tratament pentru depresie
-
0 2Buna! am nevoie si eu de un sfat. de jumatate de an am fost diagnosticata cu Tulburare depresiva majora. am urmat timp de 4 luni trament cu Trittico insa nu simt ca m-a ajutat cu ceva. mai mult decat atata am inceput sa am probleme cu memoria. nu stiu ce sa fac ca sa scap de starea asta. nu am chef de nimic, totul mi se pare inutil uneori ma gandesc chiar la sinucidere...
-
-
Am fost si eu la psiholog si dupa prima sedinta mi-am dat seama ca nu ma vindec acolo.
M-a intrebat daca vreau sa imi prescrie medicamente ,pe baza de plante. Am zis ca nu. Eu nu am insomnii sau cosmaruri.
Eu cred ca nu sunt bune medicamentele,dau dependenta.
Poate te va ajuta pshihologul ,ca sa te descarci,sa iti dea niste sfaturi.
Incearca sa gasesti un duhovnic la care sa te spovedesti si sa ii zici temerile tale,necazurile,nelinistile. Prin rugaciunile care le va citi e posibil sa iti gasesti linistea sau sa faci niste pasi care sa te duca la liniste sufleteasca.
Ca sa nu cazi in deznadejde gandeste ca sunt altii care au suferinti mai mari ,decat ale tale boli incurabile,eu care ma pregateam sa nasc si a murit copilul inainte de nastere, persoane care sunt singure pe lume etc. Iti pot da eu niste informatii si sa vezi ca sunt si drame mai mari. 7 Copii ,5 la stat,unul de 4 luni neingrijit,flamand ,murdar.....acum nu stiu care e mai suferind mama sau copilul,copii etc.
Ca sa nu cazi in deznadejde: practicarea unui hobby , sa ai o preocupare,sa muncesti sau sa fii ocupata cu ceva,iesiri din localitate sau intlniri cu sora,frate,prietena.,pelerinaje,excursii...
Incearca cu psihologul,preotul,prietenul,hobby-ul si rugaciunea.
Suferintele se spune ca sunt date ca sa te descoperi pe tine,sa vezi unde gresesti si sa corectezi sau sa stii ce metoda trebuie sa folosesti pentru a indeplini ceea ce iti doresti.
Esti suparata, furioasa,iti vine sa plangi,....plangi,tipa,vorbeste in contradictoriu daca asta te descarca si pe urma te gandesti ce trebuie sa fac ,cum sa ma corectez ca sa ies din starea asta.
Important este sa nu ramai in aceasta stare de suparare si nemultumire.
Si plansul poate face bine,e o descarcare. -
Buna,
Ai putea incerca sa mergi la un psiholog. El iti va spune ce e bine sa faci in privinta tratamentului. Cu siguranta insa, sedintele de psihoterapie te vor ajuta. Cred ca ai nevoie de ajutor specializat daca spui ca treci prin stari de acest tip.
Poti cauta pe doctorating.ro un psiholog bun la care sa mergi.
Mult succes! -
moni, no offence, dar fata a zis din start ca a fost la psiholog si pur si simp[lu nu i-a folosit....
sunt de acord cu pisica, rugaciunea e cea mai buna cale sa depasim momentele urate, am mai scris pe undeva, eu am atacuri de panica de multe ori si cand ma apuca, imi repet ca Dumnezeu e cu mine si ca nu mi se intampla nimic rau.
ganditi-va ca El ne-dat o viata ca sa ne bucuram de ea, nu ca sa fim tristi si sa suferim psihic la nesfarsit.. -
@ pisica salbatica:
Buna ziua, ai scris "Am fost si eu la psiholog si dupa prima sedinta mi-am dat seama ca nu ma vindec acolo.
M-a intrebat daca vreau sa imi prescrie medicamente ,pe baza de plante."
psihologul NU prescrie medicamente, numai psihiatrul face aceasta. Psihologul poate face interventii scurte daca este clinician, iar daca are formare si in psihoterapie, interventii specializate de lunga durata. In cazul depresiei, ai nevoie de psihoterapie psihodinamica, nu de interventii scurte, deci ideal ar fi sa cauti un psihoterapeut. -
Consilierile psihologice care sunt facute la cine trebuie ajuta enorm de mult.
Dupa ce acesta analizeaza starea in care te aflii si daca constata ca suferi de o depresie vindecabila prin tratament medicamentos te va trimite la un psihiatru sa iti prescrie tratamentul adecvat si in paralel veti face si consilieri.
Consilierile psihologice imbinate cu tratamentul medicamentos dau rezultate foarte bune.
Depresiile netratate duc la alte afectiuni psihice iar cu cat amani mai mult consultul,depresia se adanceste,devenind din usoara in severa
Sper ca ti-am fost de folos si ca sa stiti si voi psihologul nu prescrie medicamente. -
Dr. ginecolog,alta decat cu cea cu care am nascut m-a trimis la psiholog,a mers asistenta cu mine.
Am nascut copilul mort ,datorita dr. care mi-a urmarit toata sarcina si ghinionului ,ca nu stiu ce sa mai zic.
Am mers la alta dr. dupa nastere dar nu mai terminam cu intrebarile : de ce s-a intamplat, de ce m-a lasat sa mai stau daca avem 41 de sapt de sarcina, de ce nu s-a zis nimic ca ar fi bolnav cand eram insarcinata.......etc.Ginecologul mi-a zis asta nu mai conteaza acum .Pentru mine va dati seama ca nu puteam sa trec asfel ,ca nu mai conteaza ce a fost sau ce nu a facut.
Cred ca era psihoterapeut. I-am povestit si i-am zis ca invinovatesc dr. ,pe mine ,ma intereb....... vreau sa aflu......Mi-a spus indiferent ce ai face nu poti schimba situatia, ce s-a intamplat. Trebuie sa ierti dr. ,sa te ierti pe tine......si sa incerci sa nu ramai in aceasta stare. I-am zis ca plang,ca am indepartat cateva persoane de langa mine.....
A zis ca sa imi dea niste medicamente si i-am zis ca nu vreau. Mi-a zis ca sunt pe baza de plante . I-am zis ca nu am insomnii sau cosmaruri.
M-a chemat si la alte sedinte dar nu am mai vrut sa ma duc. Mi-a zis ca trebuie sa iert si sa trec peste tot ce s-a intamplat. Stiiam ca asta este vindecarea,dar imi era greu inca sa accept atunci,4 luni in urma.
Am fost si la preoti,spovedit si cerut sfaturi in momente de neliniste si la fel mi s-a zis.
Poate am refuzat din start psihologul pentru ca eu simteam nevoi sa zic necazul meu ,suparrea mea si ea ca si dr. ginecolog mi-a zis din start ; nu poti schimba nimic, trebuie sa ierti. Eu atunci eram furioasa,suparata,cum puteam sa iert?
De asta am spus depinde de fiecare persoana cu ce rezoneaza mai bine, cu biserica sau psihologul.
m avut momente de deznadejde si atunci mergeam la duhovnic sau ma rugam sa aflu ce trebuie sa fac ca sa ies din aceasta neliniste. -
am o prietena care a avut probleme de genul.
psihologii -2- nu au putut rezolva mare lucru.psihiatrii nici atat. i-auv dat niste medicamente care au ingrasat-o.
cateva elemente deturneaza cursul depresiei.
1- prietenii. nu genul care te mangaie pe cap si te aproba, ci genul care te scutura, iti da un shut in fund pana cazi cu nasul de pamant si te ridica, te sterge de praf si te pune pe picioare. dupa care iti da doua dupa cap si te arunca in viata.
2- soarele, aerul, apa, vantul, padurea si muntele. cat mai multe. se pare ca vitamina D care se secreta in cursul expunerii la soare are rolul ei antidepresiv. inotul su simpla plimbare prin valuri are efecte tonice. gimnastica elibereaza din tensiune, la fel ca si cataratul pe un munte.
3- sunatoarea. bauta zilnic. cu putina miere de albine.
4- orice lucru manual. goblen, crosetat. impletit. pulovere, fulare sau cosuri de nuiele.pictura. varuit. vopsit. gradinarit.
5- sex.sex si iar sex. zambiti voi, dar cheful de viata vine mancand. si cand trezesti instinctul, sa te tii apoi.
6-sunt o multime de ameni ce au nevoie de voi. copii marginalizati in orfelinate. de care nu reusesc sa se ocupe angajatii. batrani bolnavi in case. uneori, simplul fapt ca cineva are nevoie de tine te scoala din morti.
7-cultura optimismului. a pragmatismului si a realismului. trebuie inteles ca viata are si caderile ei, dar si ridicarile si mersul mai departe. invatati ca plansul de mila consuma energia pe care o poti folosi dealtfel la rezolvarea situatiilor. nu mai cultivati asteptarile peste masura, ca sa nu fie dezamagirea puternica. luati-o pas cu pas mai degraba. inconjurati-va de oameni de succes, care s ava fie exemplu, dar nu ii sufocati cu plansul vostru de mila. ei stiu ce mai bine ca viata e prea scurta pentru ca sa pierzi vremea si cu asa ceva. aruncati-va intr-un master. un curs de perfectionare profesionala. un proiect nou. orice.
8- si nu in ultimul rand, rugaciunea si un duhovnic bun. cunosc cazuri concrete inclusiv de depresie postnatala care s-au vindecat astfel.
si exemple sunt mii si mii. trebuie doar sa gasesti ceea ce ti se potriveste.
si exemple mai sunt mii.
ps- sunatoarea afecteaza toleranta la soare. e reversibil. daca se intampla asta, fie amanati pentru la toamna, fie purtati ochelari de soare. -
In legatura cu medicamentele pentru depresie ,verisoara mea a inceput sa i-a dupa ce a venit din Italia. Acum nu stiu din ce motiv a cazut in aceasta depresie: legaturile sentimentale care le-a avut acolo sau ca a ramas datoare statului Italian sau ca nu isi gasea job. Nu am intrebat nici motivul,nici ce medicamente i-a.
Dimineata se scula la 10-11 ,dar zapacita,nu aveai cu cine te intelege, in cursul zilei ii spuneai niste lucruri care i le-ai mai spus si parca atunci auzea prima data, derutata, stare de panica....
A fost nevoita sa mai reduca din medicamente pentru ca incepu-se un curs . La inceput nu putea dormi fara pastile si atunci a redus treptat doza.
E mai bine acum, eu cred ca pastilele si lipsa de incredere o facu-se ca un zombi.
Totusi nu imi place pentru ca la 37 de ani ,cu o fiica de 12 ani ,este la papucul mamei. Sa o intreb pe mama daca ma lasa,sa vad ce spune mama......poate de asta avea ea starea de panica ,de derutare.
Faptul ca a incepu sa lucreze ca voluntar la spital,pe urma a inceput sa faca un curs si mersul la duhovnic,cred ca au redresat-o pe linia de plutire. -
Si eu am avut o depresie foarte urata, dupa ce mi-a zis neurologul ca am un chist in cap, a fost foarte dureros pt mine am mers la 5 spitale si ultimul mi-a zis sa nu ma operez ca daca ma operez s-ar putea sa nu am ce sa mai fac asa ca am iesit pe semnatura. Si am suferit o depresie foarte urata mi-au dat tratament printre care xanax si cu timpu am devenit dependenta de el....foarte greu am renuntat luam cat o jumatate api un sfer apo la 2 zile, in final am renuntat si nu am mai vrut sa iau nici o pastila. Ideea e ca ai ceva de ai ajuns in depresia asta, trebuie sa accepti si sa poti sa mergi mai departe sa te gandesti ca dumnezeu e mare si nu te lasa sa mergi si la un preot....Singura te poti vindeca nu cu pastile....mie mi-au facut foarte rau.....si impreuna cu sotul meu care ma ajutat foarte mult am reusit sa accept si sa trec mai departe.
-
buna la toate evele, pe scurt incerc sa va linistesc un pic in legatura cu depresia asta nenorocita.
Sa zic asa am facut si eu cunostinta cu ea, in urma cu 2 ani de zile am avut un eveniment neplacut cu parintii mei in fine nu mai conteaza, dupa toate acestea am facut niste stari de anxietate nicidecum depresie, am mers la neurolog, psihiatru in cele din urma la psiholog; dupa o serie de analize , tratamente rezultatul a fost egal cu 0. In cele din urma am mers la endocrinolog si ce credeti ca era de fapt??? Mi-a gasit o disfunctie a glandei tiroide, lipsa de calciu o insuficienta oxigenare a creierului cu sange si de aici starile mele de "ganduri negre, insomnie, nervozitate etc". Acum de vreo 2 luni sunt pe tratament si ma simt excelentam inceput sa revin la greutatea initiala, deoarece in urma tratamentelor cu antidepresive am luat vreo 20 de kg in plus. Referitor la ce spuneau evele de psiholog nu te ajuta cu nimic eu studiez psihologia de cativa ani si nu rezolva depresia sub nici o forma practic psihologia te ajuta sa te cunosti mai bine , sa stii cum sa lucrezi cu latura psihologica a ta si a celor din jur, sunt sfere ale psihicului pe care noi nu stim cum sa le fructificam atata tot, ex autocontrolul sau puterea de a merge mai departe, asta ne invata psihologul, sa ne descoperim. Sc pt greselile de scriere, va pup o zii excelenta -
ce tragedie... e normal sa suferi, sa plangi, sa iti consumi durerea, doliul. (asta ti-ar spune orice psiholog, phihanalist sau psihiatru cu un dram de experienta)
eu cred ca inca iti traiesti doliul si ca cel putin in stadiul asta inca nu se poate pune diagnosticul de depresie.
daca peste un an vei fi in aceeasi stare ca acum, abia atunci ar putea fi vorba de depresie.
inainte de a ierta in stanga si in dreapta, trebuie sa iti accepti durerea si sa o traiesti ca atare. sa iti consumi doliul, adica. este un drept si o datorie ca o mama sa planga moartea copilului sau.
daca faci asta, intr-un final vei putea sa speri si sa traiesti din nou.
daca refuzi sa faci asta, intr-adevar ai sanse sa intri in depresie (care este nimic altceva decat cronicizarea doliului).
PS La 20 de ani de la moartea bunicii mele - a carei moarte refuzasem sa o accept in tot timpul asta - un psihanalist m-a sfatuit sa ma duc la mormantul ei ca sa imi iau ramas bun de la ea.
M-am dus... am izbucnit in lacrimi de parca nu ar fi trecut nici o zi de la moartea ei. Am plans ore in sir langa crucea ei... apoi m-am linistit, m-am ridicat si am putut sa imi iau ramas bun. -
-