suplimentare venit inafara serviciului
-
0 0Acum un an si 4 luni, eram ca fiecare dintre voi, un angajat printre zecile de angajati ai firmei unde inca lucrez. AM acceptat propunerea unei prietene sa fac ceva suplimentar, o afacere MLM, de care la inceput am fugit, tot ca si voi, pentru ca nu mi se explicase corect ce presupune munca intr-un MLM, si bineinteles, credeam ca este piramida (ceea ce am realizat ca e complet gresit).
Mi-am spus sa incerc totusi si am luat-o si ca pe o provocare. AM invatat singura ca intr-o astfel de afacere, poti sa castigi mai mult ca sponsorul tau, daca muncesti, si am si reusit, inca din a doua luna de lucru.
Acum, am ajuns sa consider ca serviciul meu este ceva suplimentar (ma refer ca bani, caci ca timp, tot serviciul imi ocupa 8 ore si MLM-ul mai putine)
MLM-urile sunt cele mai prost intelese afaceri din Romania, dar si cel mai prost facute. Asa ca, nu condamn pe nimeni, daca fuge mancand pamantul, de ele.
Daca insa printre voi, sunt persoane, care vor sa inteleaga cu adevarat ce inseamna potentialul MLM, pentru cei care nu au bani sa faca afaceri clasice, daca cineva, vrea sa accepte o provocare, daca cineva, stie ca, peste un an, facand doar ce face acum, nu va ajunge nicaieri mai sus....insa vrea acest lucru, sunt aici sa va arat, ca BAU-BAU, nu este chiar asa, cum multi cred, sau cum multi vor sa induca acest lucru.
E chiar o provocare.
Pupici, Ramona
-
As vrea sa stiu parerea ta, despre ce presupui tu ca este un rahat.
Eu am un servici adevarat, unde castig 25-27 milioane....si unde m-am plimbat prin toata lumea asta mare....China, America, Africa, Europa, si totusi vreau sa ma las de el, pentru ca cei 2000 euro pe care ii castig lunar din MLM, ma multumesc mult mai mult.
Deci, ce anume este rahat? -
Sunt 100% sigura ca nu este refan.
Daca sunteti cunoscatori, asa cum de altfel, observ ca vreti sa dati de inteles ca sunteti
, ganditi-va bine.... refan nu este MLM

Eu una, as dori sa stau de vorba, cu un antiMLM, ca sa vedem daca are dreptate sau nu. Pentru ca e usor sa arunci cu piatra, insa sa nu spui si de ce
MLM-urile, vor fi afacerile viitorului, pentru cei care s-au saturat sa stea 8 ore (in cazruile fericite) la servici, dar si pentru cei care, vor sa isi suplimenteze veniturile, sau pur si simplu, accepta provocarea de a isi dori mai mult pentru viata lor.
PS. Pe de alta parte, la cat de infect se face MLM in Romania, ma contrazic, si..... va inteleg, pe cei antiMLM. Pun pariu ca fiecare are o poveste..... trista, si o experienta si mai trista, cu MLM-ul. Insa e vorba doar de sponsorii care, fac vanzare de vise, se gandesc numai la ei, si apoi se mira ca, oamenii le pleaca scarbiti de MLM.
-
Wanna, citeste bine ce am scris. Refan nu este MLM
.
MLM inseamna Multi Level Marketing, adica, afaceri pe mai multe nivele. Recomandarea unor produse prin viu grai. Este o alternativa la comertul clasic, este o vanzare directa, in care se vinde produsul impreuna cu consultanta aferenta. Unele produse, nu se pot vinde in magazine, pentru ca trebuie sa vorbesti despre ele, si stim foarte bine, gretosenia unor vanzatoare, care ti-ar da orice, numai sa scape mai repede de tine. Prin acest sistem, se vand doar produse de calitate, pentru ca altfel, nu mai poti merge si a doua oara si la aceeasi persoana, cu acest produs.
Cam asta este MLM, pentru un incepator.
Pentru cunoscatori, MLM este o afacere extraordinara, insa prost inteleasa, pentru ca se face cu vanzari de vise si alte excrocherii, gen aplauze sau muzica de luat mintile...... -
de ce tii neaparat sa castigam si noi 2000 de eur? mi-e greu sa cred ca cineva care deja castiga 2000 de euro mai are vreun motiv sa stea pe eva sa convinga si pe altii ce bine ii va fi daca se inscrie intr-un mlm.
iti dai seama ce penibila esti sa spui ca ai de gand sa renunti la un venit stabil de cel putin 2500 lei plus calatoriile aferente si alte avantaje pe care ti le ofera serviciul tau stabil?
chiar ne iei pe toate de proaste.
deja au devenit enervante topicurile astea in care una ca tine vine si se lauda ca ea castiga 2000 de eur dar e atat de disperata incat cauta sa convinga si pe altii ca e asa.
daca era intradevar asa te durea undeva pe tine sa mai spui si altora sau daca altii cred sau nu in aceste mlm-uri. -
Nu, nu e nicidecum un joc piramidal, este o afacere. Deci, nu este Delphin.
De ce tin neaparat sa castigati si voi 2000 euro? Pentru ca, sunt convinsa ca ati vrea asta, si pentru ca in afacerea asta, dupa cum am si precizat, se plateste recomandarea. Si da, pentru ca vreau sa fac din asta o afacere permanenta, care sa nu ma tina legata de un scaun, 8 ore
.
Ti-e greu sa crezi ca am vreun motiv sa conving pe cineva ca le va fi bine? Fiecare cauta mai bine, sau poate nu fiecare. Poate tu nu vrei. Poate tu te multumesti cu un program de 8 ore, cu un sef care sa iti spuna in fiecare zi ce sa faci, si cu....atat cat castigi. ( am zis poate....)
Eu, nu vreau asta. Poate ca asa mi s-a zis si la 1000 euro, ca ce, vreau mai mult? Atata timp cat din afacerile astea, poti castiga o suma care nu are limita superioara, nu vad unde e problema. Adica, daca ai o afacere clasica, din care castigi 2000 euro, te opresti acolo?
Ti se pare ca sunt penibila? DE CE? Pentru ca imi doresc mai mult? Pentru ca vreau ceva de la viata mea si altii nu?
Venit stabil? Cine te asigura ca un servici iti asigura un venit stabil? SI de ce cel din MLM nu ar fi stabil? Este, foarte stabil.
Nu mi-as permite sa iau pe nimeni de proaste si...daca tu consideri asta, e treaba ta si parerea ta despre tine. Eu, nu am zis asta, si nici nu am de gand sa zic vreodata
Daca cineva insa, chiar tu, ai avea curajul ....macar pentru propria ta cultura generala, sa te intalnesti cu mine sa iti demonstrez faptic, ca nu incerc sa mint pe nimeni, s-ar schimba situatia. Insa voi nu vreti decat sa aruncati cu pietre, fara a avea vreo dovada a ceea ce spuneti
Nu sunt deloc disperata, numai ca asta inseamna afacerea asta, recomandarea continua a produselor catre alte si alte persoane, pe care sa le ajuti sa castige si ele. (nu uita ca, fara sa castige oamenii tai, nici tu nu castigi) SI inca MLM-urile, spre deosebire de alte afaceri care sunt vanzari directe, incearca sa faca oamenii sa isi creeze retele, nu sa fie vanzatori neobositi de produse....la nesfarsit.
Deci, in concluzie, daca vrei sa castigi ceva bani suplimentar, ma intrebi cum, insa poate esti multumita cu conditia ta, iar eu nu am nici cea mai mica intentie, sa ti-o schimb. Pentru ca nu poti determina pe nimeni sa faca ceva cu forta. Insa, afacerile MLM se vor dezvolta tot mai tare si, tare mi-as dori sa mai stau de vorba cu acesti carcotasi
, peste vreo 10 ani, cand vor fi atat de cunoscute incat, nimeni nu le va mai contesta
E vorba de bani. E vorba de bani care se fac cu un efort mai mic, decat cel depus la servici. Este vorba de o afacere, unde lucrezi in timpul liber, cel putin la inceput, cand nu ai incredere ca poti castiga ...sumele despre care ti se vorbeste. Toti incep la fel. Nu poti avea incredere deplina, si e firesc. Insa cand, ajungi in 2 luni sa castigi 200, creste increderea
SI apoi, tot mai mult. Marturie pot depune oamenii din reteaua mea, care castiga si ei ori cat mine, ori, sume rezonabile , pentru cat s-au implicat: 200-300 euro.......
Cam asta e. Cum spuneam, e uso sa faci rau, mai greu e sa faci bine. Si aici ma refer la cei carora le spun eu, carcotasi
-
Nu am nici cea mai mica legatura cu initiatoarea acestui topic, dar sunt de acord cu ea: se pot face bani din MLM.Buzunarul meu simte asta!Cu un lucru nu sunt inca de acord:nu e usor sa faci MLM.Trebuie sa stii sa lucrezi cu oamenii si sa iti placa sa ii ajuti pe alta.In sistemul in care lucrez cei ce sunt inscrisi la mine ma pot depasi oricand ca venit daca muncesc mai mult decat mine lucru ce mi se pare extraordinar.