sufar de depresie de 10 ani
-
0 0depresie,atacuri de panica,agorafobie,anxietete, toate astea de 10 ani de cand sotul meu a murit .in 15 minute nu amai fost.am ramas singura cu doi copii mici, fara servici, si pamantul s-a rasturnat.am deposit momentele groaznice dar starile mele isi fac de cap cu mine . ele ma stapanesc si imi controleaza viata.tot de 10 ani m-am ales si cu un psoriazis generalizat care imi face viata un iad. acum e bine, am baieti mari si buni care ma iubesc,ma descurc si financiar-mai greu dar e bine.am facut tratamente la psihiatrie, un pshiholog nu mi-l permit.am mai renuntat la tratamente, dar mi-a fost rau.in timp ce imi este rau nu ma pot gandi la ceva frumos pentru ca astept sa mor.chia am vrut sa ma omor pentru ca nu mai suportam "RAUL".am perioade cand ma simt mai bine dar "BINE" niciodata.va multumesc pentru ca in sfarsit pot comunica cu cineva care stiu ca ma intelege.va pup si sper ca voi avea si eu pe cineva mai aproape ,eventual prietenia pe care mi-am dorit-o mult.in lumea mea ma simt foarte singura si nenteleasa. -
suntem aici langa tine si poti conta pe noi.
Este groaznic ceea ce ai patit tu, dar nu te mai gandi la moarte cand ai copii si o viata-n fata!
Pentru ei trebuie sa lupti si sa iubesti viata. Ei te vor sanatoasa si fericita langa ei. Cand simti stari de rau, gandeste-te la ei, lupta pt ei! Gandeste pozitiv.
Te pup. -
Draga Pusa,
Daca vrei sa mergi inainte trebuie sa ai curajul sa accepti realitatea.
Daca ne-am nascut, am facut contract cu moartea. Nu stim cand va veni scadenta. Ea poate fi oricand.
De aceea nu trebuie sa te lasi coplesita de ganduri negre. Finalul va fi acelasi, nu avem cum sa-l oprim, si atunci pentru ce sa ne gandim la moarte? Doar sa ne presaram spini pe drumul vietii?
Hai, gandeste pozitiv.
Gandeste-te la cei ce sunt langa tine - copii - ca nu ai dreptul sa-i dezarmezi. Si ei au nevoie de tine si sunt o parte din tine si din sotul tau. Ei sunt o continuare a lui si... in numele lui trebuie sa fii tare...
Multe eve sunt alaturi de tine. Primeste-le in cercul tau de prieteni si mergi mai departe aruncand balastul depresiei. -
-
-
-
Nu stiu cum sa va multumesc pentru gandurile voastre bune, va simt atat de aproape de sufletul meu, mai ales ca din cele ce mi-ati spus sunt convinsa ca in sfarsit cineva ma intelege atat de bine. As avea multe sa va povestesc, dar sint povesti triste si dureroase,si as simti ca profit de bunatatea voastra daca v-as intrista, simt ca v-as face rau ca eu sa ma descarc (intr-un fel) de durerile mele si pe voi sa va intristez, ar fi un gest egoist din partea mea, iar voi sunteti deosebit de sensibile si bune.Va pup si ma simt in sfarsit inteleasa. Nu stiti cat de mult ajuta (sau cred ca stiti deja).Inca o data nu gasesc cuvinte de multumire.
-
-
-
Pusa eu te inteleg si stiu ce inseamna toate starile prin care treci tu pentru ca mama mea sufera de asa ceva in urma unor probleme peste care a trebuit sa treaca in decursul vietii, toate culminand cu moartea cuiva drag.Cand are perioade foarte proaste ajunge la internari in spital, nu pot sa-ti spun ca cea mai afectata de asta sunt eu, singurul copil, realizez ca ea nu isi da seama ca imi face, in momentele acelea e foarte egoista si ar vrea sa stau tot timpul cu ea.
acum (in septembrie) eu voi avea un bebe, ea e foarte incantata de asta si nu imi mai spune cand se simte rau, dar eu o simt si din voce, la tel, totusi de cand a aflat ca va fi bunica lucrurile s-au schimbat putin pentru ea, are mai multa vointa sistarea ei se imbunatateste in momentul cand ii vorbesc despre nepot .
Probleme cea mai mare in cazul depresiei este ca in timp imbolnavesti corpul fizic, asa a ajuns mama mea dependenta de un pumn de pastile de ficat, fiere, cap, tiroida si multe altele .... incearca sa iti impui sa iti fie bine, sa iti schimbi viata, de exemplu mama mea incepuse sa mearga zilnik pe jos, o statie de autobuz, pe la umbra, pe sub teii infloriti ... nu imi venea sa cred ca era ea, se agata de crengi si rupea flori de tei pe care le mirosea toata ziua, avea un tonus de zile mari ... isi propusese sa ii fie bine ..... conteaza foarte mult ....
e usor sa dai sfaturi, stiu cum e , iti e frica si nu stii de ce, nu ai un motiv anume ... e greu, dar incearca, daca nu pentru tine macar pentru baietii tai, crede-ma ca ei sunt cei mai afectati, desi poate tu nu iti dai seama de asta . cand mama mea este mai bine sunt si eu linistita, cand e rau ... nici nu pot sa iti descriu starea mea, as vrea sa o ajut si nu pot sa fak nimik, daca e o boala fizica o tratezi, dar cu anxietatea ... cei din jurul tau sunt neputiinciosi, incearca sa te ajuti singura de dragul copiilor si o sa vezi ca o sa-ti fie si tie mai bine.
m-am lungit cam mult cu mesajul meu si nu stiu daca am fost coerenta, dar am atatea in minte despre boala asta. -
Draga Pusa,
Imi inchipui ca esti inca tanara,mi te inchipui pe la 35 ani maxim. Ai o viata minunata inainte, te inteleg chiar daca nu am cunoscut pe cineva care are aceasta boala.
Toti avem probleme si parte de tristeti in viata,nu avem cum sa ne ferim de ele dar putem sa invatam sa ne cunoastem,sa stim ce ne face placere si sa sa prelungim si sa multiplicam momentele minunate. Raul,tristeatea,suferinta nu avem cum sa le ocolim, dar putem sa multiplicam de un infinit de ori bucuria,starea de bine,momentele placute.
Descopera ce-ti face placere, incearca sa iti faci noi prieteni, sa-ti schimbi ceva in garderoba sau sa gasesti retete noi.
Este foarte important sa fii tu fericita,pentru ca numai asa le poti oferi celor dragi momente placute.
Hai zambeste, gandeste-te cat sunt de fericiti baietii tai cand te vad bine.
Iti doresc sa treci peste tot raul si sa incepi o viata noua. Lasa trecutul in urma ta, priveste prezentul si viitorul alaturi de copiii tai minunati.
Apropo,ce varsta au?
Te pup! -
pusa, tatal meu a murit anul trecut, perfect sanatos pana cand i s-a decoperit un cancer si intr-o saptamana s-a dus. asta a fost anul trecut, in mai. anul acesta in mai ambii bunici au murit la interval de 2 saptamani, au fost grav bolnavi. mama mea a trecut prin toate acestea, cu sprijinul meu si al surorii mele (au am 24 iar sora mea 22 de ani). a fost greu, dar am trecut peste asta. ai tarie si mergi mai departe, trebuie sa fie lucruri in viata asta care te bucura si care iti aduc satisfactii. trebuie sa le vezi si sa ai incredere in ziua de maine, sa lupti si sa ceri ajutor atunci cand ai nevoie. cu siguranta il vei primi, suntem alaturi de tine. pupici
-
-
-
pusa41, as vrea sa-ti spun cateva lucruri citite de mine in legatura cu psoriazisul. Se pare ca este o boala provocata de slabirea rezistentei organismului la infectii si in acelas timp o boala pe fond nervos. In cazul tau, dupa necazul pe care l-ai avut nu este de mirare ca te-ai inbolnavit. Imi pare rau. Vreau sa-ti dau un sfat, din carti. Slabind rezistenta corpului tu trebuie sa il intaresti, prin urmare primul lucur pe care trebuie sa-l faci este sa iti ingrijesti ficatul care este laboratorul corpului si poti sa faci asta foarte simplu. Sa bei zilnic ceai de sunatoare si rostopasca care este cel mai bun ceai pentru ficat. Sa elimini din alimentatie carnea, daca poti de tot. Sa stii si sa nu te sperii ca se poate trai foarte bine fara carne, este otrava pentru un ficat obosit. Eliminand carnea si band zilnic cateva cani de ceai de sunatoare si rostopasca, vei observa in doua saptamani ca de pe corp iti vor dispare toate petele, vei observa ca pruritul provocat de psoriazis nu mai este atat de intens. Continuind cura de ceai si eliminand carnea, asa cum ti-am spus, dupa o luna doua vei fi alta. Inca ceva, fara cafea si cola. Sa stii ca este atat de simplu sa faci acest lucru, incat ar fi pacat sa nu incerci.
Numai bine. -
pusa41, inca ceva, tratand ficatul, vei observa ca somnul iti va fi mai linistit, vei dormi bine, dormind bine, diminetile vor fi mai insorite si vei vedea lucurile altfel, psoriazisul "pe fond nervos" va dispare fara sa iti dai seama. In plus am sa-ti aduc si o crema. Ai sa vezi ca te-ai chinuit zece ani cand totul era atat de simplu.
Curaj si pe curand. -
Int-adevar esti intr-o situatie mai delicata , dar trebuie sa lupti in continuare.
Ti-as sugera sa nu ocolesti psihologul deoarece vorbind in mod constant cu cineva despre probleme care te framanta zic eu ca iti va da o stare de bine.
De asemeni, ti-as sugera sa iei macar 3 luni de zile Vita roz - un medicament pe baza de sunatoare , extract de valeriana si obligeana.
Dau rezultate bune dar cu rabdare.
Iti doresc multa sanatate! -
Va pup din suflet pentru tot.Nu credeam ca poate fi atat de frumos.Pentru sfaturile valoroase un pupic foarte mare.Alinuta, ce face bebe,mama ta e bine?Am 42 ani si doi baieti de 23 si 18 ani.As vrea tare mult sa va povestesc tot, dar este foarte mult,va simt aproape,si mi-e teama sa nu va pierd.o prietena din club m-a intrebat daca nu am gasit nimic in 10 ani sa ma faca sa trec peste depresie, si daca nu cumva ma complac in situatie.E greu, nici nu stiu cu ce sa incep. Sotul meu avea 39 cand a murit si copii 12 si 7 ani.Era un tip intotdeauna stapan pe situatie, stia intotdeauna ce trebuie facut, si niciodata nu intra in panica.El avea toate grijile mari iar eu ma ocupam de curatenie,spalat,mancare etc.Nici nu stiam si nici nu ma interesau listele de intretinere.Imi spunea tot timpul ca fara el sunt pierduta.M-am maritat la 18 ani pentru ca il iubeam si pentru ca mama era foarte dominatoare,si voiam sa scap de "gura" ei.Imi spunea tot timpul ca nimic nu fac cum trebuie, ca tote le fac pe dos.Imaginati-va cum a fost cand a murit el.Totul s-a rasturnat si nu puteam privi inainte fara o frica groaznica- N_AM SA FIU IN STARE-N_AM SA POT!Aveam salariul 2200000lei si intretinerea venea 3000000lei si eu aveam si doi copii in scoala.Am cazut in depresie.Nu stiam ce am dar stiu ca tata venea cu ligheanul la pat sa-mi fac nevoile.Ma rugam la DUMNEZEU s-ami gaseasca o boala si as fi luat orice numai s-ami treaca. Cand ma uitam la copii imi era simai rau pentru ca...nu puteam sa fac nimic pentru ei din moment ce nu puteam ajunge la baie. M-am gandit sa ma omor pentru ca nu mai suportam "RAUL". M-am gandit ca daca tot simt ca mor sa ma ridic si sa ignor boala. Asa am inviat!Un "RAU crunt care ma tragea in jos si ma chinuia a fost invins pentru prima oara in momentul cand mi-a fost tot una daca mor sau triesc.Cu tatament si internare in spital am reusit.Apoi alte probleme:frica de un zgomot care se auzea la usa noaptea,tevile din baie si bucatarie care curgeau si nu aveam bani-dar aveam vecini "buni".s-a stricat instalatia de curent,baietii trebuia imbracati de iarna de toamna, de vara etc,hraniti bine,scoala costa...etc.Bineinteles ca depresia a revenit (depresie recurenta- ca un tic nervos),iar am stat in spital, acolo frica. Ma intrebam ce tratament o sa-mi dea si cum o sa reactionez, sa nu ma duca la Balaceanca...Imi era frica sa nu faca baietii ceva rau si sa ma declare mama iresponsabila (cu probleme psihice) si sa-mi ia copiii mei.Am vecini...care bateau tot timpul la usa si tipau ba ca le curge in baie,ba ca am de dat la intretinere...si numai aveam putere sa ma lupt SINGURA cu tot. Serviciul-cu raspundere mare:cifre,bani,calculator si cincizeci de clienti pe zi,cu care trebuie sa fi amabila,pentru ca abia asteapta sa te reclame.Barbati care faceau avansuri incalificabile cazuti toti parca la intelegere ca stiu ei ce mi-ar trebui mie.Actul sexual animalic precis m-ar fi scos din starea mea(dupa mintea lor).Imi spuneau ca nu inteleg de ce ii refuz sau ca asta inseamna ca nu mi-e foame.Intre timp mi-a aparut psoriazisul generalizat(din cap pana in picioare)Unde ma asezam lasam coji de pe piele ca o matreata,si daca ma miscam crapa pielea si iesea sange-groaznic pentru o femeie care a fost totusi cocheta.M-am izolat definitiv.Prietene-de unde ?Toate au familie sunt maritate si au problemele lor.Cand simteam nevoia sa ma descarc imi spuneau "toata lumea are probleme"De acord-si taceam.Apoi s- a terminat cu dantura mea.(Acum am rezolvat) Dar eram plina de rani si fara dinti. O epava! Oare de ce imi venea mereu sa plang si sa urlu? Si o faceam din plin! Am inca multe sa va povestesc dar nu mai pot! Singurul meu sprijin au fost si sunt copiii care imi spun ca eu n-o sa fiu niciodata singura si sa nu-mi mai fie frica pentru ca ei sunt mari si ma vor proteja. Mai am putin cu cel mic, si peurma nu mai conteaza ce se intimpla cu mine. Nu vreau sa mai stiu de intretineri, de lumini neplatite etc.Ma gindesc ca daca nu mor sa ma duc la un azil de batrani .Mi-as dori nepoti, dar nu mai am putere sa ma lupt cu toate
in sapte probleme sa r -
-
Pusa, suntem aici unele pentru altele; scrie-ne cand simti nevoia. Toate avem probleme, mai mici sau mai mari...E trist ce ne povestesti, dar viata nu e intotdeauna cea din povesti. A fost o mare incercare pentru tine si se pare ca esti pe drumul cel bun: ai depasit faza cu sinuciderea! Ai doi copii mari, ai reusit sa suporti atatea...In fond, esti o femeie puternica. Nu ne intristezi daca ne scrii; poate chiar ne face bine sa stim ca altii reusesc sa treaca prin greutati mai mari decat ale noastre!
Psoriazisul tau e de natura nervoasa; s-ar putea sa se rezolve prin hipnoza. La spitalul 9 stiu ca psihoterapeuta Irina Holdevici facea asta. Ti-ar prinde bine niste simple sedinte de sugestie si relaxare...
Mergi la biserci? Scrie-ne despre asta! Asteptam vesti de la tine, nu ca sa te judecam, ci ca sa ne ajutam cum ne pricepem, sa invatam unele din greselile altora...
)? Nu cred! Viata iti mai poate oferi inca multe bucurii, vei vedea!