Facultate

  •  
    • 34 mesaje
    27 Aug 2015, 15:52
    0 0
    Bună ziua! Revin de această dată cu o altă problemă, care nu-mi mai dă pace de ceva timp. Abia trec în clasa a 11-a, sunt la profilul științe sociale, și încă nu m-am decis ce facultate voi urma. (știu că mai am timp să mă gândesc și anul acesta, dar măcar aș vrea să mă orientez spre ceva, să-mi fac o idee, să aflu mai multe)
    Poate că a fost greșeala mea când mi-am ales proflul acesta, întrucât eu întotdeauna am fost atrasă mai mult de științele exacte, nicidecum de cele umaniste, dar acum nu știu dacă mai am cale de întoarcere. 
    Singura materie despre care pot spune că m-a fascinat de-a dreptul până acum, este psihologia, dar nu sunt convinsă că Facultatea de Psihologie ar fi tocmai soluția ideală. (mai ales că și mama mea a terminat aceeași facultate, și mereu mi-a spus că nu îmi recomandă să fac asta..)
     Anul acesta voi studia economia, și mă gândesc acum la o altă variantă: să aleg o facultate din domeniul acesta, spre exemplu FEAA (Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor), dar ”cu o floare nu se face primăvară” și nu cred că este suficient un an de economie pentru a face față materiei de acolo (din câte știu, am nevoie și de ceva matematică, informatică, exact materiile pe care nu le prea studiez eu) 
    Nu cred că am mai fost vreodată atât de nehotărâtă.. urăsc situația, și în momentul acesta, orice sfat este binevenit.. :)   
    Și o a doua ”problemă”: eu sunt din Vrancea.. în ce oraș aar fi mai bine să continui studiile? voi ce ați alege: București sau Iași? 
  •  
    • 5862 mesaje
    27 Aug 2015, 21:14
    0 0
    tind sa cred ca e mai usor sa treaca cineva de la un profil real la o facultate de uman decat invers. din ce stiu, la uman nu faceti nici 30% din ce se studiaza la matematica la real. nu ai cum sa te transferi la real? macar asa ai recupera, iar 2 ani ar fi suficienti, daca te tii de treaba. o alta varianta ar fi sa faci meditatii. singura nu cred ca ai vreo sansa sa recuperezi pentru ca nici n-o sa stii de ce sa te apuci. mai bine vorbesti cu un profesor de matematica sa-ti spuna ce sanse ai si cum ar fi mai bine sa procedezi. mult succes, indiferent ce alegi!
  •  
    • 169 mesaje
    29 Aug 2015, 17:52
    0 0
    Poti alege usor de la sociale facultate de matematica si de la matematica drept. Sora unei prietene a terminat sociale si a dat la medicina. Stii cat a luat? 9,8. Copil care nu avea 3 ore pe saptamana de biologie ci 1. Dar si-a dorit cu ardoare sa faca dreptul. Pentru cei care isi doresc ceva pe uman recomand Iasul. Daca vrei medicina Tg. Mures, Bucuresti sau Cluj.
  •  
    • 169 mesaje
    29 Aug 2015, 17:54
    0 0
    Si daca iti doresti in psihologie faci facultatea de psihologie si poti lucra la relatii clienti pentru o firma. Am o cunostinta care a trecut prin multe si a decis sa faca psihologie. Lucreaza la Vodafne si castiga 2800 de lei. Deci merita.
  •  
    • 4350 mesaje
    30 Aug 2015, 17:41
    2 0
    AndreeaC96 said:Poti alege usor de la sociale facultate de matematica si de la matematica drept. Sora unei prietene a terminat sociale si a dat la medicina. Stii cat a luat? 9,8. Copil care nu avea 3 ore pe saptamana de biologie ci 1. Dar si-a dorit cu ardoare sa faca dreptul. Pentru cei care isi doresc ceva pe uman recomand Iasul. Daca vrei medicina Tg. Mures, Bucuresti sau Cluj.

     Asta doar in imaginatia ta, este imposibil ca cineva de la un profil social sa recupereze materia care sta la baza admiterii si studierii facultatii de matematica, cu doar doua ore de matematica pe saptamana. Poti sa-ti doresti cu ardoare si sa te dai cu fundul de pamant, cand e vorba de stiinte exacte iti trebuie anumite notiuni pe care nu le poti scoate din burta si nici invata in scurt timp, ci se acumuleaza in ani.

  •  
    • 23 mesaje
    7 Sep 2015, 12:00
    0 0
    Buna.Alege psihologia deoarece in timp oate reusesti sa-ti deschizi un cabinet si sa fii consilier psihologic si se castiga bine din cate stiu.Te poti muta la real dar nu stiu daca e cel mai correct avand in vedere ca ai pierdut 2 ani de materie de stiinte exacte care nu se prea mai pot recupera prea repede.Daca esti sigura ca poti duce profilul de mate info sau stiinte ale naturii pana la capat+sa iei bacul, atunci te poti muta fara probleme .
    2.Alege Iasul pt ca e si el un oras mare si frumos ,e mai aproape de casa,distanta e rezonabila.Si sa stii ca inveti oriunde daca vrei,nu tre sa fie neaparat Bucurestiul.
  •  
    • 23 mesaje
    7 Sep 2015, 12:00
    0 0
    Buna.Alege psihologia deoarece in timp oate reusesti sa-ti deschizi un cabinet si sa fii consilier psihologic si se castiga bine din cate stiu.Te poti muta la real dar nu stiu daca e cel mai correct avand in vedere ca ai pierdut 2 ani de materie de stiinte exacte care nu se prea mai pot recupera prea repede.Daca esti sigura ca poti duce profilul de mate info sau stiinte ale naturii pana la capat+sa iei bacul, atunci te poti muta fara probleme .
    2.Alege Iasul pt ca e si el un oras mare si frumos ,e mai aproape de casa,distanta e rezonabila.Si sa stii ca inveti oriunde daca vrei,nu tre sa fie neaparat Bucurestiul.
  •  
    • 1069 mesaje
    7 Sep 2015, 17:57
    2 0
    miha0205 said: București sau Iași? 

     

    Bucureşti, mai ales dacă alegi psihologia. Vei face diferite cursuri atât de necesare viitoarei profesii pe care provincia le asigură tot prin traineri veniţi din capitală.

  •  
    • 292 mesaje
    8 Sep 2015, 02:21
    0 0
    Hmm, te macini psihic pentru ce? Atatia studenti sau atatia absolventi a 2-3 facultati care stau pe bara. Daca aplicai pentru o facultate in strainatate mai intelegeam
  •  
    • 34 mesaje
    8 Sep 2015, 14:25
    0 0
    IMirelaeu said:Hmm, te macini psihic pentru ce? Atatia studenti sau atatia absolventi a 2-3 facultati care stau pe bara. Daca aplicai pentru o facultate in strainatate mai intelegeam

     
    Știu că, probabil, ar fi fost o variantă mai bună.. inițial, mă gândeam să aleg Clujul, dar am exclus varianta aceasta deoarece, după cum spune mama ”Cum să te duci acolo, să vii acasă din an în Paște? vrei să mor?”.. așa că, în străinătate, nici nu mai încerc să pun problema 

  •  
    • 34 mesaje
    8 Sep 2015, 14:37
    0 0
    e345 said:Buna.Alege psihologia deoarece in timp oate reusesti sa-ti deschizi un cabinet si sa fii consilier psihologic si se castiga bine din cate stiu.Te poti muta la real dar nu stiu daca e cel mai correct avand in vedere ca ai pierdut 2 ani de materie de stiinte exacte care nu se prea mai pot recupera prea repede.Daca esti sigura ca poti duce profilul de mate info sau stiinte ale naturii pana la capat+sa iei bacul, atunci te poti muta fara probleme .
    2.Alege Iasul pt ca e si el un oras mare si frumos ,e mai aproape de casa,distanta e rezonabila.Si sa stii ca inveti oriunde daca vrei,nu tre sa fie neaparat Bucurestiul.

     
     O perioadă îndelungată de timp, îmi doream foarte mult să dau la Academia de Poliție (știu că se intră greu, dar nu cred că ar fi fost extrem de dificil, cel puțin pentru mine), dar în urma unui scandal monstru pe care mi l-a făcut tata când a auzit că vreau aici, am zis că mai bine renunț, și că ar trebui să mă gândesc deja la altceva.. și tare mi-e teamă că dacă aduc vorba de psihologie, va fi la fel.. 

  •  
    • 5609 mesaje
    9 Sep 2015, 03:00
    0 0
    miha0205 said:

     O perioadă îndelungată de timp, îmi doream foarte mult să dau la Academia de Poliție (știu că se intră greu, dar nu cred că ar fi fost extrem de dificil, cel puțin pentru mine), dar în urma unui scandal monstru pe care mi l-a făcut tata când a auzit că vreau aici, am zis că mai bine renunț, și că ar trebui să mă gândesc deja la altceva.. și tare mi-e teamă că dacă aduc vorba de psihologie, va fi la fel.. 

    Tu cati ani ai mai fetita, 5 ani sau esti majora?
    Cum nu te lasa tata, te manipuleaza mama, o sa vezi ce bine o sa fie cand or sa-ti aleaga vreun papa lapte, doar pentru ca are masina si casa, dar ii place mamei....tu asta vrei? Stai langa fusta mamei si fa exact ce-ti spune ea, ca mai departe de coltul strazii pe care stai nu o sa ajungi vreodata!
    Nu crezi ca ar trebuii sa alegi ceva care sa-ti placa tie in viata?
    De ce te lasi manipulata de mamica...o sa moara de inima, sau ce?
    Eu am plecat la capatul pamantului si vad ca ai mei, ca si parintii altor cateva milioane de copii, nu mai mor, este doar o chestie de manipulare, iar daca esti slaba parintii iti controleaza viata in totalitate.
    Poate este vremea sa  le arati ca esti matura ssi ca deciziile de viata iti apartin!
    Decide de doresti, ca nu merita sa fii tu o viata nefericita doar pentru ca mama vrea sa te controleze in totalitate!