Ipohondrie (??)
-
0 0Nu m-am considerat bolnavicioasa si nici nu prea am avut contact cu oameni bolnavi. Am petrecut copilaria la tara, unde am baut lapte de floricica si am mancat legume fara E-uri.
Pe la 25 de ani insa, am inceput sa ma simt rau. Am observat ca transpiram groaznic si ma simteam obosita permanent. Dupa ceva vreme am avut o criza de hipertensiune de am crezut ca ceasul meu se opreste acolo si am aflat apoi ca aveam o boala foarte rara, cu simptome foarte puternice (tensiune pana la 30, dar, spre norocul meu, am fost un caz atipic, maximum a fost 22
) si rezolvabila doar prin operatie.
M-am operat destul de repede, tensiunea s-a stabilizat, totul parea in ordine. Am acceptat ca am fost bolnava grav, dar a trecut.
Acum cateva luni insa, am racit puternic si noaptea, daca ma ridicam din pat simteam intepaturi puternice in piept, in partea dreapta.
Am fost pana la urma la medic, cu teama de ceva grav in suflet. Si... surprize-surprize ... aveam TBC.
Atunci mi s-a parut sfarsitul lumii. Acum fac tratamentul, stiu ca este vindecabil...
Cu toate astea, mi se intampla des sa nu pot adormi de frica unei alte boli mai grave, de frica sa nu mor de tanara.
Imi dau seama ca e ca si cum as trai cu teama ca a doua zi ma va lovi o masina. E la fel de posibil.
Si totusi, nu ma pot abtine... -
-
Eu te inteleg perfect, as fi poate mult mai speriata ca tine... Am avut niste crize urate cu manifestari "cardiace" si imi era frica sa adorm, mi se parea ca a cadea in somn e ca si cum te-ai lasa prada mortii... Of, groaznic! Dar era pe sistem nervos, evident, ca altfel gandeam si eu mai normal.
Esti foarte tanara, e adevarat, dar stii ca nimeni nu e scutit de ce e mai rau.
Decat sa incerci sa te convingi ca nu vei pati nimic (ceea ce subconstientul tau n-o sa creada, oricum), mai bine asigura-te ca traiesti clipa de clipa viata pe care ti-o doresti, ca esti fericita si implinita, indiferent pt cat de putin timp. Imagineaza-ti ca ajungi baba batrana si te uiti in urma la viata ta: ce vezi? Un sir lung de ani in care n-ai facut nimic altceva decat sa stai cu teama! Daca existi si respiri dar nu TRAIESTI, atunci e totuna ce ti se intampla!
Impaca-te cu riscurile conditiei umane (e valabil pt oricine; chiar tu ai spus ca se poate intampla si unui om sanatos sa patzeasca subit ceva) si fii mai senina! Pana la urma, curajul nu inseamna lipsa fricii, ci dominarea ei!
Multa sanatate! -
Lady draga, nu trebuie sa vezi viata in negru; este adevarat ca si asta este o boala si , ce este cel mai rau , in astfel de probleme nu ne ajuta medicina. Ai nevoie in primul rind de ajutorul tau propriu: schimba-ti programul zilnic, fa ceva pt sufletul tau: coafeaza-te, schimba culoarea parului, cumpara-ti zilnic o floare care iti place, cumpara-ti un flec decorativ, vesel, fa multa miscare in aer liber, cauta compania altor persoane pe care sa le simti ca iti dau buna dispozitie( emana energie pozitiva) si evita persoanele linga care simti ca totul se prabuseste.
Scrie-mi din ce localitate esti pe adresa locweb@flash.ro, pt a putea discuta mai pe larg si ati oferi sfaturi mai personalizate; in activitatea mea de terapeut am intilnit multe persoane cu astfel de stari, dar au depasit totul usor, in prezent avind o viata usoara si normala. -
Culmea este ca in momentul crizelor celor mai puternice nu am resimtit frica asta. M-am gandit la ce-i mai rau, dar, mai degraba, la modul realist, daca se poate spune asa.
Acasa insa, cand simt ceva, nu ma pot opri sa ma gandesc ca e un semn ca ceva groaznic se intampla cu mine.
Azi, de ex., am simtit ca respir mai greu. M-a mai linistit prietenul meu cand mi-a spus ca simte si el acelasi lucru si ca probabil e din cauza presiunii atmosferice.
Cand ma apuca aceste crize, simt nevoia sa imi ocup mintea cu ceva. De obicei, incep sa ma joc pe calculator. -
comedie,cum mai modifica Eva, cuvintele...