Ce însemna “lume mondenă” în anii ’30 ?!

Azi se discută la tot pasul de can-can-uri, de “mondenităţi” de “viaţa mondenă”  cu ai ei reprezentanţi; cine sunt ei, vedem zilnic, nişte no-name, dar asta nu e cel mai jalnic! Aceste

Azi se discută la tot pasul de can-can-uri, de “mondenităţi” de “viaţa mondenă”  cu ai ei reprezentanţi; cine sunt ei, vedem zilnic, nişte no-name, dar asta nu e cel mai jalnic! Aceste nulităţi cu pretenţii de personaje importante şi mondene (!) sunt nişte analfabeţi şi analfabete, nişte cocalari şi piţipoance (scuzaţi exprimarea!), care se exhibă greţos în media, încurajaţi de nişte moderatori mai cretini decât ei şi cel mai grav e că mesajul lor către public e unul fără nicio consistentă, obraznic şi vulgar!

Să vedem cam ce definea termenul de “viaţa mondenă” acum vreo 80 de ani, când valorile erau bine ierarhizate, să vedem cine erau acele personaje mondene şi cam la ce gen de mondenităţi luau parte! Luau parte cu discreţie!

O primă reproducere de ziar, foto-1, ne relatează şi ne introduce direct în ceea ce era pe atunci viaţă mondenă.

Ni se aduce la cunoştinţă că la Aero Club a fost organizat un ceai-bridge şi se înşiruie o lista lungă de invitaţi. Soţ şi soţie participau la interminabile partide de bridge, iar cei care jucau erau personalităţi importante ale vremii, care mai târziu, datorita celebritatii lor au devenit…nume de străzi în Bucureşti, Cantacuzino, Şuţu, Polizu, Minulescu!

Tot la viaţa mondenă sunt trecute cel puţin alte 4 reuniuni asemănătoare, cu invitaţi la fel de iluştri, astfel la “ceaiul de la d-na şi d-l dr. Leonte” vin să joace bridge, familiile Auschnit, Cantacuzino, Berindey, baroni şi baronese. Aceste întâlniri erau şi ocazii de aranjamente politice sau de a pune la punct diverse afaceri.

Supeul-bridge de la ambasada Danemarcei era onorat de diplomaţi şi oameni politici români, iar la “serata de la d-l Jean Luca Niculescu” întâlnim alte nume grele, familiile Protopopescu, Donici, Gerota, Ghika…iar străzi! Fiecare din aceste nume era un Cineva în acea vreme, oameni culţi, oameni cu realizări deosebite şi recunoaşterea lor postumă n-a făcut decât să demonstreze calitatea şi prestanţa acelor personalităţi …mondene, după cum îi cataloga presa vremii!

Oare peste ani, o stradă cu numele Guţă, Salam, sau Drăguşanu, de ce mari realizări a celor trei ne va reaminti…în fond sunt şi ei personaje mondene!

În foto 2 vedem o întreagă pagină de ziar cu informaţii culturale dintre cele mai diverse, având în mijloc o cronică mondenă aproape obligatorie şi care relatează depre dejunul, sau balul, sau ceaiul-bridge, mondentati organizate de diverse instituţii, societăţi sau personaje importante ale acelor vremuri.

În partea de jos a paginii găsim un anunţ cum să petrecem “ o seară agreabilă la Dancing-Bar Zissu – cel mai intim local de întâlnire al lumei elegante, unde se prezintă celebra diseuza de voce Aidee Jackson”!

foto 3

Reproducerile 3 şi 4 din jurnalul cultural Rampa, ne prezintă două materiale asemănătoare, cu două vedete care ocupau permanent rubricile mondene ale presei interbelice,  fără ca ele să creeze scandal sau măcar discuţii legate de viata lor privată, speculaţiile “din surse” neexistând atunci! Totul era “la vedere”, reporterul mergea şi stătea de vorbă cu personajele şi pe urmă în interviul publicat îşi permitea să fie şi uşor ironic şi maliţios şi destul de abil că să “stoarcă” tot ce vroia să ştie el şi mai ales publicul cititor.

Ziaristul din cazul de faţă chiar era specializat pe monden, în general pe viaţa culturală a Bucureştiului şi numele lui este Jack Berariu, cel care a fost şi contemporanul multora dintre noi, el lucrând până în anii ’90 la Sportul Popular redenumit după Revoluţie Gazeta Sporturilor.

Cele două vedete intervievate sunt actriţele Mia Apostolescu şi Silly Vasiliu, în mare vogă atunci şi a căror destăinuiri lăsăm cititoarele noastre să le descopere!

clement-peter
clement-peter
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod