Dosar Eva. 10 vedete care au ajuns pe patul de spital în străinătate

14 Octombrie 2012
Celebrităţile nu sunt ocolite de problemele de sănătate, dar măcar au bani şi acces la cele mai bune clinici şi cei mai experimentaţi medici. Mai multe vedete autohtone au urmat tratamente costisitoare în străinătate, evitând "la milimetru" complicaţii grave care le-ar fi putut pune viaţa în pericol, altele au ajuns pe patul de spital pentru urgenţe uşoare sau pentru analize. Cei mai mulţi dintre cei care preferă să se trateze în străinătate fac această alegere pentru că n-au încredere în sistemul medical românesc şi îşi permit financiar să-şi asume această neîncredere.

Foto: Mediafax

Dan Bittman, operaţie de 9.000 de euro

Solistul trupei Holograf a suferit o operaţie în această săptămână, după ce în urmă cu un an şi jumătate medicii i-au descoperit un cheag de sânge în zona gâtului. Potrivit unor surse apropiate artistului, citate de Click, el a descoperit afecţiunea la un control de rutină.

Solistul trupei Holograf s-a operat la clinica austriacă AKH, pe care i-a recomandat- o chiar colegul său, Edi Petroşel. Potrivit cotidianului Libertatea, Dan a plătit 9.000 de euro pentru intervenţia chirurgicală. Operaţia nu are legătură cu corzile vocale, nu a fost dificilă şi a fost făcută cu scop preventiv, pentru a nu exista complicaţii pe viitor. Dan Bittman şi-a descoperit această problemă în urma unor analize, după ce a resimţit dese amorţeli cauzate de blocarea ori de îngustarea arterelor carotide.

Artistul se simte bine, dar ia în calcul şi retragerea din muzică dacă nu o să-i revină vocea. "Mă simt bine. Singura problemă este că sunt răguşit. Am rămas impresionat de cât de formidabil funcţionează totul. Şi indiferent dacă eşti preşedinte de stat sau nimeni, toată lumea este tratată la fel", a declarat artistul despre condiţiile din clinica vieneză AKH, în care a fost tratată şi Teo Trandafir. "Dacă nu mai pot să cânt, o să mă apuc de actorie, o să joc roluri negative... personaje negative", a mai spus Bittman, citat de cancan.ro.
Medicii i-au recomandat o perioadă mai lungă de odihnă, astfel că spectacolele trupei Holograf au fost amânate, inclusiv cele programate la Sala Palatului, în zilele de 22, 23 octombrie, care vor fi reprogramate.

Mihai Trăistariu e nemulţumit de doctorii din România

De cinci ani, cântăreţul are probleme cu vocea. El răguşeşte periodic, iar în ţară n-a găsit niciun remediu. Nemulţumit de medicii din România, el a preferat să plătească 1.200 de euro pentru analize la Viena.

"Medicii din ţară au absolvit cu nota 5. De ani buni am făcut analize, mi-au dat antibiotice, pastile şi tot n-am scăpat de răguşeală. Ba, m-au îmbolnăvit de altele, chiar şi candida, mi-au scos şi amigdalele. Am reuşit să mă vindec singur, cu produse naturiste, miere de eucalipt, propolis. Însă văd că încep să răguşesc iar după 2-3 concerte. Peste 10 zile am programare la Viena, la AKH, la analize. Mă costă 1.200 €. Mi-am făcut analize şi aici şi cică nu mi-a ieşit nimic, dar cu aparatura noastră...", a declarat Trăistariu pentru ziarul Click! înainte de a pleca în Austria.

Artistul a mers la clinica unde se tratează românii cu bani şi a fost foarte mulţumit. "Am făcut analize de sânge, control la gât, RMN şi altele. Mi-au ieşit toate foarte bine. Dacă în ţară medicii tot timpul îmi găseau bacterii, de această dată nu mi-a mai ieşit nimic de acest gen. Oricum, analizele în România ies aiurea şi nu sunt adevărate. Am vrut să merg la specialişti care nu dau greş. În proporţie de 99%, sunt perfect sănătos. Mi-au spus că am probleme la fiere din cauza alimentaţiei, însă nu este foarte grav. Trebuie doar să am grijă mai mare la ce mănânc", a declarat el pentru Ring după ce a primit rezultatele.

Şerban Ionescu, prizonier în propriul trup

Drama actorului pare fără sfârşit. Diagnosticat în urmă cu aproape un an cu borelioză, despre care s-a crezut că a provenit de la muşcătura unei căpuşe, Şerban Ionescu a ajuns în Germania, unde medicii au determinat că are scleroză amiotrofică.

După mai multe internări în România, actorul a fost transportat la o clinică din Germania, unde i s-a pus diagnosticul corect. La jumătatea lunii mai, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului Şerban Ionescu, banii fiind acordaţi din Fondul de rezervă.
El s-a întors în România în august. Avocatul lui Şerban Ionescu declara atunci că actorul se simte bine şi urmează să fie internat la Spitalul Elias, precizând că boala de care suferă acesta este incurabilă. "Vorbeşte, râde, discută, însă are probleme locomotorii, cauzate de boala sa. A fost la patru clinici în Germania şi a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică. Boala este incurabilă, nu există un tratament (care să ducă la vindecare, n.r.)", preciza atunci avocatul Cătălin Dancu.
Şerban Ionescu a fost externat recent din Spitalul Elias, unde a fost operat pentru asigurarea unei alimentaţii complete. Actorul este îngrijit de mama sa şi de câţiva prieteni.

Scleroza laterală amiotrofică constă într-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase din creier şi măduva spinării, numite neuroni motori, ce controlează muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Practic, este o boală progresivă, invalidantă şi fatală, iar mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile şi pot provoca diferite alte boli şi complicaţii.
Maladia poate debuta la orice vârsta, însă este mai frecventă la vârsta a doua şi a treia. Cauzele sclerozei laterale amiotrofice sunt necunoscute, dar se ştie că aproximativ 5-10% din pacienţi prezintă o formă moştenită a bolii.

Andreea Marin, operată la coloană în Turcia

În aprilie, vedeta a suferit o nouă intervenţie chirurgicală într-o clinică din Turcia, aceeaşi unde a mai fost operată cu un an înainte. Deşi are probleme de sănătate mai vechi, "Zâna surprizelor" a fost foarte activă şi a avut un program încărcat. În toate apariţiile sale publice, Andreea a purtat mereu ţinute care îi mascau umflătura de la baza gâtului.

"Da, m-am operat la coloană. Am stat doar o zi internată şi am plecat din spital pe picioarele mele. Acum mă simt bine. În afara bandajelor de la spate, care probabil m-au dat de gol, nu am absolut nicio interdicţie din partea medicilor", a declarat Andreea Marin pentru Cancan. În ultimul an, ea a mers cel puţin o dată la trei luni la Istanbul, unde a legat o relaţie de prietenie cu medicii şi unde a făcut chiar şi gimnastică recuperatorie. Andreea Marin nu a dorit să dea detalii despre problemele ei de sănătate.

Cu un an înainte, ea a fost operată tot la coloană, iar problema sa de sănătate a iscat mai multe speculaţii în presa mondenă. Vedeta a vorbit pentru Ştirile Kanal D despre prima intervenţie chirurgicală pe care a suportat-o în Turcia şi despre modul în care decurgea recuperarea. Andreea a explicat atunci şi de ce a ales să se opereze la Istanbul. "Nu e o ruşine să spun că am 37 de ani, stau mult la computer şi vârsta îşi spune cuvântul. Am nişte probleme la coloana vertebrală", a spus ea în interviul pe care l-a acordat în clinica Acibadem din Istanbul. "M-am simţit mai bine, am slăbit, m-am simţit mai întinerită. Am întotdeauna în planul doi, în mintea mea, faptul că într-un moment greu am unde să merg şi să mă simt în siguranţă. Vin aici din trei în trei luni pentru că e doar la o oră distanţă de noi şi mă salvează. În România există medici extraordinari, dar există şi limitare tehnică", a mai spus vedeta.

Cătălin Botezatu, doborât de oboseală la Chişinău

Designerul a mai fost internat în România, chiar şi cu un preinfarct, din cauza unor complicaţii survenite pe fondul oboselii şi al ritmului trepidant de viaţă, cu multe prezentări, emisiuni, călătorii lungi şi nopţi petrecute în cluburi sau la alte evenimente.

În iunie, Bote a ajuns la spitalul de urgenţă din Chişinău, unde se afla pentru filmări la emisiunea Next Top Model. Creatorul de modă a avut din nou probleme cu inima, dar şi cu ficatul, şi a stat cu perfuzii câteva ore bune.
Numeroasele obligaţii profesionale pe care le urmează, nopţile pierdute şi ritmul de lucru l-au doborât pe creatorul de modă. Cu toate că doctorii i-au recomandat să stea la pat, Botezatu nu vrea să renunţe la proiectele sale şi la numeroasele apariţii publice. "Am clacat, am făcut sute de kilometri, am muncit mult pentru Next Top Model. Din cauza nopţilor nedormite am ajuns la spital. Nu am dormit aproape o săptămână. Problemele legate de inimă şi cele cu ficatul m-au doborât. Ficatul obosit m-a trimis la spital. Medicii mi-au recomandat repaus total cel puţin o săptămână. Pentru mine munca este foarte importantă, nu am timp de odihnă. Mama este foarte îngrijorată de starea mea de sănătate", a declarat atunci Botezatu în emisiunea Acces Direct, de la Antena 1.

Alexandra Stan, cu perfuzii la Istanbul

Viaţa de artist nu-i deloc uşoară, chiar dacă din afară se văd doar succesul şi banii. Din cauza oboselii acumulate şi a efortului susţinut, cântăreaţa a avut probleme în primăvară, în timp ce se afla în Turcia.

Cântăreaţa a ajuns la spital după un concert susţinut în Turcia, într-un weekend din luna martie. Potrivit impresarului său, ea avut o cădere de calciu. Reprezentanţii vedetei au declarat pentru Click! că vedeta a fost internată de urgenţă într-o rezervă a Spitalului German din Istanbul, una dintre cele mai mari clinici private din Turcia.

Alexandra Stan a stat câteva ore la perfuzii şi i s-au administrat calciu şi glucoză. Tratamentul a dat rezultate, astfel că artista a fost externată şi se află într-o stare bună. "Nu este nimic grav, Alexandra se simte deja mai bine. I s-au administrat perfuzii şi calciu. I s-au făcut un set de analize, pentru a vedea care este stare finală. A avut o cădere de calciu, motiv pentru care a leşinat, dar nu e nicio panică. Din cauza oboselii şi a stresului se întâmplă oricui", au declarat reprezentanţii cântăreţei.

Vedeta ar fi trebuit să participe la o petrecere în Italia, Frosinone, însă din cauza stării de sănătate nu a mai putut onora invitaţia.

Teo a fost la un pas de moarte din cauza unei pancreatite

Vedeta a reuşit să slăbească, dar pariul ei cu kilogramele a luat o turnură periculoasă atunci când ea s-a îmbolnăvit grav.

În 11 ianuarie 2011, Teo Trandafir a fost transportată, cu un avion privat, la Clinica AKH din Viena, după şase zile de internare la Spitalul Elias din Capitală, cu diagnosticul de pancreatită acută de severitate medie.
Pe 24 februarie anul trecut, Teo Trandafir a fost supusă unei intervenţii chirurgicale majore, în urma complicaţiilor provocate de pancreatită şi a unei infecţii abdominale. Părţile necrozate ale pancreasului au fost înlăturate şi s-a efectuat drenaj extensiv şi lavaj al cavităţii abdominale, precizau medicii de la clinica vieneză. Intervenţia a fost un "succes", dar nu a fost ultima.

La sfârşitul lunii martie, Teo a fost din nou operată, pentru a înlătura alte urme de necroză şi ţesut infectat din abdomen. Vedeta a revenit în ţară pe 20 aprilie, după aproape patru luni de spitalizare la Clinica AKH din Viena.
În toamna anului trecut, ea s-a întors la clinica vieneză pentru a fi supusă unei noi intervenţii chirurgicale, cauzată de apariţia unor complicaţii după operaţiile suferite în primăvară.
"E fabulos să mori, să fii în comă este o aventură! Jumătate din timp nu am fost acolo, deoarece nu era cazul. Îmi aduc aminte doar umbre, că mă duceau la raze cu pat cu tot şi că spuneau că nu o sa fie bine, în germană", a declarat Teo pentru cancan.ro.

În februarie anul acesta, Teo a renunţat la postul de deputat, din motive de sănătate.

Silvia Dumitrescu a scăpat de operaţie în Austria

În vara anului trecut, artista a făcut un control în Austria, unde medicii au găsit un tratament pentru problemele ei cu glanda tiroidă, astfel că ea a scăpat de operaţie.

Ani la rând, afecţiunea tiroidiană i-a cauzat Silviei stări de anxietate, depresie şi creştere în greutate. Doctorii din România au ezitat să o opereze, iar tratamentul pe care i l-au prescris nu a dat rezultate. Cu toate că se împăcase cu soluţia operaţiei, Silvia a apelat şi la experienţa medicilor austrieci, care i-au dat o veste bună.

 "M-am liniştit că nu a fost cazul de operaţie. Mi-am cumpărat din Austria medicamentele pe care mi le-au indicat medicii şi care nu se găsesc în România şi sper să mă simt bine după acest tratament. După ce îl termin, voi veni din nou la control la clinică din Viena", a declarat Silvia Dumitrescu pentru Naţional.


Şerban Huidu, în comă după accidetul de schi din Austria

În 29 decembrie 2010, în timp ce se afla în vacanţă în Austria, realizatorul TV a suferit un grav accident la schi. Huidu a intrat în comă, iar viaţa lui a atârnat atunci de un fir de păr, dar medicii austrieci au reuşit să-l salveze.

Şerban Huidu schia cu viteză şi cobora foate repede când a pierdut controlul schiurilor sale şi s-a lovit de un copac. Impactul a fost foarte puternic, iar el s-a lovit la cap, rămânând inconştient după impact.
Timp de peste o lună, Huidu a fost internat în Spitalul Universitar din Innsbruck, unde a fost operat, apoi menţinut într-o comă artificială şi recuperat.

Huidu a fost vegheat de soţia lui, Cristina, dar a primit şi vizitele fratelui lui şi colegului Mihai Găinuşă.
După aproape şase săptămâni petrecute în Austria, Şerban Huidu a revenit în ţară, unde a continuat recuperarea.

Marina Dina a făcut analize în Franţa, din cauza tiroidei

Vedeta are de mai bine de cinci ani probleme cu glanda tiroidă. Ea nu a avut curaj să se opereze, încercând să ţină boala sub control cu medicamentatie şi un regim de viaţă sănătos. Ea a fost nevoită să renunţe la nopţile petrecute în cluburi, chiar dacă astfel a câştigat mai puţini bani.

La vârsta de 19 ani, medicii i-au extirpat jumătate din glanda tiroida, din cauza nodulilor. Problemele n-au dispărut, însă Marina se fereşte de operaţie. "Nu mă mai operez, sunt într-un moment în care afecţiunea stagnează, mă tratez cu medicamente şi pur şi simplu cel mai bun remediu este să nu mă mai gândesc că îmi este rău. Sunt obligată de medic să am un regim de viaţă sănătos, sunt atentă la ce mănânc şi nu mai pierd nopţile, la miezul nopţii, cel târziu, sunt în pat. Nu e prea bine, pentru că eu aveam foarte multe joburi noaptea, dar acum sunt nevoită să refuz. Oricum, cea mai importantă este sănătatea", a declarat Marina Dina pentru Cancan în octombrie anul trecut.

În 2010, vedeta a cerut părerea unor specialişti din Franţa. Ea a stat internată acolo câteva zile, timp în care a făcut analize, însă nu a ajuns la un rezultat concret, aşa că a preferat să nu se opereze.