Alzheimer
-
3 1Aveti pe cineva in familie, cunoscut, vecin cu Alzheimer?
cum se manifesta, cine il ingrijeste , ce medicatie ia.
Ma intereseaza cazuri reale, nu din auzite.
Mc frumos -
alzheimer-u' nu prea se ingrijeste acasa decit daca ai pe cineva,ajutor...altfel,te dovedeste...exista sectii speciale pe la spitalele 9,nush daca merita,ca nu-s conditii grozave iar infirmierele isi cam bat joc...de-aia zic,ingrijire la domiciliu,da' spatiu cumva separat si-o persoana care sa se ocupe de bolnav...p.s. am avut un vecin,a plecat de-acasa,63 avea,cred ca-s 10 ani,nu l-au gasit nici pina-n ziua de azi...asta,pe linga toate fazele pe care le-a facut,premergatoare disparitiei...greu -
da,cunosc si eu pe cineva care sufera de aceasta cumplita boala....
daca gaseste poarta descuiata si nu e nimeni prin ptreajma sa o observe,pleaca pe strada.....cineva odata a intilnit-o si a intrebat-o unde merge.....a spus numele unei rude ...ruda care de-altfel era decedata cu multi ani in urma....
-
-
-
Miki, tatal meu a suferit de Alzheimer. A murit in decembrie anul trecut. Parsiva boala! Dintr-un om cult, manierat (un domn, ce mai...) a facut o ruina. Tata a fost diagnosticat in vara 2005 si de atunci a fost luat in evidenta la DGASPC ca persoana cu handicap, trecand de la grad II la grad I (handicap grav) in numai 2 ani. A beneficiat de medicatie gratuita (prin prog.national), in speta Ebixa, cat si antipsihotice (spre final avea halucinatii si devenea agresiv). In septembrie anul trecut am fost nevoiti sa-l internam la un spit.de psihiatrie pentru ca nu-l mai puteam stapani (chiar daca slabise mult, avea 1,90 m. si vreo 80 de kg.). Acolo au avut grija sa scape repede de el, pentru ca, dupa cum spuneam pe 10 dec. a murit in urma unei bronhopneumonii (il tineau legat de pat pe saltea de burete...)
A murit intr-o miercuri dimineata, iar in duminica anterioara fusesem la el in vizita si, pentru o clipa m-a recunoscut. Mi-a zambit si m-a intrebat daca azi nu am scoala. Taticul meu saracutul!
-
-
Mc Miki.
Eu am bunica de 91 si este pacoste saraca.Mi-e frica sa nu cada de la balcon intr-o zi, mereu se duce pe balcon zicind ca acolo e weceul.
Am avut-o si vara trecuta si vara asta internata intr-un azil privat, dar m-au depasit finaciar pina la coada.
Intr-un spital de psihiatrie de stat nu o internez, mi-e frica ca o omoara aia acolo.Macar o moarte demna merita.
Am avut-o intr-un spital de stat, pina si boarfele ei alea rupte si zdentuite i le-au furat si am gasit-o plingind in fundu gol.
Bunica i-a aricept momentan, doar de o luna.Citoedata ma gindesc ca mai bine ar muri saraca decit sa traiasca cu mintea asa aiurea.
Pe noi ne recunoaste pe toti, numa ca incepe dimineata cu o idee si termina ziua discutind de 190 de ori aceeasi idee.
Plus ca tot ceea ce inseamna progres in tehnica sau macar un amarit de compot la borcan e nociv
mc hapy, ma uit acusica -
Miki, Dumnezeu sa ne ierte! insa si eu gandeam uneori asa ca-i mai bine sa se stinga decat sa duca o viata chinuita. Tata avea doar 69 de ani. Bunica ta pare sa fie intr-un stadiu al bolii incipient. In orice caz, sa stii ca le face tare bine sa vada in jur copilasi (ma gandeam la fetitele tale). Tata, chiar si cand era deja ratacit, ii recunostea pe cei doi copii ai vecinei lor (prietena mea) pe care ai mei i-au crescut practic. Iar fetita (7 ani), care-l iubea tare mult pe tata, stia ca e bolnav si ca trebuie sa vorbeasca si sa se poarte frumos cu el. Se urca mica pe spatarul canapelei, in spatele lui, si-i facea masaj la cap (il ciufulea in felul ei) si-i canta pana tata adormea.
-
-
Mama. Si era terminata psihic, fizic. Pe mine ma chema doar cand nu-l putea potoli nicicum. Pana la un moment dat, cand nici eu nu mai puteam sa fac nimic. Cum se innopta vroia sa plece. Bineinteles ca mama nu-l lasa sa iasa si de aici pana la violenta din partea lui nu era decat un pas. Saracu, zicea ca-l asteapta baietii la antrenament (a fost si arbitru de fotbal)
-
bunica sotului meu a avut alzheimer.
la inceput, confunda oamenii din jurul ei cu altii - pe sotul meu il credea socru-meu, pe fie-sa o credea sor-sa... mai incurca epocile din viata ei, pleca la cumparaturi si ratacea mult pe strazi pana isi amintea drumul spre casa...
mai tarziu, a uitat cum functioneaza lucruri banale, cum ar fi intrerupatorul veiozei (caruia, in disperare de cauza, i-a taiat cablul cu foarfeca).
a avut si cateva momente mai ciudate, de exemplu intr-o zi s-a dezbracat la pielea goala, si-a despletit parul (avea un par des si lung) si a inceput sa scoata rufele din dulap de a umplut casa... probabil se credea tanara si isi cauta haine in consecinta? nimeni n-ar putea spune...
in faza finala avea momente de razvratire, noroc ca era o femeie micuta, care nu putea deveni pericuoasa....
in ultimul an de viata isi pierduse controlul asupra sfincterelor... noroc ca femeia pe care o angajasem ca sa o ingrijeasca isi pierduse complet simtul olfactiv in urma unei viroze respiratorii puternice.
dar mai presus de aceste lucruri neplacute s-a aflat intotdeauna faptul ca atunci cand avea momente de luciditate intelegea tot ce i se intampla, isi amintea dintr-o data totul - iar disperarea din ochii ei nu se poate descrie in cuvinte.
a inceput sa refuze sa manance - nu stim nici acum daca pur si simplu ii venise sfarsitul sau daca, subconstient, a vrut sa puna capat si chinului nostru, si celui al ei. de fapt, persoana murise de mult - ramasese doar o carcasa defecta.
acuma, sa ne intelegem: exista pampersi pt adulti, exista femei inca in putere care pentru o suma rezonabila pot sa treaca de 3 ori pe zi pe la bolnavul de alzheimer ca sa ii dea sa manance, sa ii dea medicamentele, sa il schimbe si sa puna rufe la spalat.
este, cred, cel mai dureros final de viata pe care il poate avea o fiinta umana. -
da, exista pampersi, dar si smulge, ca nu-i respira pasarica.
Am avut o femeie, iesea cu ea afara si tot greul casei tot pe mama cadea.
Si pe cine am mai sunt, sub 2000 lei nu vin.
Din pacate, bunica si cind era mai tinerica nu prea excela cu inteligenta si nici atunci nu realiza ca ce zice sau face ea nu-i bine.Acum, nici atit, n-are neam momente in care sa-si dea seama ca ce face e rau.Si face rele multe. -
poate gasesti alt fel de pampersi, mai "aerisiti"? daca nu, cred ca o bucata de tifon sau chiar un servet de hartie moale, adaugat in pampersi, o sa inlature senzatia de sufocare a pielii.
daca bunica e foarte dificila si se pune / ii pune pe ceilalti in situatii periculoase, cu siguranta neurologul ei ii poate prescrie un sedativ. de fapt, neurologul poate fi de mare ajutor, cu conditia sa fie tinut la curent cu toate detaliile evolutiei bolii. -
-
-
-
Bunicul meu, Dumnezeu sa-l ierte, a avut. Stadiul final al bolii asta a fost si la el (a inceput sa nu mai manance, statea cu mancarea in gura si nu mai stie ca sa faca cu ea ....cred ca asta e primul lucru pe care il stiu copiii si ultimul pe care il uita). In rest, facea multe din ce ziceau fetele (de ex dormea ziua si noaptea era fresh si dorea sa plece, sau o scula pe mama sa-i zica diverse, sii ii strica mai toata odihna, incurca epocile din viata lui). Cu el statea mama, in principal, dar pentru ca avea si ea serviciu, aveam o femeie de incredere (pt am auzit ca ii pot da chestii de prin casa cadou, si unele, neduse la biserica le accepta - sau si le iau singure) care mai trecea pe la el si-i dadea medicamentele la orele stabilite, si avea grija sa manance. Noi tineam usa de la bucatarie incuiata, de frica sa nu deschida gazele si sa le uita asa (noroc ca el nu gatise la viata lui si nu avea treaba cu ele, dar nah, nu putea sti sigur). Cheia o avea femeia asta. Am fi incuiat si usa de la balcon, dar, fiind de termopan, nu era incuiata. Bine canu s-a intamplat ceva mai rau!
E trist, si greu, si am gresit toti pt ca ne ieseam din sarite, imi pare rau si mi se pare nejustificat acum, dar atunci erau momente in care nu mai puteam. Am observat, totusi, ca era linistit si fericit daca te preocupai de cum arata, ii faceai complimente, il duceai la doctor (se purta frumos cu asistentele, le asculta), cand il radea tata.. A fost un om tare bun la viata lui, pacat de boala asta. -
EL: si ii placea tare mult la plimbare! Cand ii zicea mama "hai sa ne plimbam" (chiar daca era doar prin gradinita din fata blocului, de teama ca nu se va mai putea intelege cu el - avea schimbari de dispozitie - si daca vor fi departe de casa va fi cu atat mai rau, se lumina la fata, isi punea palaria de pai si era senin si linistit afara.
-