Top 10 cele mai bune seriale SF din toate timpurile

Serialele SF sunt prezente într-o formă sau alta din primele zile ale televiziunii, iar moștenirea lor este acum mai mare decât oricând
Un concept avangardist precum Star Trek, cu care Gene Rodenberry a mers cu îndrăzneală acolo unde niciun om nu a mai fost înainte, a deschis drumul unei mulţimi de canale TV dedicate acestui tip de seriale. Nu poți porni televizorul fără să nu dai de nave spațiale, invazii extraterestre și supertehnologie încă neinventată.

Serialele SF sunt prezente într-o formă sau alta din primele zile ale televiziunii, iar moștenirea lor este acum mai mare decât oricând.
E vremea potrivită, așadar, să inventariem cele mai bune 10 seriale SF din toate timpurile. Iată un clasament propus de rollingstone.com



10.The Outer Limits (1963-1965)

Reputația serialului a avut de suferit fiind născut în umbra „Zonei Crepusculare”, dar în ochii unor fani ai genului, originalul „The Outer Limits” este serialul SF mai bun, cu eroi consistenţi care se confruntă cu ticăloşi extratereşti în intrigi inteligent construite.
Creatorul Leslie Stevens a profitat de bugetele sale mici și a dat unor tineri scriitori, regizori ş tehnicieni şansa să fie creativi.
Rezultatul este o antologie inspirată de filmele de categorie B, care arată ca un film european de artă.