Respect pentru o alergătoare curajoasă: S-a luptat cu un agresor şi i-a spart capul - FOTO

O tânără care făcea jogging în oraşul american Seattle a fost victima unei agresiuni, dar a ripostat prompt şi i-a venit de hac atacatorului.

Kelly Herron ieşise la o alergare prin parcul Golden Gardens Park, duminica trecută, când a trăit cel mai urât coşmar al unei femei. Şi al unui alergător, de altfel. S-a trezit atacată de un individ, iar incidentul putea să ia o turnură foarte urâtă dacă tânăra n-ar fi reacţionat cu promptitudine, controlându-şi spaima şi apărându-se foarte dur.

Kelly foloseşte un ceas cu monitorizare prin satelit, care înregistrează traseul parcurs, durata şi ritmul alergării. Ea a postat pe internet o imagine cu traseul aşa cum a fost salvat, incluzând şi momentul agresiunii, iar itinerariul haotic atestă clar locul în care s-a produs infracţiunea, relatează ABC News.

Incidentul a avut loc în momentul în care ea s-a oprit din alergare şi a vrut să folosească o toaletă publică. Individul era ascuns înăuntru şi a încercat să o strângă de gât şi să o tragă înăuntru ca s-o violeze. Dar a avut o mare surpriză: victima a reacţionat dur, iar el a scăpat situaţia de sub control.

Alergătoarea a strigat după ajutor şi l-a înfruntat pe individ, luptându-se cu el şi urlând: "Nu azi, nenorocitule!". L-a lovit în faţă, i-a dat cu uşa în frunte şi apoi, după o luptă corp la corp, a izbutit să-l împingă înăutru şi să-l încuie, blocându-l până la sosirea poliţiştilor.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.