frica, anxietate, depresie
-
0 0Fetelor de vreo luna de zile traiesc cu o teama in suflet pe care nu mi-o pot alunga nici gand. Am citit intampaltor pe net despre infarct si am vazut la cauzele lui si stresul emotional si fizic. Eu sunt o persoana mai sensibila, fricoasa care isi face griji din orice rahat. Am 21 de ani eu, dar din ceea ce am citit eu pe net infarctul nu tine cont de varsta mai ales daca esti o persoana stresata si iti faci griji din cauza asta cica se poate produce. Imi este fff frica sa nu patesc ceva si nu mai imi iese asta din minte, vreau sa va spun ca nu ma mai bucur mai de nimic am o stare f proasta, am inceput si sedintele de psihologie dar fara nici un rezultat. La inima eu nu am nimic ca mi-am facut control, dar faptul ca sunt firea asta ma face sa ma tem mai ales de cand am citit chestiile alea pe net spuse de medici. Voi ce ziceti? ce ma sfatuiti -
extravaganta..de ce spui ca nu merg sedintele de psiho?poate ar trebui sa cauti unul mai bun..eu zic ca e singurul care te poate ajuta sa treci peste astfel de temeri nejustificate..tre sa urmezi o terapie..nu stiu ,eu cand mai am tot felul de ganduri mai citesc carti de psiho si ma ajuta..asa ca ma gandesc ca un psiholog cu atat mai mult.. -
Ooof, welcome to the club!
trebuie tratata cu consiliere sau auto-consiliere. Plus: nu mai cauta pe net chestii despre infarct. Este o posibilitate f mica sa faci infarct la varsta asta. Daca ti se pare ca te doare, e mult mai probabil sa fie muschii intercostali, ceea ce a semn de anxiozitate. Ai grija de tine si mentine-ti optimismul 
-
Trebuie sa te lamuresti intai ca suferi de anxietate si nu de inima, apoi sa te gandesti ca asa se intampla in astfel de cazuri, soldate chiar cu atacuri de panica, ti se pune pata pe cate ceva si apoi sa treci la atac, sa scoti din creieras piticii...ca doar Dumnezeu are grija de noi toti si daca ne gandim ca suntem in mana lui,nu ne mai e frica de nimic si apoi daca suntem pregatiti tot timpul de plecare, adica spovediti si impartasiti nu ne mai frica nici de moarte...dar nu ajungem acolo, asa ca teorie!!! Pana convingi creierasul ar fi bine sa incerci niste reflexoterapie, te mai relaxeaza, regleaza tot organismul si in finai ai sa uiti ca ai avut astfel de temeri.Ce sa-ti faca psihologul cand tu te cunosti cel mai bine si te poti autosugestiona???Dar trebuie ajuata organismul sa iasa din acest blocaj.Sanatate si bucura-te de vara!!!
-
fata,ai pitici pe creier,zau asa!
uite exact la fel mi-am facut si eu rau citind niste chestii pe net despre anxietate,depresie si a dreak' dupa ce le-am citit parca toate mi se intamplau mie.sta numai in puterea ta sa-tzi alungi piticii de pe creieras.
si asculta la mine! nu faci fata nici un infarct,nu patzesti nimic,itzi spun din experientza.
daca te-apuca anxietatea incearca sa faci orice numai sa iesi din starea nasoala caci te alimentezi singura cu diverse senzatzii si mai rau itzi faci.
iesi la plimbare,joking,lasa inima nebuna sa bata ca nu faci nici un infarct!
hai capu' sus iesi din casa si zambeste! -
Buna! Am 34 de ani si credeam ca sunt o persoana ffff puternica pana anul trecut cand, in vara, am suferit primul atac de panica. Si eu sunt genul de om mai timid si care-si face griji pentru orice kkt. Din iulie si pana in septembrie am fost la tot felul de doctori fara sa am un diagnostic cert. Faceam cam 4-5 atacuri de panica pe zi. Cam din 2 in 2 zile eram la camera de garda a spitalului Dr. Bagdasar (stau in zona). Medicii incepusera sa ma cunoasca deja, pana intr-o zi cand unul din ei mi-a spus ca nu am nimic, ca totul e in mintea mea si sa ma duc la consiliere psihologica. Si asa am ajuns la psiholog. Datorita atacurilor dese dezvoltasem si anumite fobii: agorafobia si claustrofobia. Mi-am dat demisia, deoarece eram un cosmar pentru cei din jur. Sotul ma ducea la servici, mama sau nepotul ma aducea acasa... Aproape ca nu mai ieseam din casa, iar cand trebuia nu mergeam decat insotita. Colegilor de facultate nu le venea sa creada ca trec prin asa ceva: Eu care eram sufletul fiecarei intalniri sa le spun ca nu pot veni la intalnire pentru ca mi-e frica sa ies din casa????!!!
Dupa 2-3 luni de psihoterapie atacurile s-au rarit simtitor si am scapat si de fobii. Am reusit sa merg singura pe strada, sa merg in concedii, sa sustin interviuri si din martie m-am angajat, iar luna asta sotul mi-a luat masina. Am facut progrese enorme si sunt mandra de mine.
Pentru mine psihologul a fost ca o ultima scapare. Ajunsesem sa cred ca sunt nebuna, atata timp cat nici un doctor nu-mi spunea ce am.
Parerea mea este ca fara psiholog nu vom reusi sa scapam de aceste atacuri. Reusita noastra depinde in primul rand de o vointa puternica, pe care multi dintre cei loviti de aceasta boala nu o au. Tocmai de aceea psihologul te ajuta sa-ti recapeti increderea in tine si sa-ti arate drumul pe care-l ai de urmat. Atacurile de panica desi seamana cu un atac de cord, nu te omoara, dar nici nu te lasa sa traiesti normal. Din iunie 2007 am reluat sedintele de psihoterapie deoarece am neglijat sfaturile psihologului si unele din simptome au revenit.
Ca sfaturi:
De baza este autosugestia. Spune-ti tot timpul ca atacurile au disparut, ca ai o vointa puternica si ca esti pregatita sa lupti cu ele in cazul in care apar. Gandeste pozitiv si spune-ti tot timpul ca esti perfect sanatoasa.
O alta chestie este sa-ti controlezi respiratia. Inspira adanc si lent, retine aerul 5 secunde, apoi expira lent si profund.
Incearca si meditatia. Inchide ochii, relaxeazate si inchipuieti ca esti intr-un peisaj care pe tine personal te incanta.
NU e de neglijat nici constientizarea si acceptarea a ceea ce ti se intampla. Incearca sa accepti ca aceste simptome apar -
Am facut si reflexo, mi-a facut mama pt ca a facut ea niste cursuri, eu sufar si de hipotiroidie bine fac tratament am fost la un medic bun si m-a ghicit ca cica starile mele nu prea ar avea de-a face cu tiroida, mi-a zis ca sunt nevrotica. Am zis ca-i nebuna, dar acum m-am convins ca are dreptate. Stiu ca numai eu imi pot controla gandurile, am fost chiar si la cardiolog mi-am facut nu stiu cate elctrocardiograme si mi-a zis ca n-am nimic, dar eu cum am citit alea pe net ca daca esti stresata faci infarct nu-mi mai scot ideea asta din cap plus ca la tv aud tot felul de chestii ca daca nu dormi nu stiu cate ore pe noapte creste adrenalina si poti face infarct. Sunt deja paranoica cred, sunt obsedata sa dorm minim 8 ore pe noapte ma gandesc numai la rau.
-
teocezi,parca mi-am citit povestea.exact prin acelasi cosmar am trecut si eu.mi-am revenit cu ajutorul homeopatiei si al psihoterapiei dar mai ales al autosugestiei,dorintzei din sufletul meu sa redevin cea care-am fost.
cum spuneai si tu,acum sunt mai puternica,tupeista,vesela si increzatoare,nu ma mai consum din orice fleac.alerg si fac gimnastica 4 zile din sapte,bate inima de sa-mi sara din piept.nu mai am nimic,care altadata de urcam 5 trepte si crestea un pic pulsul gata era atacul ca fac infarct.mi-aduc aminte ca(eu stau la etajul
nu mergea liftul intr-o zi cand m-am intors acasa...pe la etajul 5 m-a apucat un atac de mi-au trebuit vreo 15 min sa-mi revin si sa ajung in casa la 8.a fost groaznic.
acum e bine,stiu sa ma controlez,la urma urmei ce poa' sa se-ntample?(asa m-am autosugestionat mereu).
de murit, sigur nu mori din asa ceva. -
Se spune ca omul este ceea ce gandeste. Daca tot timpul te gandesti la rau, subconstientul preia informatia ca fiind adevar, iar efectele negative ale acestei gandiri nu vor intarzia sa apara.
Incearca, nu e greu, sa gandesti pozitiv. Ai incredere in tine si in vointa ta. Schimba-ti stilul de a gandi si nu-ti subestima inteligenta. Incearca sa discuti mai mult cu tine insuti. Cand intrii in panica las-o sa se manifeste in toata splendoarea ei, accept-o ca fiind o parte din viata ta. Analizeaza-ti trairile si incearca sa descoperi de unde vin si unde se duc. Nu te lasa batuta de un banal atac de panica.
PS: Daca e cineva interesat sa dezvoltam acest subiect va stau la dispozitie. Multa sanatate tuturor! -
-
Draga mea prietenă, anul trecut am început şi eu un tratament pentru sindrom anxios cu atacuri de panică,dar la psihiatru.Nu mai ştiam ce să mai fac mă speriam din orice, când deschidea uşa camerei băiatul meu tresăream,la orice zgomot cât de mic tresăream,eram agitată aproape mereu,uneori simţeam că se termină totul cu mine,aveam stări de slăbiciune şi palpitaţii.Avusesem un servici foarte stresant,un bărbat cicălitor,un copil gălăgios,la servici lucram cu mulţi bani si cu oameni apoi după 15 ani de servici rămân acasă,şomeră.Stările de mai sus se agravaseră cu toate că luasem multe tratamente naturiste.Nu vroiam să ajung la psihiatru speram să mă tratez natural.Dar n-a fost aşa,mergeam şi la wc f.des să urinez.Acum mă simt bine luând tratamentul prescris de doctoriţa psihiatru.Am încredere în mine şi cred că voi fi ca înainte,sănătoasă. -
Si mama a vb cu o cunostinta care e psihiatru si i-a zis cam la ce ma gandesc, medicul spunandu-i ca am un sindrom anxios si ca e de psihiatru nu de psiholog. Maine am programare la ea si a zis ca o sa-mi dea o medicatie. Dar mi-e cam teama sa iau pastilele pe care mi le va da, cine stie ce antidepresive imi da si pe urma devin dependenta de ele. Sau poate au reactii adverse, nu stiu. Tie ce ti-a dat si cam dupa ce perioada te-ai simtit bine? Aceste pastile te fac sa fi somnoroasa?
-
extravaganza, antidepresivele si anxioliticele moderne sunt OK, nu iti dau somnolenta, nu te transforma in zombi.
de exemplu, zoloft (pe care il iau si eu, tot pentru tratarea anxietatii si atacurilor de panica) da o stare ca de usoara mahmureala doar in primele 1-2 saptamani de la inceperea tratamentului, dupa care totul devine cat se poate de OK.
mai sunt si norocosi in cazul carora adaptarea la medicament se face fara absolut nici o problema, dar cu siguranta medicul psihiatru te va avertiza asupra tuturor simptomelor care pot aparea la inceput. din experienta mea, tot ce pot sa spun ca pentru efectul care apare ulterior chiar merita sa suporti un pic de mahmureala. -
-
de aproape 3 luni.
zoloftul face o buna parte din treaba, in sensul ca regleaza chimia creierului.
restul procesului trebuie completat prin vointa directionata spre demontarea treptata a mecanismelor (tiparelor) de evitare pe care persoanele anxioase si le fabrica de obicei pentru a se proteja de alte atacuri de anxietate/panica.
nu stiu cum sunt alte persoane, insa in ceea ce ma priveste psihoterapia a fost o incercare lunga si foarte dureroasa, care mi-a rezolvat o sumedenie de probleme, mai putin cea care ma interesa cel mai mult, adica anxietatea. sincer, zoloftul a facut in 10 saptamani ceea ce psihoterapia n-a reusit sa faca intr-un an si jumatate. sigur, mai am un lung drum de parcurs pana sa ma consider complet eliberata, si cu siguranta voi apela curand, din nou, la psihoterapie - insa de data asta cu inima mult mai usoara, pentru ca stiu ca, ajutata de zoloft, terapia imi va provoca mult mai putina suferinta.
e departe de mine ideea de a face o pledoarie pentru acest medicament. eu insami a trebuit sa-mi infrang retinerea pe care o am fata de medicina alopata si mai ales cea pentru tratarea nevrozelor - tot asa, mi-era teama ca o sa devin un zombi. am ajuns insa la o rascruce in care m-am decis ca merita sa incerc orice, pentru a scapa de momentele de cosmar pe care mi le provoaca anxitatea.
ideea de a lua medicamente imi repugna atat de mult, incat in primele cateva saptamani nici macar nu reuseam sa-mi amintesc denumirea pastilelor pe care le luam
asa ca in sinea mea am inceput sa le spun "pastila vietii" (pentru ca sper ca ea sa ma ajute sa imi recapat viata libera de dinainte de anxietate).
ca dovada ca medicamentele de genul asta chiar ajuta, uite, m-am intors din concediu chiar azi. e drept ca am mers la pescuit, intr-un loc linistit, putin aglomerat - dar m-am intors odihnita, relaxata, bronzata si cu un istoric impresionant de captura de peste. in cele 9 zile cat a durat concediul, nu am avut nici un atac de panica, iar atacul cel mai intens de anxietate pe care l-am avut pot spune ca a avut 5 grade (pe o scala de la 1 la 10).
asadar, dragele mele, faceti-va curaj si mergeti la psihiatru! chiar merita, dupa parerea mea.
consultatia este mult mai relaxata decat mi-am putut eu imagine. in principiu, psihiatrul este interesat mai degraba de simptomele fizice si intreaba foarte pe scurt despre acele lucruri care rascolesc pacientul din punct de vedere emotional. totul decurge foarte OK si safe, deci go-go-go for it! este o sansa reala, pe care nu are rost sa o pierdeti din cauza prejudecatilor sau a unor temeri care, vedeti bine, sunt nefondate. -
Of eu simt ca pierd totul in jurul meu nu-mi imaginam vreodata ca o sa ajung in asa hal. Mama e disperata si ea, iubitul meu la fel se intristeaza cand ma vede in starea asta. Sunt mereu trista, fara chef mai de nimic, ma gandesc numai la ideea asta cu infarctul nu mi-o mai pot scoate din minte, ba chiar a ajuns sa ma intepe si inima. Pofta de mancare nu mai am nu stiu ce sa mai fac, vreau sa-mi scot din minte gandul asta pe care de altfel nu-l aveam inainte, dar m-a pus naiba sa citesc pe net si am aflat prostiile astea ca daca te stresezi faci infarct, medicii au spus chiar. Ma simt lipsita de energie si epuizata.
-
Offff...deprezia si anxietatea asta....
In urma cu trei ani, cand am facut pentru prima data un episod de anxietate ( ce m-a tinut aproape jumatate de an)....am crezut ca sunt SINGURA...ca numai mie mi se poate intampla....pe atunci nu aveam net ...nu citisem forumuri...
Am trecut peste cu pastilutze...mult iesit in oras cu prietenele, distractie...
Anul trecut, dupa 2 ani de liniste, inca un episod....datorita consumului , certurilor cu prietenul meu, etc....
Nu am mai luat pastile, doar psihoterapie....Toata vara am avut niste ameteli fantastice zi de zi ( parca bausem...)...am ajuns sa imi fac si un rmn ( ca ziceam ca am ceva pe creier)...evident, RMN a fost ok...
Si m-am simtit bine..toata iarna, toata primavara eram numai buna dispozitie...
A venit si vara si cu caldurile astea din nou am simt aiurea...am mai facut si infectia urinara, o gastrita...si iar am inceput as ma consum pentru "cine stie ce boala grava am..."
Si ma simt obosita..si fara chef nici sa mananc cateodata....si am rog as treaca vara asta ca nu mai suport caldura ...
Ar trebui sa formam un grup de suport sa ne sustinem reciproc...pe messenger sau undeva...ajuta enorm sa vorbesti...sa primesti incurajari atunci cand vrei sa cedezi si simti ca nu mai poti... -
Caldura care dureaza mult timp duce la depresie ,stari anxioase .Pur si simplu te blocheaza,nu mai poti sa te desfasori cum vrei.Daca mai are si umiditate esti terminat.Eu traiesc in nordul Africii si suport bine caldura .Nu se compara cu cea din Romania.Locuiesc intr-o peninsula aproape de Creta .Maine aici au anuntat 29 de gr. ziua si 18 noaptea .
.Am fost si eu in 2000 in Romania si am prins calduri de 40 gr.Nu am suportat,mi-a venit sa lesin pe strada.Am fos in Sahara, am suportat mai usor decat in Bucuresti.Grupul de straini, ca sa circulam ziua ne-am cumparat pijamale cu floricele din bumbac,ne imbracam cu ele ne udam cu furtunul din curte si apoi ieseam.Daca tot nu suportati caldura din Bucuresti ,adunati-va mai multe si mergeti cu, cortul la munte.Faceti compoturi din fructe. Mancati salate multe.Nu stati nemancate ca iesiti din vara anemice.Pentru a nu va stresa ,adunati-va la una din voi care are conditii mai bune de aerisire,sau mergeti la mall din drumul Taberei mai pierdeti vremea plimbandu-va prin magazine .Aerul conditionat merge asa ca e placere. -
-
loly, nu cred exista o perioada standard de tratament care sa se potriveasca tuturor pacientilor.
acuma, cinstit vorbind, dupa ce am vazut ca efectele secundare dispar complet dupa un anumit numar de zile (care se pare ca variaza si el in functie de pacient), nici nu ma mai intereseaza lungimea perioadei in care voi avea nevoie sa iau zoloft. la o adica, sunt dispusa sa-l iau toata viata. si ma mai gandesc la un lucru - si anume la faptul ca, anxietatea fiind o afectiune din ce in ce mai frecvent intalnita, vor aparea medicamente din ce in ce mai bune. asa ca... cu Dumnezeu inainte!