munca si ambitie
-
0 0am tot citit si vazut stiri despre cazul Ralucai Stroiescu. Am fost socata cu privire la ceea ce i s-a intamplat, nu cred ca la aceasta ora mai pot privi cu aceeasi ochi pe oamenii de la E&Y, dintre care cunosc cativa. tocmai pentru ca mi se pare un subiect interesant as dori sa pornim o dezbatere : a fost chiar vina exclusiva a celor de la E&Y? cat la suta a fost vina si neglijenta ei? -
am sa incep tot eu, pentru ca intr-adevar ma aflu intr-o dilema : este un manager responsabil de ambitia fara limite a angajatilor lor? este de datoria managerului sa urmareasca starea de bine si de sanatate a acestora?
mai ales dupa moartea Ralucai mi-am pus mai adesea aceasta intrebare.
eu, sunt manager si ca manager am 2 situatii de oameni cu o astfel de ambitie. daca in primul caz am reusit sa ajungem la un compromis - explicatiile mele cu privire la ajungerea la un echilibru intre viata profesionala si cea personala a fost (relativ) de inteles, am si un al doilea caz in care (o persoana venita recent tot dintr-o firma big4) nu intelege cum functioneaza munca in echipa - munceste de dimineata pana seara - spre exemplu - sa refaca toate procedurile din firma incercand sa propuna unele noi - desi nu intotdeauna e nevoie; resursele companiei sunt pentru aceasta persoana ca si inexistente - totul se bazeaza pe munca individuala creata de la zero.
as mai putea sa dau o gramada de exemple, cert este ca nimic, si subliniez : nimic din tot ceea ce am facut eu ca manager nu a dat roade in sensul de a opri ambitia nemarginita a acestei persoane.
am alocat o persoana care sa se ingrijeasca zilnic ca acest angajat mananca la pranz, dau eu telefon in fiecare zi la ora 9 (seara) sa insist sa plece acasa. au trecut deja mai mult de 4 luni de cand ma stradui, ma stradui, si incerc sa mai tai din elanul acestei persoane.
asa ca vin cu intrebarea in revers : cum faci ca manager sa determini o domolire a acestui tip de 'entuziasm'? -
Buna Qubelle
Si eu sunt manager..numai ca, nu am dat pana acum de asemenea excese de zel, din fericire..sau din nefericire...
Eu cred ca cel mai simplu ar fi sa ii spui persoanei respective, intr-un mod cat mai diplomatic posibil, ca pur si simplu nu este productiv/a...dc asta este cazul (raportul ore depuse/ rezultate obtinute)
Cred ca asta ar domoli pe oricine...numai ca, trebuie avut grija ca pers resp sa nu cada apoi in extrema cealalta...adika..sa te trezesti cu un lenes
Multa bafta -
-
Draga Obelle,
Am recrutat si am facut head-hunting la foarte multi auditori sau asistenti II din Big Four in perioada cat am lucrat in Romania...Ce pot dsa-ti spun este ca:
1. Big Four-urile (Price,KPMG, Deloite,E&Y) recruteaza angajatii direct de pe bancile facultatii ASE ingeneral, si-i formeaza in stilul lor, adica ii fac un fel de roboti, mai bine zis de computere,capabile sa lucreze zi si noapte...In general activitatea lor este individuala, mai lucreaza si in echipa, dar data fiind natura muncii lor, adica analiza foarte atenta a unor detalii financiare de maxima importanta pentru o organizatie,in timp singurul lor partener sau coleg demunca le devine laptopul..Viata personala = zero...Majoritatea absolventilor de ASE aleg aceste Big Four ca rampa de lansare care este cea mai sigura in Romania, catre joburi superbine platite in departamentele financiare ale marilor companii si corporatii...Si intradevar, sunt cei mai buni candidati pentru posturi de Directori Finaciari sau CFO sau Internal Auditor, etc...
- Big Four-urile le platesc ACCA, care sunt niste cursuri de acreditare exxxxtrem de dificile , de costisitoare,dureaza mai multi ani sa le faci si sunt recunoscute international iar fara acest ACCA nu prea poti ravni la un job super intr-o corporatie care se respecta... -
Angajatul tau care a lucrat in Big Four probabil ca nu cunoaste in acest moment alt stil de a munci decat cel pe care l-a asimilat la locul anterior de munca...De asemenea, acest stil de munca este unul la cele mai inalte standarde de profesionalism iar angajatul respectiv considera ca daca ar lasa mai jos stacheta calitatii muncii sale, adica sa o lase "mai moale", s-ar trada pe sine insusi, s-ar cobori sub nivelul sau profesional si etica sa...Totusi cunosc o persoana senioare venita din Price, ajunsa CFO intr-o multinationala, care a invata (in timp, si nu in 4 luni, ci in ani) sa se relaxeze un pic si sa se bucure de verbul "a munci" si altfel...
Eu de ex. am venit de la o multinationala unde mi-am rupt oasele jjj-de ani si unde avea foarte ulte responsabilitati de una singura, ca ajunsese bordul director sas e gandeasca sa-mi infiinteze propriul departament si sa imi angajez ajutoare...lucru care nu s-a intamplat pana la urma si de aia am si plecat...deci m-am mutat la o firma IMM, de mici dimensiuni, unde toti erau ca fratii, stiau si ce au supt de la mama unii despre altii..si care ma priveau ca pe una cu "aere de mutinationala"...aere care nu existau de fapt, ci doar stilul meu de munca "la greu" invata si practicat atatia ani la fostul loc de munca...Nici in prezent nu mi l-am schimbat, dar am invatat de la IMM-ul respectiv ca poti sa te mai si relaxezi la serviciu si ca nu te da nimeni afara daca faci si tu o greseala, ca e numai cine nu munceste nu greseste pana la urma...
Trebuie sa ai rabdare cu respectivul angajat, apreciaza-i pozitiv munca si mai ales standardul acesteia, faptul ca e facuta exemplar si la termen...dupa care da-i ca bonus 2 ore libere intr-o zi, sau un vineri liber legat cu un luni liber...sau sa mearga intr-o excursie cu stafful sau cu sotia doar...mai iesiti si voi la un pranz tot departamentul, e chiar fain, se spun glume,se degaeaza relatiile, se detensioneaza problemele de serviciu...Nu il critica..il vei ofensa si va pleca din firma ta, considerand ca standardele voastre de activitate sunt scazute...Acum depinde cat de mult vrei sa-l pastrezi...ca bun de munca este, profesionist este...Daca nu va avea sanse de promovare ca Director Financiar, nu va dura mult si-si va lua talpasita spre piscuri mai inalte... -
Da, de obicei ambitiosii vor sa fie remarcati si au o mare nevoie de recunostinta sociala, de laude, de admiratie. Ei vor sa fie primii, cei mai buni, sa bata recorduri. Omul trebuie sa inteleaga, sa i se faca foarte clar, ca se separa de restul colegilor tocmai din cauza spiritului de competitie foarte agresiv. Si ca asa ceva nu e de dorit.
De cealalta parte, cred ca problema e si cat munceste fiecare intr-o echipa. Un echilibru e necesar. Ma dau pe mine ca exemplu, tocmai pentru ca am ajuns la saturatie: am momente in care ma intreb daca mai rezist psihic, imi vine sa urlu. Imi rezolv task-urile proprii, apoi urmeaza colegii, care apar pe rand cu tot felul de rugaminti, nedumeriri si urgente, probleme care ar trebui rezolvate de ei. Si eu, care sunt foarte constienta ca am marele defect de a nu putea spune "nu", ii ajut, insa in acelasi timp imi vine sa urlu. Ma bazez pe bunul simt si etica celorlalti, sperand ca au o limita si vor inceta sa ma mai exploateze si vor incepe sa se implice,sa isi puna mintea la contributie.
Sunt unul dntre oamenii constiinciosi si muncitori. Am experimentat si esecul si succesul si am invatat ca nu pot avea succes daca nu muncesc din greu. Nu imi place sa renunt la o problema si sa ma duc la Xulescu cerand ajutor doar pentru ca in cateva minute nu mi-a trecut prin cap nici o idee. Problema e cu ceilalti colegi: ei sunt relaxati, nu se omoara cu treaba, stau la taclale intr-o fericire, dar se plang de cat de multe fac si de cat de mult muncesc. Seful este total ignorant in aceasta privinta, de fapt nu cred ca il intereseaza atata timp cat per total, compania merge. Inca incerc sa ma decid daca trebuie sa plec, pur si simplu, sau sa continui aici. Mai e alta solutie: sa ma duc cu jalba-n protap la sefu' si sa-i "torn" pe colegi. Asta, insa, s-ar termina cu impartirea pe tabere: eu versus ei. -
dragele mele, sunt uimita de forta voastra de analiza. aproape tot ce s-a spus aici e perfect adevarat. din pacate, persoana nu are familie, alta decat parintii. incerc din rasputeri sa arat ca inafara de munca exista si altceva. am iesit cu echipa mea de cateva ori, fata de care am fost tratata cu refuz - avea treaba si era necasar sa ramana la birou.
a creat un gol in jurul ei si zau nu mai stiu cum sa fac. incerc sa nu fiu critica, insa deja unele atitudini fac rau intregii echipe...
am sa revin cu o analiza mai amanuntita -
pt freespirit - eu nu inteleg ceva: de ce te omori de grija pt task-urile altora? Tu trebuie sa faci treaba ta. In rest, inteleg sa ajuti, dar daca omul continua sa nu ii pese sau sa nu isi dea interesul, atunci poti si tu sa fii nepasatoare fata de task-urile lui. Si eu am avut colegi din astia. Am ajutat cat am ajutat, dar daca am vazut ca sunt nepasatori pt ca este cineva care ii salveaza, m-am facut nesimtita si i-am lasat sa ia lovitura in fata. A doua oara au avut grija. Acum stau cu ochii in 4 ca sa iasa treburile bine. -
Ma omor cu taskurile celorlalti pentru ca sunt tipul de "martir". Nu mai vreau sa ajut, insa nici nu as vrea sa gandeasca urat despre mine. Daca ma gandesc bine, mereu am fost cea care ajuta: in scoala, in liceu, in facultate, etc. De fiecare dand am facut un pas sa opresc toata nebunia asta cu ajutatul, am esuat lamentabil. Sunt constienta ca trebuie sa schimb ceva, si inca rapid, asa ca... imi adun curajul sa le transmit cat mai clar clar ca pur si simplu sunt epuizata. Partea urata e ca am dezvoltat si o aversiune fata de serviciu, nu imi mai place ca inainte. Urati-mi succes, fetelor
-
freespirit, am avut si eu problema asta...colegi care au inceput cu "imi arati si mie cum se face aici" si, in scurt timp, au ajuns sa spuna "iti trimit asta sa faci tu, ca eu nu stiu?"...nu ma deranja sa ma intrebe sau sa le dau o idee, dar de aici pana a face treaba altcuiva e cale lunga...asa ca i-am dezvatat repede, spunandu-le sa incerce sa faca singuri ce au de facut si eu, eventual, ma voi uita daca e bine sau le voi arata 1 data ce au de facut dupa care ii lasam pe ei...motivand ca numai asa vor invata sa faca si ei, pt ca nu ar fi bine sa depinda de mine ("daca intr-o zi nu vin la birou sau plec de tot?"). Incearca sa le dai de inteles clar ca fiecare isi indeplineste responsabilitatile sale si nu esti la gradinita sa-i dadacesti mereu. Succes
-
dar e foarte simplu sa scapi. Zici: fa tu ca eu nu am timp, sunt extrem de ocupata (chiar daca nu esti). Tu trebuie sa ai timp pt treburile tale, nu pt ale altora. Daca te apuci de o munca pt altul, iar el nu sta langa tine ca sa vada cum se face si sa invete, poti sa lasi balta treaba inceputa si sa te apuci de un task de al tau. Daca te intreaba de ce nu ai terminat, zici ca ai si tu ceva de facut si ca tre sa se ocupe singur de treburile lui. Eu asa am facut si i-am dezvatat de lipsa de raspundere. Nimanui nu ii place sa il certe directorul ca nu si-a facut treaba.
-
Cyan,tocmai asta s-a intamplat azi. Adica am incasat o mica cearta pentru ca am uitat ceva, in timp ce faceam o treaba pentru un coleg. Asta sa-mi fie invatatura de minte!
Roni, am incercat si "fa tu si eu verific" si tocmai ca a fost mai rau. Adica a trebui sa petrec mult timp facand "curat" in prostiile altora si refacand totul; daca faceam totul singura, terminam mai repede si fara batai de cap, incercand sa inteleg logica creata a diversilor colegi.
Celiajones, am incercat si faza cu "de ce nu il faci tu?". Raspunsurile au variat de la "pentru ca nu pot" la "pentru ca nu imi iese". Ma rog, variatiuni pe tema data.
Dar... am lasat ce-i mai bun la final... Fetelor, raportez cu mandrie ca azi am facut primul pas, desi nu a iesit asa diplomat cum il gandisem. Ma rog, m-am cam "ratoit" la un coleg. Si acum incearca de juma de ora sa faca singur o trebsoara pe care, ce-i drept,as fi rezolvat-o in 10 minute.
Asadar... pazea! Voi deveni personificarea asertivitatii
-
-
-
fetele, redeschid putin discutia. angajata mea a mai schimbat nitel placa - am incercat sa tot stau de vorba cu ea (e un progres fata de faza in care mi-o reteza scurt ca nu am eu cum sa inteleg ce si cum face ea).
problema nou aparuta in schimb e urmatoarea : una din problemele cu care ne confruntam (la nivel de mai multe departamente deja) e ca isi depaseste rolul - s-a transformat intr-un anchetator sef al tuturor departamentelor firmei. pe fond, n-ar fi neaparat o chestiune rea - poate identifica niste lucruri care mai pot fi imbunatatite.
DAR : felul in care face ea acest lucru este de cele mai multe ori insultator pentru ceilalti care se simt sub lupa, apoi le cere sa faca schimbari in aria lor de activitate, in procese care privesc in mod direct alte departamente, si toate astea cu un total aer de superioritate, desigur ca deranjant pentru ceilalti. am incercat sa discut cu ea, cat am putut eu de constructiv aceasta chestiune de atitudine, insa ea are impresia ca tot ce face este absolut firesc, si mai ales....perfect. neaga inclusiv exemplele concrete intamplate de fata cu mine...replica ei este ca intelege ca o schimbare ar insemna sa se opreasca cu totul din activitatea pe care o desfasoara.
incerc sa fiu destul de delicata, sa n-o demotivez, insa eu una nu mai stiu cum sa fac si nu mai am resurse sa o conving ca 'tonul face de foarte multe ori muzica'...
sugestiile voastre ar fi binevenite -
conduc si eu un mic grup editorial cu editura, tipografie agentie de publcitate si lucram tot in echipa. Suntem numar cu ghinion sau nu 13 angjati si vreo citiva colaboratori. Nu cred in munca pina la epuizare, desi la ora asta eu sunt la munca, e culmea, nu? Cred ca omul care se arunca doar in munca incearca sa uite de alte probleme ale vietii, incearca sa fuga poate chiar de el insusi. In cazul Ralucai, Dumnezeu sa o odihneasca in pace, cred ca e vina ei pentru ca nu poti sa te epuizezi in asa hal oricit ti-ar cere un manager lucrul acesta.Cind esti bine pregatit si iti cunosti limitele nu accepti din partea nimanui sa isi bata joc de tine pentru ca te poti duce oricind in alta parte. Viata e numai una si trebuie si ea traita, cariere se fac oriunde daca esti pregatit pentru asta.
-