ce parere aveti?
-
0 0Buna evelor,
As vrea si eu o parere din partea voastra.
Credeti ca o persoana care are 29 de ani, doar studi medii si o experienta ca barman in ultimii cinci ani, fara a fi trecuta in vreo carte de munca, are vreo sansa sa-si mai schimbe viata?
E vorba despre prietenul meu, iar eu nu pot dormi noaptea pt ca ma gandesc la viitor, si nu stiu ce o sa fac.
Eu sunt studenta in ultimul an la o fac cu profil economic - si am o familie cu mari asteptari din partea mea. Ideea e ca ma bate gandul sa ma retrag din aceasta relatie, problema e ca il iubesc.....dar nu stiu cat de matura sunt.
Eu sincer ma gandesc sa il sustin sa urmeze o facultate, dar el nu vad ca ar fi incantat...Problema e ca eu nu mai vreau sa lucreze ca barman, vreau sa evolueze intr-un fel sau altul, dar pe zi ce trece relatia noastra se destrama.
El nu stie engleza, nu are cunostinte deosebite pe PC si va dati seama ca nu se poate angaja intr-un birou, asa cum mi-as dori eu.....deci momentan (de vreo cinci luni), sta acasa...asta in conditiile in care locuieste la mine si ai mei fac presiuni. -
Pt un barbat sa stea acasa pe banii parintilor fetei este un semnal de alarma,nu vreu sa fiu rea cu tine dar nu este de pastrat, daca vroia sa mearga mai departe cum spui tu ,nu statea atitea luni degeaba,e o vorba" iubirea trece prin stomac",super adevarata ,pt el este o situatie ideala, viseaza dar nu pune in practica,daca are sa continue o sa-ti strice relatia cu parintii si o sa cazi in pacatul de al tine pe banii tai. -
Si eu sunt de acord cu bim. Eu sunt casatorita de 5 ani, avem si un baietel de 3 ani...si iti pot spune din experienta ca totusi casnicia presupune mult mai multe, decat "dragoste oarba"
. Apar cheltuieli, rate, copii etc si trebuie sa ai langa tine un barbat care sa poata sustine o familie. Nu zic ca trebuie toate sa alegem miliardari (ca nu avem de unde ), dar eu una nici nu m-as marita cu un barbat care sta acasa, pe banii parintilor mei. In astea 5 luni de cand sta acasa putea sa invete ceva, sa faca un curs, ceva...nu stiu...dar se pare ca el nici nu e motivat deloc... -
eu am cel mai clar exemplu in fata, prietenacea mai buna a lui mama, a fost pana la 30 de ani ospatara cand a luat un credit, fiind divortata si cu un copil, si a inceput in parteneriat o afacere, au inchiriat un abator si acuma dupa vreo 5 ani are abatorul ei propiu si restaurant, asta dintr-o ospatarita. Deci se poate. -
Multumesc pentru raspunsuri.
Sincer, si eu cred ca se poate...pentru ca la el exista dorinta de munca, de fapt eu sunt cea care isi doreste ceva "mai bun" pentru el...si el isi doreste insa e de parere ca ar trebui sa ne despartim, ca sa nu ma mai incurce pe mine.
Eu mi-as dori sa mai stam impreuna, sa incercam macar sa vedem daca se poate...el e foarte afectat de faptul ca nu castiga bani si e foarte nefericit si deprimat. In majoritatea zilelor se trezeste tarziu si e lipsit de orice dorinta de viata, nu-l mai bucura nimic. Nu era asa cand l-am cunoscut, atunci chiar a venit din orasul sau natal in bucuresti pentru a urma o facultate - chiar s-a inscris la una dar era f grea (veterinara), dura foarte mult si am ajuns impreuna la concluzia ca e inutil sa mai cheltuim banii pe taxa, am zis ca poate sa faca la anul una de trei ani, mai simpla.
Acum nu mai e nici facultatea, care intr-un fel il mai motiva, nu exista nici loc de munca...
Cred ca e si un pic de egoism din partea mea, pt ca eu in loc sa-l incurajez i-am atras mereu atentia ca nu a facut nimic pana la varsta asta, incat el acum crede ca nici nu o sa-si gaseasca un post intr-un birou, crede ca e prea tarziu pt el sa-si schimbe directia...
Eu sunt o fire mai luptatoare, la mine functioneaza foarte mult motivarea negativa (atunci cand mi se atrage atentia ca am gresit eu imediat incerc sa-mi imbunatatesc performantele)...se pare ca aceasta nu e potrivita oricarui tip de caracter. -
-
-