Timp de 12 ani, Harriet Smith a dus o bătălie grea cu o boală perfidă și feroce. În cel mai dificil punct al luptei sale cu anorexia, tânăra infirmieră britanică, în vârstă de 26 de ani, cântărea doar 32 de kilograme și era practic pe moarte.
Doctorii îi mai dădeau doar câteva săptămâni de viață. Era doar piele și os, avea ochii înfundați în orbite și puteai să-i numeri cu ușurință coastele, pentru că arăta ca un schelet ambulant. În multe zile n-avea putere nici să mai stea în picioare, așa că trăia într-un scaun cu rotile. Parcă fusese prizonieră într-un lagăr nazist - atât de groaznic arăta.
Astăzi, ea se pregătește să ia startul la Maratonul Londrei. Harriet a învins tulburările alimentare grave și a revenit miraculos la o viață obișnuită, după ce a fost pe marginea prăpastiei. Ea speră că povestea ei le va da speranță și le va motiva pe toate tinerele care suferă de această afecțiune.
Înainte alerga ca să slăbească, acum aleargă doar pentru că îi place, relatează cotidianul britanic Daily Mail. "Niciodată nu m-am gândit că o să ajung atât de departe", a declarat ea. "Acum mă simt mai bine ca niciodată. Sper că povestea mea îi va inspira și pe alți oameni care suferă de tulburări de alimentație. Durează, dar te poți vindeca."
Harriet a început să slăbească încă de la vârsta de 14 ani, după ce grija ei pentru a mânca sănătos a scăpat de sub control. În doar câțiva ani a slăbit 25 de kilograme. Menstruația i-a încetat, se simțea obosită și slăbită, iar corpul ei s-a acoperit de fire mici de păr. Harriet nu a conștientizat problema nici după ce a fost internată în spital. "Doctorul mi-a spus că eram la câteva săptămâni. A zis că inima mea va înceta să mai bată", își amintește ea.
Indexul ei de greutate corporală era doar 10, în condițiile în care o persoană cu un indice sub 18,5 este considerată subponderală, notează Daily Mail. În iulie 2005, Harriet a fost inclusă în programul național de combatere a bolilor mentale și a stat internbată un an într-o clinică de tratare a bolilor alimentare. Era hrănită printr-un tub și ținută sub atenta îngrijire a specialiștilor. Apoi, destinul ei care atârna de un fir de ață s-a întors spre speranță. Puțin câte puțin, ea a început să ia în greutate.
Astăzi, tânăra care trăiește în comitatul Norfolk și-a recâștigat viața normală. A absolvit un curs de asistente medicale și are un prieten. S-a înscris la Maratonul Londrei nu pentru a demonstra ceva, ci pentru că speră să strângă 2.000 de lire sterline pentru o asociație de protecție a animalelor.
Harriet spune că fără ajutorul familiei nu ar fi supraviețuit. Mama ei, Joanne (63 de ani), tatăl, Graeme (55 de ani) și cei doi frați au ajutat-o și au încurajat-o permanent. "Acum sunt 99% recuperată", spune ea, lăsând un mic procent deoparte. "Încă mai e puțină anorexie în creierul meu. Am micile mele bătălii", spune ea, făcând aluzie la faptul că lupta cu anorexia continuă toată viața. Un maraton numai al ei.
Foto: Daily Mail