Dog german - Un Apollo al raselor canine


Forta, eleganta, fidelitate, echilibru! Iata cateva dintre caracteristicile acestei rase atat de indragite in intreaga lume. Denumirea sa originala este Deutsche Dogge...
Forta, eleganta, fidelitate, echilibru! Iata cateva dintre caracteristicile acestei rase atat de indragite in intreaga lume. Denumirea sa originala este Deutsche Dogge si tradeaza fara putere de tagada originea sa pur "ariana".

De la inceputuri
"Omul nu ar fi putut sa-si construiasca orase, case, fara ajutorul cainelui ciobanesc si de paza. Pe inteligenta cainelui se bazeaza intreaga lume." Aceasta afirmatie era facuta de catre Zaratustra cu 600 de ani inainte de Christos.

In aceasta istorie a cainelui isi afla radacinile si istoria Dogului German.
Inca din neolitic, nenumarate dovezi arheologice atesta prezenta cainelui, din vremea cand omul a realizat necesitatea de a-l avea alaturi ca sa-i apere teritoriile atat de semenii sai cat si de animale. Din Siberia si pana in vestul Europei exista dovezi care certifica prezenta unor caini de talie mare, cu capete masive si maxilare puternice, care traiau alaturi de oameni. Ei au fost utilizati in lupte de catre Xerxes, Filip al II-lea si Alexandru Macedon. In scrierile sale (sec. I D.C.), Pliniu cel Batran atesta prezenta unor asemenea caini, prasiti de catre popoarele din Asia Mica.

Termenul de "Molossi" se aplica raselor puternice, caracterizate prin structura masiva, care se aseamana cu acei caini de lupta si a fost inspirat de numele unui popor extrem de belicos - "molossi". Acesti caini au patruns in Europa, adusi de catre sciti, fiind preluati ulterior de catre popoarele migratoare si raspanditi pe intreg continentul european. Cert este ca ei apar in toate reprezentarile artistice ale marilor seniori medievali. In ele putem vedea caini robusti, plini de forta, cu urechile decupate scurt, pentru a fi mai putin vulnerabili in lupte; in timp, aceasta a ajuns doar o optiune estetica.

Din aceeasi epoca dateaza si denumirea de "Marele Danez" data acestor caini. Originea acestui apelativ este obscura si a prilejuit si inca prilejuieste mari dispute. Naturalistul Buffon afirma ca acest nume a fost dat exemplarelor de Mastino importate din sudul Europei si naturalizate in nordul continentului. Teoria spune ca "Marele Danez" este rezultatul incrucisarii moloss-ului cu o rasa de ogari. Dintre aceste exemplare, nobilii germani au selectionat o rasa care sa fie curajoasa si puternica, dar, in acelasi timp, agila, cu o mare mobilitate. Cel mai celebru exemplar din istorie a fost Tyras, dogul cancelarului Bismarck. Faimosul personaj, cunoscut ca mare pasionat al rasei, a crescut mai multe exemplare. Pana la mijlocul secolului al XX-lea, nemtii au fost aceia care au muncit foarte serios pentru ameliorarea rasei ca, mai apoi, crescatorii italieni sa contribuie, printr-un aport considerabil, la cresterea Dogilor Germani, la un nivel de calitate superior.


Anul 1871 marcheaza momentul in care in Germania incepe marea ascensiune a Dogului. In 1880, cu ocazia expozitiei de la Berlin, un grup de arbitri stabileste caracteristicile rasei, iar in 1888 este fondat ,,DEUTSCHER DOGGEN CLUB". Standardul rasei este definitivat in 1891.
Ultimul standard, actualizat in 1994, ii atribuie Dogului German doi stramosi: Bullenbeisser-ul, care este considerat a fi si unul dintre antecesorii Boxerului si Hartzrude (in traducere libera - mascul pentru haituirea vanatului), rasa de vanatoare utilizata la haituirea vanatului de talie mare, a mistretului, in mod special.

Seducator si prin culoare
Trecand peste diversele tipuri pe care rasa le-a cunoscut in trecut, in prezent se cunosc trei grupe distincte ce sunt legate de varietatile de culoare: galben si tigrat, arlechin si negru si, in sfarsit, albastru. Galbenul poate varia ca nuante de la galbenul deschis pana la auriu, dar intodeauna cu masca neagra! Cainii trebuie sa fie cu adevarat monocolori, petele albe pe piept sau pe labe nu sunt de dorit. Aceleasi caracteristici trebuie intrunite si de catre exemplarele tigrate care prezinta striatii negre foarte distincte, dar nu intr-atat de extinse incat sa "sufoce" culoarea de baza.


Cea de a doua grupa este formata din negri si din arlechini. La primii, roba trebuie sa fie complet neagra. Se admit pete albe pe piept si pe labe. Atunci cand negrul formeaza o sea pe spate, labele, varful cozii, flancurile gatului, babinele si cana nazala trebuie sa fie albe. Varietatea arlechin este cea mai cunoscuta. Este drept ca o astfel de varietate de culoare nu se mai intalneste la alte rase! Petele sunt negre cu contur neregulat, dispuse pe fond alb si nu au nimic comun cu petele clar delimitate ale dalmatianului! Este o roba greu de obtinut, avand in vedere ca in alb nu se admit stropituri negre, iar petele nu trebuie sa se continuie in gri sau maroniu. Chiar daca efectul estetic lasa de dorit, se admit ochii deschisi la culoare sau de doua tonalitati diferite, si o trufa roz integral sau partial.

Cea de a treia varietate este albastrul. Este vorba de o nuanta gri-otel, monocroma sau cu pete albe ce nu pot depasi pieptul si degetele! Ca si la celelalte rase la care se admite aceasta culoare, ochii au nuanta ambrei.

Impozant si afectuos
Dogul German, la noi in tara

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod