De ce oamenii inteligenţi nu pot fi fericiţi?
-
1 3De ce oamenii inteligenţi nu pot fi fericiţi?
-
De fapt este taman pe dos: Oamenii inteligenţi sunt mai fericiţi decât ceilalţi! "Am sintetizat concluziile mai multor studii efectuate de socio-psihologi din toată lumea, în încercarea de a afla care sunt secretele fericirii. Unii susţin că fericirea îţi este asigurată de faptul că eşti conştient că faci mai mult sex decât vecinii. N-o să marşez pe această idee, fiindcă nu mi se pare definitorie pentru tema de faţă. Ceea ce am descoperit este că fericirea nu depinde de bani, ci de inteligenţă. De asemenea, suntem satisfăcuţi dacă îi putem ajuta pe ceilalţi şi vom căpăta respectul lor. Şi, nu în ultimul rând, suntem fericiţi dacă avem activităţi culturale şi ne facem prieteni. S-a demonstrat că banii nu aduc fericirea Poate că pare ciudat, dar nu numărul banilor pe care îi ai te poate face fericit. Vei fi mulţumit numai dacă prietenii şi cunoscuţii tăi câştigă mai puţin decât tine. Un studiu de mare anvergură la care au luat parte persoane din 37 de ţări a concluzionat acest lucru. Omul de ştiinţă american Richard Easterlin a emis această teorie. “Paradoxul Easterlin” spune că dacă unui lucrător i se va mări mult salariul, acesta va fi mulţumit doar pe moment. De cele mai multe ori, lucrătorul respectiv va avea şi un volum mai mare de muncă. Sentimentul lui de satisfacţie va fi mult micşorat dacă va afla că el câştigă, totuşi, mai puţin decât unii colegi de-ai lui, indiferent de mărimea salariului său. Spre exemplu, studiul a reliefat faptul că muncitorii chinezi şi sud-coreeni bine plătiţi nu sunt mai fericiţi comparativ cu cei din statele în care câştigurile sunt mult mai mici. De asemenea, degeaba eşti plătit cu 100.000 de dolari pe an, dacă tot timpul îţi faci griji în ceea ce priveşte situaţia ta şi a banilor tăi. Două studii efectuate recent în SUA, pe 1000 de femei, au relevat o legătură strânsă între fericire şi preocuparea pentru siguranţa financiară. Neaşteptat, multe dintre femeile anxioase, care îşi făceau mereu griji pentru siguranţa lor materială, aveau mulţi bani. Faptul că acestea nu erau satisfăcute de viaţa lor arată că pentru liniştea sufletească nu ai nevoie numai de bani. Oamenii inteligenţi sunt mai fericiţi decât ceilalţi Un nou studiu a arătat că persoanele cu un IQ mai mic sunt mai nefericite şi prezintă mai multe riscuri de a avea probleme legate de sănătate, în comparaţie cu cele cu un IQ ridicat. Cercetătorii englezi au analizat un studiu psihiatric. 6.870 de persoane, având vârsta de peste 16 ani, au fost chestionate cu privire la sănătate, venit, educaţie şi viaţa socială. S-a concluzionat că persoanele cu un IQ scăzut (până în 89) prezintă mai multe riscuri de a fi dezavantajate din punct de vedere social şi mai puţin satisfăcute de viaţa lor, decât cele cu o inteligenţă ridicată. Mai mult, fericirea e direct proporţională cu nivelul inteligenţei. Suntem fericiţi dacă-i facem pe alţii fericiţi! Se ştie că scopurile noastre sunt fericirea personală şi serviciile pe care le facem altora. Deci obiectivele noastre sunt orientate ori spre sine, ori către ceilalţi. Cel mai adesea, cele două ţinte nu pot fi atinse în acelaşi timp, deci trebuie să renunţăm la una dintre ele. Statistica spune că e de 10 ori mai probabil ca oamenii fericiţi să-şi mobilizeze energiile spre ceilalţi, nu spre sine. Deci fericirea e un efect secundar al acţiunilor făcute în folosul altora şi nu rezultatul unui efort depus pentru a o atinge. Respectul celorlalţi ne asigură fericirea! Un studiu a concluzionat că fericirea personală depinde de cât de admiraţi şi respectaţi suntem, şi nu de statutul social şi de bani. Se ştie că un statut socio-economic înalt (un venit mare şi o educaţie aleasă) nu duce la atingerea fericirii. Un alt studiu arată că un statut sociometric mai înalt (care presupune admiraţia şi respectul celorlaţi) ar duce la atingerea fericirii. Statutul sociometric e mai preţios pentru noi, pentru că ne putem adapta la modificările de statut socio-economic, în schimb valori perene rămân integrarea socială şi sentimentul de a fi acceptat şi respectat de ceilalţi. Fericirea e legată de cultură Se pare că persoanele care practică orice fel de activitate artistică sunt mult mai satisfăcute de viaţa lor, iar acest lucru nu-i influenţat de starea materială ori de nivelul de educaţie. Totuşi, legătura între cultură şi fericire nu se manifestă identic şi pentru bărbaţi, şi pentru femei. Bărbaţii asociază stările de bine cu activităţile pasive, ca vizitarea expoziţiilor şi asistarea la concerte. Spre deosebire de ei, femeile vor să participe activ la actul cultural, să cânte sau să creeze ceva (o pictură, o sculptură sau scrierea unui roman), pentru a nu avea stări de anxietate şi depresii. Un amplu studiu realizat în Norvegia la care au participat 50.797 de persoane adulte a concluzionat că există o strânsă legătură între activităţile culturale şi starea de bine. Surprizător, s-a constatat că situaţia financiară şi gradul de educaţie nu au legătură cu această corelaţie. Totuşi, încurajarea participării la activităţi culturale, pentru menţinerea unei stări bune de sănătate, este benefică pentru ambele sexe. Dar nu e foarte clar dacă oamenii sunt sănătoşi pentru că participă la activităţi culturale, sau sănătatea bună îi îndeamnă să aibă astfel de preocupări. Probabil că sunteţi conştienţi de faptul că a avea un blog, a scrie şi a lectura ceea ce au scris ceilalţi reprezintă activităţi culturale. Fericirea se poate moşteni Un studiu realizat pe aproape 1.000 de perechi de gemeni (identici şi neidentici), a stabilit faptul că unele gene au control asupra trăsăturilor de personalitate responsabile de fericire, iar factori ca relaţiile interumane, cariera şi sănătatea sunt responsabili de restul bunăstării unui individ. Surprinzător, s-a concluzionat că circa 50% dintre diferenţele referitoare la fericire sunt determinate genetic. Subiecţilor, care aveau vârste între 25 şi 75 de ani, li s-au pus întrebări legate de personalitatea lor, de gradul de anxietate şi de satisfacţia pentru traiul lor. Gemenii identici au aceleaşi gene, iar ceilalţi nu, astfel încât cercetătorii au reuşit să identifice genele care predispun la fericire. S-a stabilit că persoanele sociabile, active, stabile şi conştiincioase tind să fie mai fericite. Religia şi prietenia îţi aduc fericirea Americanii cei mai fericiti sunt aceia care merg regulat la biserică şi au prieteni apropiaţi printre enoriaşi, a concluzionat un alt studiu în cadrul căruia au fost chestionaţi 1.915 adulţi, majoritatea protestanţi şi catolici. S-a constatat că fericirea are mai puţin de-a face cu aspectul spiritual al religiei. Faptul de a merge la biserică, de a întâlni regulat alţi enoriaşi şi de a avea minim 3 prieteni printre ei s-au dovedit a fi definitorii pentru satisfacţia personală. Suntem fericiţi şi dacă formaţia favorită câştigă un meci important sau obţine un succes internaţional remarcabil şi ne face mândri că suntem români. Asta n-a stabilit-o niciun specialist, dar o ştim cu toţii." NOTA: Asta a fost un experiment si ati picat, ma refer la cei care au votata negativ, sarmanii de voi, nefericiti mai sunteti, ca sa nu spun si limitati ca intelect. Textul a fost pus in ghilimele tocmai pentru a scoate in evidenta ca a fost copiat de undeva, ca nu-mi apartine! Ce ati facut voi? Ati votata un text scris de un socio-psihologi scris in urma unui studiu real. Pacat ca sunteti atat de nefericiti si limitati sa nu fiti in stare nici sa acceptati un STUDIU real, facut de un specialist.
-
Inteleg ce spui si eu m-am gandit la asta, cu cat esti mai 'limitat' (cum spui tu) , parca cu atat esti mai lipsit de griji, de probleme,deci implicit mai fericit. Din pacate asta se cheama si nesimtire (nu doar limitare). Secretul e sa incerci sa te inconjori (pe cat posibil) de oameni asemeni tie, cu gusturi asemanatoare, cu nivel al IQ-ului cat mai apropiat, cu dorinte si aspiratii asemanatoare . Daca nu gasesti mai multe persoane la fel, macar partenerul de viata sa-ti poata satisface si nevoile care tin de implinirea si satisfacerea organului ala important ... creierul. Totusi...ca om inteligent trebuie sa fii in masura sa realizezi ceva frumos si bun in viata care sa iti aduca fericire, nu? :)
-
Si de aici tu vrei sa scoti in evidenta faptul ca tu faci parte din cei ''dotati''. Din modul tau de gandire expus in postarile tale reiese ca esti un narcisist,NO OFFENCE. Te consideri superior si te-ai pus singur pe un piedestal astfel incat nimeni sa nu poata ajunge la tine.Motivul:esti prea inteligent,nu trebuie sa iti irosesti timpul petrecandu-l cu oameni inferiori tie.Mai bine stai acolo,singur si nefericit,plangandu-ti de mila pentru ca.. nimeni nu e suficient de destept pentru a-ti putea fi alaturi. Nu zic ca nu e o problema.Este,normal ca un om care se gandeste la toata ''mizeria'' din jur,la toate nedreptatile,neajunsurile si mediocritatile e mai nefericit decat unul care alege sa ignore partile rele si ce li se intampla celorlalti si sa traiasca cum stie mai bine,fara sa ii pese de ce se intampla langa el, sub picioarele lui sau deasupra capului. Dar,daca ma intrebi pe mine... asta Nu e si problema ta.Tu ai o perspectiva gresita,asta e la tine. Nu o lua ca pe o jignire,ai cerut un sfat.. eu mi-am spus parerea.