Psihologia adolescentei (17 ani)
-
0 0Cam greu pentru noi, parintii, sa ne intelegem cu aceasta virsta?!!
Cred ca vine un timp, cind fiecare ajunge sa aiba 'conflicte' mici sau mari cu proprii copii adolescentii acuma.
Cum tratati problemele ivite, izbucnirile de revolta, indirjite in a spune 'Nu' la tot ce se recomanda, cum ca nimic din ce facem noi parintii, nu este bun si la nivelul lor...
Chiar mi se pare ca nu mai scap de 'necazuri', nervozitati zilnice incepute cu patru ani in urma si care mi se par ca tin pina la infinit. Exista o virsta la care 'ele' - fetele- sa se mai calmeze? Mai avem vreo sansa, noi parintii sa rasuflam mai usurati? Cei care au fete in jur de 20-22 de ani, vor putea sa ne de-a ceva sfaturi? Asteptam, mersi mult! -
-
Buna...
Inteleg ca esti fericita mamica a unei adolescente isterice...
Eu sunt adolescenta, am 17 ani, exact varsta de care vorbeai, si nu sunt asa "turbata" ca sa zic asa. Insa am trecut prin chestia asta. Am avut si eu atacuri isterice, crize de identitate, o doza de nebunie, sentimente de descurajare, singuratate... Stiu ce inseamna. Datorita mamei care in perioada aia (cand aveam eu 14-16 ani) a fost f exigenta si dura cu mine, am cautat atentie, sprijin si caldura inb alta parte, mai exact in bratele unui baiat, si mai precis, in patul lui... si nu era exact ceea ce imi trebuia mie la vremea aia... A fost un "eveniment rasunator" in familie, pierderea virginitatii mele si "nemernicul" a fugit, de frica politiei, stiti voi, minora, abuz... Totul s-a soldat cu o tentativa de sinucidere din partea mea, cu o gramada de pastile... In fine, pana la urma s-a terminat cu happy end, pt ca mi-am gasit "alinare" tot la mama... Am gresit amandoua, insa acum suntem f unite... desi nu asta e cuvantul... poate "apropiate", insa nu foarte, dar oricum e bine.
Asadar, sfatul meu, de pe cealalta parte a baricadei... este metoda blajina, deschisa, cat mai multa sinceritate, si libertate, dat totusi discret urmarita. Si la urma urmei, e doar varsta de vina. Cine nu a avut astfel de probleme, "conflicte de generatii", cum chiar tu le numeai...
Pace voua! 
-
referitor la psihologia adolescentei..
si eu am 17 ani si oarecum m-am simtit "vizata" cu acest topic. datorita fapului k intre mine si mama mea nu prea exista comunicare...iti spun ce sa nu faci. ia-o ca pe un sfat..orice ar face fata ta nu incepe prin a o acuza oricat ar fi de grav, discuta calm, spune-i si parerea ta si arata-i unde greseste dar nu-i spune " ca asa am zis eu/hotarat eu".
majoritatea deciziilor va vrea sa le ia singura si e bine sa o incurajezi dar si sa-i deschizi ochii prin lumea asta pe care abia incepe s-o cunoasca. incearca sa te porti 70% ca o prietena cu mai multa experienta si doar 30% ca o mama. stiu ca e greu cana nu-ti spune ce face,cu cine face, unde se duce si multe altele..trebuie sa dea si ea piept cu unele greutati si se va maturiza vrand-nevrand..dar de fiecare data cand cade tu sa fii acolo s-o ajuti sa se ridice. -
Draga mamico, eu am 18 ani..si poate povestea asta o sa te ajute...nu insinta mereu si mereu pe anumite lucruri..maiales daca vezi ca nu sunt respectate..sau schimba metoda..e
invatza invatza invatza!..)las-o afara cat doreste, si las-o in discoteci..si incearca sa nu fii atat de ingrijorata! nu i se intampla nimik...pana la urma se va plictisi singura(garantat)...cand itzi spune ceva..de ex despre scoala..laud-o..si spunei ca esti mandra!..sa nu te plangi mereu de ea!...incurajeaz-o sa-tzi povesteasca..si abtzine-te sa critici tot ce zice..chiar daca itzi vine pe limba!n-o stresa prea mult si nu fi preaa mamoasa..o adolescenta are nevoie si de singuratate la 17 ani!..respecte-i intimitatea! camera ei..jurnalul ei...si tot ce e la dosarul "personale" mai bine nu citi nimik ca oricum ai sa ai un shoc!...e imposibil ca fata ta sa-tzi povesteasca tot ce i se intampla..asha ca nu te stradui exagerat de mult!las-o sa zica singura..si asta sa se transforme intr-o placere din partea ei..fa glume si razi cu ea pe baza intamplarilor ei..nu te lua mereu de garderopa ei, sau de machiaj..fiindca in timp o sa fie din ce in ce mai rau!..incearca sa-i spui despre tine cand erai tanara..spune-i cam de ce lucruri sunt intradevar impresionatzi baietzii..shi vb deschis cu ea...e mare pt varsta asta!..incurajeaz-o sa-tzi prezite prietenii pe care ii are..dar nu fa mare caz din asta..! daca pana acuma tzi-a mai prezentat prietei de-ai ei..si acuma nu mai vrea e din cauza baiatului asha ai sa-tzi dai seama mai ushor..cu cine vb..pt ca daca ar intalni un baiat care stie ca ar fi placut de voi vi l-ar preszenta, cu sigurantza...daca nu prea citeste mult..incerca sa pui problema altfel..spunei ca o femeie nu trebue sa iasa in evidentza numai prin frumusetze..ci si prin stil stiintza si buna maniere...si daca ii dai cartzi incerca ceva frumos sa-i placa si sa mai citeasca emandrie si prejudecata, pe aripile vantului, tess d'uberville, martin eden(jack london), mytreii , enigma otiliei..sigur o sa-i placa...chiar ash vrea sa-mi dai tetalii fiindca am ajuns sa cunosc bine subiectu asta...zi-mi de problemele voastre poate pot sa te ajut mai mult, sanatate si succces -
Eu am un baiat de 17 ani care are, si el, tendinta de a "smuci hamul". Din cauza asta intra adeseori in conflict cu taica-sau. Am totusi norocul ca, prin natura lui, este un tip cooperant, care nu doreste sa supere pe nimeni. Atat noi, ca parinti, cat si el, facem eforturi pentru a ne necaji cat mai putin unii pe altii. Oricum, cred ca este nevoie de multa rabdare, pentru ca este o etapa trecatoare. Totul e ca, in acesta perioada, sa nu se petreaca evenimente ireparabile (sinucideri sau altele asemenea).
-
Eu am o fiica de 17 ani care este bucuria vietii mele si singurul lucru bun din viata mea actuala. Stii e bine sa fim cat mai aproape de ei/ele eu pot sa spun ca sunt cea mai buna prietena a ei, niciodata n-am obligat-o sa faca ceva anume am sprijinit-o in tot ce a vrut sa faca, i-am dat sfaturi si am lasat-o pe ea sa ia decizia finala, de multe ori a ales gresit, dar cum bine stim ca din greseli invatam, asa s-a intamplat si cu ea, incet, incet s-a maturizat. Eu am lasat-o sa-si formeze propria personalitate, m-am comportat mai mult ca o prietena decat ca o mama, cred ca asta ar fi formula sa le tinem cat mai aproape si sa ne conformam putin la timpurile care sunt. Bine mai depinde si de varsta mamicilor, mie, nu-mi este deloc greu fiind inca tanara, de ex. noi ne imprumutam fardurile chiar si hainele si amandoua suntem membre ale forumului.
Bafta!