Sănătate. Cum apare depresia şi cum se manifestă. Sfaturile expertului!

Într-o lume a socializării și relațiilor virtuale intense, oamenii sunt tot mai singuri și depresivi. Unii devin dependenți, alții aleg suicidul.

Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 350 de milioane de oameni de toate vârstele sunt afectați, iar 15% dintre noi suferim de depresie la un anumit moment pe parcursul vieții. De asemenea, depresia a fost declarată a treia cauză de dizabilitate la nivel global în 2014, iar până în 2020, specialiștii consideră că va deveni principala cauză.

Psihologii semnalează că depresia poate duce la suicid, iar un procent însemnat dintre cei un million de sinucigași, suferă de depresie. Totodată, specialiștii spun că boala se manifestă la nivelul corpului, a stării de spirit și la nivel de gânduri și nu reprezintă doar o tristețe de moment prin care fiecare trecem.

“Nu este doar o tristețe de moment, ea poate lua forme de la cele mascate, ușoare, cu perturbări afective de sezon, până la tulburări bipolare sau maniaco-depresive, culminând cu suicidul. Ea se produce la nivel de creier, prin funcționarea anormală a componentelor creierului, care modulează starea de spirit, comportamentul și gândurile”, declară psihologul- psihoterapeut Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

Cum apare depresia și cum se manifestă ea?

Specialistul afirmă că la fiecare gând, emoție, chimia creierului secretă neurotransmițătorul corespondent, iar în cazul depresiei, dopamina și serotonina sunt deficitare. “Depresivul se simte fără forță, în nesiguranță, este neliniștit, are mișcări lente sau agitate, faciesul este plângăcios, îngrijorat, mimică rigidă, riduri de expresie pronunțate.
Depresivul trăiește sentimente de neputință, tristețe, descurajare, abandon, singurătate, culpabilitate. Uneori nu mai are niciun sentiment, este gol. Este sensibil la variațiile meteo, are apăsări de cap, dureri de stomac, tulburări digestive. Gândurile care apar în depresie sunt negative referitoare la aspectul fizic, la viitor. Își urăște chipul, se simte fără valoare, îi este teamă de sărăcie, trăiește insuficiența, se simte păcătos. Are teamă de eșec, se sustrage de la responsabilități și evită noul, viața reală”
, spune psihologul Verdi.

Care sunt factorii declașantori ai depresiei?

Un alt aspect foarte puțin cunoscut de public larg, pe care-l sublinază psihologul, este că depresia poate fi transferată genetic sau dobândită, iar cauzele depresiei sunt foarte variate.
“În spatele unei depresii se pot ascunde multe suferințe, traume, insecurități. Viața trăită în nesiguranță induce stări depresive. Şomajul pe termen lung, lipsa de ocupație, lipsa unei relații de cuplu armonioase, violențele, abuzurile, pierderea unui părinte în copilărie, evenimentele stresante ce depășesc 6 luni, apartenența la grupurile marginale, bolile grave, șocurile emoționale, catastrofele, pericolele, sunt factori declanșatori ai depresiei. Apare mai frecvent la femei, dar este activă și la bărbați. Bolile tiroidei, prin creșterea cortizolului, folosirea unor medicamente (antihipertensive, hormonale, contraceptive, energizante, antiinflamatoare, neuroleptice, citostatice etc),  produc depresia”, explică psihoterapeutul.