ce pot face acum?
-
0 0Va cer ajutorul din nou,poate stiti sa ma sfatuiti, oare s-a mai intimplat si altor mame?
Problema mea e urmatoarea
eoarece nu am divortat cind trebuia,am facut greseala sa-i acord lui multe sanse.
Din cauza suferintei pe care a vazut-o de mica, de-a lungul anilor,fetita mea de 9 ani s-a imbolnavit de ...grija mea.S-a maturizat prea repede.
Mi-a luat tot timpul apararea in fata tatalui, indiferent ce i-ar fi zis acesta nu pleca de linga mine, a vazut si auzit prea multe.Parca eu as fi fiica iar ea mama.Acum dupa divort, ii e frica ca ma pierde, ca mi se intimpla ceva rau,ca ma imbolnavesc, nu doarme fara mine.Zice ca aude voci(gindurile ei)care ii spun ca mama si fratele ei nu mai vin,ca intra cineva peste ea in casa, ca o fura, tot felul de ginduri negre,nu poate adormi seara din cauza lor. Verifica usa de 10 ori.Cu scoala e bine,are numai F.B.Sa fie atacuri de panica? Unui medic f cunoscut, prof.psihiatru la spitalul de copii, i s-a parut banala problema mea, au ei cazuri grave,a zis ca trece ,se cheama sindrom anxios.I-a prescris Tranxene si Romener,iar eu i-am spus" as dori niste sedinte de psihoterapie,poate o ajuta"Ce stii d-ta ce e bine?
Nu i-am dat pastilele,am mers cu ea la psihologul scolii.A zis ca este frica de necunoscut(am plecat de acasa,stam la sora mea)nesiguranta de dupa divort,iar faptul ca tatal ei nu mai tine legatura cu ea, decit cu baiatul, o bulverseaza total.Nu pricepe care e vina ei.Tatal, daca poate fi numit asa, o considera aliata mea,o suprapune peste imaginea mea, pentru ca ea i-a spus prin vorbe de copil ca greseste.Face diferente intre cei doi copiii,nu se intereseaza de ea,decit de baiat,deoarece el nu i-a spus ce simte,decit rar,nu si-a exprimat sentimentele fata de el,a fost mai indiferent, a vazut mai putine crescind citiva ani la bunici.De o luna fetita merge saptaminal la psihologul scolii, care a zis ca ii va trece cu psihoterapie.Pentru autosugestie,aceasta mi-a zis sa i-au niste vitamine, sa scriu pe ele alta denumire, iar fetita sa le i-a cind ii vin gindurile acelea.Se intimpla aproape zilnic. Cit va dura?Am gresit ca nu i-am dat dau medicamentele acelea?Ce mai pot face? Sa incerc la alt psiholog?Are toata dragostea mea, cum sa o conving ca va bine de acum, ce pot sa fac ca sa nu sufere atit?Credeam ca fac bine, ca e bine copii sa aiba tata,sa aiba o familie,dar am imbolnavit-o taraganind prea mult. Daca nu cer prea mult cititi" fraiera sau puritana" de la familie. -
-
Nu dispera, cu tact si cu ajutorul psihologului o sa vezi ca fetita isi va reveni. Intre timp ajut-o sa capete incredere in ea. Poate ar fi bine sa-i dai mici sarcini in casa si chiar daca nu le rezolva chiar cum trebuie s-o incurajezi si sa-i dezvolti putin simtul responsabilitatii sa nu fie total dependenta de tine. -
Dar tu Cerona cum stai cu moralul? Pentru ca ma gandesc asa la prima vedere ca ar conta totusi cum faci tu fata situatiei de femeie singura cu doi copii.Cat lasi tu copilul sa "vada", framnatarile si problemele tale? Pentru ca daca esti tot timpul trista si lasi sa se simta asta in fata copiilor , nu e bine.Incurajeaz-o si fii vesela macar de dragul ei si incearca asa cum stii si poti sa-i oferi siguranta de care are ea nevoie, ca nimic rau nu se va intampla. Iar daca tu deja asta faci , atunci incearca,zic si eu,sa ajungi la medicul Cristian Andrei (nu in emisiune).
-
Cerona nu sunt medic dar nu cred ca e bine ca fetita sa fie sustinuta de medicamente.Nici un medicament din lume nu o sa o ajute sa treaca peste trauma din viata ei.Eu am trecut printr-o situatie similara si tot o fetita am si eu de 11 ani .Avea 9 anisori cand a inceput calvarul in familia noastra desi i-am ascuns cat am putut situatia din casa .N-am mai avut scuze cand ii vedea prin oras impreuna .O data a vrut sa sara din taxi sa se duca peste ei la terasa la care stateau .Te inteleg perfect.Numai ca facand mesajul tau public se vor gasi destule guri care in loc sa te sprijine te vor judeca (fara sa fi trecut vreodata prin asta).
Nu lua in seama decat ce simti tu ca iti ajuta.
Ce pot sa-ti spun....in legatura cu fetita ta !!!Si fetita mea a trecut prin aproape aceleasi stari .Dar ele au inceput sa dispara treptat de cand am ramas doar noi doua .Desi nu putem evita subiectul mereu (mai ales ca ea tine legatura cu tatal ei),incercam sa vedem partea buna a lucrurilor impreuna .S-a maturizat mult in comparatie cu alti copii de varsta ei dar eu cred ca va fi o lectie de viata si pt. ea.Acum dupa 2 ani de la declansarea cosmarului incepem sa ne vindecam treptat.Ne distram f. mult impreuna ,intru in lumea ei (chiar daca n-am chef de multe ori),o ascult si o inteleg .Nu stiu....,ea ma considera cea mai buna prietena a ei.Sper sa ramanem asa si sa nu existe reactii cu efect intarzaiat pe viitor.
Curaj ,nu esti singura. -
draga mea,singurul lucru care o poate ajuta este distragerea atentiei de la problema in sine,inlocuirea afectiunii care o are[in subconstient]ptr.tatal sau ,si anume,chiar daca ti se pare f.greu,achizitionarea unui catel mic,de care ea sa fie preocupata, inseamna psihologic f.mult.Medicamentele la asa o virsta frageda o vor dezechilibra si mai mult!Curaj!
-
...vorbeste-i fetitei despre Dumnezeu, despre Isus care vegheaza asupra oamenilor...invat-o sa fac rugaciune seara...nu o rugaciune tipica ci sa se roage asa cum doreste ea, sa ceara ceea ce doreste ea...invat-o sa ceara in rugaciune vise frumoase, sanatate pt mami si fratior...citeste-i povesti frumoase sau sa citeasca ea pt ca am inteles ca-i marisoara...DAR in primul rand apeleaza la Dumnezeu...explica-i ce-i cu Dumnezeu si ia-o seara sa va rugati impreuna...AI INCREDERE CA VA MERGE !!! si nu ca o pacaleala pt bietul copil...