pozitii sanatoase de somn
-
0 0Daca stie cineva care sunt pozitiile recomandate de doctorii de specialitate de odihna in pat va rog mult de tot sa-mi raspundeti; eventual poate stiti niste adrese de net care sa ma ajute in acest sens.
-
Nu este obligatoriu sa stai toata noaptea in pat in aceeasi pozitie, ci macar sa incerci sa adormi intr-o pozitie cat mai sanatoasa pentru organism.
Asa cum a fost precizat de exemplu nu este recomandat sa se adoarma pe o parte, dar, desi auzisem si eu de lucrul acesta nu am vazut pe nicaieri negru pe alb.
Tot asa am auzit ca cea mai buna pozitie de odihna (de adormit) este cea asemanatoare pozitiei bebelusului in burtica mamei.
Sau, daca va mai amintiti in unele filme, mai vechi, elevele din internatele de la manastiri(sau pensioane), cand se dadea stingerea adormeau pe spate, cu cuvertura ridicata pana la subtiori, deci cu mainile pe afara(indiferent de frigul din incapere).
Eu ma gandeam ca exista ceva de genul acesta pentru a preveni ulterioarele deformari ale coloanei vertebrale, sau ale unor organe interne (inima).
Merci.
Iar, tu Roxanica, pentru ca ma vazut ca ai vointa, si sapi pentru a gasi noi informatii utile (te0am urmarit cu programul de gimnastica pe care abia astept sa-l procuram de undeva), m-am gandit ca poate si subiectul acesta ti se pare interesant. Merci, si spor la lucru tuturor celor interesate de subiecte interesante. -
kita nu am vrut sa fiu rautacioasa. doar ca eu am un somn asa dezordonat.....dupa cum am spus iau tot patul la rand, sincer nu am cautat niciodata despre subiectul asta pentru ca nu mi-am imaginat ca as putea dormi intr-un singur fel. in principiu am auzit ca pozitia fetus (asa cum spunea o eva, precum bebelusul in burtica) este sanatoasa. doar ca eu nu pot si pace
-
Eu ma foiesc in tot patul, de o ia si lenjeria de pat la plimbare... Imi place si pe spate, cu picioarele stranse "turceste", si pe dreapta, un pic pozitia bebelului in burtica la mami. Pe burta - niciodata n-am putut. Da' uite ca nu m-am mai gandit la asta de ceva timp... Imi place patul semi-tare si pernele pline (vreau una speciala, ca tare e buna), da cand is obosita... nu mai conteaza nimic!
-
Kia, draga, cum se numeste ramura de medicina cu "specialisti in domeniu" care sa iti spuna in ce pozitie sa dormi in pat? Io una nu am auzit in viata mea de asa ceva!

Te referi cumva la persoanele cu boli de coloana vertebrala?
Sau ce ai vrut sa spui?
Exista si specialisti in dormitul pe canapea?

Eu stiu doar ca pozitia in care dormi in mod obisnuit arata ce fel de personalitate ai. Cam asa ar fi:
-daca dormi pe spate, cica ai incredere in tine
- daca dormi pe burta, nu ai incredere in tine si simti nevoia de protectie
- daca dormi pe o parte, esti asa-si-asa
-daca dormi ghemuita, cu perna in brate, esti frustrata afectiv
s.a.m.d. -
Daca durerile de spate nu sunt determinate de probleme ale coloanei vertebrale, le poti rezolva cu gimnastica.
Din momentul in care am inceput sa muncesc (adica sa stau multe ore pe scaun, in fata computerului) am inceput sa am si eu dureri de spate.
Cineva mi-a spus ca este vorba de crampe musculare. Mi-am facut abonament la o sala de fitness, mi-am intarit musculatura, iar durerile au disparut complet. (Am avut si norocul sa am un instructor specializat in gimnastica recuperatorie)