m-am indragostit de doctorul meu
-
0 0salut, evelor! n-am mai intrat de f. mult timp pe forum si acum vreau sa va cer o parere. am fost bolnava si am facut un tratament cu un doctor pentru care am inceput sa simt ce simteam la prima mea drgoste. sunt casatorita si am o casnicie pusa la adapost, un sot care tine la mine, un copil destul de mare,si nu vreau sa stric totul pentru ceva ce poate fi trecator. dar nu mai pot sa dorm noaptea nu pot sa mananc, ma simt exact ca o adolescenta indragostita. ma gandesc sa-i spun si dr.-ului ce simt (el e singur, divortat) pentru ca mi-a dat de inteles ca ma place si el. ce ma sfatuiti sa fac?
-
poate fi sindromul medic-pacient nu dragoste.cand erai in necaz un om te-a ajutat datorita profesiei pe care o are si nu in ultimul rand datorita caracterului.
parerea mea este sa incerci sa stai cuminte si sa nu strici relatia frumoasa pe care inteleg ca o ai.
de fapt medicul a fost o unealta ca sa te trateze iar Dumnezeu te-a vindecat.
exista si cazuri in care Dumnezeu se opune..parerea mea..din ce motive nu stiu..dar un caz concret este cel cu cei 3 pacienti germani care dupa transplant au turbare.cazul este inca mediatizat in presa.
un zambet si o vorba buna in momente de restriste sau suferinta valoreaza enorm. -
Multumesc fetelor pt. sfaturi, am incercat sa le urmez, dar mi-e imposibil. Am lasat sa treaca timpul si am crezut ca ma vindec, dar nu reusesc sa mi-l scot din minte.Ma trezesc noaptea cu gandul la el si am ajuns pana acolo incat atunci cand fac sex cu sotul meu sa-mi inchipui ca sunt cu el, iar apoi am mustrari de constiinta. Ma ganesc serios sa consult un psiholog sa vad unde e "buba", ce se intampla cu mine?
La multi ani evelor, si sa fiti iubite! -
"Ma ganesc serios sa consult un psiholog sa vad unde e "buba", ce se intampla cu mine?"
Psihologul o sa-ti explice notiunea de "transfer". Cauta singurica pe net, poate reusesti sa iti lamuresti situatia asta, despre care chiar tu insati iti dai seama deja ca are o alta cauza decat iubirea, pur si simplu.
-
Fetelor, imi tremura mainile, dar trbuie sa va scriu pt. ca nu pot sa vorbesc cu nimeni despre asta. Am mers pana la capat cu doctorasul meu. AM FACUT-O!!! N-a fost nimic premeditat, dar a fost ca o eruptie vulcanica, trebuia sa se intample, altfel explodam amandoi. A fost prima dar nu stiu daca si ultima oara, stiu doar ca a fost minunat,iar daca nu se va mai intampla voi trai cu o amintire pe care putine femei poate reusesc sa o aiba. Vorba uneia dintre voi: voi avea la ce sa ma gandesc la batranete. Nu regret nimic, doar ca-mi va fi greu o vreme sa-l privesc in ochi pe sotul meu.
Va rog, nu ma judecati si incercati sa ma intelegeti, poate multe altele ar fi facut la fel in locul meu. -
Nu te judeca nimeni, pentru ca nimeni nu are acest drept.
Barbatu-meu zice ca decat sa ramai cu frustrarea ca ai pierdut nu stiu ce...mai bine sa ramai cu dezamagirea ca n-a meritat efortul. Dar daca tu zici ca a si meritat...
Iar daca a meritat de ce te invinovatesti singura sau te astepti la o judecata aspra?
Stabileste daca aceasta ramane o experienta pentru tine sau o relatie durabila... caz in care sotul are dreptul sa stie si sa hotarasca in cunostinta de cauza.