Riscurile vacantelor in strainatate

Vacanta in strainatate poate presupune o serie de riscuri asupra sanatatii si nu numai. Dar, daca esti in cunostinta de cauza, daca stii ce ti se poate intampla, ai la indemana metode...
Vacanta in strainatate poate presupune o serie de riscuri asupra sanatatii si nu numai. Dar, daca esti in cunostinta de cauza, daca stii ce ti se poate intampla, ai la indemana metode prin care poti preveni neplacerile de acest gen. Evident, totul depinde de locul in care pleci.

Sudul Asiei, Tailanda, Malaezia - boli digestive, malarie, infectii cu virusurile hepatitei A si B, boli cu transmitere sexuala.

Poti preveni toate aceste neplaceri prin cateva masuri simple. Bea doar apa imbuteliata, nu consuma carne sau peste crud, spala bine fructele si legumele, alege sa mananci in locuri sigure, cum ar fi restaurantele, sau cumpara hrana din mari magazine si doar cat urmeaza sa consumi (cu alte cuvinte, nu pastra mancarea de pe o zi pe alta).

Spala-te des pe maini, cu apa si sapun sau foloseste solutii dezinfectante fara apa. Poarta haine subtiri, cu maneca lunga, pantaloni lungi si apeleaza la solutii care te feresc de intepaturile tantarilor si ale altor insecte.
Ingrijeste cu atentie si acopera cu plasturi sterili orice rana, cat ar fi ea de mica (la picioare, de exemplu).

In ceea ce priveste hepatita A, daca respecti regulile elementare de igiena, vei fi la adapost. Bolile cu transmitere sexuala nu ar trebui sa fie o problema (doar mergi cu iubitul tau!), dar, daca esti dispusa la nebunii, foloseste prezervativul.

Trebuie sa iei in calcul si alte pericole: furtul actelor, fenomene naturale extreme.

Un sfat ar fi acela de a sti care este adresa si numarul de telefon ale Ambasadei Romaniei sau ale celui mai apropiat Consulat. In caz de nevoie, apeleaza la aceste servicii sau, in cazul fenomenelor naturale, anunta Ambasada ca esti bine. Poti apela si la Ambasade ale altor state din Uniunea Europeana. Poate ca nu vei primi ajutorul dorit, in timpul dorit, dar, cu siguranta, vei primi un sfat competent.

In cazuri extreme, apeleaza la servicii medicale calificate si nu te trata singura. Oricum, nu vei putea cumpara decat un numar foarte mic de medicamente, fara prescriptie medicala.

Turcia, Grecia, Croatia, Bulgaria - bolile digestive sunt principalul pericol (la fel de mare ar fi riscul si daca ai ramane in tara, vara fiind perioada propice pentru astfel de afectiuni), la care se adauga efectele supraexpunerii la soare.


Masurile pe care le poti lua pentru a preveni astfel de neplaceri sunt arhicunoscute. Bea apa imbuteliata, foloseste lotiuni cu factor de protectie adecvat pielii tale, mergi cu capul acoperit, sa nu faci insolatie, evita socurile termice - trecerea brusca de la cald la rece si invers, ca sa nu racesti.

In plus, ai grija unde iti lasi lucrurile de valoare, nu pleca in calatorie cu masina, daca nu este asigurata, nu te hazarda sa mergi in locuri necunoscute, fara o minima informare, in prealabil. In Turcia si Grecia, poti obtine sfaturi bune de la receptiile hotelurilor, dar si de la politisti. In Turcia, nu iti recomandam sa circuli singura noaptea.

Exista o serie de reguli de baza ale unei deplasari in strainatate, care iti asigura o vacanta reusita. Planificarea si documentarea asupra locurilor in care vei merge sunt primii pasi. Apoi mica farmacie de vacanta (dar ai grija ce medicamente pui in bagaje - verifica-le termenele de valabilitate si ia, eventual, si reteta) si, nu in ultimul rand, un sumar control medical inainte de a pleca, mai ales daca suferi de unele afectiuni cronice.


Daca mergi in concediu insotita de copii, tine cont de eventualele probleme de sanatate pe care le pot avea cei mici si ia cu tine medicamentele de urgenta. Pare a fi o bataie de cap in plus, dar este bine sa ai la indemana, la nevoie, ceea ce iti trebuie.

Nu in ultimul rand, poti apela la o serie de vaccinuri - cel antigripal (chiar daca este vara), un rapel la vaccinul antitetanos (care, pentru unele regiuni, mai ales cele din Asia si Africa, este obligatoriu).

Gandeste-te la solutii alternative in cazul in care, de exemplu, te-ai pierdut de grup, ai pierdut avionul sau, din diferite motive, programul iti este dat peste cap.

Daca mergi in tari de religie musulmana - Maroc, Egipt, Tunisia - ai grija la felul in care te imbraci. Chiar daca sunt locuri tolerante, uneori este mai bine sa respecti restrictiile impuse de preceptele lor religioase. Evita orice conflict cu localnicii, evita deplasarile in locuri izolate sau in grupri mici.
Nu sunt pesimista, dar trebuie foarte putin pentru ca o vacanta de vis sa devina un cosmar.

Fii atenta la riscul unor actiuni teroriste. Evita zonele de conflict, in Israel, de exemplu. Asculta sfaturile ghidului. Oricum, in acest din urma loc este recomandat, mai mult ca oriunde altundeva, sa mergi doar in excursii organizate.

In rest, vacanta frumoasa! Astept impresii de calatorie. Drum bun!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod