7 oameni celebri care au dat greş înainte de a avea succes

Ne-au făcut viaţa mai uşoară, ne inspiră şi ne-au dăruit lecţii importante despre cum să ne dezvoltăm existenţa. Poveştile lor ne învaţă că succesul nu înseamnă doar un dram de noroc, ci foarte multă muncă şi perseverenţă dusă până la fanatism.

Dincolo de toate acestea, oamenii celebri au făcut şi erori care le-au prins bine - nimeni nu este perfect şi cel mai bun profesor este greşeala, iar înainte de a se înfrupta din cupa victoriei, au cunoscut şi ei gustul amar al eşecului.
Dar asta nu i-a oprit, ci dimpotrivă, i-a stimulat să continue şi să lupte pentru a reuşi. Istoria demonstrează că a meritat să creadă orbeşte în ei înşişi.

Bright Side ne arată cum au dat greş oamenii celebri înainte de a cunoaşte consacrarea şi de ce e important să greşeşti înainte de a te bucura de succes.

Michelle Obama

Prima Doamnă a Americii a învăţat că în viaţă nu trebuie să ţii cont prea mult de părerea altora. Când era tânără, oamenii nu o apreciau aşa cum îşi dorea şi nimeni o vedea altceva decât o posibilă soţie de muncitor, pentru că provenea dintr-o clasă socială considerată inferioară. Înainte de a fi admisă la Universităţile Princeton şi Harvard, puţini credeau în ea. Mereu criticată, Michelle a decis atunci să fie întotdeauna sinceră cu sine şi să-şi urmeze vocaţia: să ajute la crearea unei ţări mai bune. Astăzi este una dintre cele mai influente femei din lume.

Steve Jobs

În 1985, Steve a fost dat afară din propria companie, pe care o crease împreună cu prietenii săi, pentru că era socotit "incontrolabil", iar proiectele lui nu erau viabile. A pornit cu stângul, dar apoi totul s-a întors în favoarea lui. A revenit în 1996, când Apple, care se afla pe punctul de a da faliment, a decis să cumpere mica firmă pe care el a fondat-o. De atunci, Apple a devenit un gigant în domeniul tehnologiei şi una dintre cele mai puternice companii din lume.

The Beatles

Cel mai faimos cvartet din istorie a fost refuzat de multe companii de înregistrări la începutul carierei. Pe 1 ianuarie 1962, trupa a venit la Londra şi a înregistrat 15 melodii la Decca Records. Studioul a decis însă să nu colaboreze cu Beatles şi a rămas în istorie pentru unul dintre cele mai greşite pariuri din industria muzicală.

Howard Schultz

Fără perseverenţa şi tenacitatea lui, Starbucks nu ar fi ajuns astăzi un imperiu al cafelei. Schultz era convins că va reuşi, dar nu reuşea să convingă niciun investitor să parieze pe viziunea sa şi să-i acorde finanţare. Planul lui de afacere a fost respins de 214 ori înainte de a găsi, finalmente, pe cineva care să creadă în el.

Stephen King

Faimosul scriitor american şi-a început activitatea cu o nuvelă care a fost respinsă de 30 de ori de la publicare. Dezamăgit, a aruncat manuscrisul la gunoi. Soţia lui a luat foile din coş şi l-a convins să termine nuvela. În cele din urmă, prima lui operă a fost acceptată de o editură. Cărţile lui Stephen King s-au vândut în peste 350 de milioane de exemplare, iar câteva au fost ecranizate cu succes.

Walt Disney

Marele Disney a avut şi el parte de o lecţie amară. A fost concediat de la un ziar pe motiv că nu era destul de creativ. Mai târziu, a pierdut drepturile de autor asupra primului personaj pe care l-a creat, iar prima afacere pe care a încropit-o a dat faliment. Când Disney a început să se gândească să facă un lungmetraj de animaţie, aproape nimeni nu credea că ar fi o idee bună. Rămas fără bani, Disney a fost nevoit să-şi ipotecheze casa ca să ia un împrumut şi astfel a terminat "Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici". Când filmul a fost lansat, i-a îngenunchiat pe critici şi a obţinut încasări de 8 milioane de dolari, devenind la acea vreme cel mai de succes film cu sunet.

Soichiro Honda

Născut în 1906 în Japonia, şi-a petrecut primii ani ai copilăriei ajutându-şi tatăl în magazinul de biciclete pe care acesta îl deţinea. La 18 ani, Soichiro a organizat prima lui cursă auto, iar la 22 a început prima afacere, înfiinţând un service auto. Ulterior a înfiinţat compania Tokai Seiki. În timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, fabrica lui a fost distrusă de un bombardament şi a decis să n-o reconstruiască. Timp de un an a produs alcool în grădină, până într-o zi când a folosit un generator radio pentru a alimenta bicicleta soţiei. Doi ani mai târziu, Soichiro Honda a început să producă o bicicletă complet motorizată, denumită A-Type, prima invenţie a Honda Motor Company.