Fetele Gilmore și sezonul 6 din Hawaii 5.0 încep luni, 5 septembrie, la DIVA

Luna septembrie debutează în forță la DIVA, pentru că din 5 septembrie urmărim premiera sezonului 6 al serialului Hawaii 5.0 și celebra producție Fetele Gilmore.
Serialul Fetele Gilmore începe luni, 5 septembrie, la ora 18:00 la DIVA și de luni până vineri, de la aceeași oră, vor fi difuzate câte două episoade. Fetele Gilmore este un serial despre prietenie, familie şi legăturile care le unesc.

 În centrul acțiunii sunt Lorelai (Lauren Graham) și Rory Gilmore (Alexis Bledel), o mamă singură, de treizeci și ceva de ani și fiica acesteia, care locuiesc în orășelul Stars Hollow din statul american Connecticut.
Relația lui Lorelai cu părinții săi, studiile lui Rory și legăturile sentimentale ale mamei și ale fiicei sunt doar câteva dintre momentele dramatice, dar și comice, ale acestui serial de succes. În primul episod al serialului, când Rory este acceptată la o şcoală privată cu pretenţii, Lorelai apelează la ajutorul părinţilor ei, pentru a-i plăti taxele.

Hawaii pare un paradis tropical, dar asta nu înseamnă că viaţa de poliţist este mai uşoară aici! Sezonul 6 al serialului Hawaii 5.0 ne arată ce se întâmplă după ce Kono (Grace Park) și Adam (Ian Anthony Dale), proaspăt căsătoriți, pleacă în voiajul de nuntă și au parte de câteva surprize neplăcute.


În noile episoade, echipa caută comoara pierdută a piraţilor, un atentator cu bombă poate ajuta la descoperirea unui imitator periculos și o armă folosită pentru a ucide doi oameni este găsită după ce a fost aruncată în mare. Sezonul 6 din Hawaii 5.0 poate fi urmărit în premieră la DIVA din 5 septembrie, lunea, la 21:00, câte două episoade.