Say NO to ACTA!
-
5 1Ce este acta?
ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) este un acord multilateral care propune o serie de standarde internationale pentru aplicarea drepturilor de proprietate intelectuala.
ACTA (Acord comercial de combatere a contrafacerii) prevede, printre altele, că providerii de internet pot să consulte informaţiile din calculatorul unei persoane conectate atunci când există suspiciuni că aceasta foloseşte sau accesează material piratat. Totuşi, ACTA permite statelor care au semnat acordul, aşa cum este România, să se retragă sau să aducă amendamente.
ACTA nu se referă exclusiv la protejarea proprietăţii intelectuale pe internet, ci şi la protejarea acesteia în cadrul contrafacerilor fizice de bunuri de consum şi la reglementări în privinţa medicamentelor generice. Acestea din urmă sunt medicamente care copiază întocmai reţeta unui medicament de pe piaţă, dar sunt vândute sub un alt nume.
Ce presupune tratatul şi ce drepturi şi obligaţii vor avea utilizatorii de internet în cazul în tratatul va fi aplicat în forma sa actuală? :
- dacă ai un soft piratat sau vezi un film piratat poţi fi pedepsit imediat. Cel mai probabil, urmând prevederile ACTA, îţi va fi blocat IP-ul, iar, pe termen lung, te aşteaptă plata unor despăgubiri.
- organul de control instituit odată cu aplicarea ACTA va avea acces, cu ajutorul providerilor, la informaţii din calculatorul tău
- accesul în calculatorul utilizatorului se face NUMAI după constatarea că, pe IP-ul asociat calculatorilor respectiv, a fost folosit material piratat. Totuşi, accesul la informaţii din calculatorul respectiv va fi nelimitat
- pot fi consultate chiar şi informaţiile de pe emailul unei persoane
.
http://www.youtube.com/watch?v=citzRjwk-sQ
RO:http://www.youtube.com/watch?v=yn7-umK6wUs
Fa si tu ceva! Lupta cu noi, pentru internetul nostru!
Semneaza petitia online aici:http://www.avaaz.org/en/eu_save_the_internet/?fp
Informeaza-ti cunoscutii !
Acest mesaj a fost editat de către Roxa_licious: -
winter_rose said:What a shit !
Se pare ca omuletii aflati la putere (a nu se intelege marionetele puse de fatada la conducere) deja incep sa ne trateze pe fata ca pe niste turme de oi.Adica? Explica-te.
Tie ti-ar conveni sa-ti fie furata muca? Mie nu. Asa ca ma bucur daca in sfarsit vor fi pedepsiti cei ce fura. -
me_eva said:cica nu e de glumit cu astia. nu stiu daca explica destul tipul asta, dar va las pe voi sa decideti:
http://creativemonkeyz.com/category/roboti/
conform la ce ai postat tu..eu inteleg asa
va disparea youtube , Vimeo ( chiar nu stiu ce e asta ) twitter si facebook
ce e youtube?o adunatura de video ..melodii puse de 10 mii de ori , inmormantari si faze haioase
vimeo..ma abtin nu stiu ce e
twitter...nu l-am frecventat
iar facebook....hai sa fim serioas...s-a trait si fara el nu?
deci eu zic ca totusi ei vor sa protejeze drepturile de autor pana la urma si apoi de ce sa nu dam Cezarului ce e a Cezarului...daca voi aveti minti luminate...de ce sa calce fiecare pe creierul vostru in loc sa fiti recunoscuti? -
carmen008 said:
me_eva said:cica nu e de glumit cu astia. nu stiu daca explica destul tipul asta, dar va las pe voi sa decideti:
http://creativemonkeyz.com/category/roboti/
conform la ce ai postat tu..eu inteleg asa
va disparea youtube , Vimeo ( chiar nu stiu ce e asta ) twitter si facebook
ce e youtube?o adunatura de video ..melodii puse de 10 mii de ori , inmormantari si faze haioase
vimeo..ma abtin nu stiu ce e
twitter...nu l-am frecventat
iar facebook....hai sa fim serioas...s-a trait si fara el nu?
deci eu zic ca totusi ei vor sa protejeze drepturile de autor pana la urma si apoi de ce sa nu dam Cezarului ce e a Cezarului...daca voi aveti minti luminate...de ce sa calce fiecare pe creierul vostru in loc sa fiti recunoscuti?Carmen, exista deja legi care sa protejeze dreptul de autor. Daca noi am trait fara FB, youtube sau mai stiu eu ce tehnologie, apoi nu le putem cere acelasi lucru copiilor nostri. Am trait destul in intuneric, cand nu aveai voie sa vorbesti pt ca erai la parnaie a doua zi, cand ai mei ascultau Europa Libera in surdina ca nu cumva sa auda vecinii...Eu cred ca libera exprimare este dreptul nostru si al copiilor nostri. Ce drept au ei sa verifice ce este in calculatorul meu fara o plangere penala si un ordin judecatoresc? De ce sa fac parnaie ca am pus la avatar poza asta care nici macar nu stiu de unde e, a cui e si nici nu am folosit cu intentii rele? De ce sa-mi fie teama sa fac o poza in oras, daca in spatele meu e mai stiu eu ce tablou care apartine cuiva cu drept de autor? Mi se pare exagerat si cred ca este doar o alta forma de a controla "prostimea", cum ne considera ei...
-
salmarose said:

repet....nu ingradesc dreptul la informatie..
ci doar ca m-as bucura sa se faca putina curatenie...
stii cate site de "desene animate " sfarsesc prin poze porno si link spre youtube cu porcarii?
Asta cu pozele..ma rog a fost doar o "situatie" povestita....si apoi suntem inconjurati de reclame ..e putin probabil sa faci parnaie doar pentru ca ai un Mc donald in planul2
si apoi nu vrei ca calculatorul tau sa fie ferit de diversi spameri?virusi ca te trimit pe like-uri gresite?
de ce sa nu traiesc eu linistita daca se poate? -

de ce sa nu traiesc eu linistita daca se poate?De ce crezi ca Germania, Olanda, Slovacia, Cipru, Estonia au refuzat sa semneze un asa tratat?
"Iata cateva concluzii ale Access despre impactul negativ al ACTA, in cazul in care acest tratat va fi adoptat:
-► "ACTA duce lipsa de credibilitate democratica, deoarece tratatul a fost negociat in secret, subminand principiile democratice de baza ale transparentei decizionale".
-► "ACTA reprezinta o amenintare la dreptul la libera exprimare si accesul la cultura, deoarece, printre altele, incurajeaza companiile private sa isi urmareasca angajatii pe internet, intr-un demers similar politiei".
-► "ACTA ameninta spatiul privat si confidentialitatea, deoarece orice provider de Internet va fi obligat sa urmareasca fiecare miscare a user-ilor."
-► "ACTA ar putea avea un efect de incetinire al inovatiei, prin incurajarea comportamentului anti-competitie".
-► "ACTA va incuraja concurenta neloiala, oferind SUA o structura competitiva avantajoasa in comparatie cu celelalte tari, creand astfel bariere in comertul international".De asemenea, Asociatia pentru Tehnologie si Internet din Romania a intocmit un document in care scoate in evidenta toate punctele negative, controversate, ale ACTA:
-► Modalitatea in care s-a realizat negocierea Acordului il priveaza de credibilitate democratica si de claritate juridica. Daca va fi ratificat, Acordul va avea implicatii majore pentru libertatea de exprimare, accesul la cultura si viata privata, va afecta comertul international si va reprezenta un obstacol in calea inovarii.
-► ACTA a fost negociat in spatele usilor inchise, excluzand majoritatea tarilor in curs de dezvoltare și fara transparent democratica la nivelul ONU, UE sau la nivel national.
-► ACTA isi propune sa creeze o noua institutie, “Comisia ACTA”, fara sa defineasca insa obligatiile sau garantiile necesare pentru ca acest organism sa functioneze intr-o maniera deschisa, transparenta si inclusiva, care sa permita exercitarea unui control public asupra actiunilor sale.
-► Interesele detinatorilor de drepturi de proprietate intelectuala sunt puse mai presus de libertatea de exprimare, viata privata si alte drepturi fundamentale.
-► ACTA va lasa reglementarea libertatii de exprimare in mainile companiilor private, intrucat impune obligatii referitoare la monitorizarea continutului online de catre terte parti, cum ar fi intermediarii Internet, care nu sunt insa in masura sa reglementeze formele de exprimare in mediul online.
-► ACTA poate impiedica utilizarea patrimoniului cultural al societatii, intrucat sporeste sanctiunile si riscurile de natura penala pentru utilizarea operelor ai caror proprietari sau detinatori de drepturi de autor sunt dificil sau imposibil de identificat sau localizat (asa numitele opere orfane).
-► Prevederile din versiunea finala a Acordului, al caror inteles nu va fi clarificat inainte de ratificarea ACTA, sunt vagi si risca sa fie interpretate in moduri care ar putea permite incriminarea unui numar mare de cetateni, pentru delicte triviale.
-►Extinderea raspunderii intermediarilor ii va determina pe furnizorii de Internet sa desfasoare activitati de supraveghere la nivelul retelelor proprii si sa implementeze mecanisme intruzive de identificare a presupusilor
infractori, cum ar fi monitorizarea la scara larga a comunicatiilor prin utilizarea procedurii de “deep packet inspection”, permitand astfel incalcarea grava a vietii private a utilizatorilor." -
eu cred ca astia cu dreptul de autor ar putea sa-si creeze ei programe care sa nu permita copierea si postarea filemelor, muzicii, decat sa fiu eu controlata, si daca nimeresc pe langa si o sau in balta sa iau amenzi pt asta. controlul in sine ma revolta.
n u ma uit la filme pe net, nu stau si descarc muzica, precum nu iau copii de carti de pe net. so. nu prea au cu ce sa ma prinda.
dar youtube si facebook mai folosesc. nu stau toata ziua pe youtube, dar pot sa vad acolo si altele decat inmormantari si alte kkturi.
si eu oi fi avand cd.uri dar nu am dvd.uri cu toate videoclipurile din lume. daca ma uit de curiozitate dupa un artist, nu inseamna ca gata, i-am furat piesa, am copiat, etc... da i-am vizionat un videoclip. daca-mi place e posibil sa-i cumpar muzica. ei... dar a avut o auditie. daca nu-l vad pe youtube, habar nu am de el, poate.
si multe altele. sa fim seriosi, una este sa prinzi balenele, alta este sa-mi ingradesti mie internetul!!
-
Roxa_licious said:
Ce este acta?
- organul de control instituit odată cu aplicarea ACTA va avea acces, cu ajutorul providerilor, la informaţii din calculatorul tău
- accesul în calculatorul utilizatorului se face NUMAI după constatarea că, pe IP-ul asociat calculatorilor respectiv, a fost folosit material piratat. Totuşi, accesul la informaţii din calculatorul respectiv va fi nelimitat
Miza e controlul, se asculta/inregistreaza telefoanele, se monitorizeaza/inregistreaza conexiunile la internet. Pentru unul care face magarii pe net sa fie controlati zeci, sute de utilizatori de buna credinta. practic, nimeni sa nu mai faca un pas fara stirea Big Brother-ului.
Din fericire, exista TrueCrypt, un soft open-source si gratuit cu care poti cripta tot continutul hard-disk-ului si absolut nimeni nu poate avea acces la el ( in afara de cel ce detine cheia de criptare) si nu poate dovedi nimic.
www.truecrypt.org
Cat de sigura e criptarea hard-disk-ului cu truecrypt?
http://www.password-manager.com/2010/07/fbi-unable-decrypt-truecrypt-volume-with-strong-password/
-
Bineinteles ca mi-a fost mutat topicul. De ce l-ar lasa unde toata lumea il poate vedea ? Damn.
Lasati lumea sa se informeze !!
Ok, pt cei care au inteles ca ACTA nu face decat sa opreasca priateria.
Ce se doreste ?: o poliţie privată care să te urmărească 24 de ore din 24.
Toti providerii de internet vor fi obligati prin lege sa urmareasca tot ce facem noi pe internet, ce site-uri accesam, ce download-am. Si nu doar atat, adresandu-te pe internet, asupra politicii , vei risca penalitati, amenzi etc.
Luptati pt dreptul la LIBERA EXPRIMARE! , nu acceptati controlul, nu va lasati redusi la tacere !!
______ Lupta cu noi pt Internetul nostru ! _______http://www.avaaz.org/en/eu_save_the_internet/?fp
Acest mesaj a fost editat de către Roxa_licious: -
Utilizatorii de Internet din Europa care au decis să protesteze faţă de acordul ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi au planificat o mişcare de proporţii.
Protestul se va desfăşura sâmbătă, 11 februarie, şi va avea loc simultan în mai multe oraşe din Uniunea Europeană.
În România, vor fi organizate demonstraţii în: Alba-Iulia, Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Craova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Olteniţa, Oradea, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Slatina, Timişoara, Buzău, Caracal, Hundedoara şi Târgu-Mures.