sindromul de panica
-
0 0De cateva luni fiecare zi pentru mine este un chin. Mi se face rau in tramvai, in metrou. Imi este frica sa mai plec de acasa.Drumul de la serviciu si pana acasa este o aventura...
Medicul de familie mi-a spus ca am caderi de calciu. De 3 luni iau calciu, am perioade cand ma simt mai bine dar dupa un timp ma apuca iar.
Trebuie sa marturisesc ca am trecut prin perioade foarte dificile din punct de vedere sentimental si probabil ca si asta a contibuit la stare mea de acum.
Multumesc. -
buna.ceea ce ai eu cred ca este un sindrom neuro-vegetativ.totul este pe fond nervos,exista caderi de calciu si magneziu datorate unor stari psihice,deci pe fond nervos sunt acele stari de anxietate,fobiile pe care le ai.starea de panica vine cand te gandesti ca o sa-ti fie rau,atunci cand simti ca mori etc.toate sunt niste senzatii" mincinoase",anume..sistemul nervos da diverse stari ciudate,chiar si cand te doare ceva poate fi pe fond nervos,practic nici un organ nu este bolnav!incearca sa stai cu prietenii cu familia f.mult si concentreaza-te asupra unui lucru..nu sunt bolnava,nu mor maine ,nici azi ,ma simt bine si ..o sa intalnesc un om care sa ma merite cu adevarat !tot ce pot sa-ti mai spun este sa nu stai un timp in locuri pustii,departe de civilizatie,cum as fii sa pleci in locuri unde nu sunt spitale sau oameni acolo se poate intampla sa-ti fie rau si daca nu gasesti un medic,aceasta fobie va ramane pe ntru totdeauna in subconstientul tau si nu o sa poti pleca pe munte sau intr-un loc retras ,gandindu-te numai la o plecare o sa-ti fie rau,n-o sa mori stai linistita,cauta doar sa te linistesti psihic si cauta un mediu cu multi prieteni si multa caldura sufleteasca !
multa sanatate si multa iubire! -
Draga Alexandra,
este neplacut ceea ce se intamlpa cu tine,dar totul porneste din mintea ta.Cei care te pot ajuta sa intelegi ce se petrece cu tine sunt fie psihologi, fie psihiatri. Asa ca cere-le ajutorul, nu este nici o rusine sa apelezi la un specialist, si mintea si sufletul au nevoie de doctori, nu doar ficatul, rinichi sau alte parti ale corpului.
Sa te faci bine! -
Multumesc mult.
Ai foarte mare dreptate.Cand plec de acasa ma obsedeaza ideea de "rau" si intru in panica. Unii mi-ar spune ca joc putin teatru pt. ca imi este rau pe strada iar cand ajung acasa nu mai am nimic.Ceea ce este ciudat este faptul ca mi se intampla asta acum cand sufleteste sunt mai linistita.E drept, am suferit mult acum un an cand mi-am pierdut unul din parinti dar acum m-am linistit, am langa mine pe cineva cu care ma inteleg, deci motive nu prea mai am de panica. Multumesc mult de sfat.O zi buna. -
-
E ciudat, dar te inteleg perfect. Am acelasi stari de panica permanenta. Nu mi se face rau dar simt ca ametesc cand simt ca ceva rau o sa mi se intample. De obicei, nu mi se intampla nimic dar sentimentul de teama nu dispare prea usor.E o problema legata de ceva ce mi s-a intamplat.Credeam ca sunt ciudata ca am senzatii de genul asta tot timpul, dar se pare ca nu sunt singura. Te pupic si iti urez mult curaj.
-
incercati sa aveti permanent la voi cate o bombonica dulce si cand simtiti ca va ia lesinul hop o bombonica.
probabil aveti claustrofobie si nu suportati sa stati in locuri aglomerate.
evitati cat se poate - eventual mwergeti pe jos daca se poate, daca nu asteptati un mijloc de tranmsport mai gol.
succes.
si nu ar fi rau nici un control la medic. -
se numeste agorafobie ce ti se intimpla tie si, da, pare sa fie cauzata de pierderea mamei tale. este vorba despre un soc post-traumatic, in sensul ca abia acum resimti pierderea. te inteleg cum nu iti imaginezi. am trecut si eu prin asta. si acum ma mai pierd in magazinele astea imense de aici, noroc ca am pe cine sa string de mina si care intelege imediat ce se intimpla cu mine.
este ca un refuz inconstient de a accepta lumea (exterioara), care traieste mai departe in tumult, fara sa stie macar ca mama ta nu mai este. simptom de abandon, de neincredere, de resentimente chiar. iti este mai bine acasa, totul e familiar, in interior ai obiecte vechi care "nu te-au tradat, nu te-au parasit". va trece, dar, asa cum spun fetele, mai repede si sigur cu un psiholog. psihiatrul n-are ce sa caute in chestiune. psihologul te va ajuta sa descoperi singura cauza fobiei si sa o intelegi. fara cunoastere si intelegere, e greu sa depasesti momentul. eu n-am avut sansa asta la timpul potrivit (psiholoaga din Ro mi-a dat antidepresive, cica ajuta la durerea dupa decesul cuiva drag, puah!), asa ca inca mai am atacuri d'astea agorafobice in spatii largi cu multimi de oameni. aproape ca imi pierd si vederea, totul pluteste in ceata, nu pot cu nici un chip sa disting chipurile umane. si, desigur, vreau sa ma intorc acasa imediat
-
-
buna Alexandra, poate o sa sa ti se para mai putin importanat dar are efecte f bune(am testat pe pielea mea). este vb de muzica....si anume de Vanghelis....daca ai putea sa asculti muzica lor ai sa vezi ca te vei regasi...melodiile lor parca sunt sentimentele neintelese din sufletul tulburat...te va ajuta sa le intelegi si sa te impaci cu tine insati...imi pare rau ca nu mai tin minte exact melodiile pe care le ascultam (sunt vreo2-3 superbe) .Iti doresc liniste sufleteasca si pupici multi. Sa-mi spui cum e daca incerci varianta asta.
-
ma bucur ca este discutat acest subiect
sufar de cativa ani de sindromul de panica. sunt perfect constienta ca totul se petrece doar in mintea mea dar cand sunt pusa in fata faptului rectionez de parca nu as sti ce se va intampla cu mine.
problema mea porneste din teama de a fi parasita. din acest motiv acum 2 ani am mers sa consult un psiholog. in urma acestei decizii am ramas cu un gust amar deoarece in loc sa ma ajute "doamna psiholog" m-a judecat pentru greselile facute in trecut si pentru sentimentele mele. mentionez ca aveam 19 ani atunci. tratamentul pe care mi l-a prescris a fost o multime de calmante si somnifere . ma simteam de parca as fi fost drogata.
am si acum aceleasi sentimente desi sunt constienta ca totul se petrece deoarece nu imi pot controla gandurile. de asemenea cred ca noi toata care suferim de sindomul de panica , cel putin eu, suntem pesimiete si nu avem incredere in noi. altfel de ce ne-am teme. deci sa ne concentram mai mult asupra punctelor forte si a calitatilor pe care le avem. ushor de spus , greu de facut . dar bafta. impreuna o sa reusim. -
Buna.Ieri am avut un atac de panica.Foarte intens.Norocul e ca nu ma las dominata,mai gasesc in mine resurse sa trec peste.E adevarat ca ieri am facut apel la antidepresive,la autosugestie,incercam sa ma conving ca totul e in mintea mea.Sint un om foarte puternic,foarte rational,dar sint momente cand las garda jos,cand devin realista si ma tem.Dar imi trece.Acum ma simt de parca as fi anesteziata.E foarte greu,mai ales cand nu ai cui spune ce ti se intampla.Va doresc numai bine la toate.
-
Buna fetelor,
Vroiam sa va spun ca, probabil si datorita faptului ca am discutat despre problema aceasta, acum ma simt ceva mai bine. Nu am mai avut atacuri de panica decat foarte slabe, am reusit chiar si sa ma plimb prin magazine singura... E drept ca mai am ceva palpitatii cand urc intr-un tramvai aglomerat (incerc sa evit pe cat posibil aglomeratia). Sunt constienta ca trebuie sa depasim problema asta singure, fara calmante, fara fel si fel de medici...cred ca daca am avut puterea sa depasim atatea situatii dificile in viata putem invinge si panica.
Va pup si o zi buna in continuare. -
-
Stiu si eu cum e...
E f aiurea. Eu, cel putin lupt cu opusul vostru... singuratatea! Doare enorm! Si e greu, cel putin pt mine, sa inlocuiesc "avantajele" unei relatii amoroase , dci a nu se intelege ca vb despre sex, - cu scoala, prieteni...
Insa nu de antidepresive e vorba, si nici somnifere. Am atins echilibru, eu personal, prin vointa, prin analizarea, discutarea si rezolvarea pe cat posibil a problemelor. Si mult, mult, enorm de mult optimism! OPTIMISM, GANDIRE POZITIVA, AMUZAMENT!!! Cred ca asta e cheia! Ganditi-va ce norocoase suntem cu ceea ce avem, ce frumos e afara, ce frumoase sunt peisajele, ce bine aratam, ce frumoase suntem, destepte, etc... cred ca ati prins ideea...
Haideti sa invatam, sa reinvatam, sa ne obisnuim, sa ne placa, sa iubim A NE BUCURA DE VIATA!!!
Numai bine, evelor! -
Mergeti la doctor, fetelor si daca vreti un medicament, cereti Xanax (Alprazolam).
E foarte bun pentru starile astea, si eu sufar de ele, chiar luni am facut un mic atac de panica, fara nici un motiv.
Totul e sa nu faceti abuz. Eu il iau doar la nevoie, adica atunci cand ma simt intr-adevar rau. In rest, lucrez la psihic! E f. important, asa cum spuneau si alte fete, sa ai o gandire pozitiva, optimism. Eu chiar sunt asa din fire, dar din pacate ma mai apuca si pe mine, din cauza stresului, de cele mai multe ori.
Pupici si aveti grija de voi -
Si eu de 5 ani am cand si cand, stari din astea. Dar eu ma simt bine in aglomeratie, cand sunt acasa, mai ales singura, ma ia o stare de disperare, si incep sa plang, fara nici un motiv.am observat ca aceste stari coincid cu caderile de Ca si Mg.In iarna, facand niste analize hormonale( imi doresc un copil), am descoperit ca am probleme mari cu tiroida.Am gusa si hipotiroida. M-i s-a explicat ca de aici fac caderi lunare de Ca si MG.Ce sa spun, cam de 2 luni ma simt mai bine.Cand aveam acele momente luam ori o pastila de CALMEPAM,sau CALMOGEN.si imi dadea o liniste....Deci fetelor, consultati un medic endocrinolog inainte de a va duce la psiholog. O sa va spuna acelasi lucru, ca totul e in capul vostru, ceea ce stiti si voi in subconstient, dar starile ...raman.
-
Buna fetelor,
traim in niste vremuri foarte tensionate si stresante. Exista atatea lipsuri si haos in societatea noastra, grijile ne sufoca, prin urmare reactia de frica, atacurile de panica, anxietatea sunt reactii normale ale unor persoane normale dornice sa se adpteze la o noua situatie. Atacurile de panica apar dupa o situatie care a fost perceputa ca inalt stresanta, e frica de a nu se repeta.
Cum depasim aceste stari?
Este important sa intelegem ca nu e ceva anormal, nu esti o persoana bolnava psihic sau o persoana slaba, esti doar o persoana care a trecut printr-o perioada grea.
Cel mai bine ar fi sa cereti ajutorul unui profesionis, un psihoterapeut comportamentalist, mai bine, el va va ajuta sa intelegeti ce se intampla si cum sa faceti fata.
In cazuri de genul asta nu e bine sa dati fuga la psihiatru, luati xanax si gata, creaza dependenta.
Aveti incredere in Dumnezeu, care e cu noi si ne ajuta cand avem nevoie si cel mai important cand simti ca-ti este frica gandestete la ceva frumos, imagineaza-ti cum va fi vara asta la mare/munte, amintesteti un eveniment placut. Gandeste pozitiv. Noi avem puterea de a face orice, iar puterea asta o gasim in noi si in gandurile noatre frumoase. -
Bah! Am atacuri de panica de vreo 3 ani. Nu mai stiu ce-i aia transport in comun, magazine aglomerate sau plimbari prin parc. (Numai dupa ce se intuneca mi-e mai usor sa ies din casa...) Cum inainte eram o persoana foarte activa, m-am straduit sa fac tot posibilul sa imi recapat echilibrul. Asa ca... am schimbat 2 psihiatri... primul era mai vraiste decat mine, al doilea mi-a dat niste sfaturi tampite (l-am lasat in plata Domnului cand mi-am dat seama ca incerca sa ma determine sa imi urasc parintii). Am aflat ca terapia cognitiva si hipnoza dau rezultate bune... dar mi-am pierdut increderea in "specialistii" din domeniul asta... Pana una-alta, ma bate gandul sa merg la un endocrinolog, deoarece se pare ca atacurile de panica au ca substrat un dezechilibru tiroidian. Voi ce stiti despre chestia asta?
-