Am si eu nevoie de un sfat, o parere...
-
0 0M-au ajuns supararile si am o stare destul de proasta, si am nevoie sa discut cu cineva din afara, poate reusesc sa vad lucrurile obiectiv si sa ma adaptez mai usor, sa ma linistesc...
Sa le iau pe rand:
M-am angajat de 2 luni in domeniul vanzarilor, sunt reprezentant medical. Lumea asta a vanzarilor este ca o jungla, cererile postului sunt destul de grele, targeturile cam greu de indeplinit, sunt multe cunostinte noi pe care trebuie sa le acumulez si sa le aplic "din mers", dar salarul este bun si ma motiveaza suficient cat sa raman pe post, cu toate ca imi vine greu, iar variantele sunt limitate... Deci numarul 1 am stresul pe cap de la munca.
Mama mea m-a ajutat m-a sprijinit dintotdeauna, am avut o relatie buna cu ea de cand ma stiu, iar acum aceasta s-a stricat, cel putin pe moment, deci acasa nu am o atmosfera prea placuta, liniste...
Ea este nemultumita de mine din cauza relatiei mele. Prietenul meu are un job part time, care nu ii asigura o siguranta financiara, nu e inca nici el pe picioarele lui cum se zice, independent, stiu ca suna ca naiba chestia asta la varstele noastre, 24 de ani... dar asta este momentan, nu cred ca e singurul... Mama nu l-a placut de la bun inceput, de anul trecut, si nu neaparat pt motivul munca, ci asa ca om... ca e imatur, ca e prost-crescut, ca e fixist, ca e egoist si etc etc... Dupa ea, viata mea cu el o sa fie un calvar si voi suferi si ea bineinteles nu isi doreste asta pt mine, si icnearca din rasputeri sa ma convinga sa ma despart.
Eu am facut prostia` de a ma plange ei cand am avut unele discutii sau certuri cu el, in ideea ca avem o relatie buna si ca ma poate sfatui, dar lucrurile au luat-o razna. El si cu mama in urma cu o luna au avut o discutie aprinsa si urmarea a fost ca nu mai are ce cauta in casa asta ca ea cheama politia.
La el acasa de asemenea sunt probleme, el locuieste doar cu tatal lui, care e un om ciufut tare, greu il scoti dintr-ale lui... diferenta de mentalitate datorita diferentelor maaari de varsta.... el are 60 de ani.... Pana de curand ma simpatiza, nu am avut niciodata vreo discutie sau ceva de genul asta, il respect sincer si il admir pt cum si-a ingrijit copiii si s-a ocupat de casa mai bine ca o femeie chiar, de cativa ani de cand e plecata sotia lui in strainatate, mama prietenului meu, cu care de asemenea ma inteleg ca si cu o sora. Dar in urma certurilor dintre ei doi nici eu nu mai am ce cauta in casa lui
Cu prietenul meu ma inteleg destul de bine, dar amandoi avem nervii astia rezultati din problemele de acasa cu parintii, si de la munca... si ne mai ciondanim...
Dupa o analiza am hotarat sa mergem in chirie/gazda. Dar socoteala mutarii asteia, pe hartie cel putin, nu da bine... ne va fi f greu, mai greu decat fiecare la casa lui, dar de asemenea este greu si sa ne vedem prin baruri cafenele.... si asa nu ne vedem zilnic ca avem orare diferite si e aiurea, acum nici nu ne mai putem vizita, acasa chiar daca el nu vine la mine de o luna, tot am cearta cu mama ....
Nu stiu cat de coerenta am fost, dar pot sa revin cu lamuriri daca este nevoie, sunt f nervoasa si obosita, noptile adorm plangand dimineata ma trezesc si alerg toata ziua pe drumuri, nu mai am timp pt mine, ma simt imbatranita si impovarata de problemele astea carora oricat incerc nu le gasesc o rezolvare... Si de asta apelez la voi... Cum sa fac sa impac si capra si varza, incotro sa o apuc? Ati fost dintre voi in situatii asemanatoare in viata? Ce parere aveti, unde gresesc?
Acest mesaj a fost editat de către ivonnna: -
Financiar nu va permiteti sa va mutati in chirie, asta este evident.
Singura posibilitate ar putea fi sa o faci pe mama ta sa inteleaga ca voi doi va iubiti, ca va intelegeti si ca la cate probleme aveti la munca, aveti nevoie de spatiul vostru in care sa va linistiti/relaxati si incearca sa-i explici ca ar fi bine sa te lase sa-ti traiesti relatia si sa te sprijine ptr ca el iti aduce liniste si fericire si daca te ea vrea sa te vada fericita, nu trebuie sa se mai bage in viata/relatia voastra.Nu-i permite sa-ti rapeasca linistea chiar daca pana la urma este vorba despre casa ei.Si daca nu-l place, ce?Nu e ca si cum traieste cu el!Vine in vizita si va retrageti la tine in camera.Daca vrea sa nu mai aveti certuri in casa, sa mai lase si ea de la tine, sa se sacrifice ptr relatia fetei ei.
Marea ta greseala a fost si ramane probabil faptul ca tu, crezand ca te intelegi bine cu ea(sau poate chiar te intelegi), i-ai povestit fiecare cearta pe care ai avut-o cu el si ea ca mama si-a creat deja o parere persoanala despre caracterul lui.Dar vezi tu, chiar daca va intelegeti ca prietenele, in primul rand ti-e mama.
Sper sa lupti ptr ceea ce-ti doresti cu adevarat si sa iesi din situatia asta.
-
nu stiu daca gresesti undeva.
relatia intre voi doi e ok? sau cel putin, pana sa inceapa certurile cu parintii, a fost in regula?
adica, vreau sa stiu daca se merita sa lupti.
nu stiu, in rest, el ar trebui sa-si ia un job normal, sau inca unul. si daca credeti ca va veti descurca, go ahead. mutati-va impreuna. -
Multumesc ralu.
Eu recunosc ca nu este el tocmai printul pe care si-l poate dori orice femeie, are si el hachitele lui cum si eu le am pe ale mele, dar reusim intr-un fel sa ne punem, de acord intotdeauna, el lasa de la el, eu las de la mine si ne intelegem, discutam orice, ma ajuta, ma intelege, chiar daca nu imi canta in struna si avem de multe ori pareri contrare...
Nu imi doresc momentan sa ma casatoresc, nu ma vad inca in rolul acesta, dar pe viitor, sa zicem in vreo 2, 3 ani vreau sa am familia mea si locul meu, un copil... Si nu pot sa fiu sigura in momentul asta ca este el cel langa care sa imbatranesc, cred ca siguranta asta emotionala apare si creste odata cu trecerea timpului si cu experientele si ipostazele in care ne aflam in diferite momente, si care ne dau posibilitatea sa NE CUNOASTEM. Eu in prezent stiu ca il iubesc mult si nu vreau sa dau cu piciorul la ceva care poate evolua frumos, depinde de noi.
Iar mama nu ma are decat pe mine, am avut un frate pe care l-am pierdut acum 15 ani, tatal meu s-a dus si el de curand, si nu pot nu ma lasa inima sa plec de acasa, dar nici nu mi-e bine sa fim certate asa de tare. Poate pt mama dovada de recunostinta din partea mea pt ea si dragostea de copil, ar fi sa ma despart, dar nici asta nu pot face deocamdata. Asa ca sunt prinsa la mijloc si nu stiu ce e de facut. -
-
Tu nu ai mai lucrat niciodata inainte de aceste 2 luni?
Daca ar avea si el posibilitatea de a se angaja in alta parte sau de a castiga mai mult, poate v-ati descurca intr-o chirie, undeva.
Momentan nu prea aveti ce face, decat sa incercati sa va imbunatatiti situatia financiara si sa nu lasati sa va influenteze parerile celorlalti, daca tu crezi ca el e un tip ok si merita! -
Ba da mariuca am mai lucrat dar nu constant, ci pe sezoane, pe diferite perioade in mai multe locuri cat am fost eleva studenta. Inca nu mi-am terminat a doua facultate (adica singura, ca am terminat o postliceala) si mai am de investit si de invatat la capitolul cariera, undeva dupa vreo alti 3 ani pot sa imi schimb domeniul si jobul...
Prietenul meu acum face liceul, mai are inca 2 ani fara asta, la seral. Fara studii superioare, fara o calificare si o experienta in vreo meserie este f greu sa isi gaseasca un post mai bun decat ce are in prezent, dar asta nu inseamna ca nu incearca, luam saptamanal ziarul si sunam, trimite cv`uri, a mai fost in probe pe la diversi... Nu stiu ce o sa fie, si asta reprezinta pt mine o sursa de stres. Bineinteles ca ar fi totul mai usor daca am avea salarii mai mari, dar deocamdata nu avem si este greu, iar sansele.... nu stiu ce sa spun... mi-e greu sa dau prognosticuri. -
Probabil ce ai scris mai sus despre el e motivul pt care mama ta nu il suporta si nu il vrea langa tine! Si daca te-ai pune si tu in locul ei, ai intelege-o!
E greu, stiu, insa, din pacate, doar voi doi va puteti ajuta sa mergeti mai departe. Daca sunteti uniti si incercati tot ce puteti, pe undeva trebuie sa gasiti o solutie.
Asa cum am zis, deocamdata ramaneti cum sunteti, vedeti mai incolo daca va puteti muta singuri. -
Daca as fi in locul mamei mele m-as gandi ca totusi mi-am crescut intr-un fel fata, are si ea un cap pe umeri si propriile dorinte si preferinte, daca ea a ales unu fara bani multi, m-as multumi sa o stiu pe ea ca are banii ei si nu as determina-o sa imi plece din casa ca apoi sa o pot blestema ca m-a lasat singura, ci as incerca sa o suport cu prieten cu tot pana cand se vor stabili, pana cand vor fi mai independeti, ca deocamdata sunt si ei la inceput si le este mai greu, cum si mie mi-a fost ca nu m-as nascut nici eu, femeia independenta de azi, asa de la inceput!!
Si daca nici nu s-a pus problema sa se mute omu la mine in casa cu arme si bagaje, ci doar sa o viziteze pe a mea fiica in CASA MEA, nu m-as agita asa tare...
Asa as gandi si asa as face eu daca as fi mama in povestea data, dar nu sunt, si nu se stie cum as reactiona daca as fi intr-adevar. -
Ivonna, mama ta gandeste altfel decat tine pt ca se gandeste la viitorul tau, care nu pare acum prea stralucit alaturi de el. Si se gandeste, probabil, ca il vei intretine tu, mai ales ca el al 24 ani abia isi face liceu si are un job part-time, unde, deduc eu, nu castiga prea mult.
E greu sa te pui in locul ei. E usor de zis ce ai face daca ai fi ea, dar lucrurile se pot schimba radical cand vei fi mama!
Deci.. nu o judeca prea aspru. La fel, nici pe tatal lui.
Cu timpul, daca prietenul tau va demonstra ca se poate descurca si te face fericita, sunt sigura ca mama ta il va accepta. -
Nu inteleg ce inseamna "viitor stralucit". Banii? Asta e toata garantia stralucirii viitorului?? Pai nu prea are mama sau oricine altcineva un glob magic in care sa vada daca vor veni banii sau nu pe parcursul timpului, anilor... Si exemple avem in jurul nostru, si cei care din nimic au facut o avere, si invers din avere la stadiul de nimic, si CALEA DE MIJLOC.
Si mariuca, de ce tragi si tu concluzia ca si mama, ca o sa il intretin eu? Doar pt ca la ora actuala nu are bani multi? Doar pt ca face liceul abia acum? Pai altii nu il fac DELOC si sunt patronii stapanii celor care au studii superioare, la diverse firme.... firme inffintate cu bani, bani procurati din munci care nu au necesitat scoala... Fiecare cum se descurca.... -
Stai Ivonna, nu te supara, Mariuca nu a tras nici o concluzie.
A spus ca , probabil, mama ta se gandeste ca... etc etc.
In rest, te-a sfatuit cum a stiut mai bine, cred eu.
Hai sa ii lasam pe altii cum au facut sau n-au facut, nu e subiectul of'ului tau pana la urma.
Eu cam tot ce s-a spus mai sus, spun: gaseste cu rabdare o cale de mijloc cu mama ta si daca nu si nu, mai asteptati putin pana va veti putea muta impreuna. Alta solutie, acum, nu vad.
Numai bine. -
Ivonna, nu trebuie sa te superi. Eu nu am tras nicio concluzie, doar m-am gandit la ce poate spune si crede mama ta, dupa ceea ce are acum in fata. Si un tanar de 24 ani, care nu prea are din ce se intretine, nu e nicio garantie ca peste cativa ani va reusi sa fie un tip stapan pe sine, un barbat care sa se poate intretine, sa aibe o casa, un job mai bun etc...
Tu ai dreptate ca sunt multi care au facut averi din nimic, ca sunt multi care nu au terminat liceul si au ajuns patroni, dar in ziua de azi slabe sanse sa crezi ca asa va fi si iubitul tau... sau tu! Deci mama ta se bazeaza pe ceea ce are acum.
Si e drept, in viata asta nu totul se rezuma la bani, dar uite, voi sunteti la momentul in care nu puteti fi fericiti si impreuna pt ca nu va ajung banii sa va mutati singuri, asa incat sa nu mai fie el dat afara din casa de mama ta, iar tu de tatal lui. Pricepi?
Nu te mai supara aiurea, trebuie sa mai asteptati... Si repet, daca el va demonstra ca te face fericita, sunt sigura ca mama ta il va accepta si il va indragi! -
Bun, hai sa -ti impartasesc ceva din propria experienta(nu stiu cat de bine ma voi face inteleasa) :
Aveam 18 ani di primul meu iubit, foarte dragutel, bine crescut, rusinos, cuminte...a venit la mine acasa sa-mi cunoasca parintii, ai mei l-au placut din prima clipa.Vizitele erau tot mai dese( mai ales ca el nu statea in Bucuresti ci in Ilfov) si ramanea peste noapte din cand in cand.Mama se comporta cu el ca si cum ar fi fost cel de-al treilea copil.
Dupa o perioada(cam 1 an) au inceput certurile.Fiind primul meu prieten si intelegandu-ma foarte bine cu mama, ea era jurnalul meu.Stia tot ce se intampla in viata mea de cuplu si ma simteam oarecum in siguranta ptr ca aveam in fata cui sa-mi deschid sufletul.Dupa o perioada de certuri continue, mama a inceput sa-mi sugereze ca ar fi mai bine sa continui fara el.Atunci am intrat in panica ptr ca eu aveam sentimente foooooarte puternice ptr el dar in acelasi timp nu vroiam sa-mi dezamagesc mama.Buuun, eram la mijloc, nu stiam cum sa procedez.Si am ales.M-am despartit de el din cauza geloziilor si din cauza posesivitatii lui puternice plus sfaturile mamei mele pe care parca le aud si acum:"Mama, tu stii ca eu te iubesc dar el nu este potrivit ptr tine.Tu vrei sa stai in stres si certuri toata viata?De ce mama, iti place sa te chinui?Ce se alege din viata pe care am vrut sa ti-o ofer?Eu vreau ca tu sa faci o facultate.Tu zici ca o sa o faci dar el?El nu vrea.Daca tu incepi o facultate si el nu?Sau daca incepi si el nu te lasa sa o termini?"In fine....toate puse cap la cap m-au determinat sa renunt.Si pana in momentul de fata, nu am intalnit om care sa ma faca mai fericita decat m-a facut el.Cu toate ca am avut momente tensionate in relatie, au fost rare.Mult mai dese si mai intense au fost momentele frumoase.
Chiar daca ne-am despartit ( si am regrete cu carul ), mi-am terminat la fel ca tine o pstliceala plus o facultate, am fost mereu un copil cuminte si educat, am invatat cum sa ma comport in societate si sa fiu respectata dar de fiecare data lipsea ceva...lipsea el.Asa ca, daca tu consideri ca este cel de care nu te poti dezlipi, cel cu care te vezi in viitor si cel care iti va deveni tatal copiilor tai atunci lupta cu toata forta ta.Daca nu, atunci ar fi bine sa-ti asculti mama.Ea vede altfel viata, are experienta, are viziunea omului care priveste din afara si poate intr-o anumita masura are dreptate.Si da, si banii sunt importanti!Sa nu-mi spui ca poti trai doar din dragoste?Uite, acum vreti sa va mutati impreuna dar nu aveti suficienti bani!Este un exemplu bun in ceea ce priveste partea financiara.Si crede-ma ca foarte rare sunt cuplurile care sa se inteleaga bine si in perioade mai putin bune, perioade in care abia daca bani de 2 covrigi dar repet, decizia o vei lua numai in functie de ceea ce simti cu adevarat.
Eu te vad o tipa deschisa si isteata.Ai sa gasesti un mijloc de comunicare spre ambele parti(mama ta si tatal lui) si veti gasi o solutie, dar ai rabdare.Lucrurile nu se schimba de la o zila alta.
Bafta multa iti doresc.
Fetelor, va pup & week-end placut
-
Pai nu e vorba ca ma supar pe voi, ma supara gandirea asta, mentalitatea asta, amenintarea drobului de sare, totul e in plan imaginar, si la mine recunosc dar si la ai nostri parinti. Pai un parinte de baiat ce poate sa astepte de la o "nora" (e prea mult spus, repet, nu ma marit acuma), decat sa il faca fericit, sa nu stea pe banii lui, sa fie respectuasa; eu cred ca asa sunt fata de el, de tatal lui. Si el de asemena a fost respectuos fata de mama mea, dar mama tot timpul a pus presiune ca de ce nu are bani, ca a muncit in strainatate - unde sunt banii, ce vrea sa faca ce are gand de unde o sa scoata bani ca sa ne intretinem,, daca apare un copil, etc etc, deci nu scapa aproape nici o data cand venea la mine de aceste intrebari, de aceste scormoneli, de niste concluzii, de reprosuri, de amenintari ("in casa asta unde eu am muncit si am facut totul nu poti sa te instalezi in totul de-a gata, munciti, faceti-va etc etc) si la un moment dat a explodat si el si s-a ajuns la ceva destul de urat, dar care tot venea mai devreme sau mai tarziu, ca mama tot timpul a pus presiune si asta a si asteptat, ca el sa ridice tonul si sa ii zica vreo doua ca sa aiba motiv sa ii interzica accesul in CASA EI. Taica-su cand a aflat de incidentul asta, a sarit si el, nici eu in CASA LUI.
Pai sa nu ramaneti singuri in casele voastre? Mai merita sa ne pese de voi cand se pune problema asa?? Asta nu e santaj emotional si manipulare?? Ca mie asa imi miroase...
-
Daca avea deja terminata o facultate si nu gasea de lucru in domeniu?? Era mai bine? Facultatea te face neaparat si om?? Banii iti asigura linistea emotionala, intelegerea de cuplu, armonia?
Aveti raspunsuri clare si concrete la aceste intrebari? nu cred. Cum nici mama nu le are, nici taica`su, tot ce avem sunt exemplele personale sau din afara din auzite-vazute la altii. PENTRU CA NOI TOTI SUNTEM DIFERITI, nu putem fi copii in miniatura ale parintilor nostri, nu putem avea acelasi traseu, aceleasi dorinte asteptari, fapte, noroc, nici nu stiu cum sa ma exprim. Am dezbatut atat de mult problema asta pe toate partile incat acum imi gasesc greu cuvintele, imi vine greu sa ma exprim!!! -
Am sufletul asa de greu, mintea incetosata, nu mai stiu cum sa ma impart, cum sa fac sa fie bine, imi este frica sa nu clachez, am greutati si la serviciu din cauza asta, ma simt pur si simplu epuizata, nu stiu daca ma intelege cineva, nu stiu cum sa o scot la capat.
Eu pot si de maine sa ma mut, o sa o ducem mai greu cu banii dar o sa invatam sa ne chibzuim altfel decat pana acum, eu sa renunt la niste cheltuieli (gen cosmetice, haine nu mai cumpar o perioada port ce am, gatesc ca ies mai ieftin si cu mancarea, renunt la net, inchid unul din abonamente)... si poate ne descurcam. Am vazut camere si in zona unde lucram noi deci putem merge pe jos, scutim banii de transport...
Dar cu mama ce fac? Ei nu ii place sa ramana singura in casa nici o zi doua fara mine, nu era zi sa nu ne bem cafeaua impreuna, sa cinam, sa barfim de peste zi, repet ne intelegeam bine, si o iubesc ca e mama mea nu pot sa o reneg pt ca nu imi suporta iubitul, pe iubit nu pot sa il las ca sa ii fac ei pe plac sa rezolv problema dintre noi doua, deci cum ating calea de mijloc?
-
-
Congo, scoala nu reprezinta o siguranta, ci o incercare... o convingere proprie, dar nu neaparat obiectiva. Doar stim cu totii ca sunt pline barurile si cluburile si magazinele de ABSOLVENTI, si studenti. Si strainataturile la fel, reprofilarea e in floare, starea actuala e de asa natura...
Si nu am zis ca nu e importanta, este. Dar nu iti asigura ceea ce nu ai primit in cei 7 ani de acasa, nu iti ofera intelegere si potrivire, nu stiu daca iubesti pe cineva ca are facultate, poti cel mult sa il admiri SI pt asta, dar nu vad in facultate un criteriu de electie al partenerului....
Acest mesaj a fost editat de către ivonnna: -
Ralu, daca si acum tanjesti dupa acea relatie la care ai renuntat la 18 ani, esti impacata cu tine, esti linistita? E usor sa traiesti cu acel "ce ar fi fost daca"? Acum eu nu zic ca un parinte sau apropiatii sa nu iti arate un defect, un comportament gresit al partenerului tau, sa nu "iti deschida ochii" ca poate tu esti prea indragostita si visatoare la momentul ala, dar de aici si pana la aceasta tentativa de santaj ca altfel nu pot sa ii spun, e cale lunga.Deciziile ar trebui sa ne apartina pt ca ne privesc direct doar pe noi. Daca va fi asa cum prevede mama, EU voi suporta consecintele, nu ea, eu ma voi culege de pe jos si voi merge mai departe mai inteleapta dupa un esec, nu ea...
Acest mesaj a fost editat de către ivonnna: