Trucuri care te ajuta sa te lasi de fumat

Indiferent daca esti un fumator inrait sau ocazional, tanar sau batran, nu este niciodata prea tarziu sa renunti, chiar daca trebuie sa incerci de mai multe ori. Anumite trucuri iti pot veni in ajutor, afla care sunt acestea!
Indiferent daca esti un fumator inrait sau ocazional, tanar sau batran, nu este niciodata prea tarziu sa renunti, chiar daca trebuie sa incerci de mai multe ori. Anumite trucuri iti pot veni in ajutor, afla care sunt acestea!

Cei mai multi dintre fumatorii romani afirma ca si-ar dori sa renunte la fumat, insa cand trebuie sa treaca la fapte multi renunta. De ce? Motivele sunt multiple: pentru ca le este greu sa deprinda alte obiceiuri, pentru ca se ingrijoreaza de tot felul de cauze dar, mai ales, pentru ca la inceput se pot simti rau. Ca orice dependenta, si cea de nicotina este destul de greu de invins, dar nu imposibil. Iata un plan de atac pe care ti-l propun specialistii de la Webmd.com:

1. Stabileste-ti obiective foarte clare

De cele mai multe ori, fumatorii sunt constienti ca trebuie sa renunte, dar nu stiu exact de ce. Faptul ca le face rau, nu este un motiv suficient de bun pentru a incepe batalia impotriva tutunului. Pentru a reusi, ai nevoie de o motivatie foarte puternica: vrei sa-ti protejezi copiii de pericolul fumatului pasiv, nu vrei sa te imbolnavesti de cancer la plamani sau pur si simplu vrei sa arati bine si sa te simti tanar pentru cat mai mult timp. Oricare ar fi motivul, trebuie sa-l stabilesti dinainte si sa crezi ca-l poti atinge.

2.
Nu duce aceasta lupta singur

Daca vrei sa renunti, nu te autoizola. Sprijinul familiei, al prietenilor sau al colegilor de serviciu iti poate fi de un real ajutor. Incurajarile celorlalti s-ar putea chiar sa te faca sa treci mult mai usor peste simptomele specifice renuntarii la fumat. Poti apela si la grupuri de suport sau la ajutorul unui specialist. Sunt multe persoane in situatia ta, iar a cere ajutor nu este nicio rusine.

3. Nu lasa stresul sa puna stapanire pe viata ta

Unul dintre cele mai frecvente motive pentru care oamenii fumeaza este stresul. Cei mai multi spun ca o tigara ii ajuta sa se calmeze sau sa controleze o situatie tensionata. Oricat ar fi de greu sa recunosti, in realitate, nicio problema nu poate fi rezolvata printr-un viciu. Asa ca nu te mai amagi cu tigarile si incearca alte trucuri pentru a scapa de stres: masaj de relaxare, asculta o muzica care sa te linisteasca, mergi la cursuri de yoga sau tai chi, fa sport sau orice alta activitate care te detensioneaza. Specialistii recomanda sa eviti pe cat posibil situatiile stresante in primele saptamani dupa ce ai reusit sa te lasi de fumat.

4. Incearca terapiile de inlocuire a nicotinei

De regula, cand incerci sa renunti la tutun, lipsa nicotinei iti da diverse reactii: te simti depresiv, frustrat, nelinistit sau furios, iar dorinta pentru acest drog este coplesitoare.
Terapia de substitutie a nicotinei poate diminua aceste simptome. Unele studii arata ca anumite produse precum plasturii sau guma cu nicotina pot dubla sansele de reusita atunci cand fumatorii decid sa renunte la acest viciu. Specialistii atentioneaza insa ca nu este recomandat ca aceste produse sa fie folosite in paralel cu tutunul.

5. Evita consumul de alcool sau al altor produse care accentueaza dorinta de a fuma

Anumite produse favorizeaza consumul de tutun. Alcoolul este unul dintre acestea, de aceea trebuie sa renunti la el. Cafeaua merge, de regula, mana in mana cu fumatul. Daca iti este greu sa nu o mai consumi, o poti inlocui cu ceaiuri timp de cateva saptamani. Foarte multi fumatori isi aprind o tigara imediat dupa masa. Mai sanatos ar fi sa te speli pe dinti dupa ce mananci, dar daca nu ai timp sau nu poti de fiecare data, inlocuieste tigara cu o guma de mestecat.

6. Fa curat in casa

Probabil ti se pare ciudat, dar daca te decizi sa te lasi de fumat, este foarte important ca in spatiul in care locuiesti sa fie un aer proaspat. Pentru a nu cadea prada tentatiei, trebuie sa nu mai simti miros de tutun in casa. Spala-ti hainele, perdelele, draperiile si orice alte obiecte care miros a fum de tigara. Foloseste odorizante de camera sau lumanarele parfumate pentru a reimprospata aerul din locuinta.


7. Fa cat mai multa miscare

Nu trebuie sa te apuci de sport de performanta daca vrei sa te lasi de fumat. Totusi, trebuie sa stii ca activitatea fizica diminueaza simtomele pe care le resimti din cauza lipsei nicotinei. De aceea, ori ce cate ori simti nevoia sa iti aprinzi o tigara, fa cateva exercitii sau pune-ti pantofii sport si mergi la alergat. Chiar si activitatile simple ca de exemplu plimbatul cainelui sau gradinaritul te pot ajuta sa te relaxezi si sa "uiti" de tutun.

8. Mananca multe fructe si legume

Cele mai multe persoane care vor sa se lase de fumat sunt ingrijorate pentru silueta. Totusi, nu este recomandat sa tii si dieta atunci cand ai decis sa renunti la tigari. Prea multe restrictii te vor stresa si nu-ti va reusi niciun plan. Specialistii de la Duke University le recomanda celor care incearca sa scape de acest viciu sa consume multe fructe, legume si produse lactate degresate. Pe langa substantele nutritive pe care acestea le furnizeaza organismului, ele dau impresia ca tutunul are un gust foarte neplacut.

9. Nu te da batut

Ai incercat o data sa te lasi, dar nu ai reusit si ti-a aprins o tigara cand credeai ca ai scapat de acest viciu? Nu-i nimic, se mai intampla. Unele teste nu pot fi trecute din prima, e nevoie de inca o incercare, uneori chiar de mai multe.
La fel se intampla si in cazul fumatului. Daca ai picat o data, mai incearca si vei reusi. Incearca sa-ti dai seama unde ai gresit si ai grija ca data viitoare sa nu mai cazi in aceeasi capcana.


Ce beneficii iti aduce renuntarea la tutun?


Ai toate motivele sa te lasi deoarece renuntand la fumat:

  • vei regasi in doar cateva zile intregul simt al gustului si mirosului;  
  • vei redobandi o respiratie mai regulata si mai naturala;  
  • vei redobandi un stil de viata echilibrat, un somn cu adevarat odihnitor;  
  • vei regasi seninatatea si placerea de a trai: stresul, nelinistea si nervozitatea provocate de perioada de sevraj vor dispare in scurt timp (metodele terapeutice pot fi utile) si avantajele ce vor urma te vor face sa uiti aceasta perioada dificila;  
  • pielea si parul tau vor redobandi un aspect sanatos, iar degetele, dintii si respiratia nu vor mai trada acest obicei;
  • vei cheltui mai putini bani si vei ajunge chiar sa economisesti.