sa-ti dea Dumnezeu putere si sanatate.Te pup...
-
Ralucamos draga ,n-am rezolvat nimic .Idiotul tot idiot ramane .Desi am depasit acel moment si am mai nascut o fetita care e sanatoasa,am trait fericiti pana de curand ,cand i-a luat mintile o denaturata si tot a plecat.Si uite asa au trecut 14 ani din viata mea degeaba.L-am iertat si i-am inteles reactia atunci dar n-am facut decat un compromis, pt.ca daca esti defect din nastere nu ai cum sa te vindeci.De gresit eu am gresit ,ca l-am iertat.Ce vreau sa subliniez este asa:::
aca nu o facea din cauza copilului o facea mai tarziu din alte motive. -
Asa mi-ar placea sa apuc sa vad vremurile in care femeile isi vor alege "barbatul de monta" si apoi il vor trimite acasa la el, sa-si spele singur izmenele!!!...
Vremuri in care toti barbatii vor trebui sa plateasca un impozit la stat pentru cresterea copiilor, nu conteaza ca-s ai lor sau nu.
Vremuri in care femeile vor fi ceea ce sunt de fapt: o casta superioara.
Astazi ii urasc pe barbati.
Le-as rupe jugulara cu dintii si le-as varsa direct in sange veninul pe care l-am adunat din cauza ticalosiei lor. -
Maaaaaam Donna ce "fiara" esti. Dar sa stii ca-ti dau dreptate. M-am gandit si eu la asta,la varianta masculilor pentru procreere. Daca se plictisesc de varianta de familisti, cred ca cea de taur comunal li s-ar potrivi mai bine.
Marty chiar imi pare rau de situatia ta. Din pacate prea multe femei au una asemanatoare.
Cand femeile vor sti sa spuna raspicat ce au de spus,de la inceput, poate ca situatia se va mai imbunatati.