Unii dintre cei de acasă se consideră complet lipsiți de talent în bucătărie. Chiar credeți că e așa?
Tom: Dacă cineva simte că nu are talent în bucătărie, atunci are nevoie de o rețetă decentă. Iar noi vă putem oferi așa ceva, fiindcă avem multă experiență în domeniu și încercăm să ne păstrăm rețetele cât mai simple. Nu există în ele ingrediente puse doar ca să complice lucrurile sau ca să ne dea nouă un aer de chefi importanți. Rețetele noastre s-au născut în bucătăria unei familii foarte ocupate. Eu și Henry provenim dintr-o familie cu șase copii, deci la noi acasă trebuia să se gătească mult și să fie multă mâncare. Repet, dacă e cineva care simte că nu se pricepe la gătit, are nevoie de o rețetă bună. Și dacă intrați pe website-ul magazinului nostru, hobbshousebakery.co.uk, veți descoperi acolo toate rețetele noastre, pe care le puteți pregăti cu convingerea că sunteți pe mâini bune. Și pe urmă trimiteți-ne pe Twitter o fotografie cu ce ați gătit sau postați ceva pe Facebook, ca să ne putem bucura și noi că ați reușit să pregătiți ceva delicios, deși credeați că nu sunteți în stare.
Ați fost vreodată în Croația? Știți ceva despre gastronomia specifică și produsele sale premium, cum ar fi uleiul de măsline, vinul și trufele?
Henry: Eu am fost în Croația acum vreo opt ani, într-o vacanță de familie, și am fost absolut încântat. E o țară extrem de frumoasă! Am mers din nord până jos de tot, în sud, la insule, și a fost o călătorie superbă. Parcă eram într-o Italie în stare mai bună, pe alocuri. Am mâncat mult risotto cu fructe de mare, care a fost delicios, mult calmar, ulei de măsline și fructe de mare proaspete. Mi-a plăcut enorm! Iar marea, trebuie să recunosc, e una dintre cele mai frumoase mări în care am înotat vreodată. La momentul respectiv, apa nu era prea caldă, deci trebuia să-ți aduni curajul ca să intri în mare, dar după ce intrai era minunat. Era limpede și cristalină, am făcut niște scufundări uimitoare! Mi-a plăcut la nebunie. M-aș întoarce oricând în Croația.
Tom: Eu încă n-am fost acolo, dar mi-aș dori să ajung și să încerc mâncărurile acelea minunate. Ar fi grozav dacă am putea într-o zi să ne jucăm cu ingredientele și să vedem dacă putem inventa niște rețete noi, ca să ne bucurăm de uleiul minunat, de peștele și de fructele de mare pe care le găsim acolo.
Vă înțelegeți bine între voi, ca frați? Sau nu? Vă certați de multe ori în bucătărie?
Tom: Depinde pe cine întrebi. Cred că în bucătărie nu suntem niște frați foarte buni. Henry face multă dezordine și folosește toate oalele și tigăile. Nouă ne place mult să gătim și să creăm rețete noi, deci atmosfera e destul de prietenoasă. Încercăm să păstrăm o energie ”frățească” atunci când gătim lucruri împreună. Întotdeauna încercăm să facem tot ce e mai bun pentru invitații noștri sau pentru oricine am găti. Vrem să facem mâncăruri delicioase, dar dacă putem să mutăm solnița de la locul ei, să ascundem ceva sau să stingem un foc, doar ca să devină lucrurile mai interesante între noi, nu ne sfiim să facem și așa ceva! Deci se mai lasă și cu năzdrăvănii când gătim împreună, fiindcă ne place să ne jucăm cu mâncarea. N-o luăm prea în serios. Pentru noi, mâncarea înseamnă bucuria de a o pregăti și de a o împărți cu ceilalți, așa încât încercăm să ne distrăm și când o preparăm, și când o mâncăm. Deci, ca răspuns la întrebarea ta, cred că suntem niște frați destul de puși pe rele.
O mare parte din bucătăria englezească modernă e influențată puternic de arta culinară din Orientul Mijlociu, India și Asia, în general. Ce părere aveți voi despre aceste tendințe? Oare britanicii încep să renunțe la rețetele lor tradiționale?
Henry: Cred că nouă, britanicilor, ne-a plăcut dintotdeauna să colecționăm elemente din alte culturi, dacă te gândești cum și-a întins aripile Imperiul Britanic și cum a împânzit întreaga lume cu activitățile sale comerciale și nu numai.
Tom: În regiunea despre care am vorbit, de fapt cam în tot sudul Mediteranei, există tot felul de mirodenii îmbietoare, mirosuri picante și o prospețime suculentă. Toate astea te ajută să te încălzești mai bine când trăiești într-un loc rece, umed și ploios precum insula pe care trăim noi. Deci fiindcă în Anglia o mare parte din an e întunecată și rece, dacă putem surprinde niște gusturi tipice unor regiuni mai calde, cu arome mai vii, asta ne ajută să înfruntăm mai bine frigul de acasă.
Ne puteți spune o rețetă de prăjitură foarte ușor de făcut?
Henry: Știu eu una bună, pentru care nici măcar nu e nevoie de cântar, ceea ce foarte bine. E o prăjitură cu ciocolată, dar fără făină, și e foarte ușor de ținut minte. Iar dacă încerci să curtezi o femeie, o s-o faci praf cu rețeta asta!
Tom: E perfectă pentru cina de Ziua Îndrăgostiților!
Henry: Sau poate fi și pentru mama ta, tot pentru Ziua Îndrăgostiților. Pentru orice ocazie care e mai specială. E un soi de budincă. La cantitățile pe care le folosesc eu, iese una destul de mare, dar fiecare mai poate reduce din ele. Luăm 10 ouă, 500 de grame de ciocolată, deci e suficient să cumperi niște ciocolată cu gramajul corespunzător, 500 de grame de unt, deci două pachete, şi 500 de grame de zahăr, pe care tot așa, le poți cumpăra într-un pachet exact cu greutatea asta. Trebuie doar să fii atent ce gramaj cumperi din fiecare, deci e ușor. Topești ciocolata și untul, încorporezi ouăle cu zahărul, apoi combini cele două amestecuri și le torni într-o tavă de copt. Le ții în cuptor cam 45 de minute, la temperatura de 180 de grade, și ai obținut o prăjitură cu ciocolată minunată! Poți s-o mai înviorezi puțin cu niște fructe proaspete sau nuci sau tot felul de alte crănțănele, cu orice vrei, și e delicioasă! Se servește cu înghețată sau cu puțină frișcă, și ai făcut un desert cu care o să impresionezi pe oricine. Și nici măcar nu ai nevoie de o rețetă, practic amesteci niște chestii luate direct din raft, de la magazin. N-ai nevoie de cine știe ce ingrediente simandicoase, dar rezultatul e încântător!
Găsiți rețeta asta și pe website-ul nostru. Dacă intrați pe www.hobbshousebakery.co.uk avem acolo toate rețetele. Asta se cheamă ”Prăjitură cu ciocolată și fără făină” sau ”Prăjitura de ciocolată care te scoate din bucluc”. Așa ne place nouă să-i spunem!
Acum, că ați făcut amândoi carieră în domeniul culinar, puteți spune sincer dacă există o anumită rivalitate între voi? Și cine e un chef mai bun?
Tom: Da, există o anume rivalitate între noi. Poate din cauză că în familia noastră avem cinci băieți și o singură fată, norocoasa de ea! Iar mama era doar una, așa că ne luptam între noi ca să-i atragem atenția. Așa se naște rivalitatea. Ca să ieși în evidență și să-i atragi atenția mamei, trebuie să faci mai multă gălăgie și să impresionezi mai tare. Deci cred că întotdeauna a existat o anumită rivalitate între noi, dar de fapt asta se întâmplă în orice familie mare și plină de viață.
Cât despre cine e cel mai bun chef dintre noi, trebuie să fie Henry, fiindcă el a fost la colegiu și a studiat arta culinară. Eu mă consider un simplu brutar-patiser. Asta am studiat în colegiu, deci asta e meseria mea cu adevărat. Dar sunt foarte entuziast când vine vorba de pregătit și de mâncat orice rețetă. Deci Henry poate să ia premiul pentru cel mai bun chef, dar cred că rivalitatea dintre noi ne împinge în egală măsură să ridicăm ștacheta și să ne străduim mereu mai mult, pentru ca totul să fie mereu mai bine. Și sperăm că din aceste eforturi ies rețete tot mai delicioase și programe tot mai plăcute de urmărit la TV. Iar ca să revin la o întrebare anterioară despre cum să-i ajutăm pe cei care vor să gătească, dar au emoții în bucătărie, eu sunt în stare să iau rețetele unor mari chefi și să le simplific, în așa fel încât să fie accesibile și pentru cineva care vrea doar să pregătească ceva acasă. Înțelegeți? Fiindcă o rețetă complicată dă foarte bine într-un restaurant simandicos, dar nu și pentru publicul programului nostru TV. Oamenii de acasă, care vor să se bucure de mâncarea pregătită de ei, sunt cei pentru care noi doi putem crea rețete minunate.
Ce părere aveți? Există vreo tendință în materie de produse de patiserie? Care ar fi cel mai de succes produs de patiserie în 2015?
Henry: Cred că în ultimii ani a existat o tendință în patiserie, și anume combinarea a două produse. Totul se inspiră din rețetele tradiționale, dar se merge, de pildă, pe ideea de a combina o gogoașă cu un croissant. Și pe urmă apare întrebarea: cât de departe poți merge în direcția asta? Unele combinații au fost ciudate și poate că nu prea reușite. Dar există și combinații de rețete delicioase, care funcționează perfect. De pildă, iată una care îmi vine în minte chiar acum: nu știu dacă are deja un nume consacrat, dar e o combinație de croissant cu brioșă. I-am putea spune poate ”un briossant” sau o ”crioșă”.
Tom: Un briossant.
Henry: E o combinație delicioasă, patiserie cu unt, un aluat ca de croissant, dar mai pufos, fiindcă e copt într-o formă de bioșă. Poți să adaugi niște fructe sau ciocolată și nuci și ai obținut o completare delicioasă pentru cafeaua de dimineață. Deci atenție la aceste combinații!
Tom: Am fost în Ungaria când aveam 16 ani şi ştiu că, de fapt, croissant-ul vine din acea ţară.
Cunoașteți vreo rețetă sau specialitate culinară maghiară?
Tom: A trecut mult timp de când am fost acolo. Îmi amintesc că am mâncat gulaș și că era delicios, dar cred că asta e la voi așa cum e combinația de pește cu cartofi prăjiți la noi. Sunt sigur că Ungaria are mai multe rețete delicioase.
Henry: Eu și Tom avem câteva obsesii, cum ar fi cafeaua simplă, amară, și muștarul de Dijon foarte iute. Ar mai fi și ardeiul iute uscat și afumat, întotdeauna undeva foarte sus, pe lista de ingrediente esențiale pe care trebuie să le ai în bucătărie și să le folosești la gătit.
Tom: Și mai știu că aveți produse de patiserie delicioase. Parcă era o poveste despre croissant ca simbol care celebra bătălia în urma căreia s-a destrămat Imperiul Otoman, care avea semiluna pe drapel. Croissant-ul a fost făcut în formă de semilună ca să celebreze victoria asupra Imperiului Otoman. Pe urmă regele Franței și-a adjudecat croissant-ul, dar de fapt e un produs care provine de prin părțile voastre. Ne-ar face mare placere să ajungem în Ungaria și să mai degustăm mâncărurile acelea. Trebuie să aflăm mai multe despre ele.
Am citit undeva că numai 9% din restaurantele din Londra au în meniu rețete englezești. E greu să găsești mâncare englezeacă bună la Londra? Care ar fi, după părerea voastră, cele mai bune trei rețete englezești tipice, pe care turiștii care ajung în Anglia ar trebui neapărat să le guste?
Henry: Cred că exportul cel mai faimos al Marii Britanii ar fi peștele cu cartofi prăjiți. Ar trebui să gustați combinația asta în timp ce stați pe un chei și picioarele vi se bălăngăne peste margine, iar voi admirați marea, într-o zi furtunoasă de toamnă sau de primăvară. Nimic nu se compară cu așa ceva. Adăugați pe deasupra mult oțet și combinați cu murături și sos tartar. Totul se mănâncă pe ziar, împreună cu prietenii și familia. E o combinație specială, care neapărat trebuie degustată! Nu cumpărați așa ceva din Trafalgar Square, fiindcă o să fie jecmăneală curată și n-o să aibă un gust prea bun. Trebuie să găsiți un loc autentic de unde să luați pește cu cartofi prăjiți.
Chestia cu mâncarea tipic englezească e că o găsești foarte ușor, dar la fel de ușor poți să găsești ceva pregătit nu prea bine. Așa și-a câștigat Anglia o reputație atât de proastă în materie de mâncare: suntem cunoscuți pentru faptul că în zonele turistice mâncarea e foarte scumpă și foarte proastă. Deci nu merită să guști așa ceva. Dar dacă te îndepărtezi măcar 10 metri de la cărările bătute de toată lumea, dacă ieși din zonele turistice, poți găsi mâncare englezească autentică și absolut delicioasă, gătită cum trebuie, cu ingrediente simple, naturale, pe care le simți ”cântând” în toată combinația. Da, puteți să găsiți mâncare englezească bună, dar trebuie să știți unde s-o căutați. Folosiți surse ca Twitter sau ghiduri turistice, în loc să intrați în primul restaurant pe care îl vedeți când coborâți din autobuz. Eu așa vă sfătuiesc.
Care ar fi cele mai frecvente greșeli pe care le fac proprietarii de restaurante? De ce nu se bucură de succes astfel de afaceri? Puteți să ne dați niște exemple?
Henry: În orice afacere din industria alimentară, indiferent că e un restaurant, o cafenea, o brutărie sau o măcelărie, în orice loc în care te bizui pe clienți ca să-ți meargă bine, e bine să uiți de ce ți-ai dori tu să faci și să faci în schimb ce își doresc clienții tăi. Sigur, trebuie să existe un anumit echilibru între cele două, dar trebuie să-l găsești și să-l pui în aplicare. Mă tem însă că prea mulți oameni din această industrie uită să țină cont de ce își doresc clienții lor și apoi se întreabă de ce nimeni nu cumpără de la ei și de ce nu le merge bine restaurantul. Alții își fac prea multe griji legate de lucruri care nu contează, de fapt, și nu țin cont de chestiile elementare, cu adevărat importante. Dacă ai un restaurant, trebuie să te asiguri că oferi servicii de calitate, ai o atmosferă plăcută sau un meniu cu prețuri civilizate. Și totul trebuie scos pe piață cum trebuie, susținut prin marketing. În loc să facă asta, oamenii își fac prea multe griji referitoare la tacâmurile pe care le vor folosi sau uniformele pe care le va purta personalul. Și, în final, se trezesc că au cheltuit o groază de bani, dar nu s-au ocupat cu adevărat de părțile esențiale ale afacerii și nu au o afacere prea bună. Așa că, acolo unde există competiție solidă, ajung să dea faliment. Iată deci o lecție bună: concentrează-te pe lucrurile cu adevărat importante și ascultă părerile clienților tăi!
Tom: Nu-mi vine în minte niciun exemplu anume. Sigur, e trist când cineva visează să-și deschidă un restaurant și își folosește pentru asta toate resursele, dar apoi dă greș. După cum spune și Henry, asta se întâmplă când nu se concentrează suficient asupra dorințelor clienților. E ușor să fii înconjurat de familie și prieteni, să-ți spui că îți place să gătești și deci ar trebui să deschizi un restaurant. Așa că mulți renunță la job, își folosesc toți banii și toate economiile ca să cumpere echipamente costisitoare, uniforme pentru personal și tot felul de alte chestii. Și pe urmă totul se duce de râpă. Nu-mi vine acum în minte niciun exemplu relevant, dar cred că oricine își dorește să-și deschidă un restaurant ar trebui să câștige mai întâi cât mai multă experiență în domeniu, lucrând prin diverse alte locuri, de preferință de succes, dacă se poate, ca să vadă cum funcționează lucrurile și care sunt ingredientele succesului. La noi vin mulți studenți să lucreze la Hobbs House Bakery, apoi mulți vor să plece și să-și deschidă propria afacere. Eu îi încurajez întotdeauna să vină și să vadă cum merg lucrurile, să acumuleze experiență și să nu se apuce imediat de afacere, când știu prea puține lucruri în domeniu, fiindcă au mari șanse să piardă tot ce au investit.
Care ar fi partea cea mai dificilă a jobului vostru? Dar cea mai interesantă?
Henry: Pentru mine, aș spune că partea cea mai dificilă este să păstrez un echlibru între munca mea de la Hobbs House Bakery, eforturile pentru programul TV Doi frați în bucătărie și timpul petrecut cu familia mea. Suntem mai tot timpul pe drum, mergem în diverse locuri și facem lucruri interesante, festivaluri pe teme culinare și așa mai departe, și încercăm să ne facem timp pentru toate. Dar trebuie să ne organizăm foarte bine și aici e partea cea mai dificilă. Îmi place foarte mult să întâlnesc oameni noi, să descopăr produse noi sau rețete noi și să cunosc oameni la fel de pasionați ca și mine de toate astea. Îmi place să împart ceea ce pregătesc cu oameni care, la fel ca mine, iubesc mâncarea. Îmi place să descopăr lucruri noi.
Tom: Sunt de acord, și eu gândesc la fel. Trebuie să găsim un echilibru între viața de familie și munca noastră, care presupune a fi mereu la drum. Când călătorim, totul e incitant şi ne entuziasmăm. Dar pe urmă trebuie să ne adaptăm din nou la viața de zi cu zi. Dacă reușim să găsim un echilibru între aceste două laturi, totul e minunat, dar uneori e foarte greu să reușim. Până acum ne-a ieșit, de cele mai multe ori, deci cred că o să continuăm în același ritm. Și mie îmi place să ajung în locuri unde n-am mai fost, să gust mâncăruri locale, să cunosc oameni noi. Și să iau din fiecare câte puțin, ce-mi place cel mai mult, ca să folosesc acele influențe și în afacerea noastră de acasă. E ceva cu totul special.
După părerea voastră, cine ar găti mai bine, bărbații sau femeile? Și dacă tot vorbim despre asta, de ce se întâmplă mult mai frecvent ca marii chefi din restaurantele celebre să fie bărbați?
Tom: Cred că e foarte greu să dai un răspuns la prima întrebare, referitoare la cine gătește mai bine. E o întrebare foarte dificilă. Știu mulți bărbați și multe femei care sunt niște chefi excepționali. Dar știu și mulți bărbați și multe femei care habar n-au să gătească, deși sunt bucătari. Cred că e important să știi ce anume te motivează şi ce te pune în mișcare. În general, am lucrat în bucătării unde cei mai mulți dintre angajați erau bărbați, dar din fericire acum apar tot mai multe femei chefi. E greu să lucrezi în bucătărie. Ai ture lungi, lucrezi mereu în tensiune, presat de timp, și uneori atmosfera devine destul de agresivă și de stresantă.
Henry: E perfect pentru femei și ar trebui să fie mai multe femei care să lucreze în branșa asta!
Tom: Da, categoric. În ultima vreme chiar sunt din ce în ce mai multe femei care fac așa. E foarte bine și nu văd de ce n-ar trebui să fie așa.
Posteaza comentariu