obosesc cand vorbesc, fara astm
-
0 0Obosesc dupa fiecare fraza, se intensifica o durere vaga din piept data de spasmofilie si am nevoie de o respiratie adanca. Uneori am nevoie sa trag aer in piept si ca sa initiez o discutie, la magazin etc
Nu am astm, nu am nimic la inima, plamani, tiroida...
Este a doua luna de tratament pentru spasmofilie si stari de panica.Iau Panangin/Aspacardin(ce se gaseste)+Calciu cu D 10 zile pe luna, apoi 10 zile doar Pananginul(contine magneziu), apoi 10 zile pauza si iar de la capat. Fac si psihoterapie( 3 sedinte deja).
Cand am ajuns la doctor ma simteam foarte rau, vorbeam foarte greu, ce-i drept acum pot vorbi dar tot observ si eu si interlocutorii ca respir cam aiurea...
Am mai fost si la un ORL-ist, sinuzita nu am, si nu stiu daca deviatia de sept ma poate deranja asa, dintr-o data, am avut-o cam toata viata iar jena la vorbire o am de cateva luni doar...
ORL-istul nu stia decat sa zica operatie, operatie, nu a avut rabdare pt alte intrebari sau remedii temporare macar...
Sa fie doar pe sistem nervos? Am incercat 2 zile autosugestie- "respir normal", "vorbesc normal", am incercat sa ma comport 100% ca un om perfect sanatos si sa ignor problema, dar ... nimic...
Am plecat repede de la un serviciu stresant cand ma simteam mai rau, acum trebuie sa imi caut altul dar nu stiu cum ma voi derscurca sa vorbesc la interviuri sau in activitatea propriu-zisa... -
sunrise, poate e vorba de o anxietate care are la baza tracul.
ti-e teama sa nu cumva sa spui ceva inadecvat? ti-e teama ca ceea ce spui ar putea sa para banal, neinteresant, infantil? s-a intamplat ceva care sa te determine renunti la a-ti mai exprima dorintele, nevoile, aspiratiile?
te intreb toate astea pentru ca si mie, uneori, mi se intampla sa-mi "sufoc" nevoia de exprimare (am impresia ca n-am suficient aer pentru a putea vorbi) - de obicei, in prezenta persoanelor la care observ trasaturi ca intoleranta, criticism, egoism etc.
cand mi se intampla asta, urmaresc sa respir profund, abdominal, lent. apoi reincep sa vorbesc, mai rar, pe indelete, laconic dar raspicat.
e important sa nu cazi in capcana pe care ti-o pune adrenalina (care te face sa crezi ca ai nevoie de mai mult oxigen decat in mod normal). de fapt, ca sa reduci anxietatea, trebuie sa scazi aportul de oxigen, respirand lent, profund, controlat.
te sfatuiesc sa incepi sa faci in mod regulat exercitii de tip aerobic, care te vor ajuta sa te obisnuiesti cu starea fizica si psihica pe care ti-o dau hiperventilatia si ritmul cardiac accelerat. 20 de minute de efort aerobic, de 3 ori pe saptamana - asta este reteta ideala.
cat despre trac: nu conteaza ce fel de dialog le face placere celorlalti - ceea ce conteaza cu adevarat este sa obtii lucrurile care pentru tine sunt importante.
-
cu unii ar putea fi vorba de trac, dar cu cei fff apropiati, prietenul fratii... nu cred... eu chiar sunt foarte relaxata in preajma lor, dar vorbesc la fel...
am fost in schimb c.omplexata ca vorbesc prea mult, ani de zile, mi s-a facut observatie mereu, mai grosolan sau mai delicat...si in familie, si la serviciu, si in cercul de prieteni... am luat-o f.personal cand interlocutorii imi taiau vorba sau nu ma mai ascultau deloc... -
pai inseamna ca acolo e sursa problemei.
cu ani in urma, am fost la un specialist in terapie comportamentala, care m-a invatat cum sa comunic corect (am vorbit intotdeauna mai putin decat altii, de teama sa nu ajung sa-mi expun slabiciunile - deci problemutza mea e nitel la polul opus fatza de a ta, dar cam tot in oala aia suntem amandoua ).
practic, am exersat diverse forme de dialog cu terapeutul. ma intreba ce mi s-a mai intamplat de la ultima sedinta, eu incepeam sa-i povestesc, iar el imi indica situatiile cand am comunicat ineficient. apoi rejucam scena respectiva pe roluri: el juca rolul meu (spunand ceea ce ar fi trebuit sa spun eu), iar eu pe al interlocutorului (si, de obicei, ramaneam masca cand auzeam de la terapeut ce as fi putut sa spun sau sa raspund
). partea asta cu comunicarea a fost, cred, una dintre cele mai misto parti ale terapiei. 
stii, am o verisoara care cred ca seamana cu tine: cand se lasa tacerea devine anxioasa si, ca sa umple golul, incepe sa povesteasca cu febrilitate verzi si uscate.
in realitate, nimeni in afara de ea nu se simte apasat de pauzele de dialog. e chiar placut cand oamenii pot sta impreuna, relaxati, intr-un fel de familiaritate exprimata tocmai prin acest fel comunicare fara cuvinte.
verisoara asta a mea are o sora mai mica, a carei nastere a detronat-o din pozitia de copil unic, rasfatat si foarte iubit. in schimb, s-a trezit in postura de sora mai mare, obligata dintr-o data sa dea ea insasi dovada de responsabilitate si intelegere. cred ca asta a determinat-o sa isi asume, ca adult, povara de a intretine "focul" dialogului - punand confortul celorlalti mai presus de propria sa imagine.
o alta "vorbareata" este soacra mea - dar ea are alte motive: ea vorbeste pentru a acapara atentia. la ea, anxietatea apare atunci cand se intampla ca altcineva sa inceapa sa spuna ceva mai interesant decat ea, "furandu-i" tronul si coroana de "miss popularitate". in mintea ei, asta probabil ca echivaleaza cu un dezastru afectiv, deoarece a fost unicul copil la parinti, deci a fost crescuta beneficiind de totala atentie a ambilor parinti - astfel, pentru ea, lipsa de atentie inseamna lipsa de afectiune.
tu al catelea copil esti?
http://allpsych.com/personalitysynopsis/adler.ht ml